luni, 30 noiembrie 2015

Ritual ortodox


Când eram copil
în loc de pernă
dormeam pe coli albe
să ascult pădurile
foşnind în ele,
ascundeam vântul
în scorburi
să nu îl muşte câinii,
dădeam întâlniri
şuruburilor
cu blondele
piuliţe de bronz
când am constatat
că se înşurubau perfect
şi pentru că eram
atât de ciudat
m-au botezat
la şapte ani,
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcaş
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă nu poate să lase
mai jos bolta bisericii
să-l ating şi eu pe Dumnezeu.

duminică, 29 noiembrie 2015

Text în care răsare soarele



Când îi văd
gura umedă
de parcă
ar fi sărutat
o orhidee
transpirată
din cauza
emoţiilor,
cuvintele mele
se îmbibă
cu vapori
de lavandă,
şi în scurt timp
fusta ei
temătoare
intră la apă,
lăsând
să îi răsară
genunchii
ca două cereri
de dragoste.

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Citate selenare



Mi s-a recomandat
să fac flotări
contra singurătăţii,
să nu mă spăl
cu zăpadă
pe faţă
că e posibil
să memoreze
adresa
ridurilor mele
şi să mă viziteze
din ce în ce mai des,
să nu mai chinui
visele
supraponderale
cu diete asiatice,
poemelor
să nu le mai aplic
şocuri electrice
pentru a fi luminoase,
să nu trec în fugă
prin firul de nisip,
s-ar putea divide
până devine
un imens pustiu
şi inima mea
nu are atâta suprafaţă
să îl poată acoperi.

vineri, 27 noiembrie 2015

Cu visele la registratură



În ochii ei
există
un conflict
luminos
între verdele
crud al lanului
de grâu
şi exploziile
albastre
ale dimineţii,
îi simt privirea,
subliniind
cu fulgere secrete
dorinţele
nescrise
ale cearşafului,
perdelele fac febră,
ferestrele se pătează
din cauza emoţiilor,
umbrele se retrag
într-un colţ
în vârful picioarelor,
în aer
sunt vremuri barbare
de iubire,
să nu-mi fie rănite
fanteziile
cu vreo grenadă
de lavandă
ascunsă
între şoapte
mă ascund
în spatele
inimii ei
până îşi coboară
pleoapele
asemeni unor aripi
peste o călătorie viitoare.

joi, 26 noiembrie 2015

Punctuaţie alternativă



Dacă ar fi să folosesc
oameni
în locul semnelor
de punctuaţie,
între două substantive
despre sărăcie
aş aşeza un cerşetor,
când urmează o pauză
aş pune
un bătrân aţipit,
lângă un adevăr
aş planta
unui lunetist,
ca semn de întrebare
un spion,
drept paranteze
două surori gemene
îndrăgostite
de acelaşi bărbat,
în loc de virgulă
o femeie ghemuită
de singurătate,
drept punct
aş invita un preot
să încheie nasturii
frazei
şi ţină o slujbă de adio.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Obiecte de întâmpinat soarele



Am ascuns
şezlongul
într-o debara
alături de mulajele
îmbrăţişărilor
din tinereţe,
de câte ori
îl vede soarele
începe
operaţiunea
de bronzare,
acum câteva zile,
uitând
un manuscris
pe el
am găsit
tânăra
dintr-o metaforă,
plecată în strofa
unde e voie
să se facă nudism.

marți, 24 noiembrie 2015

Un drum cu umbre insolubile



Toată viaţa
tata
s-a chinuit
să bage soarele
în brazde
cu picioarele,
mai ales după ploaie
când lanurile de grâu
visau între braţele lui,
îmi amintesc
când mi s-a îngroşat
vocea
razele ajunsese
la adâncimea
de zece veri,
când m-am ras
prima oară
lumina
de-abia mai respira
în singurătatea
înaltă de doi metri,
avea o teamă
că nu cumva
sub pământ
să nu vadă
când laptele
pus la fiert
dă pe dinafară
şi uscă
rădăcinile ierburilor.

