marți, 2 ianuarie 2018

Manuscrisul





Femeia pe care o țineam
ascunsă între versuri
dimineața întindea
o rază de soare între două strofe
să își prindă cămașa de noapte
pentru a ieși visele din ea,
se așeza în fața oglinzii 
improvizată dintr-o metaforă
despre un lac clevetitor
să-și aranjeze fanteziile,
restul timpului își îngrijea mâinile
să nu i le sărute vreun cititor,
de câte ori răsfoiam manuscrisul
ideile să nu le uite
mirosea atât de tare a ojă
de parcă ar fi răsturnat sticluța în cuvinte.