sâmbătă, 31 octombrie 2015

Nu vreau să mătur dimineţile de pe străzi



M-am apucat să mătur
prin inimă,
se adunase prea multe
tristeţi nealterabile,
singurătăţile
îşi ridicase
corturi
în intravilanul sângelui
de parcă s-ar fi  aflat
pe litoralul
unei mări secate.

Cu ciornele vieţii mele
pe care intenţionam
să le corectez
aş fi putut întocmi
o gazetă de provincie,
dar când am ajuns
în camera
cu  îmbrăţişări
am văzut
cât de frumos
erau împletite,
asemeni razelor soarelui
în cupa unui nufăr,
am renunţat,
dacă aş fi continuat curăţenia
m-aş fi simţit ca un medic
care mototolind
cardiograma pacientului
l-ar omorî.

vineri, 30 octombrie 2015

Indiferenţa ca o umbră nesătulă



Pe cine interesează
că dimineaţa măturătorii
îmi strâng
idealurile pierdute
pe străzi
ca pe nişte coli
de hârtie mototolite.

Cui îi pasă
că aseară
nu am putut aduna
câteva raze
de lună înţepate
de o pereche de sâni
răzvrătiţi.

Mă aude cineva,
implorând
scrisoarea de adio
să nu ajungă
la destinaţie
şi să producă răni.

 Ştie careva
din această lume
că nu mai am bani
de benzină
să le pun aripilor
şi că am rămas blocat
între două manuscrise.

În zadar am îmbrăcat
poemele în pantaloni scurţi
poate mama vreunui şcolar
îşi găseşte timp să le admire,
s-au găsit repede binevoitori
să mă excludă
din biografia mea
că hărţuiesc femeile cu metafore.

joi, 29 octombrie 2015

Transfuzie cu extaz



Ca să-i pot descrie
foşnetul pe care îl face
când se răsuceşte
pe tocuri
într-un text luminos
scrijelind hârtia,
decolteul
gândurile nesigure
când îi răsfoiesc
fanteziile
ca pe o carte
necitită de nimeni.

Ca să pot rezolva
problema
de geometrie
a picioarelor,
să notez
după ce măsor
cu ruleta sângelui
ce lungime are
tăcerea mentolată
din trupul ei, 
trebuie să fac
o transfuzie
de globule roşii
de la ea
stiloului meu.

miercuri, 28 octombrie 2015

Test de paternitate




Ca preşul de la intrare
să aibă
pe cine aştepta
iarna trecută
am făcut
un copil de zăpadă.

Era o încercare
de reîntoarcere
în mine,
o refacere
a unei bucurii
uitată demult.

A doua zi
crăiasa zăpezi
a scris
pe covorul de nea,
trebuie
să te supui
testului de paternitate
dacă vrei
să te primesc
în palatele mele.

Visând neglijent



Între locul
în care m-am ras prima oară
şi cel în care spionam
o fereastră ore în şir
mergeam cu tramvaiul.

Mereu dorisem
să mă îndrăgostesc
în mers
asemenea unui tei umblător
înflorit de curând.

Tot drumul visam
că într-o zi
voi putea construi
un mijloc de transport
ultraconfortabil,
având roţile fabricate
din zâmbetele ei,
asemeni unor imense
monede mentolate,
că de va deraia vreodată
să ştiu că nu au fost sincere.

marți, 27 octombrie 2015

Plecând printr-un poem



Ca şi când ar vrea
să coboare
în propoziţii
să lase acolo
o parte
din lumina ei,
uneori dimineaţa
când se dă jos
din pat
calcă
pe manuscrisele
întinse pe jos
şi tălpile fierbinţi
ard cuvintele,
în urma ei
versurile
rămân scrise 
cu spaţiile albe
de parcă
absenţa ei
a trecut
peste aceste coli de hârtie.

luni, 26 octombrie 2015

Gura pe post de prim ajutor



Inima ei
este asemenea
unui carburator,
dacă are impurităţi
îmbrăţişările
sunt intermitente,
iubirea
i se scurge pe covor
ca un fir de benzină,
coapsele
i se încălzesc greu
ca în unele filiale
ale dragostei 
ce nu au sobe,
cuvintele i se înclină
de parcă în ele
s-ar fi refugiat
oboseala mării.

