duminică, 24 aprilie 2016

Fotografii speriate



Seara îi dau
patului
câteva somnifere
să nu simtă
când dau
jos fanteziile
să-i fac loc ei
lângă mine,
îi ung încheieturile
cu ulei
de trandafiri
să se  unduiască
la fel de bine
ca o balerină,
am aflat
cum să o strig
fără să provoc
valuri în perdele 
îi scriu numele
pe o petală
şi o mestec,
încă nu am învăţat
cum să-i schimb
becurile
de la lanternele
din epidermă
să lumineze mai bine.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Trusa cu gesturi a unui poet



Când recitesc
un poem
mă ridic
în picioare
să se vadă
că umbra mea
e zdrențuită
în dreptul inimii,
îmi acomodez vocea
în aşa fel
să nu se răzgândească
vreo idee,
când încep să declam
tăcerea
cucerește totul
în jurul meu,
mi se pare
că mă aflu într-o sală
de spectacol
cu toate locurile
ocupate
şi spectatorii ațipiți
pe manuscrisul meu.

vineri, 22 aprilie 2016

Un ibric de 1,7 metrii înălțime




Tălpile ei
sunt mai fierbinți
ca fereastra
ce face febră
când o vede
îmbrăcată sumar,
mai dulci
decât zahărul
importat
din Cuba,
de câte ori calcă
pe dușumeaua
din camera mea
din scânduri
de lemn de tei
în urma pașilor ei
rămâne
o peliculă
subțire de ceai.

Maestru ce măsoară inimi



Să nu găsești
prea multe erori,
i-am spus criticului.

Vezi că în primul vers
este fereastră deschisă
să intre prezentul
în casă
cu fluturașii de salarii.

Zecimalele de lumină
rămase după virgulă
au apărut
pentru că soarele
nu s-a împărțit exact
la numărul de cuvinte.

Între silabe
am pus
câte o floare de tei
ca  orbii
să parcurgă
linia versului după miros.

Ritmul l-am copiat
de la picăturile de ploaie
de asta rimele
sunt puțin umede,
pontonul şi corabia
din ultima propoziție
reprezintă
tot ce a mai rămas
din tinerețea mea.

După ce a plecat
am văzut
că ultima strofă
era plină de sânge.

joi, 21 aprilie 2016

Răni literare



Un sfânt pictat
 pe pereții
unei catedrale
îmi arăta
cu degetul
golul din zid
pe unde veacul
ieșise afară,
am privit îngrijorat
în jurul meu
să nu mi se  fisurat
mâinile
sau becurile
lanternelor
din epidermă,
nu îmi teamă
că mașina
de făcut tuneluri
în propoziții
pe care o folosesc
zilnic,
funționând
cu raze de soare,
îmi va străpunge inima
şi o să cad prăbușit
ca mărul din grădină
perforat de fulger.

Un alt mod de a avea grijă de mine



Mama
era mereu ocupată,
la prima oră
ștergea
soarele de pete
cu ștergar umed
să nu-mi apară pistrui
pe față,
scutura
preșul de la intrare
de pașii de ieri
îmbătrâniți,
bătea cearșaful
cu o nuia
de ieșeau din el
toate visele
necuviincioase,
fără să mă vadă
în fiecare dimineață
mă duceam în gradină
luam teiul în brațe
stăteam cu inima
lipită de el,
să îl încălzesc,
apoi îl strângeam ușor
 până când ramurile
îmi umpleau cana de ceai.

miercuri, 20 aprilie 2016

Dorințe arhitecturale



Când ea lipsește
și nu știu
pe unde umblă,
nopțile sunt
pline de noduri,
nu am 
pe ce să-mi încălzesc
cuvintele
şi aprind aragazul,
așteptarea
începe să miroasă
a carte necitită,
perdeaua se stresează
de câte ori
o ridic și o las,
de-abia mă abțin 
să nu donez sângele
unui trandafir
poate el,
negociază mai bine
cu arhitectul orașului
ca majoritatea străzilor
să fie curbate
spre casa mea.

marți, 19 aprilie 2016

Poveste despre o inimă singură


Marea căzuse
pe gânduri,
parcă locuisem
cândva aici
de aveam
aceleași emoții
ca și când m-aș fi întors
la casa
unde am copilărit,
era liniștită
și limpede,
lângă țărm
am observat
cum o sirenă
tricotează sub apă,
din alge subțiri,
un năvod
cu ochiuri egale,
se grăbea
parcă voia
să îl arunce
pe mal
să-mi fie ușor
să o prind.

