marți, 17 octombrie 2017

Anonimul






Sunt pe punctul de a închide
filialele iubirii din oraș,
oglinzile retrovizoare ale inimii
s-au pătat din cauza singurătății,
nu știu cu cine se învecinează
tăcerile mele
chipul îmi rămâne imprimat
pe mâneca zilei
ca zborul unei păsări
pe obrazul toamnei,
datele private ale trupului ei
le mai păstrez în memorie,
trăiesc urgent
ca un foton într-un flacon,
nu mă cunoaște nimeni
deși de ani de zile
îmi usuc rufele pe sârma din balcon.

vineri, 13 octombrie 2017

15 versuri scrise pe o frunză






Picăturile de ploaie
fac găuri
în singurătatea de pe străzi
să nu le uit numărul 
fac noduri la batistă
să știu când trebuie să rup 
lista cu decepții.
sângele nu mai vede bine
frigul prin inimi face ruine,
din scrieri postume 
poeții urcă în steme
sunt  decor 
pentru acestă toamnă
ce se reflectă
în  zăpada din crizanteme.

joi, 12 octombrie 2017

Versuri și frunze






Am eliminat serpentinele din vise
pe unde salutam femeile
între două vârste,
ferestrele nu se mai pătează
din cauza emoțiilor,
nici inima
nu mai are atâta suprafață
să acopăr toți trandafirii din curte
pentru a mă hrăni
când frigul
îmi îngheață cuvintele pe buze,
fac flotări împotriva singurătății
uimit cum din vechile fotografii
zâmbetele au început să cadă
asemeni unor frunze.

miercuri, 11 octombrie 2017

9 versuri tomnatice







E frig în parcul 
din centrul orașului,
florile visează cu erori,
păsările s-au ascuns
în cântecele de astă vară,
doi tineri,
stând în picioare,
pentru a nu li se răci iubirea
încearcă să se coasă între ei.

duminică, 8 octombrie 2017

Trestii umbrite





Pe mal lacului
se auzeau
gemete venind din adânc
asemănătoare
morții din cartușe
când sunt duse
de lunetist la sfințit,
erau valurile
cărora frigul
încerca să le pună cătușe.

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Un guvern pe care îl port scris pe inimă




Îmi amintesc cum mama umbla după mine cu polonicul plin de ciorbă să mă întrebe dacă este prea fierbinte. Ținea post de câte ori escalada cineva gardul cimitirului. De fiecare dată credea că este Dumnezeu.  Du-te și înghesuie morții unii în alții să am și eu loc, zicea ea. Lasă-mă să îi propun un nou guvern Domnului, îi răspundeam. După ce i-am arătat lista cu miniștrii m-a întrebat  de unde găsesc eu atât pământ să-i modelez.

Prim-ministru                                                            Mihail Kogălniceanu    1817-1891
Vice prim-ministru                                                    Ionel I. C. Brătianu       1864-1927
Ministrul Învăţămîntului                                            Spiru Haret                  1851-1912
Ministrul Sănătăţii                                                     C. I. Parhon                 1874-1969
Ministrul Industriei                                                    Anghel Saligny             1854-1925
Ministru de Externe                                                  Nicolae Titulescu         1882-1941
Ministrul Finanţelor                                                   Virgil Madgearu            1887-1940
Ministrul de Interne                                                   Constantin Argetoianu 1871-1952
Ministrul Justiţiei                                                       Istrate Micescu            1881-1951

vineri, 6 octombrie 2017

Guard pentru cer





De câte ori tata
voia să taie plopul din curte
plângeam
să nu cadă cerul pe noi,
lacrimile le-am lăsat acasă
ca pe niște tăceri natale,
micile mele erori
au meritul de a face lumina
desprinsă din piele
să se împartă pe lucruri fără zecimale,
mă ajută
să nu fiu auzit când sufăr,
asemenea lui Ulise,
văzând că viața
se petrece mai mult în culise.

joi, 28 septembrie 2017

Singurătatea ca o urgență





Toamna o stare civilă
a verdelui,
frunzele în cădere
formează un lanț
ce ne leagă picioarele,
nu mai poți ajunge
de la tine la tine însuți,
în lista cu decepții
poți trece imaginea ei
de acum un deceniu
ce apare din florile ofilite,
vântul intră neinvitat
în catedrală,
vrea să cânte la orgă
viața pare o zi de salariu
în care banii
se înmânează într-o morgă.

