duminică, 18 februarie 2018

Astenie




Mai sunt câțiva centimetri până la primăvară. Aerul se scumpește. Eu devin atât de subțire că de aș pleca din inima unei femei nu m-ar simți.

Adresa unui iubitor de poezie






Locuiesc la parterul
unui sonet,
holul e format
din patru cuvinte
până la  dormitor
am întins
câteva fraze succinte,
în baie numele meu
este pus la uscat,
îl  spăl în fiecare zi
ca pe o salopetă uzată
pătată de tăceri
transformate-n acizi,
de aici aud cum lumea mă uită,
inima neavând carnet de șofer
noaptea traversez
visele în fugă,
deranjat scriitorul bate timid
cu metafore în calorifer.

sâmbătă, 17 februarie 2018

O dorință mai veche





Trag răsăritul la xerox
îl împrăștiam celor săraci
primăverii îi pun scara
să se urce mai repede-n copaci,
intru în picăturile de ploaie
să perforez singurătatea
de pe străzi
fără ca tu să ma auzi
fără ca tu să ma vezi
te țin de un deceniu în substantive
din propoziții
ai făcut un joc de cărți
am aripile aproape desfăcute
vreau de undeva să te arăți.

Verde inocent




Am plâns o zi întreagă,
tata voia
să taie plopul din curte,
îmi era teamă
să nu cadă cerul pe noi
să-mi strivească
fluturele
pe care îl țineam
într-un borcan
acoperit cu abecedarul.

vineri, 16 februarie 2018

Sensuri




Am văzut multe peroane publice care folosesc cuvinte îmbrăcate în costume populare, dar acestea nu știu ce formă are hora.

Verde timid







Singurătății îi place
mirosul trupului meu,
când nu mă găsește acasă
sună la 112
și mă declară dispărut,
fără să mă întrebe
poftește frigul în casă
să stabilesc cu el
relații diplomatice
apoi se ascunde în podea
sub forma unor scârțâituri,
are o plăcere nebună
de a-mi fărâmița
inima în palme
ca pe o frunză uscată.

joi, 15 februarie 2018

Cu iubirea pe rever





Sub trupul ei,
se deschideau florile de bumbac
din cearșaf,
inima mă trecea la ora de vară
asemeni unui scenograf,
părul negru și lung
legitimație
de intrat în poeme
pe unde umblă îngerii
căutând visuri și vreme,
cardiograma pe masă
pulsa pe hârtia oarbă,
atât mai știu
sinceritatea de pe buze
îi era ca un inel de iarbă.

Celeritate





Am căutat în oraș să cumpăr cinci nasturi confecționați din copite de căprioară să-i dăruiesc ei pentru a-i schimba pe cei de la bluză care o îmbracă când vine la mine. Voiam să se deschidă mai repede. Nu am găsit. Am fost nevoit să meșteresc eu câțiva dintr-un meteorit căzut în spatele casei mele.

miercuri, 14 februarie 2018

Iubire cu stil



Dacă cerul
nu e albastru
mestec flori de gențiană,
aprind aragazul
să-mi încălzesc cuvintele,
picioarele scaunului
pe care va sta
le pun
în patru pahare cu apă
să înflorească,
preșul de intrare
îl scutur
până ies toți pașii din el
să nu o rănească.

Fantezie




O poetă care mă vizita de câte ori trecea spre Valea Prahovei mi-a spus că ea își lasă cartea de identitate în torpedoul mașinii să nu-i rămână vreo îmbrățișare imprimată pe fotografie.

Odă



Cât talent literar să am  pentru a scrie o odă mâinilor mele ce mă ajută de fiecare dată să rezolv problemele de geometrie ale picioarelor ei?

marți, 13 februarie 2018

Timp intrat în insolvență






Felinarele din epiderma mea
s-au stins ca niște țigări
cămașa maturizată
mai păstrează câteva îmbrățișări,
emisfera nordică a strigătelor din sânge
o țin în frigider
sub fotografia de pe cartea de identitate
am descoperit o fabrică de ger,
cuvintele cu deficit de hemoglobină
de-abia reușesc să mai aprindă în fraze
câteva  raze de lumină,
casă mi-e ignifugată de singurătate,
noaptea să nu mă recunoască
dorm cu pijamaua pe dos,
dar uneori visez necuviincios
ca un bărbat aflat la a doua pubertate.

luni, 12 februarie 2018

Zăpada



Îmi fură umerii și mâinile
apoi chipul puțin câte puțin
trupul îmi e un fost prieten
pe care nu mai am cu ce să îl închin.