luni, 23 noiembrie 2015

Pericol în weekend



Am eliminat
serpentinele
periculoase din vise,
pe aceste trasee
nu-mi şopteşte nimeni,
nici femeile
între două vârste
nu-mi fac semne
cu inima,
dacă opresc
într-un oraş invizibil,
prefăcându-mă
că vorbesc la telefonul
blocat de cuvinte inutile
în jur sunt
numai saluturi de adio
ca şerveţelele albastre
ale dimineţii
fluturate pe un peron,
fără semne de circulaţie
un vis mă poate ucide
cum pe un fluture îndrăgostit
respiraţia unui trandafir.


duminică, 22 noiembrie 2015

Text cu erori




Înainte
de a-i pune
inelul pe deget
i-am trecut
inima prin el,
fără
să-mi dau
seama
că aceasta
vă lua forma
unei sfere
plină de iubire
şi îi va fi
extrem
de uşor
să se rostogolească
prin biografia
altor bărbaţi.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Parolă cu branule



Mi-am bandajat
sentimentele
şi inima mea
pare îmbrăcată
în tifon,
bătăile
s-au estompat
atât de mult
că de vrei
să o auzi
cum strigă
lumii
să se dea la o parte
că nu mai vede
poemele
plecate
să-şi caute cititori,
trebuie să intri
lângă ea
şi să-i pui
o branulă
legată
la un trandafir.

vineri, 20 noiembrie 2015

Iubire conectată la tubul de oxigen



Nu mi-a spus
cum o cheamă
să nu-i descopăr
între literele
numelui
lava stinsă
a iubirii
sau vreun labirint
de trandafiri
pe unde soarele
se minunează
închinându-se
cu umbre,
trebuia
să ajung la ea
când se întunecă,
dar pe uşa
de intrare
am găsit
un soare desenat,
a trecut
aproape un deceniu,
de când tot aştept,
cu focuri de artificii
în inimă,
să apună.

Coregrafii refuzate



M-a ameninţat că va părăsi
toate manuscrisele mele,
să fiu pregătit să pun ceva
în locul spaţiile albe,
poate o ploaie
mărunţind timpul,
o pădure de mesteceni
rămasă pe gânduri
după ce veacul
s-a terminat în mijlocul ei,
s-a săturat ca trupul
să-i fie ţinut prizonier
 în metafore,
să înoate în mii de propoziţii
pentru a salva ideile de la înec,
să urce cu un lift imaginar
până la ultimul etaj
al unui sonet
să fie văzută din depărtare,
nu mai poate rabda
singurătatea ascunsă
între silabe,
mai ales că nu-i niciun critic
disponibil
să îi spună cât e de frumoasă,
dansând prin interiorul cuvintelor.

joi, 19 noiembrie 2015

Egoism în flăcări



Între mine şi ea
noaptea este
atât de presată
că abandonează
luna
pe cearşaf
şi se retrage
în groapa săpată
de ziua de ieri,
aerul
devine fierbinte
ca un vis
ce a făcut
febră,
e un spaţiu
mai strâmt
ca o idee
nefolositoare
pe unde
nu ar putea trece
nici respiraţia
unui manuscris,
nimic
nu încape
între noi
în afara
exploziilor solare
din artere.

Ocolind precum un nor soarele



Şi-a schimbat
pieptănătura,
acum are cărarea
pe partea
unde visele
sunt mai neatente
să le pot citi
mai repede,
trecându-i
mâinile prin păr,
obligatoriu
mi-am modificat
şi eu traseele,
ca să ajung
în grădina de vară
a sângelui ei
să aranjez aleile
în aşa fel,
încât soarele
să le parcurgă lejer
trebuie să ocolesc
tivul
de la cămaşa de noapte
şi să străbat
colinele domoale
şi albe
pe care le aud
cum mă imploră
să produc inundaţii.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Pudriera cu politeţe




Când simte
soarele
încetinind
în trupul ei,
lucrat din tăceri
de privighetori,
de parcă ar vrea
să-i ierarhizeze
simţurile
în ordinea
în care devin
agresive,
când aude
semnificaţia
ascunsă
a paşilor,
lăsând urme
crude
pe covor
pentru a putea
fi memorate,
din cearşaf
frigul iese afară
fără să-l invite cineva.

marți, 17 noiembrie 2015

Carieră la preţ scăzut





Nu mi-am scris
numele
pe nicio carte
de vizită
sau pe vreo
scrisoare
de dragoste
în care îi cer
unei femei
să prelungească
cu trupul ei
primăvara
cu câţiva
centimetri
de teamă
ca nu cumva
cerneala
să aibă
un deficit
de hemoglobină
să îmi devină
biografia
anemică.