Lumina dintre noi
e plină de noduri,
nimic nu mai este
ca la început,
sărutul meu
trebuie să fie
mai puternic
ca o tornadă
să îi aspir
toate corpurile străine
din trup.

duminică, 25 octombrie 2015

Lumini îngrijorate



Era îngrijorată,
când o invitam
să ia loc
într-o strofă
pentru a-i lumina
sensul,
să nu-i rămână
tinereţea blocată în rime.

Îi era teamă
să intre în pădurile,
mirosind a secole arse
să nu fi rămas
într-un  trunchi de copac
un trib de canibali
şi să-i mănânce
bărbaţii ascunşi în vise.

Avea grijă
să aibă mâinile
mereu parfumate
ca nu cumva
să facă un accident
şi cineva sub pământ
să dorească să i le sărute,
nu avea încredere în hazard,
la fel ca o femeie frumoasă
pe care am cunoscut-o în tren
ce îmi spunea că e însărcinată
de un sfert de oră
şi este speriată
că nu va găsi lapte praf.

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Umbra mea nu are ceas



Fără ceas
umbra mea,
nu ştie ora
când sunt
dezamăgit
să se chircească
sau când inima
declară
legea marţială,
nu cunoaşte
momentul
când trebuie
să se apropie
de o umbră de femeie
să o îmbrăţişeze.

Din această cauză
mi-am schimbat
catarama de la curea
cu o clepsidră
să audă
câte fire de nisip
se scurg
când sunt fericit
şi să zâmbească.

vineri, 23 octombrie 2015

Legitimaţii rimelate




Tipografia
la care executam
bilete de intrare
în inima mea
s-a defectat.

Sângele
mi se zbătea
în artere
de parcă era
după gratii.

Mă simţeam
singur
ca un ponton
abandonat,
înspăimântat
am confecţionat
legitimaţii
din manuscrisele
ce m-au rugat
să le uit,
poate cineva
îşi recunoaşte
chipul într-o strofă,
ca într-o cană de ceai
ce aşteaptă pe masă
din deceniu trecut,
şi va dori
să revadă traseele
pe unde altădată
intimida primăvara
cu frumuseţea ei.


joi, 22 octombrie 2015

Rezolvând probleme de geometrie



Strecoară-mi pe lângă
gulerul cămăşii
puţin soare din zâmbetul tău
să-mi încălzesc cuvintele.

Trece-ţi degetele
prin părul meu
şi spune-mi că visele
sunt la fel de supraponderale.

Gândeşte-te ce mărime
să aibă patul
să încapă lângă noi
toate fanteziile lumii.

Vezi dacă mi s-au fisurat
mâinile
din cauza singurătăţii
să nu-ţi rănesc îmbrăţişările.

Înveleşte-mă cu trupul
poate nu mă mai găsesc
asfinţiturile
să mi se scufunde în artere.

Acum, lasă-mă să rezolv
problema de geometrie
a picioarelor tale
că mai sunt câţiva centimetrii
şi s-ar putea să fiu fericit.

O ruletă uzată



Am vrut ştiu
cât de înalt
este văzduhul
din poemele mele,
câţi centimetrii
mai sunt
până vine iarna
să-i ascund
trupul mentolat
între versuri,
cât trebuie să lărgesc
compartimentul din inimă
cu destinaţia locuinţă
să încapă patria.

Uneori becurile
din mine sunt arse 
şi doresc să aflu
care e distanţa optimă
la care trebuie
să mă aşez
faţă de doi sâni
să văd să citesc,
câţi milimetrii
mai sunt
până la meridianul
de unde se spune
că începe nefericirea,
dar când am privit
ruleta roşie a sângelui
era atât de uzată
că de-abia mai disting
subunităţile de măsurare.

miercuri, 21 octombrie 2015

Zâmbind într-un text luminos



Nu îşi suporta
frumuseţea singură,
uneori protesta
împotriva singurătăţii
dezbrăcându-se
în faţa oglinzii,
ar fi vrut
să-şi dea melancolia
prin maşina de tocat,
dar îi era teamă
să nu mărunţească
şi tinereţea,
disperată
şi-a tras zâmbetele
la xerox
şi i le-a dat dimineţii
să le distribuie în oraş.

