miercuri, 30 noiembrie 2016

Modă provincială



Pe cămăși am  pictat
în dreptul inimii
păduri de mesteceni,
nu mi se mai văd
înscrisurile estetice ale iubirii,
nici mâzgăliturile
lăsate de prieteni la despărțire
cum observăm pe zidurile vechi
crăpăturile pricinuite de ani
când fac semne de adio
cu emisfera nordică,
la marginea lor
frigul se răzgândește,
nu mai intră
înspăimântat de lupii flămânzi
din sângele meu,
întunericul ocolește prin cimitir
să nu fie cântat de păsări
și mărunțit în note muzicale,
important este că știu
când o femeie
vrea să mă părăsească,
frunzele prind culorile asfințitului.

Umbre estetice




Stocurile de fericire s-au epuizat. Acum mă străduiesc să umplu rafturile cu propoziții despre ele.

marți, 29 noiembrie 2016

Plural




Dacă am face oameni de iarbă, cum modelăm oameni de zăpadă, ar exista riscul să se polenizeze reciproc.

Răni înfrunzite



Poezia ca o suliță de aur
mi-a străpuns inima
fără să mă doară,
din vârful ei
sângele meu
picură
pe colile albe de hârtie
cu un zgomot
asemănător unor aripi de porumbei
ce se înghesuie
să intre în trupul luminii.

luni, 28 noiembrie 2016

Virtute minoră




Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice
cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez
temperatura în celule
până florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf.
.
Mai ales acum când iarna.
stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele,
gândurile,
rămânând imprimate în zăpadă,
asemenea unor păsări
căzute în cântecul lor.

Nebunie




Dacă am îmbrăca un om de zăpadă cu un palton negru și lung acesta s-ar înspăimânta, crezând că vrem să-l pedepsim.

duminică, 27 noiembrie 2016

O pictură de Dimitrie Știubei




Trupul ei a prins repede
ritmul mării
din tabloul de pe perete,
o copie a unei picturi de Știubei,
imita întocmai fluxul și refluxul,
valurile îi aduceau soarele
până la suprafața epidermei,
eram ca în mijlocul
unei veri negrăbite
în care freamătul lanurilor
se învechise,
nu scotem nicio șoaptă
să nu o apese pe inimă
și să o doară dragostea.


Acum când sunt aproape
să ies din acest muzeu
mă gândesc cum ar fi fost
să am originalul.

Elegie




Nu m-am uitat niciodată prin binoclu. Mi-a fost temă să nu prind în obiectiv vreo picătură de sânge și să văd sub ea cum tăcerea demontează limbile de la ceas.

joi, 24 noiembrie 2016

Ideal



Este singura situație din viața unei femei ca făcând un om de zăpadă să-i dea naștere fără dureri fizice.

Obișnuință




Femeile sunt asemenea unor frumoase broaște țestoase ce pășesc elegant prin iarba proaspătă. Este foarte greu să le întorci cu fața în sus, dar odată ce reușești durează câteva ore să revină la loc.

Misiune diplomatică a inimii



După ce și-a micșorat
lungimea mânecilor de la bluză
timiditatea mea a durat mai puțin.

Apropiindu-se să rupă
un trandafir roșu,
în jurul inimii mele
a apărut un șanț de apărare
și bătăile și-au redus ritmul.

Uneori își întrerupe zâmbetul
amintindu-și că nu a încuiat ușa
și tăcerea ar putea intra peste noi,
din clipa aceea
cuvintele mele încep
să se prescurteze
ca și când aș folosi respirația
pe care am întrebuințat-o ieri la jogging.