Personaj în rol secundar



Dintre artişti
o prefer pe ea,
când se apropie
aud
cum preşul
de la intrare
se scutură
de paşii
necunoscuţi
să nu o incomodeze
şi ia forma
unei inimi,
iar plăcuţele de frână
cu care încetinesc
viteza sângelui
se încing atât de mult
că pe cămaşă
îmi apare
un fel de ecran
cinematografic
unde o văd
cum îşi dă părul
într-o parte
să am loc să intru
în mijlocul fanteziilor ei.

luni, 16 noiembrie 2015

Dificultăţi imaculate



Nu ştiu
să dansez cu ea,
deşi şosetelor
le pun
muzică ritmică
în fiecare noapte.

Becurile din casa
s-au ars
de când mi-a arătat
prima oară
cum soarele
îi umblă singur
prin trup
acum,
citesc rugăminţile
de pe cearşaf
la  zâmbetele ei.

Nu îndrăznesc
să-i spun
cât este
de frumoasă
să nu scap
vreo zonă
de nobleţe,
dar îi arăt
cardiograma mea
neretuşată
ce pulsează
ca un poem
citit prima oară
într-o sală
plină cu spectatori.

duminică, 15 noiembrie 2015

Un şcolar îndrăgostit




Am abandonat
câteva poziţii
de luptă,
am părăsit postul
de santinelă
ca singurătatea
să nu intre în oraş,
împotriva fulgerelor
mi-am ascuţit
umbra
ca pe un creion negru
cu un briceag de lumină,
nu mai păzesc
liftul
ce îmi cară tinereţea
la ultimul etaj
să aibă
de unde se arunca
în gol,
singurul lucru
ce mă preocupă
este ca atunci
când împart iubirea
pe fiecare zonă
a trupului ei
să nu rezulte zecimale.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Concluzie cu paşi de dans



Am spart uşa
de la cămăra
să văd
dacă tinereţea mea
e ascunsă acolo,
am deblocat
uşa şifonierului
în care
nu mai umblasem
de un deceniu,
palide
umbrele mele
stăteau pe umeraşi
asemenea unor cămăşi
pline de frig,
am răsfoit
calendarul,
înclinat din cauza
singurătăţii,
nu am descoperit,
decât umbra
a zilei de ieri
strivită de perete,
singurul semn
de luat în seamă
a fost
că sub un text
înghemuit de migrene
am găsit
paşii uitaţi
a unei femei
de la ultimul  dans.

vineri, 13 noiembrie 2015

Text cu virgule sub formă de viori



Duşumeaua
din camera mea
e bătută
din scândură de paltin
adusă din Norvegia
bună la fabricat viori,
aici, inima
numără cu voce tare
îmbrăţişările
ascunse
între două bătăi,
dacă o coală de hârtie
face migrenă de prea
multe metafore
se aude
cum elimină
foşnetul pădurii
pe fereastră
să îşi revină,
iar de o femeie
împinge fanteziile
din pat
pe jos
zgomotul lor
este asemenea
unui telefon mobil
scăpat din mînă
plin de cuvinte
îngroşate
pe margini de iubire.

joi, 12 noiembrie 2015

Bijuterii lângă care îmi place să adorm



Mă afundam
în subsolurile
mentolate
ale trupului ei
cum ai coborî
treptele de lumină
ale unei cărţi
filă cu filă,
soarele din artere
îi devenise fluid
şi am alunecat
în spatele inimii,
nu mai aveam
contact
cu lumea,
mi se părea
că nu este
îndeajuns de goală
să pot întrerupe
minutele,
singurul lucru
pe care mi-l amintesc
este curbura
coapselor ei
transformată
într-un şezlong
nerăbdător.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Prizonier lângă o cana cu ceai



