marți, 31 mai 2016

Moartea nu suportă cifre



Plantând borne
kilometrice
de-a lungul viselor,
făcând flotări
împotriva îndoielilor,
ocupat să pun
toată noapte muzică
pantofilor mei
în speranța
că vreo femeie
mă va invita
la dans,
preocupat
să recit versuri
teiului din grădină
pentru a produce
mai mult ceai,
ruleta sângelui
s-a deteriorat,
de-abia i se mai văd
gradațiile,
dacă ar fi să măsor
câți centimetrii
mai sunt până la vară
nu cred că aș putea distinge
și zecimalele.

luni, 30 mai 2016

Aranjând sâmburele într-o piersică mâncată



Mi-am mutat inima
câțiva centimetrii
spre răsărit,
nu prea mai avea soare,
păstra aerul
pe care l-am respirat ieri
să îl folosească umbrele,
copacii aprobau
autorizațiile de construire
pentru cuiburi
cu mare întârziere,
iar veverițele uitau
săriturile din vara trecută
și le cautau
printre cojile de alune,
unele filiale de iubire
deschise de mine în oraș
a trebuit să le închid,
aveau puțină
lumină naturală,
nu sunt îngrijorat
că nimeni
nu i-a simțit lipsa
de la vechea adresă.

duminică, 29 mai 2016

Citind un ziar umed



De aș putea să declin
un fulger
să afle văzduhul
cât de frumoasă
este limba română,
aș respira pe hornuri
să nu sting vreo stea,
picăturile de ploaie
le-aș da prin ascuțitoarea
de creioane
să perforeze mai ușor
singurătatea,
dacă cerul
mi s-ar apropia
prea mult de epidermă
mâinile mele
aidoma unor sălcii visătoare
l-ar ridica
până acolo unde privighetoarea
ar avea spațiu suficient
pentru un cântec,
așa mi se întâmplă
să fiu
când mă îndrăgostesc
pe malul unui lac,
doar privindu-i chipul în apă.

sâmbătă, 28 mai 2016

Interior plin de mobile transparente



Am devenit
supraponderal
din cauza îndoielilor
ce-mi stau
de-a curmezișul în artere,
ce ironie
de câte ori vreo femeie
a vrut să vâslească
spre inimă
nu a putut naviga
din cauza lor,
mi-e teamă
să mă urc în avion
să nu se lase într-o parte
și stewardesele să verse
cafeaua pe mine,
să îmi revin
va trebui să alerg
la piciorele sfântului
pictat pe peretele
catedralei
să-i citesc în tălpi
locurile pe unde a umblat,
pare atât de subțire
că se poate strecura
fără probleme
printre două veacuri.

vineri, 27 mai 2016

Un poet cu hemoglobina scăzută



Mă hrănesc
cu petale de trandafiri
ca trupul
să-mi miroasă frumos
când ies pe stradă,
altfel nu aș putea alege
cuvintele ce tresar
când ea se ridică
în vârful picioarelor
să lase jaluzelele,
hainele mele
ar refuza să asculte
muzică de dans
toată noaptea,
nu aș ști să pun diezi
în locul scârțâitului
din podea
când desenez
pe scândurile de brad
un pat de frunze,
nu-mi fac nicio grijă
despre adierile de pelin
care vor să mă stingă.

Un guvern în spatele inimii



Îmi amintesc cum mama umbla după mine cu polonicul plin de ciorbă să mă întrebe dacă este destul de acră. Ea ținea post de câte ori escalada cineva gardul cimitirului și de fiecare dată credea că este Dumnezeu. Lasă-mă că acum propun un un guvern nou Președintelui. Treci și înghesuie morții unii în alții să am și eu loc, zicea ea. Miniștrii sunt niște cocoși ce cântă la ore nepotrivite. După ce i-am arătat lista cu guvernul meu m-a întrebat  de unde găsesc eu atât pământ să-i modelez.

Prim-ministru                                                            Mihail Kogălniceanu     1817-1891
Vice prim-ministru                                                    Ionel I. C. Brătianu        1864-1927
Ministrul Învăţămîntului                                            Spiru Haret                  1851-1912
Ministrul Sănătăţii                                                     C. I. Parhon                   1874-1969
Ministrul Industriei                                                    Anghel Saligny             1854-1925
Ministru de Externe                                                   Nicolae Titulescu           1882-1941
Ministrul Finanţelor                                                   Virgil Madgearu            1887-1940
Ministrul de Interne                                                    Constantin Argetoianu  1871-1952
Ministrul Justiţiei                                                        Istrate Micescu            1881-1951

Olimpiada cârjelor



Suburbia în care locuiesc miroase a pelin. Aici nu se citeşte nimic în afară de horoscop și prognoza meteorologică. Se moare uşor și în anonimat. Nimeni nu știe să facă noduri marinărești sau noduri la cravată. Îţi poţi îmbogăți vocabularul dacă îl asculți pe tânărul venit din Afganistan, cântând la muzicuță. Păpușile din camera unde nu intră, decât musafirii descălțați ca preșul să nu memoreze drumurile pe unde au umblat, tușesc mai tare ca un motor ce acceptă gunoaie în pistoane drept șpagă. Sunt vecin cu un preot care desenează pe un șervețel de hârtie în fiecare săptămână câte o patrie și mă roagă să o țin între mâini ca și cum aș fi un Sfinx.