Am rugat-o să-și scurteze părul
să ajung mai repede
în mijlocul fanteziilor ei,
de atunci gândurile mele
se rup mai ușor ca niște vreascuri.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Îndoieli în așteptare



Mi-am ales inima cu grijă,
nu are nevoie de santinele,
să nu-i pierd bătăile pe drum
și toți să citească
înscrisurile de pe ea,
stau încheiat la cămașă,
are forma patriei
străbunicii mei stau confortabil,
ținându-se de mână unii cu alții
ca literele limbii române pe granițe,
când nu am cu ce să-mi încălzesc cuvintele
iau câte un milimetru cub din lava ei,
și îl ascund între silabe,
din naștere am o trecere de pietoni
desenată pe ea
pe unde traversează lumea
dinspre răsărit spre apus,
nu o pot opri
să decreteze legea marțială în trup
când simte gravitația frumoasă
a unei femei,
pe cardiogramă
îmi apar urme subțiri de prospețime,
așa cum se văd într-un pahar cu apa
după ce primăvara a trecut prin el.

marți, 22 noiembrie 2016

Uitarea ca o suburbie a tăcerii




Sunt împărțit
în multe filiale de iubire,
multe au devenit
imense depozite de tăcere
în care mai strălucesc
spițele de la bicicletele mele
abandonate în ele,
la cea de pe strada
cu palatul administrativ
nu am mai ajuns,
semaforul din colț
a fost acoperit cu inima ei,
rămânând blocat pe roșu
pentru veacul în curs,
unele le-am deschis
pe drumuri trasate de mine,
fără cadastru aprobat,
voiam să aud când soarele
bate la ușă să intre în pat,
altele au intrat în insolvență
din interior nu se mai putea emite
pe nicio frecvență,
le voi inventaria
să aflu numărul exact,
după ce termin acest poem,
să știu care mai au acoperișul intact.
.

Calendar



Vecinul meu tipograf a cerut ca în sicriu să i se va pună 365 de reviste cu femei pregătite să intre în apa mării.

Cinism




Ministrul Muncii spune că nu este îndreptățită cererea de mărire a pensiilor. Mulți dintre ei au dantura incompletă și fac economie la pasta de dinți.

vineri, 18 noiembrie 2016

Singurătatea ca un cont în bancă



Sunt multiple modalități
de a mă simți singur,
am folosit inima
ca un ambalaj de lux
pentru o iubire clandestină,
l-am găsit abandonat
pe niște manuscrise vechi,
am fost norocos,
brațele ei,
fierbinți ca de minoră
era aproape să mă deshidrateze,
uneori mi se emoționează nasturii
însă sângele meu intrat în repaus,
imitând copacii nu se sinchisește,
nici când vreun meteorit rătăcit
îmi lovește umbra
în dreptul picioarelor
și trebuie să-i cumpăr cârje,
par părăsit,
când dau păsărilor să bea apă
din pahare de plastic,
pentru că nu am de unde să cumpăr
o pereche de aripi,
mi-am dat seama că sunt al nimănui
după ce am moștenit o taraf de lăutari
și n-am găsit nici un motiv
să îl pun să-mi cânte.

joi, 17 noiembrie 2016

Urlete




Am impresia că pantofii femeilor sunt confecționați din piele de câine după latră când ating asfaltul.

Umbre în scaune cu rotile




Am mâinile crăpate
din cauza singurătății,
cu greu pornesc liftul
ce îmi cară tinerețea la ultimul etaj
să se arunce în gol,
nu îndrăznesc să ating
zidurile vechi ale orașului
să nu rănesc veacurile adormite
sub straturile de var,
toamna mă îmbie să desenez
pe un șervețel de hârtie
o frunză căzând,
dar mi-e teamă
ca din fisurile din palme
să nu pornească vântul
să o arunce în stradă,
nici ei, nu îndrăznesc
să-i trec degetele prin părul lung
de voi constata că îi lipsesc
câteva gânduri ascunse de iubire
sigur mă voi bănui pe mine.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Șervețele din albastru dimineții




