marți, 31 ianuarie 2017

Birocrație erotică




Zâmbetele ei,
scrisori trimise să le timbrez.

Gura  umedă
solicitare a unei podoabe de colecție
de a fi pusă la reverul cămășii.

Brațele
rugăminți de a urca
pe corabie albă.

Genunchii
două cereri de dragoste,
eu,
la registratură,
preocupat să-i înregistrez petițiile.

Imposibilul ca formulă a succesului




Pentru că mă strângeau pantofii i-am umplut cu apă și i-am băgat în congelator. A doua zi erau perfecți, numai că gheața pe care am scos-o din ei știa să meargă. Întrucât frigul merita o recompensă i-am încălțat și am plecat la dans.

luni, 30 ianuarie 2017

16 versuri înzăpezite




Ninge peste mine ca peste o statuie,
zăpada  îmi șterge lent chipul
apoi brațele,
în curând umbra mea
nu se a mai putea urca în copaci
dacă m-aș pipăi
aș da numai de singurătate,
în jurul inimii am săpat un șanț de apărare
să nu se apropie nimeni,
ar fi bine să urc într-un tramvai,
numai că trebuie să scot bilet și parcului,
nu-l pot abandona
albul i-a furat aleile și e dezorientat,
nu știu unde să găsesc
un mecanic să-mi repare visurile,
trupul meu
pare un fost prieten pe care l-am uitat.

Idei geniale




Copilul prietenei  mele, profesoară de limba română, face meditație cu un trandafir. După cum spune domnul Grigurcu floarea aceasta a învățat destulă matematică. (Poezii-Un trandafir învață matematica-1968 autor Gheorghe Grigurcu)

duminică, 29 ianuarie 2017

Poet naiv




Fața mea de masă
este un imprimeu
cu Mona Lisa,
nu o ating în zona sânilor
să nu se excite
și să își coboare pleoapele,
când scriu
îi așez coala de hârtie
peste buze,
urmărindu-i cu pixul
conturul lor
ca zâmbetul ei celebru
să se imprime pe cuvintele mele.

Presupuneri





Vecina mea de la scara alăturată m-a dat în judecată pentru că am visat-o goală.

Seringa cu singurătate




După ce am cunoscut o doctoriță anestezistă nu am simțit că mă strâng pantofi, dar nici strângerile ei mâna.

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

O problemă de înălțime





M-au botezat
la șapte ani,
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcaș
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă poate să lase mai jos
bolta bisericii
să-l ating și eu pe Dumnezeu.

Concubinaj




Ne-am îndrăgostit atât de tare, încât șireturile de la pantofii mei s-au înnodat de șireturile de la pantofii ei. Am fost nevoiți să ne descălțăm în aceeași cameră.

vineri, 27 ianuarie 2017

Desen pe un șervețel de hârtie




Teama că nu sunt eu,
cel pe care îl privesc în oglindă
mă face să tresar,
parcă m-aș uita la un poem trist,
la o carte nedeschisă
de un deceniu,
ar trebui să-mi recitesc jurnalul
să văd când i-am cumpărat morții
un calculator confecționat din frunze
să-mi țină evidența zilelor,
erele din oase fumegă a amurg,
cucul de la ceas a zburat în pădure
să nu știu câte ore se scurg,
nu îmi rămâne,
decât să-mi duc visele
pe drumul ce mi se scurge din inimă.

Teama de evaziune




A aruncat în mare o sticlă cu un bilet către o femeie de pe celălalt țărm. Ca să fie sigur că va ajunge la destinație a lipit pe dop un timbru fiscal.

miercuri, 25 ianuarie 2017

Pericole simple





Cineva mi-a furat tinerețea
și a înființat
filiale de iubire în oraș,
un intrus
mi-a șters o parte din visele
planificate,
mi-a rupt cămașa
să se vadă mâzgăliturile
lăsate  de unele femei pe inimă,
a schimbat
concentrația singurătății
și am căzut în dizgrația cuvintelor,
semnătura mi-a fost prescurtată
să certific mai repede nopțile,
la o primă cercetare
bănuiesc un bărbat ce semăna cu mine.

marți, 24 ianuarie 2017

Text rezistent la frig






Ninge peste mine
ca peste o statuie,
albul face să-mi dispară
mai întâi chipul,
apoi trupul întreg,
prin propoziții trebuie
să fac tunele să văd cerul,
te-am strigat
să vii să mă ții de mână
tu știi să alungi frigul,
să aprinzi becurile
în submarinul
ce circulă prin sângele meu, 
ascund tăcerile suburbiei
în buzunarele de la pantaloni,
la fel cum piteam în bancă,
în clasele primare,
puii de vrăbii căzuți din cuib.

luni, 23 ianuarie 2017

Investind în aer





Toată noaptea o păzesc
să nu se evapore
din cauza frumuseții,
pentru a nu i se vedea fanteziile
îi leg peste frunte o eșarfă,
șoldurile i le las goale
poate am nevoie ca unele propoziții
să imite curbura lor,
aș putea să fac multe gafe
în astfel de momente
să visez
o pădure de mesteceni
și umbra ei să o acopere
sau să iau din frigider
un cub de gheață
pe care căldura din coapse l-ar topi
și s-ar umezi aerul,
aștept să se trezească
ca dragostea noastră să devină atletică.