Car cu boi



Vacile au început să bârfească fânul adunat de pe dealul cu care mă învecinez, spunând că vântul aleargă prin el cu încălțări murdare. Firele de iarbă absentează de la orele de religie. Seara adorm prea devreme și nu privesc emisiunile la televizor despre Condrea și nevestele lui nedezinfectate. Dacă nu plouă după un orar stabilit de guvern înainte de a fi cosit trebuie spălat cu Dero ca laptele să iasă alb. Nu mai vor decât fân din import să le producă zâmbete. Dacă lucerna e crestată de vreo gărgăriță îndrăgostită să fie refuzată pe căi diplomatice. De nu li se vor satisface revendicările își vor pune sutiene cu cheiță. Vor merge la Muzeul de Artă și vor privi pentru ultima oară tabloul „Car cu boi'' pictat de Nicolae Grigorescu după care se vor lăsa pradă imaginației unor proxeneți.

Vituperaţii




-Inculpat, de ce i-ai tăiat sfârcurile?

-Domnule judecător, cei cinci copii pe care îi avem sug permanent şi nevastă-mea nu mai are timp nici să tragă perdeaua să mai facem unul.

* * *


-Doamnă, în timp ce câinele dumneavoastră muşca victima, aţi încercat să-l opriţi?

-Nu domnule judecător, pentru  că eram sub el şi aveam ochii închişi.

* * *


-De ce ţi-ai bătut soţia cu sârma pe care întinde rufele?

-Domnule judecător, de când ne-am căsătorit usucă pe ea numai rochii lungi până în pământ şi eu nu mai pot visa nuduri.

joi, 26 mai 2016

Pergament scuturat de praf cu aplauze



De mă întind
în lanul proaspăt
de grâu
din cauza verdelui
mi se oprește ceasul,
devin vecin
cu dealul unde am copilărit,
telefonul își pierde vocea
ca un mecanic obosit
ce s-a străduit 
toată noaptea
să repare un vis,
deasupra nori curg
ca niște viori în cântec,
dacă plec din mine
pentru câteva secunde
când revin
melancoliile au migrene
îndoielile se retrag
din circulație
şi inima mea
nu mai bate
sub formă de cruce.

miercuri, 25 mai 2016

Pereți înaintând



Plapuma mea
are părul lung,
negru,
cărarea pe mijloc
să nu mă rătăcesc
printre gândurile ei,
în casă
frigul intră nepoftit
de parcă am fost
exmatriculați împreună
din facultate
că am fost prea discreți,
îmi este teamă
ca din cauza gerului
camera
să nu se micșoreze
și inima mea
să bată atât de succint,
încât va trebui
să-i schimb rulmenții
cu unii fabricați
la Polul Nord.

marți, 24 mai 2016

Talent limitat



Îmi e mai ușor
să descriu
un trup de femeie,
decât un tei impetuos,
el acceptă tăcut
să-i scrijelesc pe coajă
inima
să poată fi văzută
de departe,
apoi este dificil
să aproximez
câți litrii de ceai
poartă în ramuri
să aflu
câte căni să îmi cumpăr,
îmi este greu
pentru că el
îl consideră pe Dumnezeu
un anonim
și mă lasă
să-i pipăi crengile
fără să mă roage să nu îl uit
sau să-i trimit zilnic
sute de SMS-uri.

luni, 23 mai 2016

Iubiri ațipite



Întotdeauna
mestec
o floare tei,
niciodată
nu știu
pe cine o să văd
în oglinzile
retrovizoare
ale inimii,
de opresc
să văd
dacă pantofii ei
mai țin minte
ultimul dans
de acum un deceniu
și își apropie
buzele de mine
să aibă impresia
că sărută
o cană de ceai proaspăt.