Somnul ca o îngrijorare a zăpezii



Nu am adormit
niciodată
rezemat
de trunchiul
unui copac
mai gros
ca mijlocul
unei adolescente,
pierd ore în șir
prin păduri
să văd
dacă îmbătrânesc
mai încet,
dacă umbrele
pe care le gust
sunt mai amare
ca ale blocurilor
din cartierul meu
vopsite cenușiu,
mi-e teamă
să nu creadă
că am murit
şi să se transforme
în sicriu.

Meseriași pentru reparat imposibilul



Sunt vecin
de schelă
cu soarele,
el suie
pe boltă
reparând
văzduhul ars
când se închină
cu fulgere,
eu urc
spre cer,
astupând
cu vise
crăpăturile
inimii
produse
de îndoieli.

luni, 18 aprilie 2016

Trecutul cu miros de frezii adormite



Când îmi scriu
biografia
folosesc date
și din viața
teiului din fața casei,
el îmi consumă
melancoliile
să sunt mai subțire
ca să mă pot strecura
în propoziții
împreună cu visele,
îmi bate în geam
când ea vine
să facă transfuzii
de verde  intimidat
stiloului meu,
pune lănțișoare
de frunze
la gâtul vântului
să nu îmi mai răsfoiască
umbrele
în speranța
că o să găsească
vreo logodnică,
din această cauză
coala de hârtie
pe care îmi imprim
trecutul
miroase a ceai proaspăt.

Ploaia e inutilă deasupra umbrelei



Privesc prin gratiile
arterelor
cum mă prefac
că sunt fericit,
deși melancoliile mele
au câștigat medalii,
și singurătatea
are epoleţi,
nu pot citi,
decât la lumina
unei femei
și există riscul
să nu văd
cât am de plată
factura de telefon
și să-mi blocheze
legătura cu Dumnezeu
sau să nu observ
dealul vecin
pe unde primăvara
îmi caută tinerețea
să o hașureze
cu iarbă și dor,
chiar dacă am
alura unui lup sătul
uneori inima mea pare
pentru iubire
un dispensar de prim ajutor.

duminică, 17 aprilie 2016

Definiții cu temperatură



După ce pleacă
fac mulaje
din imaginația mea
zonelor fierbinți
ale corpului ei
și le așez în ordinea
în care le-am atins
la intrare în inimă,
întâmpin dificultăți
la zâmbete,
imită cu fidelitate
răsăritul de soare
și nu-i pot prinde
conturul,
iar fluxurile
și refluxurile
trupului său,
ce vor să-mi oprească
fântâna arteziană
a sângelui,
chiar de-aș fi sculptor
nu le-aș putea găsi
sintaxa învolburată
a formelor.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Numărând vertebrele unui stejar



Degeaba stau
cu pumnii strânşi
în jurul inimii
să nu-mi fure cineva
patria,
am descoperit
că au făcut
un tunel
prin cardiogramă mea,
încercând
să scoată peste graniță
câmpiile şi marea
în timpul cutremurelor
ce au loc în ea,
când unii aruncă
mâini de țărână
în fereastra limbii române.

vineri, 15 aprilie 2016

Sindromul înălțimii



De câte ori întâlnesc
pe stradă
stewardesa
din blocul vecin
îmi închei nasturii
de la haină
ca inima
să nu intre
în rezonanță cu a ei,
mă prefac
că îmi sare
limba de la ceas
și o înlocuiesc
cu un fir de iarbă
să ticăie mai încet,
mă opresc
lângă primul copac
ca și când aș avea
de rezolvat
o problemă de estetică,
urmărindu-l
cum munceşte
să-şi alcătuiască umbra,
îmi este frică
să nu se îndrăgostească
de mine
și să mă poarte în suflet,
de copil sufăr
de sindromul înălţimii.

joi, 14 aprilie 2016

Vitamine de singurătate



Am refuzat
să-mi iau câine
de companie,
am atât
de multe lătrături
în tocurile
de la pantofi,
încât îmi este teamă
să nu sperie
direcția drumurilor
ce mă duc la ea
și acestea
să se întoarcă
spre pădurea
de mesteceni
ce prizează
elegii.