marți, 26 septembrie 2017

Frunzele mă învață semnele de adio





Pe tăcerea mea sunt scrise
adresele unde am deschis
filiale de iubire,
aici sângele meu
a învățat să nu mai fiu,
oamenii m-au șters din cuvinte,
nimeni nu a simțit absența mea
de parcă aș fi fost un impostor
ce și-a furat singur viața
ca pe o bancnotă de o 100 de lei.

duminică, 24 septembrie 2017

Cuvinte desculțe





Traversez visurile
în vârful picioarelor
să nu deranjez vecinii,
rănit de singurătate
mi-am legat garou
peste linia vieții din palmă,
sunt singurul martor
când prezentul
mă declară dispărut,
mor cu mine pe brațe
bănuind că stocurile de fericire
s-au diminuat puțin,
așa cum credeam fiind școlar
că inimă au numai cei ce iau aspacardin.

Cuvinte seci




Mulți vorbesc fără să gândească pentru că aerul folosit să vibreze coardele vocale nu costă niciun ban.

Ignoranță





Dacă nu ar fi fost scrisă piesa ”O scrisoare pierdută,, de I. L. Caragiale mă îndoiesc că aș înțelege cum minciuna a ajuns un excitat social și pentru cei din fotografiile lăsate în fața televizorului cât timp proprietarii sunt plecați să cumpere pâine. 

vineri, 22 septembrie 2017

Lumină speriată







Nu erai departe de locul
unde m-am despărţit de mine
ai fi putut să mă însoţeşti
până la capătul visului,
m-aş fi străduit să împart lumina
pe zonele trupului tău
fără să rezulte zecimale,
toată noaptea am ținut pantofii
să asculte tangouri
paşii mei să sune 
asemenea rimelor împerecheate, 
cuvintelor le-am dat cu fixativ să fie sonore
nu trebuia să îţi fie teamă,
îmi amintesc că era o zi post
în care toate femeile par minore.

Verde intimidat







Suburbia a împrumutat tăcerea 
din textele mele, 
a împrăștiat-o pe străzi,
ce păcat că nu am păstrat fereastra
prin care priveam în copilărie
să nu intre ceața în curte,
rugându-l pe tatăl meu
să nu taie plopul din grădină
că va cădea cerul pe noi,
frunzele în cadere
mi se lipesc de haine,
par un copac umblător,
gândurile sunt atât de grele
simt cum se mi se umflă picioarele,
vă rog respectos 
să iertați mirosul de pelin
ce întemeiază delte în cuvinte.

joi, 21 septembrie 2017

Date private



Cum ai reușit să mă deosebești de fratele meu geamăn pentru că semănăm ca două picături de apă. Simplu, el este impotent.

Lista cu decepții





Apa din pahar a devenit murdară
după ce a trecut toamna prin ea,
singurătatea
are aceiași grupă sanguină ca mine,
port cămăși cu mânecă lungă
epiderma mi-a devenit
un penitenciar de apusuri,
crizantemele miros a zăpadă,
nu mai am loc să adaug ceva
în lista cu decepții,
zahărul din zâmbetul femeilor
și-a pierdut însușirea de a fi instigator
în balcoane se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.

marți, 19 septembrie 2017

O idee succintă






Desenez femei frumoase 
pe ușile din casă,
apoi bat timid
să-mi dea drumul înăuntru,
e ca și cum aș intra în sala
în care guvernul își ține ședința,
aprobând o hotărâre 
prin care bucătăriile
se  consideră mobilate
dacă sunt dotate 
cu câte o lingură de lemn.

Oglinzi obosite




Când vine toamna mă spăl pe porțiuni de corp să nu dau jos vara de pe mine brusc. În plus, port în căptușeala hainei o mătură în mică să înlătur frunzele ce-mi acoperă drumurile din biografie. E ca și când aș fi răcit în copilărie și aspirina o iau abia acum.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

11 versuri




Toamna a început 
să grațieze frunzele,
de teamă sâmburii de măr
adorm îmbrățișați,
fusele orare din păsări
se rotesc înțelept,
ea și-a pus santinele
la ușile inimii,
dacă vreau să pătrund înăuntru
să-mi încălzesc cuvintele
trebuie să-mi pun ecusonul în piept.

duminică, 10 septembrie 2017

Lumină strivită



E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului
tușesc prietenii mei copacii
în timp ce vântul răsfoiește
operele postume ale toamnei
scrise pe frunze,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