Îmi ascunde  poteca
pe unde mă  furișam în mine
nu știe nicio limbă să îmi spună
că moartea e o viață fără vitamine.

Perforează singurătatea pe străzi,
repararea viselor e muncă de durată
de ce nu mai văd
în oglinzile retrovizoare ale inimii
trebuie zăpada întrebată.

duminică, 11 februarie 2018

Politică


Când am insomnie mut salteaua în bucătărie și ascult cum frigiderul meșterește pe întuneric cuburi de gheață să se simt ca afară. 

Învelind ziua de ieri cu o petală





Pianul așteaptă pe hol
de când puneam fire de iarbă
între paginile abecedarului
să nu se amestece propozițiile între ele,
atunci am plâns o zi întreagă,
după ce au tăiat o pădure
să o transforme în note muzicale,
puteau să adune din cuiburi
cântecele păsărilor
să confecționeze un instrument asemănător,
vocea mi-a rămas înregistrată
în lemnul lucios
dacă ating o clapă plină de praf
îi aud ecoul.

vineri, 9 februarie 2018

Cântec ascuns în pene




În contractul de muncă al nopții am trecut o singură clauză. Să nu îmi mai murdărească cămășile albe din șifonier cu asfințituri.

De-ale primăverii





Mi-am pus inima la înfrunzit
în palmele ei,
pe balcon am sădit
plante carnivore
să se hrănească
cu oasele singurătății incolore,
câteva raze de soare
caută timp pe strada noastră,
citesc din Topîrceanu
să stârnesc o adiere în fereastră,
între paginile cărții
am așezat fire de iarbă
adunate acum un an
pe la mijlocul verii
ca propozițiile
să nu se amestece între ele,
intimidate
de prospețimea primăverii.

joi, 8 februarie 2018

Poetul



Și-a desenat conturul pe ușa de la intrare să vadă dacă vreo femeie ce urcă sau coboară scara blocului îl îmbrățișează cât el este plecat în oraș.

Verde șubrezit





Iarna și-a deschis
un cont de singurătate
la banca
din centrul orașului,
oamenii reușeau
în chip satisfăcător
să se uite unii pe alții,
am găsit
câteva coli îngălbenite
din deceniul trecut,
am început să scriu
ca și când aș tăcea.

miercuri, 7 februarie 2018

Revoltă






Inima îmi cere despăgubiri
dacă nu-i citesc
versuri de Rimbaud, 
nu mai suportă
să umblu descheiat la cămașă
lumea să îmi vadă cardiograma
pătată de ruj
arsă pe margini de o vâlvătaie uriașă,
vrea să mestec flori de albăstrele
cerul să fie întotdeauna albastru
ferestrele să lase prezentul
să urce pe ele,
am să o abandonez
în cuibul de lumină al unei privighetori
să mă vindec
mi-e  teamă ca bătăile ei
să nu îi fragmenteze frumosul cântec.

marți, 6 februarie 2018

Propoziții cu inimă




Noi oamenii suntem scrisul Domnului. Nu folosește litere, ci sentimente. Răscroiala trupului îi este indiferentă, dar unele sentimente se sălbăticesc și determină pe o parte dintre ei să zboare. Aceștia sunt poeții.

Lumea mea





De la mine la mine însumi
o punte de cuvinte există
pe unde-mi număr pașii
făcând noduri la batistă,
îmi pipăi cămașa
dau numai de singurătate,
descui viitorul cu inima
ca pe un lacăt.
nu mai e timp să povestesc
flăcările trupului ei
de la început până la capăt,
este la fel
ca atunci când te apropii
de un copac tăiat
și păsările zboară din el.




