sâmbătă, 31 decembrie 2016

Urare




Între ultimele două bătăi de orologiu așezați-vă inima  să poată intra Anul Nou, încărcat cu fericire, sănătate și bucurie. La mulți ani!

vineri, 23 decembrie 2016

Femeie tăcând




Și-a tuns părul scurt
să-i citesc mai repede
cu degetele visul,
fără nicio explicație
mi s-a micșorat scrisul.

Am luat-o în brațe,
frumusețea îi era atât de grea
mi s-au umflat picioarele buștean,
sângele mi-a izbucnit în jeturi,
nu m-am mai putut lega la șireturi.

Am urcat pe scară
să mut norii de deasupra ei,
fulgerele să nu-i transforme
inima în catifelate fragmente,
bratele mi s-au transformat în filamente.

miercuri, 21 decembrie 2016

Privind cum ninge




Am spălat vara de pe mine
pe porțiuni de trup,
evitând să o îndepărtez
după brațe și mâini,
nu aș putea să-i ating coapsele
cu palmele pline de frig,
nici să-i citesc visele,
trecându-i degetele prin păr,
mi-ar fi greu să-i aranjez
zâmbetele pe chip,
să nu-i rănesc șoaptele
și respirația,
îmbrățișările ar fi
ca niște  jumătăți cerc amorțite,
ar trebui să cuceresc
pădurea de lângă suburbia mea
să îi dau foc sub inimă
ca gesturile mele
să fie luminoase și calde.

marți, 20 decembrie 2016

Căsnicie




Vecina mea de câte ori greșește compoziția pentru cârnați cheamă ambulanța să-i salveze.

Melancolii postume




Ușa de la intrare,
asemenea unui calendar mai mare,
ținea minte zilele
când ciocănitul ei primăvăratic
rămânea în lemnul de brad
precum cântecul frumos al unei păsări
ce producea fisuri razelor de soare,
privită de aproape
se distingeau nervurile
ca niște versuri scrise duminica
lovite de bătăile inimii,
uneori venea dimineața,
inelul de pe deget
îi provoca mici răni albastre
de parcă ar fi strivit o zambilă
pe un șervețel de hârtie,
la un deceniu e pătată de beznă și de ger,
îmi amintesc
când mi-a făcut semnul de adio,
trandafirii din curte
păreau fragmente căzute din inimii ei,
cărora le-am confecționat
din arterele mele un grilaj stingher.

luni, 19 decembrie 2016

Cu inima rezemată de fereastră


Îți scriu de la marginea
suburbiei mele,
aici singurătatea
doare din ce în ce mai tare,

nu mai știu să așez 
sâmburii la locul lor
din gutuia pe carea atunci ai mâncat-o,
centrala eoliană din zare
respiră în locul câmpiei,
vara rămasă în păsări
se scurge în pământ
prin siluetele estompate
ale copacilor
obosiți de după amiezile toamnei
adunate în ramuri,
am aceeași stare
ca lacul din apropiere
căruia frigul i-a pus cătușe la valuri,
te anunț că nu mai pot veni
ceața a acoperit bornele kilometrice
pe care le-am plantat
la împlinirea fiecărei vârste
pe drumul către tine,
e târziu, curând se face beznă,
te rog, îngăduie acestor cuvinte amărui
să te sărute pe gleznă.

Viața ca o obligație de serviciu





Recunosc un bărbat singuratic,
ca și mine arcuiește în minte
strada
ca femeia aceea frumoasă
să treacă pe la poarta lui,
calculează albastrul din dimineți
să-i ajungă
și pentru cerul de mâine,
ocolește farfuriile din bucătărie,
umbra îi e atât de grea
că le-ar face țăndări,
cu privirea
încearcă să excite
tânăra din tabloul de pe perete,
iar la două noaptea
caută în dicționarul de botanică
să vadă dacă pelinul
era la fel de amar și acum 100 de ani.

duminică, 18 decembrie 2016

Muzica asemenea unui vin vechi





Noaptea îmi  pun hainele
să asculte muzică,
umbra mea
nu mai face eforturi disperate
să pară estetică,
trupul îmi e mai subțire
trec cu ușurință
printre două bătăi de ceasornic
fără să-i zgârii cadranul,
brațele,
o corabie cântătoare
acompaniată de ape,
mă rătăcesc greu
păsările cred că sunt din neamul lor
și-mi trasează drumurile cu zborul,
visele mă suportă mai ușor,
mă rănesc mai încet,
sperând într-o zi
ciorapii ei negri de mătase
o va aduce spre mine
să asculte melodia rămasă în cămașă.

vineri, 16 decembrie 2016

Lumină intrată în repaus




Lacul din suburbia mea
a fost arestat de iarnă,
frigul a apus valurilor
cătușe de gheață,
pare un CD imens
pe care care vântul
și-a înregistrat vocea
sau o fereastră blocată
ce mă împiedică
să-mi văd bunicii,
studiind istoria,
două păsări,
în corpul cărora
se observă cea mai rămas
din vara trecută,
se învârt deasupra lui
ca limbile unui ceasornic
pe un cadran fără viață.

joi, 15 decembrie 2016

Gravură pe un zbor nereușit



Fără tine sunt ca un vultur bărbos
ce nu își  găsește cuibul după un secol
în pădurea tăiată,
nu știu să mai așez semințele
la locul lor în mărul mâncat, 
caut o formula matematică
după care să mă ghemuiesc în pat
fără să-ți simt lipsa,
deși am înlocuit cearșaful
cu unul pe care este imprimată
”Grădina artistului de la Giverny,, de Monet,
în gând fac rezumatul gesturilor tale,
ideile îmi alunecă în memorie
precum singurătatea pe zăpada de afară,
visele sunt pline de erori,
sunt rezultatul tăcerilor tale,
am momente când mi-e teamă
să nu fii decât în închipuirea mea,
chiar dacă aș găsi undeva
să cumpăr aripi de îngeri,
încercând să te compun
în casa mea micșorată de frig și amară,
cred că puțină frumusețe
tot ți-ar rămâne afară.

miercuri, 14 decembrie 2016

Relief




Vântul a adunat în colțul străzii fluturașii de salarii aruncați de oamenii ce locuiesc în cartierul meu. Din locul de unde privesc pare o deltă a sărăciei.

Scrisoare trimisă cu ajutorul calculatorului





Îți scriu de la marginea
suburbiei mele,
aici singurătatea
doare din ce în ce mai tare,
centrala eoliană din zare 
respiră în locul câmpiei,
vara rămasă în  păsări
se scurge în pământ
prin siluetele estompate
ale copacilor
obosiți de după amiezile
adunate în ramuri,
am aceeași  stare 
ca lacul din apropiere
căruia frigul i-a pus cătușe la valuri,
te anunț că nu mai pot veni
ceața a acoperit bornele kilometrice
pe care le-am plantat
la împlinirea fiecărei vârste
pe drumul către tine,
e târziu, curând se face beznă,
te rog, îngăduie acestor cuvinte
să te sărute pe gleznă.

marți, 13 decembrie 2016

Cu inima rezemată de fereastră




Arunc diminețile peste inimă
ca un discobol,
m-am antrenat aruncând moartea spre cer
ca pe niște bulgări de pământ,
se vede de departe Sfinxul
modelat pe pieptul meu
de furtunile vieții
ce o ține strâns între labe,
se disting aleile pavate cu zahăr
unde iubirea aprinde lampadare,
se observă limpede
trecerea de pietoni trasată de mine
pe suprafața ei,
asemenea unei invitații calde
pentru oameni,
de când a început să ningă,
și visele nu își mai pot
ține echilibrul pe zăpadă,
iar ideile se întorc din drum
speriate că nu mai există drumuri,
stă ca o buburuză nemișcată pe fereastră
așteptând să treacă tânăra necunoscută 
ce-și împrăștie frumusețea pe stradă,
sperând că din cauza frigului i s-au contractat pașii.

duminică, 11 decembrie 2016

Șarade naive




Am folosit inima 
ca ambalaj pentru iubire,
în nopțile friguroase
să nu a înghețe
când au avut loc
scurgeri de fericire,
nu mi s-a pătat cămașa,
nu a trebuit să-mi cer scuze
că nu am i-am pus santinelă,
în clipa în care
a devenit neîncăpătoare
am fost tentat
să-mi modelez una
din argila din care fac privighetori
și le așez pe gard
ca iarna copacii să nu se simtă părăsiți,
e posibil ca vreo femeie
să își lase pleoapele jos
și din cauza întunericului să crape,
nu am cum să chem ambulanța,
medicii nu știu să vindece
rănile produse în trupuri din pământ.

Vot




Am vrut să votez cu bile. Am cerut să-mi dea o bilă albă de mărimea unui bumb și o bilă neagră cât roata carului. Am fost rugat să mă adresez tâmplarului de la colțul străzii care în afară de cruci face și asemenea mărunțișuri.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

18 versuri înfrigurate



Singurătatea s-a mutat
în podeaua mea din lemn de brad
să nu alunece pe zăpadă,
am grijă să nu o calc
scoate un scârțâit asemănător
acului de la cardiograf
plimbat de inimă pe o foaie velină,
dacă nu aș mai visa
să-mi fie părul parfumat
acum când iarba a scăzut
în sondajele făcute de vânt,
aerul ar mirosi a pelin,
tăcerile și-ar pune singure cătușe,
ar fi ca și când mi s-ar arde
toate becurile din casă,
târziu ar veni 
un patriarh din secolul trecut
să mă întrebe de ce nu mai suport lumina.

joi, 8 decembrie 2016

Veșminte




Fără vise mă simt ca un om  dezbrăcat ce umblă pe străzile din cartier.