Lied la două viori



Jocurile olimpice
ale iubirii
le organizam
pe trupul ei,
aranjam îmbrăţişările
în ordinea decisă
de cardiograma
imprimată pe cearşaf
în spaţiile
dintre cuvinte
simţurile
executau
exerciţii uşoare
să nu devină
prea repede agresive,
după ce îi aprindeam
flacăra în ţesuturi
începeau întrecerile,
în timp
ce suflete noastre
ca doi spectatori
invizibili
ne priveau din tribună.

marți, 20 octombrie 2015

Un clavecin hrănit cu veacuri



Mai am globule roşii
din mileniul trecut,
însă  primăvara
nu a încetat niciodată
să-şi deschidă filiale
în arterele mele
şi nu m-a întrebat
cine sunt eu
de las ideile să iasă în lume
cu decolteuri adânci.

Dimineţile ocolesc
prin pădurile de brad
doar să-mi aducă
prospeţime în cuvinte,
iar vântul
ce-mi răsfoieşte
biografia în fugă
încă împrumută
din visele mele iluzii
să-şi construiască aeroporturi.

Nici semnătura
nu mi s-a ruinat
poetul este
puţin  înspaimântat
ca nu cumva
când îi dăruiesc
ei,
un buchet de trandafiri
să mă înţep
şi sub petele de sânge
să se vadă
un clavecin interpretând
o fugă de Bach.

luni, 19 octombrie 2015

Prognoza meteo




Citesc
prognoza meteo
în părul ei
şi observ
că în sudul
inimii mele
pătrunde
un val de căldură
tropicală
ce ar putea
să-mi evapore
hainele,
în zona gâtului
din cauza
al respiraţiei
tot mai rapide
şi răcoroasă
propoziţiile
vor face noduri,
zona centrală
a trupului
va fi brăzdată
de descărcări electrice,
vor fi atât de puternice
că nu voi putea fi salvat,
decât dacă ea face
din cămaşa de noapte
un  paratrăsnet de mătase.

duminică, 18 octombrie 2015

Poem ce nu poate fi citit



Striveau noaptea
între trupurile lor
până răsărea luna
pe cearşaf.

Îşi înapoiau
îmbrăţişările
de fiecare dată
ca celălalt
să nu sufere
în absenţa lor.

Le era teamă
că încetarea
temporară
acestei rotirii
stelare
mâinile lor
se vor speria
de infint.


Scriau un poem
atât de frumos
că  lemnul de brad
din care era patul
pentru prima oară
de când părăsise
pădurea
regreta că e orb
şi nu poate să-l citească.




sâmbătă, 17 octombrie 2015

Muză dată în urmărire generală




A fost o vreme
când eram  decor
şi personajul principal
în textele mele,
îmi încălzeam cuvintele
introducând cocs
între silabe,
nu făceam economie
de gesturi şi scaune
când invitam primăvara
să ia loc în propoziţii,
dar când hainele mele
au primit
un bilet de adio
de la rochile ei
nu mi-a mai rămas
decât să-i desenez inima
pe parchet
cu rujul pierdut.

Am ajuns
o grămăjoară
de sentimente
care îi acoperă chipul
scufundat în versuri
să nu i se vadă
ridurile provocate de uitare.

Exerciţiu aritmetic




Dacă ar fi să scad
din viaţa mea
timpul
în care am visat,
nu mi-ar mai rămâne
minute
să traversez grădina
să văd
dacă a mai căzut
vreun meteorit
în spatele casei,
nu aş avea vreme
să şterg
cu prosopul
mâzgăliturile
făcute
de unele femei
pe inimă mea,
m-aş subţia
atât de mult
că aş putea trece
printre două cuvinte
fără să le rănesc.