Mai sunt câțiva centimetrii  și începe iarna. Mai fac un nod la batistă. Timpul mi-a tras la xerox trupul în așa de multe copii că ma întreb îngrijorat unde le ține depozitate. În fiecare an mi se dăruiește cîte o trusă de machiaj cu nuanțe din ce în ce mai închise.
Aerul se scumpește. Liftul ce mă transportă în văzduh mărește zilnic prețul biletelor. Ca să nu-i deranjeze lumina din epidermă doamnei ce se odihnește pe umărul meu tinerețea mea s-a subțiat atît de mult că chiar dacă aș încerca să plec din inima ei nu m-ar simți. 
Poate nu ar mai trebui să umblu îmbrăcat cu tricoul moștenit de la tata. Mă strînge asemenea numelui, provocîndu-mi o durere suplimentară. Poate ar trebui să-mi planific mai bine fanteziile și să evit revolta decepțiilor. 
Viitorul crește în ferestre din ce în ce mai lent și mai de neînțeles. Lucrurile sînt tot mai constrînse de forma lor. Marele meu noroc este faptul că singurătatea are aceeași grupă sanguină ca mine și sîntem deseori confundați. Avem aceleași experiențe de naivitate și mirare. 
Tînăra de lîngă mine, ce-și trece mîinile prin părul meu să-mi citească gîndurile, rămasă însărcinată de zece minute îmi spune la ureche că vrea să aibă gemeni. Sînt fericit că măcar aici sînt îngăduite repetițiile. Cu șervețelele din albastrul dimineții voi șterge nimicul ce produce atîtea energii în arterele mele.

Exerciții pentru întâmpinat zăpada




Spăl singurătatea la subțiori
să nu mă obișnuiesc
cu mirosul ei,
toamna a îngropat
privighetorile sub frunze
în timp ce cântau,
îndepărtez ușor soarele spre amiază
să nu se spargă de inima mea,
dacă o picătură de sânge din mine
ar cădea pe podeaua din lemn de brad
zgomotul ar sparge geamurile din tot cartierul,
îmi duc degetul la tâmplă
poate îmi vine vreo idee
să fac un pumn de pământ
să zâmbească
sau din fumul de țigară
să desenez o fereastră
prin care să privesc cum femeile
oxidează melancoliile pe stradă,
nu am curaj să intru în bucătărie
umbra îmi este atât de grea
că ar sparge toate farfuriile de pe masă.

marți, 15 noiembrie 2016

Efectul Trump




Rup pozele din tinerețe
una câte una,
nu să scap de mine
sau că vreo tânără,
venită să facă
meditație cu mama
la limba română,
se va apropia
cu șoldurile de album
și îmi va fi rușine
să mă vadă excitat,
s-a zvonit în cartierul meu
că se va desființa NATO,
mi-e teamă
să nu fiu chemat din nou
să satisfac serviciul militar.

Fraudă



Candidatul din cartierul meu, văzând un om de zăpadă în curte m-a întrebat dacă are carte de alegător.

duminică, 13 noiembrie 2016

Erori șoptite




Îmi cercetez brațele
să văd
dacă mai am îmbrățișări în ele,
le număr cu atenție
să știu câte sunt de adio
și câte de iubire,
e posibil să greșesc,
unele au fost trucate
nu se disting prea bine,
seamănă cu urmele
de singurătate lăsate
în pulberea de oase depusă
sub patul în care dorm,
apoi să nu dau jos
vara de pe mine dintr-o dată
m-am spălat
pe porțiuni ale trupului
și nu-i exclus ca vreuna
să fi fost absorbită
de buretele de baie.

Prudență




Vecina mea a dat primăria în judecată pentru gropile de pe străzile orașului. Fiica ei de 18 ani merge la școală cu bicicleta și îi e teamă ca la un hop să nu își piardă virginitatea.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Inhalații cu singurătate




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine
sunt ca un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână,
strig copacii din curte
să se dea la o parte
am uitat să pun zăvorul la poartă
și e posibil intre singurătatea,
nu mă scutur de ele,
poate vreo femeie
care nu mai are coli de scris
mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

Neliniști



Pe fața de masă din bucătăria mea este imprimată Mona Lisa. Am grijă să nu las niciodată vreo prăjitură aproape de ea. Fiind nemâncată de 513 ani se poate îneca în graba de a-și potoli foamea.

vineri, 11 noiembrie 2016

Ironie



Am o stare de invidie amicală când aud pe cineva, spunându-mi că este citit de alți oameni în afara celor ce scriu.

