joi, 2 noiembrie 2017

Stihuri spontane





Când și-a tăiat părul
să-i încapă în poza
de pe cartea de identitate
mi s-au prescurtat cuvintele
de parcă le-a furată
o parte din libertate.

Când i-a acordat zâmbetului
mai puțin timp
inima nu am mai folosit-o
decât să aprind lemnele în sobă
și să se roage
până trece acest anotimp.

Când și-a ascuns îmbrățișările
în cutele cearșafului
țesut din flori albe de bumbac
am simțit cum un înger
mă împinge în propoziția frumoasă
a unui poet tânăr și sărac.