Zecimale




Din cauza fumului acestei toamne a tușește și cămașa de pe mine. Tehnicienii frigului sunt pregătiți să deschidă robinetele. Trebuie să mă aprovizionez cu blănuri și remorci de lemne să-mi încălzesc cuvintele. În zadar am confecționat câteva privighetori din argilă să le cânte. Frunzele în cădere, încercând să împartă lumina, îi rezultă mereu zecimale.

miercuri, 6 septembrie 2017

Verde sinucigaș







Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez temperatura în celule
până când florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf. 
.
Mai ales acum,
când toamna stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele.

luni, 4 septembrie 2017

11 versuri despre un antemergător






Se pieptăna științific,
cărarea trebuia să-i treacă
prin cele mai apetisante fantezii,
am rugat-o să-și lase părul lung,
mă simțeam obligat
să-mi scurtez cuvintele,
să visez mai puțin,
nu aveam timp să întocmesc
un proces verbal al sentimentelor,
doream să fiu antemergător
soarelui din arterele sale.

sâmbătă, 2 septembrie 2017

12 versuri de adio






Sunt pe punctul de a închide
filialele iubirii din oraș,
au expirat autorizațiille de funcționare,
acum dorm din ce în ce mai bine
pe un pat de crizanteme.

Păstrez sâmburii de măr până la iarnă
să provoc cu ei avalanșe
peste biografia mea,
șterg orologiul de orele în care am visat
până când am iscat primăvara
în piața centrală,
în liniște pregătesc lumea să mă uite. 

miercuri, 30 august 2017

Desen pe o frunză





Singurătății îi place
mirosul trupului meu,
fără să mă întrebe
poftește frigul în casă
să stabilesc cu el relații diplomatice,
toamna 
se ascunde în podea
sub forma unor scârțâituri,
are o plăcere nebună de a-mi fărâmița
inima în palme
ca pe o frunză uscată,
când nu mă găsește acasă
sună la 112 și mă declară dispărut.

marți, 29 august 2017

12 versuri despre un vis



Cred că aseară am fost în visul unei femei,
m-am trezit cu un lănțișor de săruturi la gât,
probabil am avut o discuție cu ea într-un nufăr
despre Veneția, 
am găsit în păr
câteva stele nedescoperite,
privirea îmi era umedă,
de m-aș fi uitat la un trandafir l-aș fi putut stinge, 
pe piept am descoperit imprimate
liniile cardiogramei ei,
cum pe un cearșaf întins pe balcon
se observă îmbrățișările sub formă de  cute.

luni, 28 august 2017

Birocrație





Cerșetorii din Ploiești nu dau chitanțe când primesc diverse sume de bani. Guvernul aflând despre această metodă de diminuare a P.I.B-ului a emis o Ordonanță de Urgență prin care să fie dotați cu formulare toți cei care se află în această situație.

duminică, 27 august 2017

Zvonuri

Mama ținea post
când se zvonea prin oraș
că nopțile trecute
cineva a escaladat 
gardul cimitirului.


Credea că a fost
Dumnezeu,
venit să înghesuie 
morții unii în alți,
pentru a-i face loc și ei.

miercuri, 23 august 2017

Frisoane



Între paginile
cărții de versuri
pe care o citesc
am pus câte o frunză,
nu vreau ca propozițiile
să se amestece,
intimidate de mirosul toamnei.

Din jurnalul lui Alceste de Gheorghe Grigurcu



Cartea ca făptură vie. Senzaţia de deces ce ţi-o dă o carte pe care tocmai ai te
terminat-o de citit. 


Orice expresie conţine o tendinţă. Gratuitatea tragică a fiinţei care nu mai are ce exprima. 


 Poezia românească are nevoie, în răstimpuri, de cîte un Păcală naţional: Anton Pann, G. Topîrceanu, Marin Sorescu, Mircea Dinescu. După toate probabilităţile, lista rămîne deschisă. 

marți, 22 august 2017

10 versuri despre tradiție






Degetele ei îmi alunecă pe trup
parcă ar vrea să-mi citească
versetele biblice scrise pe epidermă,
mâinile îi sunt specializate în olărit antic, 
sunt ca o argilă caldă
ce a memorat zborul păsărilor spre cântec,
uneori cred că dorește să facă din mine
un vas
în care să-și pună inima la înfrunzit.

luni, 21 august 2017

Umbra mea devine tot mai sărată





Centrala eoliană 
de lângă suburbia mea
ajută câmpul să respire,
țin fereastra deschisă
să ascult cum fusele orare
se rotesc în păsări,
buburuzele și-au scuturat
vara de pe aripi,
caută timp prin crizanteme,
nu pot să fac nimic pentru ele,
decât să le descriu zborul timid,
sunt ca un punct de frontieră
verific actele de stare civilă
ale toamnei
să văd dacă iubirea e trecută în ele.