Apeducte cu tăcere




Trec pe sub ramurile copacilor
ca pe lângă niște provincii
în care lumina s-a stins,
delta din artere se lărgește
trebuie să-mi subțiez visele
să pot trece mai departe, 
cu greu îmi fac loc
spre femeia
ce îmi ține scara
să urc în fanteziile sale,
nu mă mai pot ascunde
între două jumătăți de măr
ca atunci când eram copil,
mi-e frică să privesc în mine
până la origini,
când aerul era greu fără cuvinte,
cred că m-aș îngrozi,
altfel nu înțeleg
de ce zâmbetul meu stingher
rupe frunzele cu atâta ușurință.

joi, 10 noiembrie 2016

Cochetărie




Omului de zăpadă nu-i  crește barbă, dar are mereu obrajii dați cu spumă de ras, fiind pregătit ca o rază de soare să îl bărbierească.

Migrene




Omul de zăpadă părea obosit. De sub nori scăpase câteva raze de soare.

Pași neinstruiți




Pantofii mei din piele de vițel
îi duc noaptea în iarbă
să se maturizeze,
nu țin minte drumurile
pe unde umblu,
nici pe cel asfaltat cu zahăr
unde ea locuiește,
din această cauză țin un jurnal
despre panourile luminoase
cu reclame despre excursii
între labele sfinxului
pe lângă care trec,
notez adresa zidurilor
unde moartea mea
rămâne sub forma unor crăpături,
chiar dacă sunt un pic supărat
și lumea mă privește chiorâș
nu îmi leg niciodată șireturile
să aibă pe unde mugi.

miercuri, 9 noiembrie 2016

Fantezii



Dacă am constatat că dragostea nu se vede în oglindă am încercat să o surprind pe întuneric. Singurul lucru pe care am avut impresia că îl observ a fost o înghesuială de aripi ce căutau să urce la cer.

O inimă privește înapoi




Când am atins
piciorul fotoliului,
de unde genunchii albi
mă privise
ca doi miei flămânzi,
a tresărit ca și când ar fost al ei,
temperatura din ferestre
nu scăzuse niciun grad,
scândurile podelei
din lemn de paltin
încă mai vibrează,
asemenea unor viori
în timp ce violoniști
au luat pauză,
mi-e frică să mai intru
în această cameră
ca nu cumva sâmburii
de la mărul pe care l-a mâncat,
uitați lângă veioză
să înceapă să bată
ca cele patru încăperi ale inimii.

marți, 8 noiembrie 2016

Tristețe



De câte ori uit cardul acasă îmi dau cămașa la o parte ca bancomatul să-mi vadă inima și să mă identifice. De fiecare dată primesc același mesaj: nu se poate citi semnătura din cauza mâzgăliturilor de pe ea.

Străzi aglomerate




Semnalizez cu inima
când o iau pe strada ei,
poate îmi urează cineva
o zi fericită
sau înlătură umbrele
din fața mea
să nu țipe dacă le calc,
dacă m-ar lovi cineva
m-aș sparge
ca un vas de ceramică
plin cu trandafiri,
nu mă pot uita
nici în oglinzile retrovizoare
ale memoriei
sunt pline de rujul femeilor
rămas acolo ca un salut de adio,
considerând iubirea
o îndeletnicire periculoasă,
oamenii își văd de treburi,
din când în când beau
câte o gură de apă din sticle de plastic
să mai dizolve din gânduri.

luni, 7 noiembrie 2016

Entuziasm




Era atât de îndrăgostit că voia să miște continentele fără să verse ceașca cu cafea de pe masă pe fusta iubitei.

Un avatar visător




Zăpada a arestat ploaia
într-o înscenare pusă la cale frig
melancolia a intrat în renovare
asemenea unui pârâu ce-și lărgește cursul,
nu mai are
cine să-mi perforeze singurătatea
să par mai înțelept,
prin golurile lăsate de picături
îmi priveam visele arzând,
lumina a rămas strivită pe geam
de azi înainte nu mai am nicio escortă,
nu mă aștept să primesc
despăgubiri de la nimeni,
ceasul mi-a fărâmițat viața
în mii de fire de nisip,
topește-le Doamne, în pumnii tăi
și transformă-mă într-un lănțișor de argint
ca ea să doarmă și noaptea cu mine la gât.

duminică, 6 noiembrie 2016

Prudență



Am fi încântați dacă cei ce plâng de mila noastră ar face acest lucru departe de urne.