vineri, 16 octombrie 2015

Ploaia se închină cu fulgere




Ecuatorul tinereţii
a început
să mă strângă
la mijloc,
poate s-a lipit
prea multă
sigurătate de mine
sau asfinţiturile
fugite din numele
bunicului meu
mi s-au înghesuit
sub cămaşa,
e posibil ca tristeţea
din vreo elegie
să fi rămas
în trupul meu
ca o toxină
ce se divide haotic,
nu ştiu
unde să găsesesc
o ascuţitoare
cu formele unei femei
să-mi radă de pe trup
câteva anotimpuri
să nu mai simt
prezentul
ca pe o durere
şi ploaia
ce îmi şterge paşii
să nu se mai închine cu fulgere.



joi, 15 octombrie 2015

Autostrada cu desfătări




De aş concetra
toate sărbătorile
într-o zi,
adică momentele
când mâinile tale
se transformă
în raze de lună
şi de teamă
simţurile mele
devin agresive,
orele
în care îmi prescurtezi
cuvintele
cu albul trupului tău,
clipele
cînd albastrul
privirii tale
este asemenea
unei cereri
la extaz,
aş deveni
o autostradă mentolată
cu puţine
semne de circulaţie
pe care ai putea să şofezi
fără să îţi uzezi cauciucurile
cu care rulezi pe mine.

miercuri, 14 octombrie 2015

Umblând după iarbă




De câte ori
se aşază
în fotoliu
acesta îşi dă
husa jos
şi îşi aminteşte
când era
un copac înflorit.

Este atentă
să nu împingă
fanteziile jos
ca şi cum şi-ar face
o transfuzie
de la un trandafir
şi ar trebui
să-mi treacă
mâna prin păr
să-mi citească
gândurile ascunse,
genunchii
îi rămân liberi
şi privesc
spre mine
ca doi mei albi
lihniţi de foame.



Văzduh învolburat



Nu ştiu cum mai putem
trage linii drepte
când adevărul
a ajuns un dangăt ilicit.

Ne spălăm pe mâini
în şoaptă,
din cauza tristeţilor
umbrele noastre se gândesc
dacă nu e momentul
să ne părăsească.

Ridicăm diguri în artere
să oprim  suferinţele,
ne-am tăiat nasturii
de la palton
şi i-am cusut la sobă
să nu se risipească căldura.

Ideile se răzgândesc în constituţii,
zâmbetele nu mai au energie,
ne-am da prin maşina de tocat
melancolia
dar ne este teamă
să nu mărunţim şi tinereţea.

Sinceritatea e o imensă cruce
confecţionată din spoturi,
patria
gândeşte în fragmente
aud cum între bătăile inimii ei
se ascunde turma de voturi.

marți, 13 octombrie 2015

Un pian privit prin lupă




Să nu găseşti
prea multe erori,
i-am spus criticului.

Vezi că în primul vers
este fereastră deschisă
să intre prezentul
în casă
cu fluturașii de salarii.

Zecimalele de lumină
rămase după virgulă
au apărut
pentru că soarele
nu s-a împărţit exact
la numărul de cuvinte.

Între silabe
am pus
câte o floare de tei
ca  orbii
să parcurgă
linia versului după miros.


Ritmul l-am copiat
de la picăturile de ploaie
de asta rimele
sunt puţin umede,
pontonul şi corabia
din ultima propoziţie
reprezintă
tot ce a mai rămas
din tinereţea mea.

După ce a plecat
am văzut
că ultima strofă
e plină de sânge.

luni, 12 octombrie 2015

Reconstituiri trucate




Îmbrăţişările
de contrabandă
rămân imprimate
pe epiderma mea
ca şi când cineva
ar fi aruncat în mine
cu vreascuri aprinse.


Parcă soarele
s-a oprit o clipă
pe trupul meu
să privească
în calendar
când e ziua
solstiţiului de vară.



De sunt prins
în flagrant,
cu inima ei
în palme,
pentru stabilirea
sentinţei
cel mai mult
îmi plac reconstituirile
pe care mă străduiesc
să nu le fac cum trebuie
să se repete la nesfârşit.

duminică, 11 octombrie 2015

Rute stabilite după mirosul de lavandă




Când cerul devine îmbufnat
pentru că norii hărţuiesc
razele de soare
ca nişte adolescenţi
ieşiţi din curtea scolii,
climatul din arterele ei
nu mai respectă
nicio prognoză meteorologică,
braţele îi devin corăbii
încărcate de candoare,
inima priveşte
în oglinzile retrovizoare
să vadă dacă se apropie
cineva din spate,
însă simţurile
îi dau erori
asemenea unui gps
pe care trebuie să-l săruţi
dacă vrei să te ducă
la adresa
din gândurile tale ascunse.