sâmbătă, 21 mai 2016

Poem despre mine



Îmi dau seama
când singurătatea
se furișează în casă,
se ascunde
în dușumeaua
din lemn de brad
sub forma
unor scârțâituri,
dacă ibricul cu ceai
îl răstorn
din neatenție
de pe pe colțul mesei
aud cum se frâng
crengile de tei,
cu privirea
pot afâna carnea
unei femei
ca soarele
să-i pătrundă
mai ușor în gânduri,
când genunchii ei
se îndoaie
cum mijlocul
unei zile însorite de mai
știu că trebuie
să pornesc funicularul
ce îmi cară
aer montan în artere,
cu aceste simțuri
pot fi incinerat
într-un trandafir
fără să țip.

vineri, 20 mai 2016

Verdele de la care învaț să nu mai fiu



Nu mă visează nimeni,
altfel dimineaţa
m-aş trezi palid
ca și când aș fi stat
întru-un flacon
cu incertitudini,
nu se gândește
nimeni la mine
aș simți
cum mi se subțiază
cămașa 
să mi se vadă inima,
dacă îmi ascult
cu atenție
cardiograma 
aud cum sângele
pulsează
din ce în ce mai încet,
ceea ce înseamnă
că mulţi se străduiesc
să mă uite,
nu știu
când mă voi împăca
cu ideea
că nu sunt decât o vioară
înfrunzind
la fereastra limbii române.

joi, 19 mai 2016

Un text umed



M-aş putea îndrăgosti de o sirenă. Nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc în apă. Vreau să văd cum este să iubești la o sută de metrii adâncime în mare. În pivniță m-am îndrăgostit de fata vecinului şi de Maiakovski, dar în lacuri sau iazuri niciodată. Nu găsești femei care să locuiască sub ape. Nu s-au adaptat de-a lungul erelor la modul de viață subacvatic pentru că nu se puteau ruja şi valurile le cutau umbrele.
Un marinar bătrân mi-a spus că de când am găurit steagul să privim prin el patria au reapărut sirenele în Marea Neagră. Poate guvernele au luat atâtea decizii greșite din cauza cântecelor lor miraculoase. Nu cred că sirenele mării sunt mai primejdioase, decât cele din jurul politicienilor. Voi rămâne fidel ideii de a mă îndrăgosti de una din cele umede.
Să văd cum o să mă fac înțeles. Trebuie să caut un dicționar româno-maritim să pot vorbi cu  viețuitoarele mării. Voi urmări cum se comportă cuvintele în apă. Mi-e teamă să nu se ude sau să se transforme în icre și din ele să iasă gândurile mele ascunse Voi face câteva exerciții și cu înjurăturile. Nu am de gând să renunț la mitinguri, chiar dacă nu mi-am cumpărat costum de scafandru.
O problemă dificilă va fi să nu cumva sirena de care urmează să mă îndrăgostesc să iubească vreun vaporean georgian care la rândul lui să iubească vreo rusoaică, iar rusoaica să fie îndrăgostită de vreun pescar turc care iubește un mus bulgar, cum se întâmplă foarte des pe uscat.
Mi-am luat inima în dinți, după ce mi-am pus pantofii cu geamanduri, cămașa imprimată cu ancore albastre și nu m-am oprit, decât pe țărmul mării. Mi-am ales un loc strategic să aștept sirena, așa cum am învățat în Afganistan. Mi s-a părut că în nisip se mai văd și azi pașii lui Ovidiu.
Un cetățean ce trecea pe acolo, intrând în vorbă cu mine, mi-a zis; vezi domnule de treabă că nu există sirene în apele astea. Cine ți-a spus poate s-a referit la sirenele de pe vapoare ce anunţă soțiile marinarilor să se diminueze numărul divorțurilor.
Nu l-am ascultat. Am rămas pe ţărmul mării să-mi aștept sirena. Dacă în vara aceasta veniți pe litoralul românesc şi vedeți un ins cum se uită cu atenție în larg, să știţi ca sunt eu, așteptând să se evapore toată apa în speranța că într-o zi voi zări pe fundul mării, printre vapoarele scufundate, sirena.

miercuri, 18 mai 2016

Inspirația nu mai răspunde la comenzi



Stiloul nu mai vrea
să colaboreze cu mine,
gândurile trag la galere
să-i  sufle
cât de rotunde
să-i fie înfățișate șoldurile
poate vrea
să facă baie
într-o picătură de ploaie,
în ce zone să-i amplaseze
panouri solare
să nu dezghețe frigiderul
când trece prin bucătărie
sau dacă fanteziile
i se fracturează
de vreo adiere
mirosind a pelin
să știe cum să-i pună atele
din raze de soare,
se plânge
că are penița umflată
de atâtea metafore
și răstoarnă
cântecele păsărilor
ascunse
în colile albe de hârtie,
nu mai acceptă
să-i fac transfuzii
cu sevă de trandafiri,
nicio poezie
plecată în lume
nu l-a sărutat la despărțire
de parcă Marx
ar fi scris cu el „Capitalul”.