Dormitorul meu
s-a micşorat
atât de mult
din cauza frigului
că i-ar fi greu
unei femei
să încapă
cu toate fanteziile,
şi biografia
mi s-a strîmtat
în partea în care
era descrisă tinereţea,
noroc cu aceste
tăceri lungi
de mai aud
ce se întâmplă
prin inima mea,
bine că nu am moştenit
vreo fanfară
să cânte  marşuri
melancoliilor
ce urcă
în ferestre,
să nu fiu luat
prin surprindere
de vreo fericire
fugită de acasă
elegiile le citesc
prin gaura cheii.

Plasture lipit pe un ţipăt



În mine tăcerile
sunt eligibile
oricare poate reprezenta
coloana vertebrală
a unei elegii
sau axele centrale
ale unui pustiu
în devenire,
degeaba am săpat
un şanţ
în jurul casei
să nu aibă
pe unde intra,
în zadar
am scuturat
preşul de intrare
de paşi
să creadă
că nu locuieşte nimeni
m-am trezit cu ele
în mijlocul sufletului,
prin această reţea
ca de sârmă ghimpată,
numai cineva
care nu îşi iubeşte trupul
poate ajunge
la inima mea.

marți, 10 noiembrie 2015

Duminica de la colţul străzii



Mi-am furat
singur tinereţea
asemenea unui tâlhar
ce îşi sustrage banii
din propriile buzunare,
a fost ca atunci
când cineva confiscă
tristeţea unei elegii
şi o foloseşte
să îşi astupe
o parte din biografie
sau încercă să inhaleze
dintr-o coală de hârtie
freamătul pădurii
să nu îi răvăşească
propoziile.

M-am autodenunţat,
am înşirat
toate erorile şi îndoielile 
pe un şerveţel,
l-am ştampilat
cu inima
şi l-am trimis cerului
să se şteargă pe frunte
când transpiră,
mutând eternitatea
din stele în inimi.

luni, 9 noiembrie 2015

Aeroport camuflat



Inima mea
e ca o pistă
nesfârşită
unde ea,
aterizează
în fiecare seară,
provocând
o adiere mentolată
în artere.


Din cauza
fanteziilor
suprafaţa
e plină de noduri
şi de fiecare dată
îi sar cerceii
de la urechi
ca într-un joc
al iubirii
copiat
după loviturile
de stat,
asta explică
de ce sub petele mele
de sânge
fericirea are forma
unor monezi de aur.

Ploaia ce mărunţea timpul




Picăturile de ploaie
făceau găuri
în singurătatea
de pe străzi,
era un mod
ritmat
de a-mi spăla
gândurile
de intimităţi
amânate,
să nu le uit
numărul
făceam noduri
la batistă,
după ce
nu am mai avut
cu ce ţine evidenţa
am început
să înnod
panglica roşie
a sângelui meu
şi în scurt timp
am devenit
un vis cu denivelări.

duminică, 8 noiembrie 2015

Nemuriri ilicite



Textele
mă ameninţă
cu semnele
de punctuaţie
să le părăsesc
teritoriul
să îşi poată
declara
independenţa,
asemenea
unei patrii
care anunţă
victoria
libertăţii,
urcând poeţii
din scrierile postume
în mijlocul stemei.

Vorbe de clacă



Lumea vorbeşte
despre moarte
din auzite,
unii zic
că are
cele mai bune
materiale
de curăţenie
din univers,
scoate şi umbrele
căzute greşit
între bătăile inimii,
este
ca şi când ai spune
că sângele
ţi-a orbit
şi cauţi
în interiorul
unui poem
un felinar
să poţi ajunge
acasă
sau că iubeşti
două femei
în acelaşi timp
pentru a avea gemeni.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Poem eretic



Nu ştiu unde să mă bag
să mă pot odihni de mine,
sunt ca o cutie poştală
în care o mână
necunoscută
înghesuie scrisori
timbrate cu asfinţituri.