Frunza ca unitate de măsură




Înainte să cadă și măturătorii
ce adună dimineața
singurătatea de pe străzi
să o pună laolaltă cu capacele de bere
în tomberoane
am luat această frunză acasă,
am urca-o cu liftul
până în camera mea
de la ultimul etaj,
înălțime de unde unii se aruncă
să vadă dacă le cresc aripile,
nervurile îi erau
ca semnele exclamării,
se mira că fără să bată vântul
alerga spre văzduh
cu o cabină telefonică,
m-am gândit că ar fi bine
să apuce și ea sfârșitul anului
semnele ei de adio
să-mi răcorească frica de moarte.

miercuri, 7 decembrie 2016

Trofeu din petale albe




Părea fragilă ca o zi
ce se îndoaie la amiază
sub greutatea razelor de soare,
când se ridica pe vârfuri
era asemeni primăverii, 
încercând să se urce în copaci
fără scară,
nu știam ce să fac,
căldura rămasă din vara trecută în brațe
mă pregăteam să o transform
în scurte îmbrățișări,
așa cum învățasem să iubesc
la locul de muncă,
neatentă s-a apropiat cu șoldurile
de tabloul de pe birou cu ramă argintată,
ce reprezenta Bucegii cotropiți de ninsoare,
s-a produs o avalanșă atât mare
că nici azi n-am terminat
să scoatem zăpada pe fereastră,
folosind cerceii ei sub formă de lopată.

marți, 6 decembrie 2016

Verde demodat




Epiderma mea este un penitenciar
de maximă siguranță
pentru asfințituri,
umbrele au neajunsuri estetice
își poartă tăcerile pe rever
ca pe niște brelocuri ruginite,
cocsul pentru inima
se găsește în fiecare zi
în straturi tot mai adânci,
cine mă privește pe stradă
nu observă că filamentele becurilor de sub ea
se ard unul câte unul
ca într-o suburbie uitată de timp,
îmi pare rău
că am fost atât de comod,
nu l-am purtat pe Dumnezeu în inimă pretutindeni
și nu i-am angajat gărzi de corp.

Costume recondiționate



Îți stă frumos jugul pe gât, pare un guler din lemn, mi-a zis un străin. Probabil l-au purtat și bunicii dumneavoastră.

luni, 5 decembrie 2016

Dialog stângaci



Fulgii de zăpada
sunt o parte
a conversației cu cerul,
perforează singurătatea
să aud mai mai bine
prin golurile albe
cum clipesc stelele,
propozițiile sunt curate
de parcă ar fi izvorât
din tenul iubitei,
lacul și-a pus ochelari
cu lentile de gheață,
privește poligonul de tragere
în care inima mea
este țintă umblătoare,
copacii au o stare de rugăciune
vor o repartiție mai mare de lumină,
păsările beau stropii de apă
încălziți pe ferestre
să nu le înghețe zborul,
a venit frigul,
fotografia de pe cartea mea de identitate
s-a contractat atât de mult,
încât mi-a ieșit limba din gură,
cuvintele pronunțate sunt prescurtate.

Linie continuă




În jumătatea mea de cameră ascult muzică de Maurice Ravel, ea ascultă în cealaltă jumătate compoziții de Claude Debussy. Locul unde se întâlnesc melodiile reprezintă o linie ce ne desparte pentru totdeauna.

duminică, 4 decembrie 2016

Terorism




Un angajat de la protecție și pază se chinuia să desfacă sutienul unei statui să nu cumva să aibă ascunse în el două grenade.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Peisaje incerte



De când a nins ideile
nu își mai pot menține echilibru
în propoziții,
lucrurile pe care le privesc
au o clipă de ezitare
până își definesc conturul,
ar fi o imprudență
să mai număr
fulgii de zăpadă,
făcând noduri la batistă
acum când vremea
mi-a ajuns până la brâu,
cred că e un bun prilej
să-i transcriu
șoaptele de aseară pe zăpadă
să văd dacă iubirea din ele
topește totul în jur
și cerul devine senin,
așa cum îmi imaginam în copilărie
că inimă
au numai oamenii ce iau aspacardin.

Astronom în bucătărie




După 15 decembrie scot frigiderul în priză. Mi-e teamă că frigul produs el să nu schimbe data solstițiului de iarnă.

vineri, 2 decembrie 2016

Zăpada mi-a găsit cuvintele desculțe




Gesturile mele par festive,
nu mi se văd dezamăgirile
pe care le port la gât
ca pe lănțișoarele de argint,
mă feresc când trec pe lângă mine 
nu vreau să privesc
înscrisurile lăsate de ziua de ieri
pe inimă,
traversez visurile
în vârful picioarelor
să nu deranjez vecinii,
dacă pe stradă
întâlnesc cu cineva
rănit de singurătate
nu îndrăznesc să-i leg un garou
să-i opresc sângerarea,
de când a început să ningă
țin emoțiile în dosare aseptice
să nu facă eczeme
de la amintirile mele,
de neînțeles  e faptul
că sunt singurul martor
în momentul în care
prezentul mă declară dispărut.

Mecanic pentru vise




Gerul stă țărănește pe acoperiș și ascute vântul să am cu ce mărunți singurătatea.

joi, 1 decembrie 2016

Autobiografie scrisă cu frig



 Iarna nu se mai sperie
de căldura brațelor mele
și singurătatea alunecă
mai repede pe zăpadă,
apropierea de fericire
este o îndeletnicire ambițioasă,
dar zahărul refuză să mă mai salute,
văzând atâta alb în jur,
e bine că îmi pot provoca
singur visele
când nu mai am iarbă
să mă parfumez,
nici aripi nu mai am de unde cumpăra
poeții le-au luat
și le-au cusut pe marginea poemelor,
godinul la care altădată
îmi încălzeam cuvintele
să-i spun că seară de seară
are scurgeri de frumusețe pe covor
prin părul ei lung
este singurul martor
că tăcerea mușcă din mine
mai mult decât poate mesteca.

Granițe desenate în aripi


Îmi amintesc cum repetam
pe iarbă
lecția de geografie,
punctând conturul patriei
cu gărgărițe și bondari.

Nu voiau să rămână
pe granițe
în ruptul capului,
se îndreptau insistent
spre exterior.

Și azi sunt nedumerit,
nu am aflat niciodată
de unde știau
micile gângănii
care este arealul
limbii române.

miercuri, 30 noiembrie 2016

Modă provincială



Pe cămăși am  pictat
în dreptul inimii
păduri de mesteceni,
nu mi se mai văd
înscrisurile estetice ale iubirii,
nici mâzgăliturile
lăsate de prieteni la despărțire
cum observăm pe zidurile vechi
crăpăturile pricinuite de ani
când fac semne de adio
cu emisfera nordică,
la marginea lor
frigul se răzgândește,
nu mai intră
înspăimântat de lupii flămânzi
din sângele meu,
întunericul ocolește prin cimitir
să nu fie cântat de păsări
și mărunțit în note muzicale,
important este că știu
când o femeie
vrea să mă părăsească,
frunzele prind culorile asfințitului.

Umbre estetice




Stocurile de fericire s-au epuizat. Acum mă străduiesc să umplu rafturile cu propoziții despre ele.

marți, 29 noiembrie 2016

Plural




Dacă am face oameni de iarbă, cum modelăm oameni de zăpadă, ar exista riscul să se polenizeze reciproc.

Răni înfrunzite



Poezia ca o suliță de aur
mi-a străpuns inima
fără să mă doară,
din vârful ei
sângele meu
picură
pe colile albe de hârtie
cu un zgomot
asemănător unor aripi de porumbei
ce se înghesuie
să intre în trupul luminii.

luni, 28 noiembrie 2016

Virtute minoră




Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice
cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez
temperatura în celule
până florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf.
.
Mai ales acum când iarna.
stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele,
gândurile,
rămânând imprimate în zăpadă,
asemenea unor păsări
căzute în cântecul lor.

Nebunie




Dacă am îmbrăca un om de zăpadă cu un palton negru și lung acesta s-ar înspăimânta, crezând că vrem să-l pedepsim.

duminică, 27 noiembrie 2016

O pictură de Dimitrie Știubei




Trupul ei a prins repede
ritmul mării
din tabloul de pe perete,
o copie a unei picturi de Știubei,
imita întocmai fluxul și refluxul,
valurile îi aduceau soarele
până la suprafața epidermei,
eram ca în mijlocul
unei veri negrăbite
în care freamătul lanurilor
se învechise,
nu scotem nicio șoaptă
să nu o apese pe inimă
și să o doară dragostea.


Acum când sunt aproape
să ies din acest muzeu
mă gândesc cum ar fi fost
să am originalul.

Elegie




Nu m-am uitat niciodată prin binoclu. Mi-a fost temă să nu prind în obiectiv vreo picătură de sânge și să văd sub ea cum tăcerea demontează limbile de la ceas.

joi, 24 noiembrie 2016

Ideal



Este singura situație din viața unei femei ca făcând un om de zăpadă să-i dea naștere fără dureri fizice.

Obișnuință




Femeile sunt asemenea unor frumoase broaște țestoase ce pășesc elegant prin iarba proaspătă. Este foarte greu să le întorci cu fața în sus, dar odată ce reușești durează câteva ore să revină la loc.

Misiune diplomatică a inimii



După ce și-a micșorat
lungimea mânecilor de la bluză
timiditatea mea a durat mai puțin.

Apropiindu-se să rupă
un trandafir roșu,
în jurul inimii mele
a apărut un șanț de apărare
și bătăile și-au redus ritmul.

Uneori își întrerupe zâmbetul
amintindu-și că nu a încuiat ușa
și tăcerea ar putea intra peste noi,
din clipa aceea
cuvintele mele încep
să se prescurteze
ca și când aș folosi respirația
pe care am întrebuințat-o ieri la jogging.