Un text cu frigul în litere



Noaptea dormea,
ținând între degete
petale de trandafir,
ziua
citea mâinilor
versuri de Pablo Neruda
să devină luminoase,
când fuma
era așa de elaborată
că fumul
îl dădea pe horn
să nu-i înnoreze unghiile,
avea o teamă,
asemenea
unei propoziții nescrise
de erori,
ca nu cumva să moară
în somn
și mâinile ei,
să nu arate impecabil
în situația
în care cineva
i le sărută sub pământ.

miercuri, 13 aprilie 2016

Diplomație cu flori de tei



De câte ori
se întinde
pe șezlongul
de sub teiul
din grădină
îmbrăcată sumar,
bănuind că acolo
îmbătrânirea
nu este o urgenţă,
unde este spațiu
să se prefacă
fericită
ca umbra
să-i fie estetică,
copacul se ruşinează
atât de tare
că nu știu în ce fel
începe să producă ceai
şi să i-l picure pe trup
de parcă ar vrea
să o dizolve
și să o păstreze pentru el.

marți, 12 aprilie 2016

Prizonier într-un trandafir



Inima mea
caută de un deceniu
un loc parcare,
s-au mătuit
oglinzile retrovizoare
tot privind prin ele
să vadă
dacă vreo femeie
de pe stradă
o admiră
fără să știe
câte ore poate iubi
într-o zi,
puținele locuri
găsite libere
erau pline
de fluturași de salarii
mototoliți,
e atât de obosită,
încât sigur va avea
un accident de circulație
și va rămâne
încarcerată
ca o idee într-o metaforă.

luni, 11 aprilie 2016

Visul ca un drog legalizat



De multe ori
nu visez cuviincios,
nu ştiu
de unde apare
o femeie frumoasă
care vrea să facă
reforma fanteziilor
de parcă ar fi trimisă
de guvern,
își trece zâmbetul
la ora de vară
se ridică pe vârfuri
și micșorează
rama tabloului meu
din perete
sub pretextul
că nu mai sunt așa tânăr,
după aceea scutură
cearșaful
în care răsărise luna
ca ea să aibă loc.

Cutezanțe citite în cana cu ceai



Sunt primul
din generația mea
ce am plantat
în locul
bornelor kilometrice
arbori umblători
să micșoreze distanța
când  alerg către femeia
ce-mi îngăduie
să-i declin
trandafiri pe genunchi.

Am fost medaliat
ca visător,
am adăugat
erate idealurilor
până când
ideile mi-au sângerat,
am indicat cu inima
drumul de maci
pe unde câmpia
să ajungă la soare,
mi-a ajuns vremea
până la brâu,
dar tot mai încerc
să mut continente
fără să vărs
ciorba de pe masă
sau să produc
răni lanului de grâu.

duminică, 10 aprilie 2016

Parola unui anonim



Umblu cu îmbrăţişările
imprimate pe cămaşă
prin centrul oraşului.

Pe piept am desenat
o trecere de pietoni
către inimă.

Pentru că atrag fulgere
mi-am ignifugat
hainele și cartea de identitate.

Pe tălpile pantofilor
am notat itinerariul
ce duce către casa ei.

Întotdeauna
port o sticluță
de benzină în buzunar
să am cu ce aprinde stelele.

Vreau să fiu recunoscut
după defecte mele,
ajutând oamenii
să economisească
puţină memorie,
fără să se chinuie
să îmi mai ţină minte numele.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Înscrisuri pe epidermă



Epiderma mea
pare un penitenciar
pentru după amiezi,
din această cauză
umbrele
au neajunsuri estetice
și își poartă tăcerile
ca pe un breloc,
la vorbitor
nu vine
decât fumul cargobotului
ce îmi cară cocs
pentru inima,
de afară
nu se mai observă
când filamentele
becurilor de sub ea
se ard unul câte unul,
acum îmi pare rău
că am fost
atât de comod
și nu l-am ținut
permanent
pe Dumnezeu în suflet.

vineri, 8 aprilie 2016

Vot exotic



 Dacă ar fi să votez
o explozie solară,
ce mentolează aerul,
produce
ambuscade în artere,
bruiază cuvintele
şi nu mai pot fi,
decât şoptite
pune  praf stelar
în simţuri,
să devină agresive,
arde toate
becurile din casă
şi trebuie
să folosesc inima
în loc de lanternă,
mă determină
să declar
legea marțială
în trup,
aș alege-o pe cea
de sub cămașa ei de noapte.

Verde demodat



Inima îmi cere
despăgubiri
dacă nu-i citesc
versuri de Rimbaud,
nu mai dorește
să o acopăr cu cămaşa
să nu îi vadă lumea
criptogramele din ea,
îmi schimbă
atât de repede anotimpurile
și prognozele meteo
că biografia mea
e ca un extemporal
devalorizat de erori,
visele sunt
pline de noduri
de câte cutremure
produce zilnic,
m-am gândit
să o abandonez
într-un cuib
de privighetoare,
dar mi-e teamă
ca bătăile ei
să nu-i fragmenteze cântecul.

joi, 7 aprilie 2016

Un peisaj comandat



Fericirea,
nu poate fi
amânată,
apoi visezi cu erori,
îţi supraveghezi
hainele în şifonier
să vezi dacă regretă,
nu te mai stimezi
nici să dai
un răspuns vag
îndoielii,
este imposibil
să o  tragi la xerox
pentru a avea
atâtea exemplare
câte file are calendarul,
cei doi tineri din parc
pe care îi privesc
ştiu aceste lucruri
de încearcă
să se coasă între ei.

