joi, 28 septembrie 2017

Singurătatea ca o urgență





Toamna o stare civilă
a verdelui,
frunzele în cădere
formează un lanț
ce ne leagă picioarele,
nu mai poți ajunge
de la tine la tine însuți,
în lista cu decepții
poți trece imaginea ei
de acum un deceniu
ce apare din florile ofilite,
vântul intră neinvitat
în catedrală,
vrea să cânte la orgă
viața pare o zi de salariu
în care banii
se înmânează într-o morgă.

marți, 26 septembrie 2017

Frunzele mă învață semnele de adio





Pe tăcerea mea sunt scrise
adresele unde am deschis
filiale de iubire,
aici sângele meu
a învățat să nu mai fiu,
oamenii m-au șters din cuvinte,
nimeni nu a simțit absența mea
de parcă aș fi fost un impostor
ce și-a furat singur viața
ca pe o bancnotă de o 100 de lei.

duminică, 24 septembrie 2017

Cuvinte desculțe





Traversez visurile
în vârful picioarelor
să nu deranjez vecinii,
rănit de singurătate
mi-am legat garou
peste linia vieții din palmă,
sunt singurul martor
când prezentul
mă declară dispărut,
mor cu mine pe brațe
bănuind că stocurile de fericire
s-au diminuat puțin,
așa cum credeam fiind școlar
că inimă au numai cei ce iau aspacardin.

Cuvinte seci




Mulți vorbesc fără să gândească pentru că aerul folosit să vibreze coardele vocale nu costă niciun ban.

Ignoranță





Dacă nu ar fi fost scrisă piesa ”O scrisoare pierdută,, de I. L. Caragiale mă îndoiesc că aș înțelege cum minciuna a ajuns un excitat social și pentru cei din fotografiile lăsate în fața televizorului cât timp proprietarii sunt plecați să cumpere pâine. 

vineri, 22 septembrie 2017

Lumină speriată







Nu erai departe de locul
unde m-am despărţit de mine
ai fi putut să mă însoţeşti
până la capătul visului,
m-aş fi străduit să împart lumina
pe zonele trupului tău
fără să rezulte zecimale,
toată noaptea am ținut pantofii
să asculte tangouri
paşii mei să sune 
asemenea rimelor împerecheate, 
cuvintelor le-am dat cu fixativ să fie sonore
nu trebuia să îţi fie teamă,
îmi amintesc că era o zi post
în care toate femeile par minore.

Verde intimidat







Suburbia a împrumutat tăcerea 
din textele mele, 
a împrăștiat-o pe străzi,
ce păcat că nu am păstrat fereastra
prin care priveam în copilărie
să nu intre ceața în curte,
rugându-l pe tatăl meu
să nu taie plopul din grădină
că va cădea cerul pe noi,
frunzele în cadere
mi se lipesc de haine,
par un copac umblător,
gândurile sunt atât de grele
simt cum se mi se umflă picioarele,
vă rog respectos 
să iertați mirosul de pelin
ce întemeiază delte în cuvinte.

joi, 21 septembrie 2017

Date private



Cum ai reușit să mă deosebești de fratele meu geamăn pentru că semănăm ca două picături de apă. Simplu, el este impotent.

Lista cu decepții





Apa din pahar a devenit murdară
după ce a trecut toamna prin ea,
singurătatea
are aceiași grupă sanguină ca mine,
port cămăși cu mânecă lungă
epiderma mi-a devenit
un penitenciar de apusuri,
crizantemele miros a zăpadă,
nu mai am loc să adaug ceva
în lista cu decepții,
zahărul din zâmbetul femeilor
și-a pierdut însușirea de a fi instigator
în balcoane se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.

marți, 19 septembrie 2017

O idee succintă






Desenez femei frumoase 
pe ușile din casă,
apoi bat timid
să-mi dea drumul înăuntru,
e ca și cum aș intra în sala
în care guvernul își ține ședința,
aprobând o hotărâre 
prin care bucătăriile
se  consideră mobilate
dacă sunt dotate 
cu câte o lingură de lemn.

Oglinzi obosite




Când vine toamna mă spăl pe porțiuni de corp să nu dau jos vara de pe mine brusc. În plus, port în căptușeala hainei o mătură în mică să înlătur frunzele ce-mi acoperă drumurile din biografie. E ca și când aș fi răcit în copilărie și aspirina o iau abia acum.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

11 versuri




Toamna a început 
să grațieze frunzele,
de teamă sâmburii de măr
adorm îmbrățișați,
fusele orare din păsări
se rotesc înțelept,
ea și-a pus santinele
la ușile inimii,
dacă vreau să pătrund înăuntru
să-mi încălzesc cuvintele
trebuie să-mi pun ecusonul în piept.

duminică, 10 septembrie 2017

Lumină strivită



E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului
tușesc prietenii mei copacii
în timp ce vântul răsfoiește
operele postume ale toamnei
scrise pe frunze,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

Zecimale




Din cauza fumului acestei toamne a tușește și cămașa de pe mine. Tehnicienii frigului sunt pregătiți să deschidă robinetele. Trebuie să mă aprovizionez cu blănuri și remorci de lemne să-mi încălzesc cuvintele. În zadar am confecționat câteva privighetori din argilă să le cânte. Frunzele în cădere, încercând să împartă lumina, îi rezultă mereu zecimale.

miercuri, 6 septembrie 2017

Verde sinucigaș







Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez temperatura în celule
până când florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf. 
.
Mai ales acum,
când toamna stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele.

luni, 4 septembrie 2017

11 versuri despre un antemergător






Se pieptăna științific,
cărarea trebuia să-i treacă
prin cele mai apetisante fantezii,
am rugat-o să-și lase părul lung,
mă simțeam obligat
să-mi scurtez cuvintele,
să visez mai puțin,
nu aveam timp să întocmesc
un proces verbal al sentimentelor,
doream să fiu antemergător
soarelui din arterele sale.

sâmbătă, 2 septembrie 2017

12 versuri de adio






Sunt pe punctul de a închide
filialele iubirii din oraș,
au expirat autorizațiille de funcționare,
acum dorm din ce în ce mai bine
pe un pat de crizanteme.

Păstrez sâmburii de măr până la iarnă
să provoc cu ei avalanșe
peste biografia mea,
șterg orologiul de orele în care am visat
până când am iscat primăvara
în piața centrală,
în liniște pregătesc lumea să mă uite.