Am rugat-o să-și scurteze părul
să ajung mai repede
în mijlocul fanteziilor ei,
de atunci gândurile mele
se rup mai ușor ca niște vreascuri.

miercuri, 23 noiembrie 2016

Îndoieli în așteptare



Mi-am ales inima cu grijă,
nu are nevoie de santinele,
să nu-i pierd bătăile pe drum
și toți să citească
înscrisurile de pe ea,
stau încheiat la cămașă,
are forma patriei
străbunicii mei stau confortabil,
ținându-se de mână unii cu alții
ca literele limbii române pe granițe,
când nu am cu ce să-mi încălzesc cuvintele
iau câte un milimetru cub din lava ei,
și îl ascund între silabe,
din naștere am o trecere de pietoni
desenată pe ea
pe unde traversează lumea
dinspre răsărit spre apus,
nu o pot opri
să decreteze legea marțială în trup
când simte gravitația frumoasă
a unei femei,
pe cardiogramă
îmi apar urme subțiri de prospețime,
așa cum se văd într-un pahar cu apa
după ce primăvara a trecut prin el.

marți, 22 noiembrie 2016

Uitarea ca o suburbie a tăcerii




Sunt împărțit
în multe filiale de iubire,
multe au devenit
imense depozite de tăcere
în care mai strălucesc
spițele de la bicicletele mele
abandonate în ele,
la cea de pe strada
cu palatul administrativ
nu am mai ajuns,
semaforul din colț
a fost acoperit cu inima ei,
rămânând blocat pe roșu
pentru veacul în curs,
unele le-am deschis
pe drumuri trasate de mine,
fără cadastru aprobat,
voiam să aud când soarele
bate la ușă să intre în pat,
altele au intrat în insolvență
din interior nu se mai putea emite
pe nicio frecvență,
le voi inventaria
să aflu numărul exact,
după ce termin acest poem,
să știu care mai au acoperișul intact.
.

Calendar



Vecinul meu tipograf a cerut ca în sicriu să i se va pună 365 de reviste cu femei pregătite să intre în apa mării.

Cinism




Ministrul Muncii spune că nu este îndreptățită cererea de mărire a pensiilor. Mulți dintre ei au dantura incompletă și fac economie la pasta de dinți.

vineri, 18 noiembrie 2016

Singurătatea ca un cont în bancă



Sunt multiple modalități
de a mă simți singur,
am folosit inima
ca un ambalaj de lux
pentru o iubire clandestină,
l-am găsit abandonat
pe niște manuscrise vechi,
am fost norocos,
brațele ei,
fierbinți ca de minoră
era aproape să mă deshidrateze,
uneori mi se emoționează nasturii
însă sângele meu intrat în repaus,
imitând copacii nu se sinchisește,
nici când vreun meteorit rătăcit
îmi lovește umbra
în dreptul picioarelor
și trebuie să-i cumpăr cârje,
par părăsit,
când dau păsărilor să bea apă
din pahare de plastic,
pentru că nu am de unde să cumpăr
o pereche de aripi,
mi-am dat seama că sunt al nimănui
după ce am moștenit o taraf de lăutari
și n-am găsit nici un motiv
să îl pun să-mi cânte.

joi, 17 noiembrie 2016

Urlete




Am impresia că pantofii femeilor sunt confecționați din piele de câine după latră când ating asfaltul.

Umbre în scaune cu rotile




Am mâinile crăpate
din cauza singurătății,
cu greu pornesc liftul
ce îmi cară tinerețea la ultimul etaj
să se arunce în gol,
nu îndrăznesc să ating
zidurile vechi ale orașului
să nu rănesc veacurile adormite
sub straturile de var,
toamna mă îmbie să desenez
pe un șervețel de hârtie
o frunză căzând,
dar mi-e teamă
ca din fisurile din palme
să nu pornească vântul
să o arunce în stradă,
nici ei, nu îndrăznesc
să-i trec degetele prin părul lung
de voi constata că îi lipsesc
câteva gânduri ascunse de iubire
sigur mă voi bănui pe mine.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Șervețele din albastru dimineții




Mai sunt câțiva centimetrii  și începe iarna. Mai fac un nod la batistă. Timpul mi-a tras la xerox trupul în așa de multe copii că ma întreb îngrijorat unde le ține depozitate. În fiecare an mi se dăruiește cîte o trusă de machiaj cu nuanțe din ce în ce mai închise.
Aerul se scumpește. Liftul ce mă transportă în văzduh mărește zilnic prețul biletelor. Ca să nu-i deranjeze lumina din epidermă doamnei ce se odihnește pe umărul meu tinerețea mea s-a subțiat atît de mult că chiar dacă aș încerca să plec din inima ei nu m-ar simți. 
Poate nu ar mai trebui să umblu îmbrăcat cu tricoul moștenit de la tata. Mă strînge asemenea numelui, provocîndu-mi o durere suplimentară. Poate ar trebui să-mi planific mai bine fanteziile și să evit revolta decepțiilor. 
Viitorul crește în ferestre din ce în ce mai lent și mai de neînțeles. Lucrurile sînt tot mai constrînse de forma lor. Marele meu noroc este faptul că singurătatea are aceeași grupă sanguină ca mine și sîntem deseori confundați. Avem aceleași experiențe de naivitate și mirare. 
Tînăra de lîngă mine, ce-și trece mîinile prin părul meu să-mi citească gîndurile, rămasă însărcinată de zece minute îmi spune la ureche că vrea să aibă gemeni. Sînt fericit că măcar aici sînt îngăduite repetițiile. Cu șervețelele din albastrul dimineții voi șterge nimicul ce produce atîtea energii în arterele mele.

Exerciții pentru întâmpinat zăpada




Spăl singurătatea la subțiori
să nu mă obișnuiesc
cu mirosul ei,
toamna a îngropat
privighetorile sub frunze
în timp ce cântau,
îndepărtez ușor soarele spre amiază
să nu se spargă de inima mea,
dacă o picătură de sânge din mine
ar cădea pe podeaua din lemn de brad
zgomotul ar sparge geamurile din tot cartierul,
îmi duc degetul la tâmplă
poate îmi vine vreo idee
să fac un pumn de pământ
să zâmbească
sau din fumul de țigară
să desenez o fereastră
prin care să privesc cum femeile
oxidează melancoliile pe stradă,
nu am curaj să intru în bucătărie
umbra îmi este atât de grea
că ar sparge toate farfuriile de pe masă.

marți, 15 noiembrie 2016

Efectul Trump




Rup pozele din tinerețe
una câte una,
nu să scap de mine
sau că vreo tânără,
venită să facă
meditație cu mama
la limba română,
se va apropia
cu șoldurile de album
și îmi va fi rușine
să mă vadă excitat,
s-a zvonit în cartierul meu
că se va desființa NATO,
mi-e teamă
să nu fiu chemat din nou
să satisfac serviciul militar.

Fraudă



Candidatul din cartierul meu, văzând un om de zăpadă în curte m-a întrebat dacă are carte de alegător.

duminică, 13 noiembrie 2016

Erori șoptite




Îmi cercetez brațele
să văd
dacă mai am îmbrățișări în ele,
le număr cu atenție
să știu câte sunt de adio
și câte de iubire,
e posibil să greșesc,
unele au fost trucate
nu se disting prea bine,
seamănă cu urmele
de singurătate lăsate
în pulberea de oase depusă
sub patul în care dorm,
apoi să nu dau jos
vara de pe mine dintr-o dată
m-am spălat
pe porțiuni ale trupului
și nu-i exclus ca vreuna
să fi fost absorbită
de buretele de baie.

Prudență




Vecina mea a dat primăria în judecată pentru gropile de pe străzile orașului. Fiica ei de 18 ani merge la școală cu bicicleta și îi e teamă ca la un hop să nu își piardă virginitatea.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Inhalații cu singurătate




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine
sunt ca un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână,
strig copacii din curte
să se dea la o parte
am uitat să pun zăvorul la poartă
și e posibil intre singurătatea,
nu mă scutur de ele,
poate vreo femeie
care nu mai are coli de scris
mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

Neliniști



Pe fața de masă din bucătăria mea este imprimată Mona Lisa. Am grijă să nu las niciodată vreo prăjitură aproape de ea. Fiind nemâncată de 513 ani se poate îneca în graba de a-și potoli foamea.

vineri, 11 noiembrie 2016

Ironie



Am o stare de invidie amicală când aud pe cineva, spunându-mi că este citit de alți oameni în afara celor ce scriu.

Apeducte cu tăcere




Trec pe sub ramurile copacilor
ca pe lângă niște provincii
în care lumina s-a stins,
delta din artere se lărgește
trebuie să-mi subțiez visele
să pot trece mai departe, 
cu greu îmi fac loc
spre femeia
ce îmi ține scara
să urc în fanteziile sale,
nu mă mai pot ascunde
între două jumătăți de măr
ca atunci când eram copil,
mi-e frică să privesc în mine
până la origini,
când aerul era greu fără cuvinte,
cred că m-aș îngrozi,
altfel nu înțeleg
de ce zâmbetul meu stingher
rupe frunzele cu atâta ușurință.

joi, 10 noiembrie 2016

Cochetărie




Omului de zăpadă nu-i  crește barbă, dar are mereu obrajii dați cu spumă de ras, fiind pregătit ca o rază de soare să îl bărbierească.

Migrene




Omul de zăpadă părea obosit. De sub nori scăpase câteva raze de soare.

Pași neinstruiți




Pantofii mei din piele de vițel
îi duc noaptea în iarbă
să se maturizeze,
nu țin minte drumurile
pe unde umblu,
nici pe cel asfaltat cu zahăr
unde ea locuiește,
din această cauză țin un jurnal
despre panourile luminoase
cu reclame despre excursii
între labele sfinxului
pe lângă care trec,
notez adresa zidurilor
unde moartea mea
rămâne sub forma unor crăpături,
chiar dacă sunt un pic supărat
și lumea mă privește chiorâș
nu îmi leg niciodată șireturile
să aibă pe unde mugi.

miercuri, 9 noiembrie 2016

Fantezii



Dacă am constatat că dragostea nu se vede în oglindă am încercat să o surprind pe întuneric. Singurul lucru pe care am avut impresia că îl observ a fost o înghesuială de aripi ce căutau să urce la cer.

