sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Dialog




M-au botezat la șapte ani,
când umblam cu puii de vrăbii
în buzunar
și cu bondarii în penar
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcașul înalt și tăcut
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă poate lăsa mai jos
bolta bisericii
să-l ating și eu,
pe Dumnezeu.

Seringa cu singurătate





Ninge peste mine ca peste o statuie
zăpada  îmi șterge lent chipul
apoi brațele,
în curând umbra mea
nu se va mai putea urca în copaci
dacă m-aș pipăi
aș da numai de singurătate,
în jurul inimii am săpat un șanț de apărare
să nu se apropie nimeni,
ar fi bine să urc într-un tramvai,
numai că trebuie să scot bilet și parcului,
nu-l pot abandona
albul i-a furat aleile și e dezorientat,
nu știu unde să găsesc
un mecanic să-mi repare visurile,
trupul meu
pare un fost prieten pe care l-am uitat.

vineri, 19 ianuarie 2018

Pași care nu se aud





De la poartă până la intrare în casă am trasat o trecere de pietoni din zahăr tos. Dacă vreo femeie intră în curte vreau să văd dacă pantofii ei fac febră de atâta dulce.

Îmi stă bine ocupat






Părinții nu mi-au lăsat moștenire
un cvartet
a cărui de muzică de cameră
să adâncească decolteuri,
dacă vedeți un bărbat prin oraș
citind panourile de publicitate
ce pot fi subiecte
pentru nuvele și eseuri,
să știți că sunt eu,
singurul urmaș
ce umblu,
desfăcut la șireturi de griji,
printre tramvaie și autobuze
să găsesc o telecomandă
care să aștearnă femeilor
zahăr pe buze.

joi, 18 ianuarie 2018

Semne





Nu mă visează nimeni. M-aș trezi palid ca și când aș fi stat toată noaptea într-un flacon cu incertitudini. Probabil la gât aș avea un lănțișor de săruturi.

Ea și poeții





Am scris numele ei
pe o petală de trandafir,
o mestec lent
să memorez mai ușor
datele private ale trupului
mentolat și absent,
propozițiile mele orfane
ce nu apărut în nicio carte
au mai multă hemoglobină,
zahărul de pe buzele umede
mă salută de departe,
când recit versuri în dormitor
de Labiș sau Rimbaud
să nu fiu singur,
am gura plină de lumină.

miercuri, 17 ianuarie 2018

Căsătorie




M-am prefăcut că sunt puțin nisip cald ca ea să aibă unde să se întindă. N-am mai putut să mă ridic în picioare. Ea mă luase și mă mă băgase într-o clepsidră.

Exercițiu de imaginație






Singurătatea și-a deschis
cont în bancă
vrea să-mi cumpere cuvintele
cu ajutorul cărora
îi descriu surâsul indecis,
frigul e alb,
ninsoarea îmi fură fiecare vis,
o desenez pe ușa de la dormitor
îi spun la ureche  câteva șoapte,
apoi bat timid
să-mi dea drumul înăuntru
să-i caut în șifonier o cămașa de noapte.

marți, 16 ianuarie 2018

Lingvista




O doamnă de lângă mine al cărei baston elegant o conducea pe trotuarul din fața cimitirului îmi șoptește la ureche; păcat de el că a murit, avea dantură bună putea să mai trăiască mulți ani, fără să stâlcească vorbele.

Fereastra






Am păstrat fereastra
prin care priveam în copilărie
cum părinții cu hainele aproape ude
făceau tranșee prin zăpadă
să ajungă mai ușor la cimitir
înghesuind morții unii în alții
pentru a-și face și ei loc lângă rude,
acum mă hrănesc cu petale de trandafir
cuvintele să aibă hemoglobină,
mestec zambile ca ziua să fie albastră,
de câte ori mi-e dor de mine și de ei
mă uit câte o jumătate de zi prin această fereastră.

luni, 15 ianuarie 2018

Semn de carte




Cât talent literar să am eu să scriu o odă mâinilor ce scot din bibliotecă volumul de versuri a lui Eminescu și după ce îi răsfoiește geniul să-și pună ca semn de carte inima?

Eminescu îngerul




Mamă îmi spunea
că voi merge la școală
însoțit de Eminescu,
între filele cărți lui
îmi punea flori de busuioc
să nu mă rătăcesc printre versuri
să ajung dincolo de granițele 
limbii române
pe care le-a trasat cu sânge și foc,
în ghiozdan îmi arunca și flori tei
să nu fiu visător și am idei,
numai că El,
dădea drumul gâzelor
ascunse de mine în penar
să-mi aducă soarele 
în cuvintele din abecedar.