marți, 17 mai 2016

Așteptarea foșnind ca o hârtie creponată



Pe preșul de intrare
am trasat
o trecere de pietoni
din zahăr tos
ca ea
să nu încurce
apartamentele,
ușa
o las
întredeschisă
să pară relaxată
ca un nasture
descheiat,
sub fotoliu
întotdeauna pun
un covor 
scuturat de pași
să fie ospitalier,
de câte ori
se așează în el
din cauza emoțiilor
se transformă lent
în rumeguș.

luni, 16 mai 2016

Un text pălmuit



De când am trecut
la capitalism
pădurea mă roagă să o uit
să nu i se ceară
ca foșnetul ei
să producă plusvaloare,
vântul e plin de cicatrice
de când lucrează
la centralele eoliene
pe gratis,
a intrat în greva foamei,
cărțile necitite
au fost duse la orfelinat
să nu îngroașe întunericul
căzut peste oraș,
fluturașii de salarii
aruncați la întâmplare
sunt atât de anemici,
nu au putere
să se ferească
dimineața de măturători,
ciupercile au devenit otrăvitoare
și nu vor să mai rămână gravide,
decât cu norii argintii,
aproape mi-e teamă
să mai zâmbesc pe stradă
să nu le pună cineva spițe
și să nu le mai pot recupera niciodată.

duminică, 15 mai 2016

Lumină adormită într-un nufăr



Numele îmi stă strâmb
pe umeri
de când anotimpurile
au început
să-mi iasă desfigurate
din inimă,
la prima vedere
am îndemânarea
unui deșert în devenire,
pe drumul
unde îmi iau adio de la mine
nu mai calc atât de senin,
cu îmbrățișările
unei femei
de-abia mai leg
câteva tufe de trandafiri,
din această cauză
am intrat
în această picătură de ploaie
poate am norocul
să cad
în decolteul unei femei
să-mi îmblânzesc imperfecțiunile.

sâmbătă, 14 mai 2016

Lănțișoare de lumină la gâtul iubirii



Să îi arăt
mesajele
scrise
în inimă
pe care
nu am curajul
să le recit
cu voce tare
când știu
că o întâlnesc
îmi pun
câte o picătură
de ulei
de trandafiri
în fiecare ochi
și iubirea
urcă
la suprafața
trupului meu
precum lumina
dintr-o privighetoare
în cântecul său.

vineri, 13 mai 2016

Poet rătăcit pe cărarea din păr a unei femei



Am spălat
singurătatea
la subțiori
cu săpun de casă
până când degetele mele
s-au îndreptat,
asemenea
unor trecători
între două texte
despre adevăr,
la fel ca santinelele
ce-mi păzesc inima
când pași ei
se aud foșnind
ca o hârtie
creponată,
acum pot claxona
sentimentele
să se de la o parte
să nu mai urmărească
iubirea
ce trece strada
pe furiș,
mă încurcă
să mă mai închin
cu privighetori
când sunt în altarul cuvintelor.

joi, 12 mai 2016

Un mecanic ce repară vise



Ocolesc femeile
ce atrag fulgere,
între brațele lor
aș deveni
un filament
de bec aprins, 
îmbrățișările
asemenea
unor vreascuri
incandescente
mi-ar arde cămașa
și toată lumea
ar privi
mâzgăliturile
scrise de ele
pe inimă,
de aș vrea
să resuscitez
primăvara
refugiată în cuvinte
copacii ar înflori
în același timp
și ar intimida
privighetorile,
aș risca
să mă transform
într-un jet de lumină
și până acum
nu am am dobândit
cunoștințele necesare
să mă sting singur.

miercuri, 11 mai 2016

Delta din inimă



Din când în când
fac curat în  inima,
arunc ideile
adormite în trafic,
proceselor verbale,
încheiate
când iubirile
se îmbolnăveau
de anemie
le dau foc,
zâmbetele trase
la xerox
ale unor adolescente
întâlnite pe stradă
le așez în dosare
și le pun
lângă poemele lui Rimbaud
scrise
după ce a plecat pe mare,
ocolesc petele
de verde intimidat,
mi-e teamă
să nu găsesc sub ele
chipul vreunei femei
pe care nu m-am străduit
îndeajuns să o uit.

marți, 10 mai 2016

Lacul suferind de Alzheimer



E posibil ca lacul
să nu mai aibă
o memorie bună,
altădată
privirea ei
producea valuri
de îmi era teamă
să nu inunde,
malul
devenea
un pergament
unde apa
descria fragmente
din viața lui Noe,
erau în aşa fel
trasate
că parcă ar fi vrut
să-i facă
cardiograma,
acum pare
o medalie lichidă
agaţată de gâtul
singurătăţii.