Tabieturi





Dimineața beau cafeaua
lângă statueta ce o înfățișează
pe Venus din Milo,
sunt  sigur că nu va mișcă niciun braț
să își acopere sânii cu mâinile
vărsându-mi ceașca 
pe caietul  meu de principii,
prescurtând cuvintele cu zaț.

duminică, 20 august 2017

Mai sunt câțiva centimetri până la toamnă


Nu cunosc pe nimeni în consiliul de administrație al toamnei să-i  influiențeze comportamentul și deciziile. 
Voiam să știu când aduce utilajele de demolat să mă pot ascunde între silabe. Dacă are numărul optim de basculante să care toate tăcerile din cartier. 
Dacă are vreun plan de salvare al păsărilor fără domiciliu stabil și întocmește vreo statistică a umbrelor devenite supraponderale.
Am încercat să corup vântul să-mi fie iscoadă dezbrăcată. Dar că orişice individ cu aere este mai mult preocupat să producă dezordine în prioritizarea bolilor și să umble pe sub fustele doamnelor fără să-l vadă nimeni. 
Aș fi dorit ca oamenii să fie deteriorați mai cu delicatețe. Toamna să fie mai îngăduitoare cu condamnarea frunzelor. 
Mai indulgentă cu lumina izgonită în școlile profesionale unde se predă contemplarea. Elanul de a face dragoste s-a diminuat. 
Oamenii sunt preocupați mai de grabă cum să înlăture obstacolele din inima lor. Ceața a ajuns la punctul culminant al depravării. 
Toamna am o teamă de amănunte. Nu mai pot mângâia eficient și cu viziune. Dacă simt respirația unei femei devin un epigon al timidității. 
Văzduhul s-a mâhnit și vrăbiile s-au ascuns în buzunarele mele.  Iarba a devenit amară și este cărată în semințe cu targa de brancardierii frigului. 
Nici metaforele nu îmi mai sunt de folos pentru a detalia gesturile de adio ale copacilor. Frumusețea se poartă  cu greutate.  
Tăcerile așteaptă în culise ca lumina să facă o nouă eroare. Toamna este o infirmitate a soarelui. Este un mod impertinent de a îngălbeni visele oamenilor. 
Deține toată infrastructura ca lumea să intre într-o stare de crispare. Și  în propozițiile se produc alunecări de teren. 
N-am nicio vină că toate lucrurile își pierd conturul. Când am deschis o carte de versuri strofele erau pline de sânge.

marți, 15 august 2017

Inhalații cu singurătate




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine
sunt ca un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a se ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână,
strig copacii din curte să se dea la o parte,
am uitat să pun zăvorul la poartă
e posibil să intre singurătatea
și în cartela de telefon,
nu mă scutur de ele 
poate vreo tânără scriitoare
nu mai are coli de scris
și mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

Verde demodat





Epiderma mea este un penitenciar
de maximă siguranță pentru asfințituri,
umbrele au neajunsuri estetice
își poartă tăcerile pe rever
ca pe niște podoabe ruginite,
cocsul pentru inima se găsește
în straturi tot mai adânci,
cine mă privește pe stradă
nu observă că filamentele becurilor de sub ea
se ard unul câte unul
ca într-o suburbie uitată de timp,
îmi pare rău
că am fost atât de comod,
nu l-am purtat pe Dumnezeu în inimă pretutindeni
și nu i-am angajat gărzi de corp.

miercuri, 9 august 2017

Autoportret




Stau cu pumnii strânși în jurul inimii
să nu îmi fure cineva patria
în timp ce trec pe sub Arcul de Triumf,
sunt singur pentru că am dreptate,
tac în mine 
mă aud doar firele de iarbă
ca atunci când îmi sprijin fruntea de ușa bisericii
să-mi citească sfinții gândurile,
nu m-aș descrie mai bine
dacă nu aș observa
cum unii aruncă mâini de țărână
în ferestrele limbii române.