Muza care nu inspiră





Suferinţa
e începutul morţii,
dar sunt lucruri
ce se simt bine
în această stare
şi nu îşi pierd conturul
în totalitate,
uşa de la intrare
face febră
când ea apăsă clanţa
şi rămîne
cu temperatura crescută
aproape o săptămână,
fotoliul îşi dă husa jos
când se aşază
şi îşi ridică fusta
să nu o mototolească
deşi tuşeşte din arcuri
de un deceniu,
ferestrelor
le dispar cearcănele
numai atunci când soarele
din trupul ei
luminează camera,
chiar şi colile albe de hârtie A4
ce suferă de vitiligo
din naştere
dacă încerc să le vindec
cu cerneală,
scriind metafore
despre pădurile din care vin
refuză zile în şir.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Dilema unui aspirant



Ca să îi descriu
frumuseţea
mi-ar trebui
zece mii de cuvinte,
numai dacă aş vrea
să vă vorbesc
despre mâinile ei
care îmi caută
conturul inimii
cu raze de soare
şi mă transformă
într-un jet de lumină
aş avea nevoie
de câteva sute,
singura soluţie
este să-mi imaginez
că este asemenea
unei mări liniştite
în care să mă afund
şi să o las pe ea
să obosească spunând.

Ritual cu noduri în gât



Dacă noaptea
trebuie să las 
uşa inimii deschisă
sau să îi pun zăvorul,
votez
între un trup alb
pe care îl visez special
să aibă în sânge
feline flămânde
şi o carte
în care are propoziţiile
sunt înclinate din cauza
greutăţii fanteziilor
unei femei frumoase,
însă de fiecare dată
găsesc voturile anulate
şi o las întredeschisă
să intre singurătatea.

vineri, 9 octombrie 2015

Sentimente succinte



Am o stare
ca şi când s-au ars
becurile din mine
şi tăcerea citeşte
istoria lumii
la lumina
unui felinar
din secolul trecut,
sângele
mi se pare o povară,
aerul s-a scumpit,
deltaplanul cu care
navigam peste vise
a cerut azil politic
în zâmbetul unei femei,
dacă cineva nu ridică
cuvântul patrie
de pe mine,
plin de braconieri
şi impostori,
mă sufoc
ca un fluturaş de salariu
sub greutatea nevoilor.

Seringa cu singurătate




Fac apel
la cei care nu au vândut
nicio poezie
şi îşi pot
transforma mâinile
în corăbii de legănat,
la cei care nu mai încap
în cuvinte
de prea multă imaginaţie,
de mă vedeţi prin oraş
visând ca un copac înflorit
care nu ştie ce drum să aleagă
să ajungă în America,
vă rog să mă aduceţi acasă
că am lăsat o strofă aprinsă
şi mi-e teamă 
să nu intre  singurătatea
de pe străzi înăuntru
să se ascundă
în duşumeaua din lemn de brad
sub forma unor scârţâituri.

joi, 8 octombrie 2015

Sala de masaj



Noaptea furase
cearcănele de la ferestre
şi încerca să le ascundă
în nuferii
de pe lacul din apropiere,
înjurăturile de peste zi
le parcase în grajd
cu puţina revoltă
rămasă în ele,
era atâta linişte
că auzeam
preşul de intrare
scuturându-se de paşi,
dacă despart
un cuvânt în silabe
se aude ca şi când
aş rupe vreascuri,
numai câteva
raze de lună rătăcite
făceau masaj
manuscrisului de pe masă
să resusciteze lumina din metafore.

miercuri, 7 octombrie 2015

Aplauze aţipite




Când recitesc
un poem
mă ridic în picioare
să se vadă că umbra mea
e zdrenţuită
numai în dreptul inimii,
îmi acomodez vocea
în aşa fel
să nu se răzgândească
vreo idee,
când încep să declam
tăcerea cucereşte totul
în jurul meu
de mi se pare
că mă aflu într-o sală
de spectacol
cu toate locurile ocupate
şi spectatorii aţipiţi
pe manuscrisul meu.

