duminică, 30 iulie 2017

Băiatul ce umbla desculț






De frica fulgerelor
vântul se urca pe acoperișuri,
în mere găseam sâmburii
îmbrățișați de spaimă,
frunzele se ascundeau
în cântecul păsărilor de noapte,
nu aveam mânuși de cauciuc
să înlătur norii de pe cer
fără să mă curentez,
îl căutam pe tata în grădină,
unde cu mâinile lui mari
făcea țărână să zâmbească,
să-l rog să bage trandafirii în casă
ca tunetele să nu le strivească mirosul.

joi, 27 iulie 2017

Extaz







Ce frumos miroase
tăcerea ei,
parcă aș fi strivit în mâini
o iasomie,
e la fel de curată
ca lumina dintr-un cuib
în care se naște zborul,
mi-e teamă să visez
să nu îi murdăresc gândurile.

marți, 25 iulie 2017

Deranj în parcul central






E frig în parcul
din centrul orașului,
florile visează cu erori,
păsările s-au ascuns
în cântecele de astă vară,
doi tineri,
stând în picioare,
pentru a nu li se răci iubirea
încearcă să se coasă între ei.

Erori extrovertite






Oricât m-aș dărui
când împart lumina în cuvinte
îmi rezultă zecimale,
nu mai pot rosti șoapte
la capătul lor nu dau de nimeni,
în palme găsesc un gol
ce se întinde în jurul inimii
ca un șanț de apărare,
anotimpuri rămân în casă
asemenea unui întuneric în cârje,
orașul mă părăsește lent
luând cu el ferestrele
prin care priveam cerul,
i-a fost frig vieții mele
așteptând un deceniu
un telefon de la ea,
de la frunzele din toamna trecută
am învățat 
să-mi depozitez tăcerile într-o orgă.

Peisaj povestit








Privesc cu atenție în vitrinele pline de praf 
de-abia se mai distinge tinerețea mea,
este o sete de neființă în jur încât morile de vânt merg de la sine,
prin fereastră văd doi îndrăgostiți făcând dragoste 
pe grătarul plin cu cărbuni,
în speranța că se vor aprinde, 
câțiva bărbați ce nu mai pot visa nuduri 
declară că nu mai acceptă consultații, 
decât sub forma unor saci încărcați cu pământ,
sunt trist că nu am de unde să-mi cumpăr aripi noi 
în schimb devin un bun cetățean
îngădui oricui să privească în mine
știu că au aceeași stare ca și când ar admira un apus de soare, 
sunt uluiți de câtă  lume pleacă în dezordine din inima mea.

marți, 18 iulie 2017

Viața ca o obligație de serviciu






Recunosc un bărbat singuratic,
ca și mine arcuiește în minte
strada
ca femeia aceea frumoasă
să treacă pe la poarta lui,
calculează albastrul din dimineți
să-i ajungă
și pentru cerul de mâine,
ocolește farfuriile din bucătărie,
umbra îi e atât de grea
că le-ar face țăndări,
cu privirea
încearcă să excite
tânăra din tabloul de pe perete,
iar la două noaptea
caută în dicționarul de botanică
să vadă dacă pelinul
era la fel de amar și acum 100 de ani.

Adevăruri refuzate





Nu ne aude nimeni când suferim,
nu auzim cum prietenii ne uită,
parcă cineva oprește
radioul mașinii pe un câmp
să nu asculte știrile
firele de iarbă,
inima nu o simțim
când își organizează preferințele
precum o școlăriță ce își așează
între cărțile din ghiozdan
câte o păpușă
să nu se amestece propozițiile,
lumina ce se sparge,
lovind singurătățile noastre,
nu face niciun zgomot,
ne hotărâm să facem credit
pentru a cumpăra
aparate de auzit performante,
dar banca ne întreabă
dacă avem tăcerea trecută
în actele de stare civilă.

Citind în după-amiezile mele






Aș muri mai încet
dacă uitarea
nu ar fi atât de îndrăzneață
să-mi ceară
recompense în suferințe,
amintirile sunt
asemenea unor grote părăsite
ce nu pot fi vizitate,
întunericul îmi otrăvește pielea
și lumina nu mai vrea să plătească
pentru cazare,
nu-mi pot fi de folos,
bat drumurile
pe care le cred primăvăratice
pe unde pantofii mei
speră să-și găsească perechea,
e ca și când aș înnopta
în mâneca unei femei fără brațe
fără să o pot ajuta să se închine.

luni, 17 iulie 2017

Tot ce știu e că uitasem de mine








Aseară am fost în visul
unei femei,
m-am trezit
cu un lănțișor de săruturi la gât,
probabil am avut o discuție cu ea
despre Veneția într-un nufăr,
am găsit în păr câteva stele nedescoperite,
privirea îmi era umedă,
de m-aș fi uitat la un trandafir
l-aș fi putut stinge,
pe piept am descoperit
liniile cardiogramei ei,
cum pe un cearșaf întins pe balcon
se observă îmbrățișările
sub formă de cute.