marți, 8 august 2017

Verdele de la care învăț să nu mai fiu




Nu mă visează nimeni,
altfel dimineaţa m-aş trezi palid
ca și când aș fi stat întru-un flacon
cu incertitudini,
nu se gândește nimeni la mine
aș simți cum se subțiază cămașa 
să mi se vadă inima,
dacă îmi ascult cardiograma 
aud cum sângele înaintează
din ce în ce mai încet,
numai vede bine,
înseamnă că mulţi se străduiesc
să mă uite,
nu știu când mă voi împăca cu ideea
că nu sunt decât o vioară ieftină
înfrunzind la fereastra limbii române.

duminică, 6 august 2017

Stewardesa





A stins becurile
pe casa scării
s-a aplecat spre mine
și mi-a șoptit
să nu mai o mai visez
niciodată goală
când spune
rugăciunea de seară,
nu vrea
să o vadă Domnul
complet dezbrăcată.

Granițe



Îmi amintesc cum repetam
lecția de geografie
pe iarba crudă de sub arțari,
punctând conturul patriei
cu gărgărițe și bondari,
nu voiau să rămână pe granițe
nu cunoșteau acest anotimp,
se îndreptau insistent spre exterior
căutând în verdele timid istorie și timp,
și azi mai am nedumeriri și frisoane
nu am descoperit de unde știau micile gângănii
care este arealul limbii române.

joi, 3 august 2017

19 versuri





Nopțile refugiate
sub poza mea de pe cartea de identitate
de-abia mai au loc,
umbra îmi e din ce în ce mai sărată
de parcă s-ar spăla în mare,
nu mai văd bine
în oglinzile retrovizoare ale inimii,
demult nu mai desenez pe uși
trupuri de tinere
să văd cum li se rotunjesc sânii,
de mulți ani
nu mai îmi ridic privirea spre balcoane
să descopăr îmbrățișări
pe cămășile de mătase
puse la uscat,
deși uneori noaptea plâng în somn
ca atunci când eram școlar
că mi-a zburat fluturele
căruia îi făcusem casă în penar.

duminică, 30 iulie 2017

Băiatul ce umbla desculț






De frica fulgerelor
vântul se urca pe acoperișuri,
în mere găseam sâmburii
îmbrățișați de spaimă,
frunzele se ascundeau
în cântecul păsărilor de noapte,
nu aveam mânuși de cauciuc
să înlătur norii de pe cer
fără să mă curentez,
îl căutam pe tata în grădină,
unde cu mâinile lui mari
făcea țărână să zâmbească,
să-l rog să bage trandafirii în casă
ca tunetele să nu le strivească mirosul.

joi, 27 iulie 2017

Extaz







Ce frumos miroase
tăcerea ei,
parcă aș fi strivit în mâini
o iasomie,
e la fel de curată
ca lumina dintr-un cuib
în care se naște zborul,
mi-e teamă să visez
să nu îi murdăresc gândurile.

marți, 25 iulie 2017

Deranj în parcul central






E frig în parcul
din centrul orașului,
florile visează cu erori,
păsările s-au ascuns
în cântecele de astă vară,
doi tineri,
stând în picioare,
pentru a nu li se răci iubirea
încearcă să se coasă între ei.

Erori extrovertite






Oricât m-aș dărui
când împart lumina în cuvinte
îmi rezultă zecimale,
nu mai pot rosti șoapte
la capătul lor nu dau de nimeni,
în palme găsesc un gol
ce se întinde în jurul inimii
ca un șanț de apărare,
anotimpuri rămân în casă
asemenea unui întuneric în cârje,
orașul mă părăsește lent
luând cu el ferestrele
prin care priveam cerul,
i-a fost frig vieții mele
așteptând un deceniu
un telefon de la ea,
de la frunzele din toamna trecută
am învățat 
să-mi depozitez tăcerile într-o orgă.

Peisaj povestit








Privesc cu atenție în vitrinele pline de praf 
de-abia se mai distinge tinerețea mea,
este o sete de neființă în jur încât morile de vânt merg de la sine,
prin fereastră văd doi îndrăgostiți făcând dragoste 
pe grătarul plin cu cărbuni,
în speranța că se vor aprinde, 
câțiva bărbați ce nu mai pot visa nuduri 
declară că nu mai acceptă consultații, 
decât sub forma unor saci încărcați cu pământ,
sunt trist că nu am de unde să-mi cumpăr aripi noi 
în schimb devin un bun cetățean
îngădui oricui să privească în mine
știu că au aceeași stare ca și când ar admira un apus de soare, 
sunt uluiți de câtă  lume pleacă în dezordine din inima mea.