Eminescu





Din cuvintele lui divine putem clădi trupul lui Dumnezeu. Toate poemele scrise au memoria granițelor limbii române. Când s-a născut cred că inima lui avea forma patriei. Propozițiile lui au urmat pașii lăsați de îngeri în sufletele noastre. Din acest motiv din versurile sale lumina se revarsă.

duminică, 14 ianuarie 2018

Gurmandul




Era atât de îndrăgostit că voia să miște continentele, fără să verse tigaia cu cartofi de pe aragaz.

Viața ca un serviciu militar





Mă feresc să trec pe lângă mine,
a nins
gândurile îmi alunecă pe zăpadă,
visele le traversez în vârful picioarelor
să nu-mi deranjez vecinii
și trecătorii pe stradă,
mi-e teamă să mai trec pe lângă mine
trupul îmi pare un fost prieten
pe care l-am uitat,
inimă un colet pentru iubire
fără adresă sau coduri poștale,
datele private al trupului ei
pe care le păstram în memorie
sunt de nerecunoscut,
lumina o împart pe obiecte
cu multe zecimale,
mă prefac că nu mă recunosc
când aud cum lumea mă uită
și mă declară dispărut.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Guvernul ca un televizor




O doamnă trecută de a doua tinerețe era condusă prin fața Palatului Victoria de un baston elegant. La un moment dat mi se adresează mie cu o voce de parcă și-ar fi încălzit cuvintele pe o sobă ce scoate fum în casă. Auzi drăguță, uite aici niște bani, du-te și cumpără o telecomandă să schimbăm culoarea guvernului.

Gânduri pentru noul an




M-am gândit să retez
scara din lemn de brad
aproape la jumătate,
singurătatea
ce are aceiași grupă sanguină ca mine
mă crede camarad,
să nu mai ajungă la fereastra mea
să vadă cum în biografie
las rânduri întregi necompletate,
pantofii îi țin pe aparatul de radio
să asculte muzică
poate învăț să dansez,
orologiul o să-l duc preot să-l sfințească
ca limbile lui
să nu mă mai rănească,
lumea să nu mă uite atât de ușor
noaptea voi scrie versurile în minte
metaforele să fie indecise
a doua zi mă voi preface
că sunt mecanicul
ce știe să repare vise
ca acestea să încapă în cuvinte.

vineri, 12 ianuarie 2018

Cerul din cuvinte



Frumusețea ei atrage fulgere. Când nu am mănușile de cauciuc la mine să îndepărtez norii fără să mă electrocutez mestec câteva flori de zambile și cerul devine albastru.

Meniu de iarnă





Mă hrănesc cu petalele de trandafir
vara trecută le-am pus la uscat
între filele volumului de versuri
Moartea căprioarei,
din cauza frigului camera s-a contractat
îmi trag haina peste inimă,
nu am lemne de foc,
nu mă pot  apropia de mine
fără puțină lumină,
e liniște
se aude cum în cimitir
mama înghesuie morți unii în alții
să-i facă și el loc,
mestec florile lent
să nu strivesc vara rămasă-n clorofilă
iarna mi-e greu să scriu,
cuvintele mele
au tot mai puțină hemoglobină.

joi, 11 ianuarie 2018

Sindromul zăpezii






Umblu cu lopată
ascunsă în căptușeala hainei
să nu mă prindă
zăpada în oraș,
chiar dacă rămășițe
din vara trecută
mi se mai zbat în  trup
asemeni unui roi de fluturași,
mi-am adus amintite
cum am răcit în copilărie
mergând desculț printre cuvinte,
căutând timp pe orice drum,
dar tratamentul
l-am luat de-abia acum.

Tehnologie


 
 
Părinții mei nu au avut posibilitatea să-mi lase moștenire un cvartet a cărui muzică de cameră să mărească decolteul femeilor. Dacă vedeți prin oraș un bărbat înalt, cu o mașină de făcut tuneluri în propoziții la subțioară, citind panourile luminoase cu reclame ale magazinelor să știți că sunt eu. Caut o telecomandă să fac doamnele din suburbia mea mai luminoase.

miercuri, 10 ianuarie 2018

Guard





Școlar fiind
desenam contul țării
cu gărgărițe
cu aripile pătate de soare,
țineam ședințe cu bondarii
pe care îi informam solemn
că eu când voi mare
o să îmi fac o platoșă din lemn,
chiar dacă învățătoarea
m-a pus să scriu de 1000 de ori
că sunt un  ateu,
am să devin garda de corp
al bunului nostru Dumnezeu.

Substantive și verbe




Propozițiile acestui poet aveau mirosul mentolat al unei femei frumoase, dar niciodată nu-mi arăta fițuica pe care o ținea ascunsă în buzunar să știu parfumul acelor cuvinte.