Gratificații intime




Scutur preșul
de la intrare
până înlătur toți pași,
aștern peste el
cămașa mea
plină de îmbrățișări
asemenea unei liste
cu erori,
mă despovărez
de imagina ei,
în camera micșorată
din cauza frigului
singurătatea
îmi acordă protecție.

duminică, 22 ianuarie 2017

Prefață nesemnată



Fulgii de zăpadă 
mărunțesc frigul
pe străzile din suburbia mea,
ai fi putut să mă însoțești
până la capătul visului,
e posibil ca lumea să mă uite
se pricepe bine la asta
și la a nu iubi,
există o mare probabilitate
ca poliția locală să mă prindă
că mi-am furat tinerețea
să întemeiez primăveri pentru tine,
nu este exclus ca brațele
să mi se transforme în după amiezi
și să-ți lase urme de înserare pe bluză,
te-ai întors din drum
ca un surâs din oglindă,
bătăile inimii tale
mi-au rămas în corp
asemenea unor gloanțe
sfințite la biserică
să nu lase răni vizibile.

Un regat sărac




Sunt atât de neglijent că am pierdut toate diminețile. Când bag mâinile în buzunare nu dau, decât de asfințituri ca niște mărunțiș.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

În fiecare zi mă dezvăț de viață




Teama că nu sunt eu,
cel pe care îl privesc în oglindă
mă face să tresar,
parcă m-aș uita la un poem trist,
la o carte nedeschisă
de un deceniu,
ar trebui să-mi recitesc jurnalul
să văd când i-am cumpărat morții
un calculator confecționat din frunze
să-mi țină evidența zilelor,
erele din oase fumegă a amurg,
cucul de la ceas a zburat în pădure
să nu știu câte ore se scurg,
nu îmi rămâne,
decât să-mi duc visele
pe drumul mi s-a scurge din inimă.

Refuz





Să nu ne vadă vecini că intrăm împreună ea m-a rugat să vin un peste un sfert de oră. Cheia de la casă o voi găsi într-un cui bătut în cușca câinelui.

vineri, 20 ianuarie 2017

Aripi desprinse





Singurătatea
este asemenea unei cazarme
fără ferestre și uși,
îmi caut  cuvintele
cu o lanternă confecționată din zăpadă
să nu se prescurteze de spaimă
sau să producă avalanșe,
coala de hârtie nu se mai emoționează,
prietenii mei din cartela de telefon
s-au asfixiat din cauza aglomerației,
vise nu mai văd cu aripile
se strivesc de pământ,
incinerat la fiecare asfințit
pe mușcata roșie rezemată de geam
nu găsesc niciun loc
pe unde să ies la lumină
să-mi împrăștii cenușa în vânt.

Mercurial





De câte ori aud scandal în șifonier știu că hainele mele se ceartă cu ale ei, fiecare susținând că are prețul mai mare.

joi, 19 ianuarie 2017

Ringul fulgilor de zăpadă



Am construit din frunze 
un fel de  calculator,
adun zilele
să știu când vine iarna
pentru a-mi proteja visele
să nu alunece pe zăpadă,
calculez cât timp
trebuie să țin cuvintele pe aragaz
ca poemele să nu ațipească de frig,
dacă aș fi fost pictor
aș fi ascuns soarele într-o pensulă,
rezolvând interesele de sezon,
evaluez cât de greu atârnă singurătatea
să nu-mi mototolească tricoul
așezat pe spătarul unui scaun
sau să-i spargă paharul din mână
femeii ce mă privește din fotografie,
socotesc de zor câți ani mi-ar lua
să dau înapoi minutarul orologiului
din turnul catedralei ridicată de-un veac
să aflu când am fost fericit ultima oară
ori va trebui viața întreagă să mă prefac.

Căință




Când vara s-a retras din mine umbra a rămas asemeni unei cerșetoare pe străzile toamnei.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Orizontul din inimă




Drumul spre ea,
este asemenea unui ax de orologiu
ce învârtite minutele,
în dreptul bornelor kilometrice
orele bat
ca și când inima
mi-ar fi lovită cu un trandafir,
nu am timp să salut copacii de pe margine
aliniați ca niște lorzi gânditori
ieșiți să privească istoria pe teren,
centralele eoliene
respiră în locul câmpiei
și îmi accelerează respirația,
mă îndrept spre iubire
cea mai serioasă ocupație din lume,
când este departe 
nu-i pot visa,
decât mâinile
citindu-mi pe piele dorințele.