Hainelor le-am făcut
asigurare casco
să nu mi se rupă nasturii
şi vreo femeie
ca o săgeată
să mi se înfigă
în inimă fără să simt.

Nu am găsit loc
liber,
nici în filiale iubirii
deschise
de tinereţea mea
în multe oraşe
imaginare.

În aceste vremuri
în care soarele
nu mai răspunde
la comenzi
cel mai inteligent
e să aştept
ascuns
într-un băţ de chibrit.

vineri, 6 noiembrie 2015

Poem scris în genunchi



Mai ales toamna
când mi se măreşte
golul din inimă
şi pot citi
de la distanţă
amprentele frunzelor
lăsate pe cer,
simt cum mama
îmi umblă
prin sânge
cu polonicul
în mână,
întrebându-mă
dacă ciorba
e prea fierbinte.

Ştiri de ultimă oră



Am renunţat
să mai caut
umiditatea optimă
pentru săruturi,
să aduc adeverinţe
pentru a demonstra
că inima mea
are forma patriei.

Am abandonat
tehnica de iniţiere
a fericirii 
la fel cum laşi
un autoturism
în mijlocul câmpului
că nu are caroseria
proiectată
pentru a face dragoste.

Am refuzat
să îmi tratez ridurile,
punând frână planetei
cu tinereţea mea
să se învârtă mai încet,
în această lume
unde inimile oamenilor
aşteaptă după gratii
cred că aruncatul coliviilor
este o investiţie în libertate.

joi, 5 noiembrie 2015

Călătorie la comandă



Prezentul
pe care îl simt
cum urcă
timid
în ferestre
şi ne aruncă
clipele în faţă
ca pe nişte
vreascuri aprinse,
provocându-ne riduri
fără măcar
să ne ţină minte
chipul,
mi se pare
că este asemenea
unui xerox
invizibil
ce face
atâtea copii
din noi
până când
hainele
cu care suntem
îmbrăcaţi
seamănă cu cele
ale părinţilor noştri.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Fotografie de sezon



Am întrerupt
relaţiile diplomatice
cu modestia
când am văzut
că suferinţele
pot fi vulcanizate,
tacerile reşapate,
şi regretele sudate.

Am aruncat
caietul cu principii,
observând
cum regimul politic
pune grenade
în texte
şi sub unghiile
netăiate
ascunde lingouri.

Cu prosopul umed
mi-am şters
praful de pe inimă
să nu îmi falsifice
cardiograma,
am luat o mână de ţărână
nefolosită
şi am aruncat în faţa
acestui deceniu
ce a deschis larg porţile
ca visele mele
să fugă de acasă.

marți, 3 noiembrie 2015

Un prun cu perucă



Capitalismul
din patria mea
este ca un soi
de prun plibăreţ,
are florile legate la ochi
şi nu vede pe unde merge,
să scape de crengile uscate
şi-a cumpărat un gater,
învârtit de umbre grizonante.


Frunzele nu respectă
orarul de muncă,
mersul lui
e mereu ameţit
toate păsările
ce îl vizitează
miros a alcool,
ramurile au infirmităţi
sunt pline
de noduri cu ceaţă 
şi când bate vântul
ne lasă riduri pe faţă.

A ajuns
în cartierul meu
buimac
unde de veacuri
sărăcia e la post
nici aici
câinii nu mai vor să latre
decât contra cost.


luni, 2 noiembrie 2015

Concurs de ţipat



Am început să redactez
înjurături
înainte de electrificarea
tuturor satelor.

Folosesc cuvinte
necredincioase
împrumutate de la şomeri,
au în ele praf de puşcă.

Sudalmele mele
sunt de unică folosinţă
dar pot fi trase la xerox
şi distribuite în oraş,
chiar dacă uneori provoacă
eclipse de soare.

Am un orar de suduit,
după ce se lasă noaptea
mă opresc
să nu se spună că lucrez
peste program
să capăt notorietate.

La un concurs de invective
m-aş clasa pe locul doi
primul, revenind
celor douăzeci de milioane de locuitori.