Test de paternitate




Dacă aş pune
într-o scorbură,
ca pe niște ouă,
meteoriții găsiți
în spatele casei,
nu știu
dacă aceasta
nu ar crede
că este un fel de uter
şi m-aş trezi
după câteva decenii
cu mii
de stele tinere
în ramurile copacului,
strigându-mi
numele prin cer
ca unui tată vitreg.

miercuri, 6 aprilie 2016

Autoportret din cuvinte prescurtate



Dacă vedeţi prin oraş
un bărbat
ce ţine
în dreptul pieptului
un scut
împletit din trandafiri
să nu i se vadă
mâzgăliturile
scrise de femei
pe inimă
şi după cum merge
lasă impresia
că se îndreptă
spre două locuri
în acelaşi timp,
moarte şi viaţă,
să ştiţi
că eu sunt,
fugit de acasă
ca un tei umblător
îndrăgostit de o salcie,
pentru că singurătatea
mi-a furat
şi energia din icoane.

marți, 5 aprilie 2016

Mărturisiri ilizibile



Ideile se ascund,
sunt nevoit
să sap tuneluri
în propoziţii
pentru a le găsi,
fac pe mecanicul
să-mi repar
unele gânduri
călcate
de roțile tramvaielor,
dau perdeaua la o parte
să intre
razele soarelui
poate ies
să se încălzească,
când am vrut
să fac rezumatul
unei ore de dragoste
nu am putut
să scriu nimic,
până să-i ating
înscrisurile din palme,
cuvintele mele
erau atât mult
lipsite de sens
că am pierdut
59 de minute
să o conving.

Nimic nou despre o frunză grăbită



Mă chinui
din ianuarie
să fiu fericit,
fac mai puţine erori
ca acum un an,
am găsit
destule dovezi
că-mi place
să trăiesc în vise
unde propoziţiile
la încheieturi
seamănă cu genunchii
unei femei frumoase,
nici sentimentele
cu rănile bandajate
nu le mai anchetez,
nu mai întreb
de ce filialele
tinereţii mele
au intrat
în insolvenţă,
viaţa este un dar
atât de preţios
că uneori mi-e teamă
să nu fiu strivit
sub greutatea lui.

luni, 4 aprilie 2016

Suferințe mentolate



Când ea
își trece degetele
prin părul meu
se electrizează
gândurile,
devin
ca filamentele
unui bec
de o sută de wați,
visele
fac brusc
tahicardie,
privirea îmi este
ca al unuia
cu febră netratată
ce poate aprinde
lemnele în sobă
de la distanță,
îmi plac
aceste suferințe
îmi vor rămâne
în trup
asemenea
erelor geologice
în oase.

duminică, 3 aprilie 2016

Un ventilator pe faleză



Cămășile
tinereții mele
le păstrez și azi
în șifonier
așezate pe umerașe
în ordinea
în care viața
m-a prins nepregătit
din cauza
milioanelor de vise,
cred că urmele de ruj
rămase pe ele 
ar trebui
să fie declarate
arii naturale protejate
unde să mă întorc 
să aud
cum lumea mă uită,
și să citesc în ele,
scrisul batistelor albe
în semn de adio,
ca în niște trandafiri
abandonați.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Pasăre cântând în zbor



Pe marginea arterelor
am plantații înalte
de vise
ca viscolele
să le înzăpezească
mai lent,
dar când ea
îmi arată
înscrisurile solare
de pe epidermă
pe care mă străduiesc
să le descifrez
ca un școlar
neastâmpărat
sângele
devine învolburat
și-mi dărâmă
parazăpezile
ca pe niște garduri
ridicate împotriva iubirii.

vineri, 1 aprilie 2016

Răni ale celui ce voi fi



Nu ştiu cine a scris
numele ei,
pe funicularul
ce-mi cară lumină
în artere,
hainele mele
vor să asculte muzică
şi când le pun
pe umerașe,
uşa nu se mai descuie,
decât cu diezi,
mă trezesc
cu noaptea în cap
să scutur
preşul de intrate
până dispar toți pașii
de pe el,
pentru că fotoliul
s-a transformat
în rumeguș
din cauza singurătății
acum am un impuls
să îl refac frumos,
lipindu-l
cu o emulsie de zahăr tos, 
chiar şi cardiograma,
uitată pe pian,
pe care am făcut-o
în urmă cu un an
a început să aibă puls.