O inimă privește înapoi




Când am atins
piciorul fotoliului,
de unde genunchii albi
mă privise
ca doi miei flămânzi,
a tresărit ca și când ar fost al ei,
temperatura din ferestre
nu scăzuse niciun grad,
scândurile podelei
din lemn de paltin
încă mai vibrează,
asemenea unor viori
în timp ce violoniști
au luat pauză,
mi-e frică să mai intru
în această cameră
ca nu cumva sâmburii
de la mărul pe care l-a mâncat,
uitați lângă veioză
să înceapă să bată
ca cele patru încăperi ale inimii.

marți, 8 noiembrie 2016

Tristețe



De câte ori uit cardul acasă îmi dau cămașa la o parte ca bancomatul să-mi vadă inima și să mă identifice. De fiecare dată primesc același mesaj: nu se poate citi semnătura din cauza mâzgăliturilor de pe ea.

Străzi aglomerate




Semnalizez cu inima
când o iau pe strada ei,
poate îmi urează cineva
o zi fericită
sau înlătură umbrele
din fața mea
să nu țipe dacă le calc,
dacă m-ar lovi cineva
m-aș sparge
ca un vas de ceramică
plin cu trandafiri,
nu mă pot uita
nici în oglinzile retrovizoare
ale memoriei
sunt pline de rujul femeilor
rămas acolo ca un salut de adio,
considerând iubirea
o îndeletnicire periculoasă,
oamenii își văd de treburi,
din când în când beau
câte o gură de apă din sticle de plastic
să mai dizolve din gânduri.

luni, 7 noiembrie 2016

Entuziasm




Era atât de îndrăgostit că voia să miște continentele fără să verse ceașca cu cafea de pe masă pe fusta iubitei.

Un avatar visător




Zăpada a arestat ploaia
într-o înscenare pusă la cale frig
melancolia a intrat în renovare
asemenea unui pârâu ce-și lărgește cursul,
nu mai are
cine să-mi perforeze singurătatea
să par mai înțelept,
prin golurile lăsate de picături
îmi priveam visele arzând,
lumina a rămas strivită pe geam
de azi înainte nu mai am nicio escortă,
nu mă aștept să primesc
despăgubiri de la nimeni,
ceasul mi-a fărâmițat viața
în mii de fire de nisip,
topește-le Doamne, în pumnii tăi
și transformă-mă într-un lănțișor de argint
ca ea să doarmă și noaptea cu mine la gât.

duminică, 6 noiembrie 2016

Prudență



Am fi încântați dacă cei ce plâng de mila noastră ar face acest lucru departe de urne.

Lumină strivită



E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
dacă aș da drumul unui cuvânt
nu l-aș mai găsi
printre firele de iarbă brumate,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului
tușesc prietenii mei copacii
în timp ce vântul răsfoiește
operele postume ale toamnei
scrise pe frunze,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Erori



Toamna s-a cățărat în balcoane și femeile ce întind  rufe pe sârmă se mișcă de parcă o fac pentru ultima oară.

Frig în cuvinte



Toată săptămâna am spart lemne
să-mi încălzesc cuvintele,
nu am reușit să le dezmorțesc,
dacă nu ridic mercurul din ele,
nu am cum să fac
rezumatul unei lacrimi,
nu pot calcula
albastrul dimineților
să nu semene cu fumul de țigară,
de încerc să împart lumina
pe tufele de crizanteme
rezultă zecimale,
umbrele devin nervoase
că nu le atenționez
să se dea din fața tramvaielor
să nu le accidenteze,
până nu le-am  acoperit
cu cămașa de noapte a unei femei
nu am putut determina niciun vers
să îmbrace în poem o ținută lejeră.

vineri, 4 noiembrie 2016

Recunoaștere



Este un bun vânător. Știe să pună capcane.

Text pălmuit de frunze




Frunzele îmi cad direct pe inimă,
încercând să scrie ceva,
văd că rămân teafăr
după moartea din toamna aceasta,
am pus zăvorul la poartă
să nu intre frigul în curte
și să se ascundă
sub preșul de la intrare,
i-am luat scara vântului
pentru a-l împiedica să urce pe acoperiș,
obligând fumul de la coș
să se transforme în nori,
am pușcă de vânătoare să trag în ceața densă,
mi-e teamă că nicio  femeie
nu se va mai îndrăgosti de mine,
răbdător privesc cum alt anotimp
se cațără pe fereastră ca un hoț
la fel cum mă uit în oglindă
când mă bărbieresc
cum îmi fur singur tinerețea de pe obraji
cu aparatul de ras.

joi, 3 noiembrie 2016

Tâmplar fără diplomă



Am scurtat scara cu doi metri ca singurătatea să nu mai poată urca până la fereastra mea.

Poem scris pe o frunză



Știi să fii cu mine chiar când ești departe,
aroma trupului tău s-a refugiat
în pădurile adormite
din colile albe de hârtie pe care scriu,
fotonii privirii tale
reținuți după gratiile arterelor
mi se văd pe chip
asemenea unei primăveri
ce se înghesuie sub piele
intimidată de prospețimea ei,
perdeaua face văluri când deschid ușa,
parcă e respirația ta
în nopțile în care aprinzi focuri de artificii
și nu o lași să se odihnească,
nu știu dacă ți-ai uitat mica oglindă ovală 
în mod intenționat,
dar îmi ține de urât
te văd cum treci dintr-o parte în alta a ei
să mă obligi să întorc capul după tine,
ai învățat să fii cu mine când ești plecată
să-ți faci din razele de lună breloc,
așa cum secolul trecut
supraviețuiește în cămașa mea
prin mirosul discret de busuioc.

marți, 1 noiembrie 2016

Spectator în sala de vernisaj



Bărbații din tablouri
întorceau capul după ea,
frumusețea i se împrăștia în sală
de parcă și-ar fi făcut transfuzii de sânge
de la trandafirii din parc,
conflictul din priviri
avea culoarea soarelui trezit
dimineața de ierburile crude,
eram sigur
că își ține cartea de identitate în frigider
să-i încetinească marșul ridurilor
iar noaptea își pune fustele
să asculte muzică de dans
după felul în care pașii scoteau din parchet
sunete de diapazon,
dacă aș visa că într-o zi vine la mine acasă
aș spăla câinele pe dinți,
să nu lase vreo bacterie
pe preșul de la intrare,
aș împrăștia zahăr tos
pa aleea de la poartă,
nu știu de aș putea
să-mi dau cămașa jos în fața ei
să-mi citească hieroglifele din inimă,
așa cum nu îndrăznesc să mă dezbrac
în fața steagului național.

joi, 27 octombrie 2016

Picturi naive




Mi-am permis să fiu deprimat câteva ore, asemenea unui copac umblător căruia frunzele i-au furat drumul, văzând cum politicienii caută creioane colorate să ne facă mâzgălituri pe inimă.

luni, 24 octombrie 2016

Pur și simplu



Nimeni nu este îndeajuns de iubit
ca mâzgăliturile de pe inimă
să-i dispară
așa cum se dizolvă
petele de somn din cuvinte
amestecându-le în ceașca de cafea,
în cardiogramă să-i apară sinusoidele
desenate cu petale de trandafiri,
cartea de identitate  să-i înfrunzească
în ziua de naștere
și umbra să nu poată să se cațere,
nici pe un fir de iarbă,
când își încheie șireturile la pantofi
acestea să sune
ca niște lănțișoare de argint,
dacă ar vrea să traverseze strada
spre ziua de mâine
trecerea de pietoni
să fie trasată cu dungi din zahăr tos,
iar ca desert să îndrăznească
să ceară curcubeie.

vineri, 21 octombrie 2016

Mecanic pentru respirații




După o folosire îndelungată săruturilor trebuie să le pună cineva garnituri noi.

Text despre regrete




Să ajung mai repede la ea,
în locul bornelor kilometrice
am plantat copaci umblători
să-mi micșoreze distanța,
am blocat semafoarele pe verde
acoperindu-le cu frunze crude,
cu hainele ignifugate
să nu se aprindă din cauza lavei
ce-mi curge prin artere
am aprins trandafirii
de pe marginea drumului
ca fanteziile mele să aibă un miros plăcut,
după ca am simțit prima oară
gustul buzelor ei,
zahărul nu mi-a mai răspuns la salut.

miercuri, 19 octombrie 2016

Cuvinte cu miros de pelin




De când visez întinderi de zăpadă
a început să îmi albească părul,
obrajii mi se pot confunda
cu pereții văruiți a unei mănăstiri,
iar la ultimele analize medicale
am descoperit că tăcerea
are aceiași grupă sanguină ca mine.

Vârful degetelor îngălbenite
din cauza fumatului
lasă impresia că am început să îmbătrânesc
de la capătul mâinilor,
am pierdut caietul cu principii,
nu știu ce să trăiesc mai întâi,
prin copaci e conflagrație devastatoare
de teamă păsările și-au făcut cuiburi
în semnele de adio ale frunzelor,
în balcoane
femeile se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.

luni, 17 octombrie 2016

Virtute




Poștașul din suburbia mea vorbește puțin. Îi este teamă să nu divulge secrete din scrisorile pe care le distribuie.

Cochetând cu adâncurile



Am carnet de conducere pentru submarinul ce îl țin parcat într-un pepene. Nu mă pot duce la cumpărături cu el pentru că cei de la poliția nu au făcut treceri de pietoni pentru sirene pe fundul mării.

Gafă diplomatică




Pentru câinele reginei cei de la protocolul de stat nu au găsit translator.

duminică, 16 octombrie 2016

Complicitate de veleitar




Când frigul câștigă încrederea
primelor frunze
îmi modific pieptănătura,
fac cărarea pe partea unde gândurile
adorm în trafic din cauza ploilor,
de la poștaș am aflat că sângele meu
ține o corespondență secretă cu toamna
mi-am dat seama târziu
de ce văd zăpadă
când desfac petalele unei crizanteme
și nu sunt deranjat de faptul că visele
nu și-au întocmit cadastru,
zilele ce urmează
o să-mi fac un transplant de voce
ca strigătul meu
să lărgească străzile din oraș
să aibă pe unde veni zăpada.