Cremă antirid pentru umbre



Sărăcia îmi ţine patria
în scaunul cu rotile,
zâmbetele
i-au încărunţit,
peste tot
ghilotine pentru vise,
zilele murdare de rugină
ne provoacă
cearcăne adânci,
vântul s-a urcat
pe o clădire
şi a intrat în grevă,
nu mai are lanuri de grâu
unde să se antreneze.


Când aud spunându-se;
dacă patria este în mine
ea este pretutindeni,
dacă eu sunt fericit
ţara e în extaz,
este ca şi cum
vrând să par mai tânăr
îmi ung umbra pe faţă
cu cremă antirid.

marți, 6 octombrie 2015

Femeia ca o boabă de cafea




Ştiu pe unde
să însoţesc
soarele în tine
să nu pară singur,
câte somnifere
să îi dau patului
să nu simtă
când dau
jos fanteziile
să îţi fac loc
lângă mine,
cu ce ulei
de trandafiri
să îţi ung încheieturile
să te  unduieşti
mai bine
ca o balerină,
am aflat
cum să te strig
fără să provoc
valuri în perdele 
îţi scriu numele
pe o petală
şi o mestec,
încă nu am învăţat
cum să scot
toată cofeina din trupul tău.

luni, 5 octombrie 2015

Remedii târzii



Când mi-e dor de mine
vorbesc cu băiatul
ce mi-a risipit tinereţea,
înfiinţând
filiale de iubire
în oraşe imaginare.

Când nu mai încap
în propoziţii
din cauza atâtor vise,
pe care le tot alung
din pat
să aibă loc o femeie,
sting becurile din casă
şi pun felinare între silabe.


 
Când strig
până  lărgesc
străzile din oraş
cât să poată merge
şi un copac umblător
fără să fie călcat
pe rădăcini
şi nu-mi răspunde nimeni,
simt nevoia
să bag preşul
de la intrare
în casă
să nu găsesc
singurătatea adormită pe el.






Sângele meu inundând întinderi de nisip




Nu ştiu câţi
centimetrii cubi din mine
reprezintă văzduh,
câte noxe
îmi rămân în suflet
după ce pomele mele
aprind felinarele
şi pornesc
în căutarea cititorilor.

Îmi şlefuiesc ideile
cu fum de ţigară,
revizia fanteziilor
mi-o face o tânără
la lumina stelelor,
dacă cineva îmi fură
un semn de punctuaţie
din aforismul despre succes
nu  caut vinovatul,
dacă vreo idee
se răzgândeşte
într-o frază scrisă de mine
nu spun că de vină
este regimul politic
sau prognoza meteorologică,
mai mult mă îngrijorează
inima
după cum îşi priveşte micile victorii.


duminică, 4 octombrie 2015

Primejdii subtile



Nu am putut
convinge copacii
să treacă
la catolicism
sau la altă religie
ca frunzele
să devină
atât de  credincioase,
încât să nu lase
nici vântul
să le mângâie.

Întreaga vară
am fost obligat
să îi supraveghez
din deltaplanul meu
în formă de vultur
ca nu cumva omizile
să se transforme
în politicieni.

Pantofi de urcat la cer



Pantofii mei
au crampoane
să nu cad în mine
şi să produc
alunecări de teren,
să mă pot căţăra
pe zidurile nopţii
până lângă pat
să dau fanteziile jos
să îi fac loc unei femei,
să nu alunec
pe holurile lucioase
ale memoriei
şi să sparg imaginile
celor pe care i-am iubit
şi dacă într-o zi
mă voi trezi
că soarele a rămas înfipt
într-un stâlp de telegraf
să mă urc
să îl duc înapoi pe cer.