Mesaj




Am observat că o femeie după ce se oprește din plâns în ultimele lacrimi ce i scurg pe obraz apare curcubeul.

marți, 17 ianuarie 2017

Scriind fără talent despre cactuși





Cineva a inventat singurătatea
în camera mea,
pantofii s-au speriat
de scârțâiturile din podea
și le-au sărit șireturile,
delta de îndoieli, 
la vărsare sângelui în inimă,
se lărgește ca un uscat
nerecunoscut de nimeni,
nu mai am curaj să visez
să nu rămână semne pe fereastră
și trecătorii să creadă
că am lipit pe geam
poemele nepublicate,
departe de gleznele ei,
ce se alintau să i le încălzesc
cu respirația
mor în fiecare zi în brațele mele.

luni, 16 ianuarie 2017

Nopți zgomotoase




Din cauza singurătății
imprimanta
la care executam bilete de intrare
în inima mea s-a defectat,
îmi amintesc că ultima oară
când am înmânat un astfel de înscris
a fost acum un deceniu,
era o femeie cu urme de zahăr în zâmbet
îmbrățișările ei îmi lăsau pe cămașă
urme de lumină,
își merita trupul precum o pasăre zborul,
umbla prin arterele mele
cu o lanternă confecționată
din petale de trandafir
să vadă dacă peste tot
sunt alcătuit din iubire,
acum misiunea e să caut la mică publicitate
un mecanic de reparat vise
și să nu îl găsesc.

duminică, 15 ianuarie 2017

167 de ani de revelații




Poezia nu va fi abandonată atâta timp când geniul lui Eminescu va trasa granițele limbi române ca pe o  refacere primordială a sufletelor noastre. Din cuvintele divine folosite de el este alcătuit trupul lui Dumnezeu, iar renunțarea la starea purificatoare a poeziei nu ar însemna decât părăsirea de bunăvoie cunoașterii misterului sacru.

vineri, 13 ianuarie 2017

Sentiment de iarnă



Am o stare ca şi când s-au ars
becurile din mine,
tăcerea citeşte
istoria lumii la lumina unui felinar,
sângele mi se pare o povară curgătoare,
aerul s-a scumpit,
deltaplanul cu care navigam peste vise
a cerut azil politic unui aeroport necunoscut,
dacă cineva nu alungă singurătatea 
ascunsă în podeaua de lemn a casei mele
simt cum mă sufoc
ca un fluturaş de salariu
sub greutatea nevoilor.

Diplomația bolii




În timp ce era operat la stomac a cerut să i se aducă o friptură făcută la grătar.

joi, 12 ianuarie 2017

Verdele luat prizonier





M-am încheiat la toți nasturii,
nu vreau ca din cauza frigului
inima să uite anumite bătăi,
noaptea îmi pun pantofii 
să asculte muzică rusească
să se obișnuiască cu gerul siberian,
port la mine un prosop de bumbac
în caz că mi se aburesc
oglinzile retrovizoare ale inimii,
același cu care șterg petele de soare,
lăsate de oamenii ce mor,
ca tramvaiele să nu-mi calce umbrele
împrăștiate pe străzi
le-am trimis în misiuni diplomatice,
sunt asemenea unui poștaș
căruia frunzele grațiate i-au furat drumurile,
în timp ce apa din pahar din fața mea
a devenit murdară
după ce toamna a trecut prin ea.

marți, 10 ianuarie 2017

Oglinzi obosite



De câte ori vine toamna mă spăl pe porțiuni de corp să nu dau jos de pe mine vara dintr-o dată. Îmi fac cardiograma să văd dacă sinusoidele imprimate pe hârtie au tăria să țină avalanșele de zăpadă ce urmează să acopere o parte din biografia mea. Medicul îmi spune să port permanent o lopată în căptușeala hainei pentru orice eventualitate. Este ca și când aș fi răcit în copilărie și aspirina o iau abia acum.

joi, 5 ianuarie 2017

Alizee perforate de nisip




Oricât m-aș dărui
când împart lumina în cuvinte
îmi rezultă zecimale,
nu mai pot rosti șoapte
la capătul lor nu dau de nimeni,
în palme găsesc un gol
ce se întinde în jurul inimii
ca un șanț de apărare,
anotimpuri rămân în casă
asemenea unui întuneric în cârje,
orașul mă părăsește lent
luând cu el ferestrele
prin care priveam cerul,
i-a fost frig vieții mele
așteptând un deceniu
un telefon de la ea,
de la frunzele din această toamnă
am învățat
să-mi depozitez tăcerile într-o orgă.