Subvenții pentru căldură



Când se lasă frigul și nu am lemne să bag în sobă nici să-mi încălzesc cuvintele invit la mine stewardesa ce locuiește la demisol să mă învețe cum să folosesc respirația de ieri în cazul în care avionul se prăbușește. În zece minute, din cauza flăcărilor frumoase din trupul ei, mi se usucă rufele din mașina de spălat.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Singurătatea a luat forma frunzelor



Parcă stropesc cu benzină zilele
de ard așa repede,
trăiesc atât de urgent,
încât inima
și-a prelungit programul de lucru,
santinelele de ușile ei,
nu mai cer parola nimănui
lumea intră acum pe baze de liste
și o declarație că sunt alergici la zâmbete,
trupul mi se înclină spre pământ
ca un zid construit din fum
împins de mâna unui sfânt,
cred că am devenit navigabil
pot trece de pe un mal pe altul sângelui,
ținând în brațe toată singurătatea din cartier,
port doar cămăși cu mânecă lungă
epiderma mea
a devenit un penitenciar de apusuri.

Pedanterie



 Se pieptăna științific. Căuta să descopere o cărare în păr a cărei traiectorie să treacă printre gândurile ei, cele mai apetisante.

vineri, 14 octombrie 2016

Un muzicolog invidios



Un greier m-a întrebat la ce registratură trebuie să își depună portativele. A auzit că se dă premiul Nobel și pentru muzică. Vrea să primească număr de ordine înaintea lui Monteverdi, Bach, Haydn, Debussy. Libretele lor sclipesc mai puțin, decât cele ale lui Cărtărescu.

Nostalgie



De când m-am rănit la mână umbra mea nu mai are capacitatea de a se urca în copaci.

Suspect de inadaptare




M-am încheiat la toți nasturii,
nu vreau ca din cauza frigului
inima să uite anumite bătăi,
să nu mi se contracteze pantofii
să mă strângă
ca și când aș fi încălțat cu o faleză
noaptea îi pun să asculte muzică rusească
să se obișnuiască cu gerurile siberiene,
port cu mine un prosop de bumbac
în caz că mi se aburesc
oglinzile retrovizoare ale inimii,
același cu care șterg petele de pe soare,
lăsate de oamenii care mor,
ca tramvaiele să nu-mi calce umbrele
împrăștiate pe străzi
le-am trimis în misiuni diplomatice
în pădurile din apropiere,
sunt asemenea unui poștaș
căruia frunzele grațiate i-au furat drumurile,
în timp ce apa din pahar din fața mea
a devenit murdară
după ce toamna a trecut prin ea.

joi, 13 octombrie 2016

Text desfrunzit



Frunzele în cădere foarfecă aerul
asemenea lamelor ruginite ale unei secerători
ce înaintează spre mine,
nu îmi mai permit să fiu fericit,
observând că nici lumina nu are alibi.

Pe țiglele de la casă
am scris texte din constituție
poate vântul le citește în fugă
și nu se mai comportă
ca o pușlama de cartier.

Și mâine va continua
colectivizarea melancoliilor
în timp ce frigul
îmi oferă o insulă de salvare.

Cartofii pe care i-am rotunjit  cu mâinile
sub pământ
într-o după amiază calmă de vară
nu mai am curaj să-i curăț
singurătatea a ascuțit cuțitul de inox
din bucătărie atât de bine,
încât mi-aș putea tăia liniile vieții din palmă.

Exercițiu de scos aripile la vedere



Astă vară priveam lacul din fața mea, contrariat că nu are niciun nufăr. L-am scuzat, gândindu-mă că la iarnă când gerul îi pune lentile groase de gheață să privească stelele rămășițele acestora i-ar păta vederea. În timp ce visam o doamnă ce producea valuri cu frumusețea  a intrat în apă. M-am gândit să o scot din câmpul vizual pentru că eu nu m-am îndrăgostit niciodată în apă. La scurt timp a început să dea din mâini semn că dacă nu interveneam rapid s-ar fi înecat. M-am aruncat îmbrăcat și am luat-o în brațe să o scot la mal. Ea se zbătea să scape din mâinile mele, voind să mă tragă spre centrul lacului. În cele din urmă am adus-o pe uscat. S-a ridicat în picioare și mi-a zis: ești tâmpit, trebuia să mă duci pe malul celălalt unde nu este nimeni.

miercuri, 12 octombrie 2016

Cineva care știe să oprească durerea




I-am cerut să-mi ofere umărul ei, pe care să plâng după ce am pierdut postul de șef de scară în blocul unde locuiesc. Sensibilă, mi-a spus că ar fi mai bine să-mi acopere urechile cu coapsele să nu mai aud ce vorbește lumea.

Text rănit de frunze




Nu mă grăbesc să-mi înscriu dezamăgirile
în circuitul de Formula 1
să nu creadă lumea că toamna
se datorează gestului meu,
văd că pârâul din spatele casei
îmi încrețește chipul
de parcă s-ar scutura de frig,
frunzele căzute mi-au furat drumul,
nu mai știu unde să plantez
bornele kilometrice
pe autostrada melancoliei,
am renunțat
să mai adaug ceva pe lista cu decepții
uitându-mă cum liftul încurcă etajele
din cauza ecoului pe care îl fac ierburile în cădere,
mă simt ca un ceasornic lângă patul unei femei
ce nu se sinchisește măcar să-l întoarcă
să o trezească dimineața
pentru a nu scăpa trenul cu care face naveta.

marți, 11 octombrie 2016

Trăiesc, dar cu obiecții




Mulți vorbesc despre moarte din auzite
la fel ca despre poetul ce nu a vândut nicio carte
și a înlocuit țiglele sparte cu ele
să fie citite de stele în timp ce le răsfoiește vântul,
nu știu unde s-au informat
că sângele orbește și îi trebuie o injecție de singurătate
sau că e neapărat să-i dai umbrei cu cremă anti rid
să nu sperie rădăcinile ierburilor,
când îi aud că este obligatoriu să aibă cartea de identitate la ei
să-și facă mutație într-un oraș imaginar
unde propozițiile sunt interzise prin lege
îmi vine să plec pe furiș
să cumpăr o mașină de făcut tuneluri
să le demonstrez că se poate circula pe sub pământ,
toată lumea discută despre moarte
ca despre o cardiogramă
fără să afle vreodată câte bătăi sunt lipsă,
comentează la fel ca prietenul meu
ce și-ar dori să aibă relații cu două femei
în același timp pentru a avea gemeni.

Frigul un excitant social




Vecina mea de cameră într-un hotel de la munte era o tânără frumoasă și fierbinte după cum se topea zăpada în jurul ei. Într-o zi friguroasă a reușit să facă un om de zăpadă ce semăna mai degrabă cu un copil. La câteva ore m-am trezit cu tatăl său la ușă, înfuriat la culme, cerându-mi să-i dau o probă biologică pentru testul de paternitate.

luni, 10 octombrie 2016

Podul ca instigator




Sunt pe cale să divorțez. Mi-a găsit locul unde în adolescență mă ascundeam să admir o revistă cu femei goale.

Naivități la indigo




Cearșafurile mele sunt duble
au indigouri la mijloc,
se întâmplă să am vise
bine intenționate
să le uit
fără să-mi rămână vreo probă
că îngerul meu
seamănă atât mult  cu mine,
zici că s-a născut
în suburbia mea nu în ceruri,
noaptea am gânduri
pe care îmi este teamă
să le pronunț
să nu-mi scadă prestigiul social,
rămân înregistrate
precum erele geologice în oase,
se vede foarte clar
și al doilea exemplar
al trupul ei,
după ce mă părăsește.

La hotel



E poluant să dorm într-un pat în care cineva a făcut dragoste cu o oră înainte. Toată noaptea visez cum privesc într-o cameră prin gaura cheii să văd dacă vreo mână de femeie stinge veioza de pe noptieră.

duminică, 9 octombrie 2016

Anchetă de sezon




Toamna a intrat pe fereastră
și a izgonit cucul de la ceas 
în nordul Africii,
nu mai știu când începe o nouă oră
când se sfârșește cea veche,
nu mai pot să-i fac program de lucru inimii
fără să adaug o listă cu erori,
nici să întocmesc orarul cu ninsori
să-l afișez pe trunchiurile copacilor,
umbrele rămâneau afară
de teamă să nu fie perforate cu ciocul,
nu aș fi mirat dacă acum
s-ar înghesui în cartela de telefon
printre prietenii mei,
sunt mulțumit totuși că mi-a lăsat o frunză
pe perna de lângă mine
unde nu doarme nimeni,
ca și când dacă îi dai câțiva bănuți
cerșetorului de la colțul străzii
ar trebui să-ți dea chitanță.

Din jurnalul unei bacterii




Ar fi bine să-mi cumpăr pălărie să mă rujez mai provocator când aprind febra să nu mă recunoască nimeni.

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Un text ilizibil




Curg din tot trupul
asemenea unui text
pe care nu-l citește nimeni,
într-o zi m-am găsit întins
pe un șervețel decupat
din albastrul dimineții,
toamna ștergea cu el
ultimele rămășițe ale verii
rămase în jurul inimilor,
uneori ajung imprimat
pe mâneca zilei
ca pe o sugativă,
se scutura să scape de mine
cu continente cu tot,
de parcă aș fi o umbră inestetică,
am avut discuții cu mine
dacă să rămân o ciornă
pe care viața o aruncă la coș
sau să mă las transcris
de o mână de femeie
poate scoate o capodoperă
ce  va fi uitată mai greu.

GPS folosit toamna



Frunzele căzute mi-au furat drumul. Ca să ajung acasă a trebuit să mă țin după mirosul de piele de cal a genții poștașului ce îi aduce în fiecare zi vecinei mele câte o scrisoare scrisă de el.

vineri, 7 octombrie 2016

Biografie prescurtată


Mi-am furat singur tinereţea asemenea unui tâlhar ce îşi sustrage banii din propriile buzunare, dar în loc de țigări își cumpără fum.