Lumină strivită



E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
dacă aș da drumul unui cuvânt
nu l-aș mai găsi
printre firele de iarbă brumate,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului
tușesc prietenii mei copacii
în timp ce vântul răsfoiește
operele postume ale toamnei
scrise pe frunze,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Erori



Toamna s-a cățărat în balcoane și femeile ce întind  rufe pe sârmă se mișcă de parcă o fac pentru ultima oară.

Frig în cuvinte



Toată săptămâna am spart lemne
să-mi încălzesc cuvintele,
nu am reușit să le dezmorțesc,
dacă nu ridic mercurul din ele,
nu am cum să fac
rezumatul unei lacrimi,
nu pot calcula
albastrul dimineților
să nu semene cu fumul de țigară,
de încerc să împart lumina
pe tufele de crizanteme
rezultă zecimale,
umbrele devin nervoase
că nu le atenționez
să se dea din fața tramvaielor
să nu le accidenteze,
până nu le-am  acoperit
cu cămașa de noapte a unei femei
nu am putut determina niciun vers
să îmbrace în poem o ținută lejeră.

vineri, 4 noiembrie 2016

Recunoaștere



Este un bun vânător. Știe să pună capcane.

Text pălmuit de frunze




Frunzele îmi cad direct pe inimă,
încercând să scrie ceva,
văd că rămân teafăr
după moartea din toamna aceasta,
am pus zăvorul la poartă
să nu intre frigul în curte
și să se ascundă
sub preșul de la intrare,
i-am luat scara vântului
pentru a-l împiedica să urce pe acoperiș,
obligând fumul de la coș
să se transforme în nori,
am pușcă de vânătoare să trag în ceața densă,
mi-e teamă că nicio  femeie
nu se va mai îndrăgosti de mine,
răbdător privesc cum alt anotimp
se cațără pe fereastră ca un hoț
la fel cum mă uit în oglindă
când mă bărbieresc
cum îmi fur singur tinerețea de pe obraji
cu aparatul de ras.

joi, 3 noiembrie 2016

Tâmplar fără diplomă



Am scurtat scara cu doi metri ca singurătatea să nu mai poată urca până la fereastra mea.

Poem scris pe o frunză



Știi să fii cu mine chiar când ești departe,
aroma trupului tău s-a refugiat
în pădurile adormite
din colile albe de hârtie pe care scriu,
fotonii privirii tale
reținuți după gratiile arterelor
mi se văd pe chip
asemenea unei primăveri
ce se înghesuie sub piele
intimidată de prospețimea ei,
perdeaua face văluri când deschid ușa,
parcă e respirația ta
în nopțile în care aprinzi focuri de artificii
și nu o lași să se odihnească,
nu știu dacă ți-ai uitat mica oglindă ovală 
în mod intenționat,
dar îmi ține de urât
te văd cum treci dintr-o parte în alta a ei
să mă obligi să întorc capul după tine,
ai învățat să fii cu mine când ești plecată
să-ți faci din razele de lună breloc,
așa cum secolul trecut
supraviețuiește în cămașa mea
prin mirosul discret de busuioc.

marți, 1 noiembrie 2016

Spectator în sala de vernisaj



Bărbații din tablouri
întorceau capul după ea,
frumusețea i se împrăștia în sală
de parcă și-ar fi făcut transfuzii de sânge
de la trandafirii din parc,
conflictul din priviri
avea culoarea soarelui trezit
dimineața de ierburile crude,
eram sigur
că își ține cartea de identitate în frigider
să-i încetinească marșul ridurilor
iar noaptea își pune fustele
să asculte muzică de dans
după felul în care pașii scoteau din parchet
sunete de diapazon,
dacă aș visa că într-o zi vine la mine acasă
aș spăla câinele pe dinți,
să nu lase vreo bacterie
pe preșul de la intrare,
aș împrăștia zahăr tos
pa aleea de la poartă,
nu știu de aș putea
să-mi dau cămașa jos în fața ei
să-mi citească hieroglifele din inimă,
așa cum nu îndrăznesc să mă dezbrac
în fața steagului național.