luni, 5 februarie 2018

Gesturi mentolate



Striveam noaptea 
între trupurile noastre,
luna răsărea  pe cearșaf
stele erau santinele
să nu intre singurătatea în oraș,
fluxul și refluxul trupului ei
croazieră  lentă în perdele,
aerul devenea mentolat
împrăștiindu-i zahăr 
pe buze și pe piele,
inima 
îmi trecuse la ora de vară,
ferestrelor transpirate
le micșoram temperatura
ștergându-le 
cu câteva șervețele,
atât îmi amintesc
liniile din cardiograma mea
se amestecase 
asemenea unor nuiele
fiindu-mi imposibil să le mai citesc.

duminică, 4 februarie 2018

Ascuțitoarea de idei



De câte ori e ziua de naștere a trupului meu fac puțină curățenie în inimă pentru că tristețile sunt nedegradabile și plantez un tei. S-au înmulțit atât de mult numărul copacilor, fără ca vreo femeie să vină să rupă o ramură pentru a-și umple o de ceașcă de ceai, încât m-am hotărât să-mi cumpăr o drujbă.

Un text despre Labiș





Pun petale de trandafir la uscat
între paginile cărții
Moartea căprioarei,
iarna mă hrănesc cu ele
cuvintele mele
să aibă mai multă hemoglobină
prin artere să-mi curgă
o tânără lumină
zăpadă să-mi șteargă chipul mai lent,
să nu mai pun pixul să asculte muzică,
crezând că voi avea mai mult talent
cămașa să mi se maturizeze urgent
să am cardiograma aceluia ce învinge,
numai că primăvara când încep să scriu
propozițiile sunt pătate de sânge.

sâmbătă, 3 februarie 2018

Primejdii





Am vândut motocicleta Harley Davidson pe care am cumpărat-o pentru idealurile mele. Nu puteam recita versuri la o asemenea viteză. Imaginația îmi rămânea în urmă, riscând să o calce tramvaiul și să se accidenteze femeile care o populează.

Semn de carte





Nu se temea deloc
de gândurile mele ascunse,
a dat visele jos vise din pat
să nu le sfărâme
să își facă loc,
noaptea strivită
între trupurile noastre
avea temperatură,
perdelele îi imitau trupul
în flux și reflux,
cărțile se luau în brațe
spunându-și că asta
e un fel de literatură
ce trebuie scrisă și împărțită în piețe,
în timp ce mâneca cămășii mele
agățată în cuier
îi îndrepta cutele fustei
pe care i le făcusem
încercând să o așez în șifonier.

vineri, 2 februarie 2018

Viața mea





Personajul din piesa asta 
de doi bani
pe care-l joc 
de-atâția ani
sunt eu, 
ce șterg 
sângele de pe scenă
folosind cămașa scriitorului,
lumea trăind urgent
nu mă vede,
nu mă aude când visez,
când mă doare dintr-o propoziție
orișice fragment,
spectatorii 
nu bat din palme,
pare un banal eveniment
ce nu descoperă în nimeni 
niciun sentiment.

O inimă plină de fisuri





Am bătut cu nuiaua preșul de intrare,
pașii ei s-au risipit
în zări necunoscute
cearșaful l-am scuturat de pe balcon
până îmbrățișările au ieșit din cute,
i-am șters conturul din cuvinte
cardiograma are spații goale,
soarele devine timid și fricos
când amintirile îmi dau târcoale,
e liniște în suburbie
singurătatea foșnește
ca o bucată de hârtie,
am ajuns să semăn
ca un bărbat neras de un deceniu
ce încearcă să excite cu barba
femeia dezbrăcată din fotografie.













joi, 1 februarie 2018

Vântul tricotând fumul din hornuri





Dacă ai la cine să te împrumuți un băț de chibrit să aprinzi focul la aragaz să-ți încălzești cuvintele și un pahar de apă prin care toamna nu poate trece să o murdărească înseamnă că nu ești complet ruinat.

Caligrafie pe inimă





Mama ținea cuvintele
în bastonul din lemn de abanos,
el o ajuta să treacă drumul
când zăpada îl făcea lunecos,
în zilele de post
credința îi era exagerată
umbla după mine cu poloniul de ciorbă
să-i spun dacă e îndeajuns de sărată,
apoi își așeza fruntea pe biblie
punea la icoană crengi de busuioc
să audă când Dumnezeu intră în cimitir
să înghesuie morții unii în alții
pentru a-i face și ei loc.

















Vântul tricotează fumul de la hornuri