Un text despre text



Dacă aș folosi oameni
în locul semnelor de punctuaţie,
între două substantive despre sărăcie
aș așeza un cerşetor,
citind fluturași de salarii
adunați de pe străzi,
 în locul pauzei, un bătrân aţipit,
lângă adevăr aş planta
un lunetist,
ca semn de întrebare, un spion,
drept paranteze
două surori gemene
îndrăgostite de acelaşi bărbat,
în loc de virgulă
o femeie ghemuită de singurătate,
ca punct aş invita un preot
să încheie nasturii frazei
ţinând o slujbă de adio.

joi, 6 octombrie 2016

Curajul nu se găsește contracost



Stewardesa de la scara cealaltă are o flacără atât de frumoasă că nu aș merge niciodată cu avionul pe care lucrează. Mi-ar teamă să nu se aprindă kerosenul  în timpul zborului.

Anotimp mirosind a pustiu




Poliția locală din oraș
păzește felinarul din fața prefecturii
să nu îl stingă vântul,
frunzele, căzând fac găuri mari
în singurătatea de pe străzi,
degetele ar vrea să le mângâie,
dar trebuie să se învoiască la mine,
știu că le consider
limbi de ceasornic din care picură sânge,
păsările s-au ascuns sub streșini
să nu creadă lumea
că gălbenușul din ouăle lor e contagios,
bătăile inimii le cedez
unei turbine eoliene
poate se aprind luminile
în suburbia în care locuiesc
să nu calc puținele vise care mi-au rămas
sau să le latre vreun orfan maidanez.

miercuri, 5 octombrie 2016

Parolă nerecunoscută

Femeia din fotografie
privește absentă
urmele de ruj
lăsate pe cămășile 
tinereții mele,
par lumini strivite
între sinusoidele din cardiogramă,
arii naturale neprotejate
în care inima
nu mai poate fi trecută
la ora de vară,
fără succes 
i-am pus o branulă
legată la un trandafir,
nu a clipit,
filamentele din artere
au rămas stinse,
să mă recunoască
cred  că trebuie 
să-mi pun ecusonul în piept.

Abțipilduri lipite pe ochi



Când am insomnie mut salteaua în bucătărie și ascult cum frigiderul meșterește pe întuneric cuburi de gheață. Dacă nici așa nu adorm schimb cearșaful cu unul pe care este imprimat ”Nud dormind,, de Gheorghe Pătrașcu, imaginându-mi că dacă îi ating spatele se scoală din somn să vorbim.

marți, 4 octombrie 2016

Mitologia dintr-un gest




Lent îmi caută
inima sub cămașă,
palmele-i sunt 
ca ale unei minore
ce își consultă jucăria
să vadă dacă e foame,
nu știu dacă vrea
să o ia acasă
să îi pună abajur
sau să o așeze
la fereastră
să înfrunzească,
devin
un jet de lumină
când simt că buzele
îi sunt cotropite
de o primăvară
intimidată de prospețimea ei.

Vid tehnologic

 
 
Părinții mei nu au avut posibilitatea să-mi lase moștenire o trupă de lăutari ale căror cântece să mărească decolteul femeilor. Dacă vedeți prin oraș un bărbat înalt, cu o mașină de făcut tuneluri în propoziții la subțioară, citind panourile luminoase cu reclame ale magazinelor să știți că sunt eu, căutând o telecomandă cu un asemenea soft.

luni, 3 octombrie 2016

Text fără paratrăznet

 
 
Când nu am hainele ignifugate ocolesc femeile ce atrag fulgere. Acum câteva zile nu am vrut să mă protejez și mi-au fost arse siguranțele de la inimă. Acum bate ca un orologiu cu secundarul sărit.

Toamna o bijuterie ruginită pe reverul tăcerii




Mai sunt câţiva centimetri
și se sfârşeşte toamna,
umbrele au devenit atât de grele,
încât mi-au spart țiglele pe casă,
concentrația de singurătate
din arterele mele
a ajuns la saturație,
îmi vine să îngenunchez
într-o elegie,
trimit o scrisoare zăpezii
pentru a prelungi
relaţiile diplomatice
cu frigul,
de fiecare dată pun în plic
câteva zâmbete
ale unei femei frumoase
să-mi ţină cuvintele calde
până la destinaţie.

duminică, 2 octombrie 2016

Reacții după ce mă citesc pe mine


Încerc să mut continentele
fără să vărs paharul cu apă
de pe masa din bucătărie,
mă spăl pe porțiuni de corp
să nu dau jos de pe mine 
vara dintr-o dată,
câmpia să aibă timp
să se refugieze 
în semințele de mac,  
am luat și aspirina 
zilele trecute
deși răcisem în copilărie,
umblu pe stradă
cu lopata ascunsă
în căptușeala hainei
să nu mă prindă zăpada în oraș,
semăn cu un bărbat
ce se străduiește 
să excite o femeie dintr-o fotografie.

Desen pe un șervețel de hârtie




Preotul care m-a împușcat în umăr la o partidă de vânătoare mi-a spus să nu-mi fac griji pentru că gloanțele au fost sfințite.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

vineri, 30 septembrie 2016

Simțuri îngrijorate



De nu mai poți
să visezi,
încât să se deschidă
florile de bumbac din cearșaf.

De nu știi
să-i arăți câmpiei cu inima
drumul de maci
pe unde să ajungă la soare


Este ca și când ți s-ar arde
toate becurile din casă
și ar veni un patriarh
cu un felinar
din veacul trecut
să te întrebe
de ce nu mai suporți lumina.

Visele niște timbre devalorizate



În fiecare seară dorm pe câteva coli de hârtie albă între care pun indigo. Niciodată nu am reușit să țin amintesc un vis a doua zi. Dacă ea iese în oraș să vadă câți centimetrii mai are toamna să intre în parc și fulgerele ies să se închine văzându-i frumusețea vor rămâne imprimate precum personajele unui film pe peliculă.

joi, 29 septembrie 2016

Salvamar în Piața Victoriei




În timpul revoluției din 1989 a fost interzisă masturbarea în avioane, în camioane, în birouri și cinematografe  ca nu cumva teroriștii să atace instituțiile statului deghizați în spermatozoizi. Constat că nu toți au fost depistați când văd cum patria nu mai poartă sutien, nici rochie în fața celorlalte popoare pentru că aceștia  au germinat și i-au furat tot ce avea în șifonier.

Lecția de geografie




Îmi amintesc
cum repetam
lecția de geografie,
punctam conturul patriei
cu bondari și gărgărițe.

Nu voiau
să rămână pe granițe
în ruptul capului,
se îndreptau insistent
spre exterior.

Nu am aflat niciodată
de unde știau
micile gângănii
care este arealul
limbii române.

miercuri, 28 septembrie 2016

Nufăr plin cu fotoni




Umblu cu îmbrăţişările
imprimate pe cămașă
până voi găsi sediu
pentru o nouă filială
a iubirii.

Mă hrănesc
cu petale de trandafiri
să nu-mi orbească sângele
când ea,
își apropie de mine
soarele din șolduri.

De aș putea să mă privesc
de pe un astru
aș arăta ca un cătun
din vârful muntelui
racordat la zece noaptea
la energia electrică.

Cerul privit în oglinzile retrovizoare ale inimii



Singurului meu sacou i-am făcut asigurare casco. De câte ori apare stewardesa, de la scara cealaltă, îmi ridică brusc brațele ca și când m-ar obliga să zbor. Prietenii s-au săturat să îmi atragă atenția că am haina ruptă în jurul umerilor.

marți, 27 septembrie 2016

Conflict emoțional




Nu știu să dansez. De teamă să nu mă invite vreo femeie la dans pun șosetele să asculte tangouri 24 de ore pe zi. Vecinul a venit la ușa mea să mă întrebe ce este cu haosul ăsta muzical. Nu observase că papucii lui memorase o melodie de Julio Iglesias și îi mișcau picioarele în ritm de dans.


Ritual de dezorientare




Am renunţat să mai caut
umiditatea optimă
pentru săruturi,
să aduc adeverinţe
pentru a demonstra
că inima mea
are forma patriei,
am întrerupt
relațiile diplomatice
cu singurătatea,
nu are timp să citească
măcar fluturașii de salarii
aruncați pe străzi,
nu mai vulcanizez speranțe,
n-are rost,
capitalismul plantează prin parcuri
ciuperci otrăvitoare,
iar câinii în mahalale
latră contra cost.

luni, 26 septembrie 2016

Poem brumat




Camera s-a contractat
din cauza frigului,
să nu-i apară
vreo eczemă
singurătatea s-a refugiat
pe preșul de intrare,
tăcerile au devenit
eligibile
și-au stabilit
sediul de campanie
în delta
din inima mea,
i-ar fi greu unei femei
să încapă înăuntru
cu toate fanteziile.

duminică, 25 septembrie 2016

vineri, 23 septembrie 2016

Număr frunzele căzute, făcând noduri la batistă




Toamna produce prin copaci
un zgomot
asemănător unui război nereușit,
injectează frunzele cu frig
apoi le grațiază,
sunt nevoit să intru în bucătărie
să-mi încălzesc
cuvintele la aragaz,
fac flotări
să am forța necesară
să opresc planeta la ora de vară,
în zadar,
umbra mea s-a lungit mult
a devenit atât de grea,
încât a spart țiglele de pe casă.


joi, 22 septembrie 2016

Fața mea de masă e un tablou cu Mona LIsa



Vara s-a retras clandestin în jurul inimii femeilor când prima frunză a fost grațiată de soare. Acum umblu prin parcuri să găsesc o inimă fierbinte în spatele căreia să fac plajă fără să mă observe vreun critic și să spună că am comis un plagiat.