Verde intimidat





Se apropie ziua de naștere
a trupului meu,
am bătut preșul de intrare
până au ieșit din el
toți pașii din anul trecut,
mi-am completat biografia
cu ultimele date
din mărul din fața casei uscat și căzut,
mi-ar trebui o reclamă luminoasă
să vadă lumea cum privesc
în oglinzile retrovizoare ale inimii
siluete pierdute
ce pregătesc postume expoziții
să audă cum mor
sufocat în propriile mele propoziții.

luni, 8 ianuarie 2018

Sentiment





Când vara s-a retras din mine umbra a rămas asemeni unei cerșetoare desculțe pe străzile iernii.

Cuvinte desculțe





Ninge peste mine ca peste o statuie,
zăpada  îmi șterge lent chipul
apoi brațele, 
în curând umbra mea
nu se a mai putea urca în copaci 
dacă m-aș pipăi
aș da numai de singurătate,
în jurul inimii am săpat un șanț de apărare
să nu se apropie nimeni,
ar fi bine să urc într-un tramvai,
numai că trebuie să scot bilet și parcului,
nu-l pot abandona
albul i-a furat aleile și e dezorientat,
nu știu unde să găsesc
un mecanic să-mi repare visurile,
trupul meu
pare un fost prieten pe care l-am uitat.

duminică, 7 ianuarie 2018

Nepriceputa




Nu a învățat
să umble prin mine,
zâmbetele ei
îmi provocau delte în artere,
dădea fanteziile jos din pat
să nu facă eczeme,
strivea noaptea de trupul meu,
fără țină cont
că vremea mi-a ajuns până la brâu,
până când vara îmi răsărea în artere,
a doua zi lumea mă privea
ca pe un traficant de lanuri de grâu.

Tratament




Uneori îi dau patului câteva somnifere pentru a nu simți fluxul și refluxul trupului ei. S-ar putea să creadă că a ajuns în rai.

Fotografii speriate




Poetul avea inima plină de mâzgălituri lăsate de femei de-a lungul timpului. Voia să o abandoneze într-un cuib de privighetoare, dar i-a fost teamă ca bătăile ei să nu-i fragmenteze cântecul.

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Conflicte literare





De câte ori ieșeam
din baie
mama striga la mine
să strâng buretele mai tare
apa din el reținând
visele necuviincioase și păgâne,
să mă acopăr cu un prosop
că așa fără rușine
nu se poate intra
în istoria limbii române.

Alb




De câte ori ninge
mă încalț
cu cizmele cumpărate
din talcioc
ale unui soldat
cu picioarele retezate,
nu vreau să-mi rămână
tălpile imprimate
în singurătatea de pe stradă,
să murdăresc tăcerea
din zăpadă.

vineri, 5 ianuarie 2018

Gospodar fără diplomă





Toată săptămâna am spart lemne
să-mi încălzesc cuvintele,
altfel nu pot păstra în versuri
temperatura buzelor sale,
nu pot să-i împart lumina
pe porțiunile trupului
fără să-mi rezulte zecimale,
deși am pus la poartă
zăvorul și cârligul
să intimidez ceața
și să nu intre frigul,
până nu le-am  acoperit
cu cămașa ei de noapte,
ce reflecta timid un grup de stele,
nu am reușit
să ridic mercurul din ele.

Prietenii




După ce am finalizat un om de zăpadă am mers la primărie să-i scot acte de stare civilă, gândindu-mă că vrea să-și deschidă un cont în bancă unde să-și depună singurătatea.

Inducție




Zilele acestea m-am apucat să confecționez un acvariu. După o săptămână de muncă necalificată am constatat că mâinile îmi miros a pește.

miercuri, 3 ianuarie 2018

Elegie





Nu m-am uitat niciodată prin binoclu. Mi-a fost temă să nu prind în obiectiv vreo picătură de sânge și să văd sub ea cum tăcerea demontează limbile de la ceas.

Marketing




Am constatat că la sfârșitul anului stocurile de fericire s-au epuizat. Să nu observe lumea am umplut rafturile cu propoziții despre ele.

marți, 2 ianuarie 2018

Manuscrisul





Femeia pe care o țineam
ascunsă între versuri
dimineața întindea
o rază de soare între două strofe
să își prindă cămașa de noapte
pentru a ieși visele din ea,
se așeza în fața oglinzii 
improvizată dintr-o metaforă
despre un lac clevetitor
să-și aranjeze fanteziile,
restul timpului își îngrijea mâinile
să nu i le sărute vreun cititor,
de câte ori răsfoiam manuscrisul
ideile să nu le uite
mirosea atât de tare a ojă
de parcă ar fi răsturnat sticluța în cuvinte.