duminică, 16 iulie 2017

* * *






Centrala eoliană
de lângă suburbia mea
ajută câmpul să respire,
țin fereastra deschisă
să ascult cum fusele orare
se rotesc în păsările
întoarse din țările calde,
buburuzele și-au scuturat
iarna de pe aripi,
caută timp
pe firele de iarbă
nu pot să fac nimic pentru ele
decât să le descriu zborul timid,
sunt ca un punctul de frontieră
verific actele de stare civilă
ale primăverii
să văd dacă iubirea e trecută in ele.

vineri, 14 iulie 2017

Picturi naive





Mi-am permis să fiu deprimat câteva ore, asemenea unui copac umblător căruia frunzele i-au furat drumul, văzând cum politicienii caută creioane colorate să ne facă mâzgălituri pe inimă.

marți, 11 iulie 2017

Legături





Un prieten m-a întrebat care a fost cea mai lungă relație pe care am avut-o. I-am răspuns în gând. Cea mai sinceră legătură pe care am avut-o a fost un cuțit de bucătărie pe care l-am împărțit cu o femeie aproape cinci ani.

Reacții după ce mă citesc pe mine







Încerc să mut continentele
fără să vărs paharul cu apă
de pe masa din bucătărie,
mă spăl pe porțiuni de corp
să nu dau jos de pe mine
vara dintr-o dată
câmpia să aibă timp
să se refugieze
în semințele de mac,
iau o aspirină să-mi scadă
temperatura
chiar de am răcit în copilărie,
ies pe stradă cu lopata ascunsă
în căptușeala hainei
să nu mă prindă zăpada în oraș,
sunt asemenea unui bărbat
ce se străduiește
să excite o femeie dintr-o fotografie.

vineri, 7 iulie 2017

19 versuri despre un fost școlar







Nopțile refugiate
sub poza mea de pe cartea de identitate
de-abia mai au loc,
umbra îmi e din ce în ce mai sărată
de parcă s-ar spăla în mare,
nu mai văd bine
în oglinzile retrovizoare ale inimii,
demult nu mai desenez pe uși
trupuri de tinere
să văd cum li se rotunjesc sânii,
de mulți ani
nu mai îmi ridic privirea spre balcoane
să descopăr îmbrățișari
pe cămășile de mătase
puse la uscat,
deși uneori noaptea plâng în somn
ca atunci când eram școlar
trist că mi-a zburat fluturele
căruia îi făcusem casă în penar.

joi, 6 iulie 2017

Privind în zare






Mă voi preface că sunt
puțin nisip cald
să ai pe ce să te întinzi,
nu trebuie să spui nimic,
greutatea ta
mi s-ar părea mai ușoară
ca ultima rată a unui credit,
nu-mi trece mâinile prin păr
s-ar putea să dai de vise
nu tocmai cuviincioase,
privește în largul mării,
vezi dacă se apropie de țărm
vreo sticlă conținând un mesaj,
poate aflăm
cu cine se învecinează
tăcerile noastre.

miercuri, 5 iulie 2017

Speranță





Am observat că o femeie după ce se oprește din plâns în ultimele lacrimi ce i scurg pe obraz apare curcubeul.

Informații contagioase








Singurătății îi place
mirosul trupului meu,
când nu mă găsește acasă
sună la 112
și mă declară dispărut,
fără să mă întrebe
poftește frigul în casă
să stabilesc cu el
relații diplomatice
apoi se ascunde în podea
sub forma unor scârțâituri,
mă caută pretutindeni,
are o plăcere nebună
de a-mi fărâmița
inima între palme
ca pe o frunză uscată.

luni, 3 iulie 2017

duminică, 2 iulie 2017

Conversații concise






Doamne, iartă-mă că te scol din somn
din cinci în cinci minute
să mă ajuți să termin poemul acesta
despre vrăbiile din curte,
le-am pus câte un nume
și ele de fericire
au început să se hrănească cu el,
lasă, dragă, nu-ți face griji
am să le botez pe toate la fel
să folosești cuvinte cât mai puține.

sâmbătă, 1 iulie 2017

Mai ales noaptea






Uneori lipsesc
din propozițiile mele,
sunt pe post de decor,
inima este ambalaj de lux
unde îmi păstrez iubirea,
mâinile sunt două alei
unde ciugulesc
păsările singurătății,
la sfârșit mă întreb
dacă pentru ce
nu mi s-a întâmplat niciodată
am reușit să scriu
ca și când ar fi propria-mi suferință.