Poem atipic


 Am ascuns şezlongul
în pod,
alături de mulajele îmbrăţişărilor 
de săptămâna trecută
și meteoriții căzuți în curte
ca niște scrisori recomandate
aduse de vânt,
de câte ori îl vede soarele
începe operațiunea de bronzare
la fel cum începe ședința de guvern
în care se anunță că a schimbat
culoarea fluturașilor de salarii,
deunăzi uitând,
un manuscris pe el
am găsit tânăra cu părul scurt
din metafora
pe care o pudrasem cu zahăr,
plecată în strofa unde nu e interzis
să se facă nudism.

miercuri, 21 septembrie 2016

Cearșaf alb




Când cearșaful
îi simte pașii,
lăsând urme
crude pe covor,
așteptă
până temperatura lor
este memorată,
își deschide
florile de bumbac,
împarte lumina
pe toată suprafața
să nu rezulte zecimale,
apoi invită frigul afară
să doarmă
pe preșul de intrare.

Fața mea de masă e o oglindă obosită




De câte ori vine toamna mă spăl pe porțiuni de corp să nu dau jos de pe mine vara dintr-o dată. Îmi fac cardiograma să văd dacă sinusoidele imprimate pe hârtie au tăria să țină avalanșele de zăpadă ce urmează să acopere o parte din biografia mea. Medicul îmi spune să port permanent o lopată în căptușeala hainei pentru orice eventualitate. Este ca și când aș fi răcit în copilărie și aspirina o iau abia acum.

marți, 20 septembrie 2016

Inhalații cu miros de femeie goală




Îmi pun umbra
pe umeraş
când mă întâlnesc cu ea,
şi o abandonez în şifonier
să nu ne împiedice
îmbrăţişările,
renunț la acul de crevată
și la ideile sfredelitoare
cărora le-am făcut vârf
cu ascuţitoarea,
e posibil să îşi treacă
mâna peste inima
sau fruntea mea
și să își rănească degetele,
picăturile de sânge
pătându-ne şoaptele.

Glandă contra frigului




După ce ninge
prima oară
merg la mare,
aștept pe țărm
să văd
dacă iese din apă
vreo sirenă
să facă
un om de zăpadă,
având
coadă de pește.

luni, 19 septembrie 2016

Un lac cu mușchii blocați




Paznicii lacului,
nu au fost
prea atenţi
şi apa
a îngheţat.

Prin gheaţă
citea în stele
ca prin nişte lentile
în hibernare
prognoza meteo.

De pe mal
se auzeau
gemete surde,
venind din adânc,
erau valurile
cărora frigul
le pusese cătuşe.

duminică, 18 septembrie 2016

Portativ scris toamna



În timp ce vorbeam
cu ea,
la telefonul fix,
două rândunele
în zborul lor
spre tropice
s-au aşezat  pe fir,
să nu se dezechilibreze
îl strângeau cu ghearele
atât de tare,
încât cuvintele
ajungeau la mine
împărţite în silabe,
vocea ei,
căpăta inflexiuni
melodioase
ca şi când păsările
i-ar fi apăsat
coardele vocale
după cântecul lor.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Sensuri obligatorii




Mi-am făcut
marcaje pe inimă,
asemănătoare
celor pe unde trec
pietonii,
având antemergători
bunicii,
poate tata
vrea
să se întoarcă
acasă,
de atât întuneric
bastonul lui,
nu mai știe
pe unde
să ajungă la mine.

vineri, 16 septembrie 2016

Imaginația un viciu indiscret





M-aș rușina ca un nudist
pe trecerea de pietoni
dacă prietenii mei
ar afla din ziare
că desenez femei
aproape goale
pe uși imaginare
ca apoi să bat timid
să-mi dea drumul
înăuntru,
ca și cum aș intra
în sala
în care guvernul
ține ședința
despre cum se poate mobila
bucătăria
cu o lingură de lemn.

joi, 15 septembrie 2016

Viața ca o adiere de pelin




De câte ori ies în oraș
să caut pe străzi
fluturași de salarii
să știu care mai este
prestigiul sărăciei,
mă opresc
câteva secunde
în dreptul inimii
să-i văd
programul de lucru,
uneori mi se întâmplă
să întâlnesc
o femeie frumoasă
și fără nicio aprobare
dă drumul
focului de artificii,
trebuie să mă întorc acasă,
cămașa îmi este atât perforată
de parcă aș fi vrut
să prind cu ea
meteoriți căzuți pe tinerețea mea.

miercuri, 14 septembrie 2016

Nu prea mai semăn cu mine



Țin cură de slăbire
visele au devenit
supraponderale,
nu pot
să mă apropii de mine
atât de mult,
încât să aud
cum lumea mă uită,
îmi este greu
să intru printre cuvinte
să le citesc intențiile
când descriu trupul
unei femei,
nu am cum să pătrund
în frescele din catredale
pentru a ajuta sfinții
să dea pagina
la rugăciunea următoare,
meniul pe care-l folosesc
l-am copiat
de la teiul din curte
pe timpul toamnei.

marți, 13 septembrie 2016

Un text scris în piatră



Mi-am ascuns
umbra
sub o piatră,
eram îngrijorat,
ca ei,
să nu-i înnoreze
epiderma albă
ca floarea de bumbac
sau să-i fure
din flexibilitate
și să constat
că nu se mai poate
încolăci
în jurul inimii mele,
când am privit
în urmă
aceasta săruta
erele geologice
refugiate în rocă
de parcă ar fi fost
buzele unei femei.

luni, 12 septembrie 2016

Filialele iubirii



M-am îndrăgostit
în sălile de spectacol
de flautistele din orchestră,
ascultându-le,
când pipăiam piciorul scaunului
tresărea ca o ramură înflorită,
sub teiul din spatele
poligonului de tragere,
găurit de gloanțe
să poată servi o cană de ceai
soldații veniți din Afganistan,
dar niciodată în mare,
îmi era teamă că lava
din arterele mele
să nu se evapore apa
și sirenele să nu aibă haine de uscat,
nici în tramvaie,
temperatura ridicată a trupului meu
ar fi dilatat roțile
și la prima intersecție ar fi deraiat.

duminică, 11 septembrie 2016

Orgolii cromatice



De când am început
să adun
de pe cearșaf
molecule din epiderma ei,
asemănătoare
unor bobițe de sidef,
să le pun în clepsidră
pentru a îmbătrâni
mai încet,
vorbesc în somn,
deunăzi s-a supărat
atât de rău,
încât a deșurubat
toate becurile din casă
să nu o mai văd
dezbrăcată,
o comparasem
cu ”Madona din port,, de Dali,
pictură mai ieftină,
decât ”Madona Sixtină,, de Rafael.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Loc strâmt



În copilărie
șifonierul meu
avea o înălțime
de un metru și ceva,
pe lângă cel al familiei
mi se părea
un rege decapitat
sau câțiva copaci
pedepsiți să stea pe hol,
după ce am pus
prima oară
mâna pe un sutien
să văd
ce secrete ascunde
l-am auzit
cum se chinuie
să crească
să-mi încapă în el
cămașa înroșită
în dreptul
unde îmi bate inima.

joi, 8 septembrie 2016

Propunere europeană



Un vatman a propus Primarului General al Bucureștiului să mărească numărul de bănci rezervate ”mamei și copilului,, pentru că în tramvai se urcă multe femei însărcinate de o jumătate de oră.

Ironii capitaliste



Nu puteam
să-mi trag haina
peste inimă
ca lumea
să nu vadă
mâzgăliturile
scrise pe ea,
de unele femei,
nici să-mi trec
mâinile prin păr
să alung
gândurile ascunse,
văzând cum șoldurile
din fața mea
conjuga aerul
mutându-și greutatea
de pe un picior pe altul,
la urcare în tramvai
ni s-au pus cătușe
pentru a se eradica
furtul din buzunare.

miercuri, 7 septembrie 2016

Programul de lucru al inimii




Strivește trandafiri
pe inima mea
să-și ungă cu ulei
încheieturile
ca rezolvarea
problemelor de geometrie
a picioarelor ei
să fie mai ușoară,
sapă șanțuri de apărare în jur
să fie singura care știe
unde se află puntea de trecere,
îi montează oglinzi retrovizoare
să vadă dacă în trafic
vreo femeie necunoscută
are armă cu lunetă
ce omoară cu zâmbete,
este atât de preocupată
de inima mea
să nu sară vreo bătaie
când iubește,
încât a scăpat-o de la fereastră
într-un camion ce căra apusuri
ca pe un orologiu cu limbile sărite.

marți, 6 septembrie 2016

Text răvășit



Mirosul de femeie goală
îmi pătrunde în cuvinte,
versuri stau înșirate
ca niște proiectile neexplodate,
perdeaua are insomnii
și numără razele de lună,  
s-a dat alarma pe cearșaf
pare îngândurat,
paiajenul ce-mi împletește
în fiecare noapte visele
a uitat modelul plasei,
podeaua se abține
să mai scârțâie,
cămășile din șifonier
încep să bată
în dreptul unde îmi acoperă inima,
bărbatul din tablou
închide fermoarul portofelului
să nu-i citească nimeni
vârsta
din cartea de identitate.

luni, 5 septembrie 2016

Albastru prescurtat



Dacă văzduhul
nu e albastru
când ea vine la mine,
mestec flori de gențiană
sau fierb într-un ibric
câteva zambile
până pot scrie
cu aerul
versuri pe pereți,
degeaba am sărutat
ușa de la intrare
sperând că scârțâiturile
vor alunga norii,
dacă ea se hotărăște
să strivească
câteva petale de trandafir
pe inima mea
să-mi mărească
numărul de globule roșii,
cerul trebuie
să fie limpede în surâsul său.

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Casă fără număr la poartă



Scutură preșul
de la intrare,
de zahărul tos,
am improvizat
o trecere de pietoni
să nu ajungă
în altă parte,
lasă cartea de identitate
pe măsuța din hol
să nu-i rămână
vreo îmbrățișare
pe  fotografie,
închide ferestrele,
din cauza frumuseții
ar da aerul afară,
în bucătărie nu intră,
a mai topit de câteva ori
cuburile de gheață
cu șoldurile,
își pune umbra pe umeraș
să nu înnoreze cearșaful.

Am descris succint
modul ei,
de a se apropia de pat.

vineri, 2 septembrie 2016

Căldură alternativă




Uneori nu pot
îndepărta norii
ce se adună
deasupra casei mele,
nu găsesc
mănușile de cauciuc
să nu mă electrocutez,
cămașa udă
o întind
pe sârma de telefon,
și aștept ca ea sune,
cuvintele îi sunt
atât de calde
încât se usucă
mai repede
decât dacă aș ține-o
la gura sobei.

miercuri, 31 august 2016

22 de versuri utile



Am rugat-o
să-și lase părul lung,
mă simțeam obligat
să-mi prescurtez
cuvintele din texte,
visele mele
erau mici,
nu aveau prestigiul
zborului de vultur,
îmi trebuia
un antemergător
spre gândurile sale,
de câte ori
atingea cearșaful
se transforma
în flori de bumbac,
nu găseam mereu
un nor prin apropiere
să le facă umbră
când soarele
ce se ridica lent
în arterele sale.

vineri, 26 august 2016

Iubirea a început să se sfiască de mine




Sunt pe punctul
de a închide
filialele iubirii din oraș,
se apropie termenul
de expirare
a autorizațiilor de funcționare,
acum dorm
pe o pătură de crizanteme,
nu mai pot transforma
cearșaful
în flori de bumbac,
păstrez sâmburii de măr
până la iarnă
să provoc cu ei avalanșe
peste biografia mea,
șterg orologiul
de orele în care am visat
până când am iscat primăvara
în piața centrală,
așa pregătesc eu lumea
să mă uite.

joi, 25 august 2016

Intersecție unde drumurile se transformă în nisipuri




Femeia de pe partea cealaltă
a străzii
nu vrea să traverseze,
de aici începe suburbia,
știe că în această parte a orașului
nu-i nici un panou luminos
cu reclame
la cămășile de noapte,
număr în gând
ce număr
ar putea avea la sutien
imaginându-mi că respiră
și aerul pentru ziua de mâine,
așa mi se întâmplă
când străbat orașul
după rute indicate de statui,
fac pe boemul
merg cu pantofii desfăcuți,
nu mă pot apleca
să-mi leg șireturile,
din cauza singurătății
erele geologice depuse în oase
mi-au invadat și șira spinării.

miercuri, 24 august 2016

Un trandafir pus în ghips



De se va rătăci
în visele mele
precum o pasăre
în cântecul său,
în afara de mine
nimeni
nu-i va simți lipsa,
să o recuperez
va trebui grabnic
să-mi fac cardiograma,
urmele ei,
vor apărea
pe hârtia milimetrică
sub forma
unor pete albe,
asemănătoare celor
de pe preșul de intrare
când singurătatea
îmi forțează ușa
și se tolănește în pat.

luni, 22 august 2016

Culegând raze de lună dintr-un nufăr



Înainte să-i ating
coapsele 
citesc horoscopul
să nu scrie
despre palmele mele
că au puterea
de a înflori lucrurile
și să mă trezesc
cu cearșaful transformat
în flori de bumbac,
studiez prognoza meteo
pentru că îi însoțesc
soarele prin artere
să nu se simtă singur,
de se înnorează
să îndepărtez norii
cu mâinile,
ca fulgerele
să nu-i electrocuteze simțurile,
talazurile adunate în mine
nu mi-ar da răgaz
să întocmesc
un proces verbal
cu eventualele daune
aduse mirosului de frezii
din epiderma sa.

sâmbătă, 20 august 2016

Idei cu temperatură



Dacă nu m-aș hrăni
cu trandafiri
nu aș ști să rezolv
problemele de geometrie
ale picioarelor ei,
nu aș putea
să imprim pe cearșaf
soarele
ascuns în epiderma sa
sau să-i încurajez
simțurile
să nu mai fie politicoase,
consum atâtea petale
cât să egaleze
greutatea inimii mele,
altfel cardiograma mea
ar fi o mâzgălitură
ce nu ar încălzi,
nici hârtia pe care e tipărită.

joi, 11 august 2016

Zgribulit între vise



Ca să fiu fericit
nu-mi trebuie,
decât o mică parte
din rotația
pământului
în jurul soarelui,
singura condiție
este ca planeta
să treacă
pe lângă coapse ei,
în timp ce dau norii
la o parte cu mâinile
să nu-i spele
săruturile mele de pe gât.

miercuri, 10 august 2016

Stări de mesteacăn fulgerat



Dacă în inima mea
ar avea loc un incendiu,
mă gândesc
ce flăcări frumoase
s-ar ridica
din gesturile
și zâmbetele ei,
din tăcerile de înger
ar rămâne
un contur luminos,
cum se întâmplă
cu sfinții
desenați pe pereți
când ia foc o biserică.


Inima mea e o dublură
a unui trandafir,
de s-ar întâmpla
să se aprindă,
primele lucruri
pe care le-aș salva
ar fi mulajele făcute
îmbrățișărilor ei.

marți, 9 august 2016

Text neignifugat



Singurătatea stă
ascunsă
sub formă de scârțâituri
în dușumeaua
din lemn de brad,
pentru a nu-i deforma
geometria pașilor
chem un tâmplar
să le tragă la rindea.

Ca șoldurile ei
să nu topească
cuburile de gheață
din frigider
și să-i ude tălpile
îl duc în grădină,
cucul de la orologiul
de pe hol ce ar putea
să-i răvășească fusta
cu cântecul
îi dau drumul
să zboare în pădure,
lucrurile acestea
le fac cu plăcerea
unui piroman îndrăgostit,
știind că voi fi plătit
cu mici incendii.

luni, 8 august 2016

Ceremonii inutile



Trebuie să-mi spăl
picioarele
de câteva ori pe zi,
altfel melancolia
adunată
de pașii mei
lasă urme fumurii
pe covor,
nu le pot curăța,
chiar dacă folosesc
peria de sârmă
sau ultimul detergent
pe care mi l-am notat
dintr-o reclamă,
sunt
în aceeași situație
îngrijorătoare,
deși știu
că toamnele mele
stau ascunse
sub preșul de la intrare,
de câte ori îl scutur,
nu cade din el
nicio frunză.

duminică, 7 august 2016

Autobuze vechi



După ce o ajut
să urce
în autobuz,
urmăresc vehiculul
câteva sute de metri,
supraveghindu-i roțile,
frumusețea ei,
este atât de grea,
încât cauciucurile
par dezumflate,
pot exploda
în orice moment,
alerg
până la următoarea
stație
și schimb șoferul
cu un înger,
știu că protejează
femeile,
chiar și pe cele
însărcinate în ultimul
sfert de oră.

sâmbătă, 6 august 2016

Monezi pe care e bătut chipul meu



Când nu mă vede
nimeni
incit femeile
să treacă clandestin
din inima mea
în poeme,
fac noduri
panglicii sângelui
să știu numărul
nopților desprinse
din epiderma mea,
iau pe ascuns
fanteziile
din simțuri
și le împrăștii
pe cearșaf
să rămân mai subțire
ca o curiozitate,
să mă  pot strecura
pe sub tricoul ei
în spatele inimii,
sunt asemenea unui hoț
ce-și fură mărunțișul
din propriile buzunare.

vineri, 5 august 2016

Ciorne cu respirația întreruptă



Șterg cuvintele
de pete
până se vede
musculatura ideilor,
le prescurtez
să nu se distingă
gândurile ascunse,
dacă e frig
le încălzesc cu vocile
depozitate
în numele meu,
de se înclină
de prea multă iubire
le pun sprijin inima,
să aibă prestigiu
le dau cu fixativ,
când nu reușesc
să-i descriu șoldurile,
încât să semene
cu două jumătăți de soare
le mototolesc,
câteodată poemul
este asemenea unui copil
pedepsit
că este prea frumos.

joi, 4 august 2016

Un traseu cu denivelări



De câte ori trasez
o trecere de pietoni
spre ușa casei mele
cu zahăr tos,
în speranța
că vreo femeie,
pe care o văd
din când în când
în oglinzile
retrovizoare ale inimii,
ar dori
să ajungă la mine,
deschid
umbrele de soare
peste cristalele albe
să nu se bronzeze
și ea,
să creadă
că a intrat mai întâi
întunericul,
ce are prostul obicei
să meargă mereu
înaintea oamenilor.

miercuri, 3 august 2016

Un text nepublicabil



Cautând ciuperci
otrăvitoare
pe dealul vecin
să hrănesc singurătatea,
mâinile mele
s-au sălbăticit de tot,
dacă mă apropii
de o femeie
trebuie să le ascund
sub fusta ei,
să nu mi se vadă
liniile din palmă
ce duc spre nicăieri,
precum un școlar
ce-și afundă
pumnii în buzunar
să nu-i descopere
învățătoarea
pământul de sub unghii.

Vizitând lumea




Pentru că bornele nu au fost fixate de-a lungul drumurilor la distanțe care să corespundă cu lungimea dintre două zile de naștere ale mele m-am văzut obligat să opresc mașina și să mă odihnesc după ce parcurgeam numărul de kilometri egali cu vârsta mea. De la o vreme fac pauză acolo unde se termină benzina.

marți, 2 august 2016

Tabieturile unui bărbat trecut de 45 de ani



De la o vreme
dorm mai bine
pe crizanteme,
nu mă trezesc
noaptea
să răcesc visurile
cu cuburi de gheață
sau să iau vreo pastilă
să-mi șteargă din memorie
”Histoire de la sexualite„
de Michel Foucault,
altădată citeam
programa școlară
a sărutului
până când inima
își săpa un șanț de apărare,
îmi ispășeam insomniile
imaginându-mi
că m-aș putea hrăni
cu petale de trandafiri
să las o urmă prin oraș,
dacă se întâmplă
să îmi fie cald
am avantajul
că pot privi
în miezul florilor
să văd cât de aproape e zăpada.