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Privindu-mă într-un pahar cu apă




Bărbatul,
de pe celălalt trotuar
nu ştie
că am trecut la capitalism
şi oamenii
sunt atât de grăbiţi
că le rămâne
imaginaţia în urmă
sunt atât de ocupaţi
de nu au timp
să privească în ei
cum inima aşteaptă
după gratii
să fie vizitată
de un zâmbet,
speră de câteva decenii
că se va îndura cineva
să-l treacă strada
pentru că paşii lui au orbit.

Tinerețea nu are periferie





Sunt primul
din generația mea
care am plantat
în locul
bornelor kilometrice
arbori umblători
să micșoreze distanța
când  alerg spre ea
să-i aprind focuri în artere
sau când mătur străzile
de singurătate
şi lumini strivite.

Ca visător
am fost medaliat,
am inițiat promoții
pentru şerveţelele albastre
decupate din aerul dimineţii,
am adăugat
erate idealurilor,
am indicat cu inima
drumul de maci
pe unde câmpia
să ajungă la soare,
mi-a ajuns vremea
până la brâu,
dar tot mai încerc
să mut continente
fără să vărs
un pahar de apă de pe masă
sau să produc
răni lanului de grâu.

Ascuţitoare pentru idei




Primarul din oraşul meu ţine audienţele în fiecare joi noaptea între orele zece şi doisprezece. Nu faptul că întrevederea cu primarul are loc tîrziu din noapte mă deranjează pentru că foarte mulţi dintre concetăţenii mei au insomnii din cauza sărăciei, ci imaginaţia luxuriantă a edilului care are pe post de secretară un câine. 
Auzisem pe la cozi că patrupedul este inteligent şi politicos. Când cineva încerca să-i dea şpagă primarului lătra până venea un echipaj de poliţie. În hol era o canapea terapeutică şi câteva scaune. Eram în total vreo zece persoane. Aşteptam câinele să mă invite în înăuntru. Un domn venise cu un cojoc vechi în care viţuia o crescătorie de molii să ceară un apartament. 
Altul dorea subvenţie pentru a cumpăra ochelari cu vedere în infraroşu să-şi urmărească soţia când lucrează în schimbul de noapte. Voiam să ştiu de la edil dacă eu mor în locul unei femei pentru că ea nu are dezvoltat prea bine  simţul orientării în paradis cine suportă cheltuielile de înmormântare, eu sau ea. 
M-am aşezat lângă o doamnă drăguţă care avea actoria dizolvată în ruj. Îmi plăcea de ea. Mă şi vedeam strecurându-mă pe sub cămaşa ei de noapte subţiat ca o rază de soare prinsă între două emoţii. Mă gîndeam să o invit la mine acasă sub pretextul că am fobie faţă de gazul metan şi îmi este frică să aprind aragazul. Am renunţat repede. 
Mi-am adus aminte de strategia lui Alex. Ştefănescu de a cuceri femeile pe care o învăţase de la Grigore Vieru. Trebuie trezit în ele sentimentul de mamă ce ar duce automat la o protecţie excesivă  pentru cuceritor. Am început să mă plâng. Doamnă, mâinile mi-au rămas blocate între două strofe şi nu mai pot îmbrăţişa pe nimeni. 
Când am  intrat într-o fotografie să mă înlocuiesc pe mine că arătam prea suferind m-a surprins tramvaiul pe linie şi mi-a accidentat visele. Cineva m-a blestemat. Nu mă pot încălzi, decât acoperit de trupul unei femei. După cum îi creştea concentraţia de sare într-un început de lacrimă am crezut că am convins-o. 
Nu putea să mă ia în braţe la coadă la audienţe, dar îmi ceruse în şoaptă adresa. Bucuros am renunţat să mai intru la primar. A doua zi, doamna a sunat la uşa garsonierei mele şi mi-a zis; v-am adus certificatul de handicapat.

Inimi trimise la reciclare




Dacă văd
că zâmbetul ei
nu vrea să treacă
la ora de vară,
nu îi pot stinge
îndoiala din priviri
nici cu telecomanda,
în palmele ei
aerul nu mai fierbe
ca altădată
şi respiraţia
i se răcoreşte lent
ca o adiere
presată de nori
îmi dau seama
că soarele
din trupul ei
şi-a pierdut îndemânarea
şi trebuie trimis din nou
să facă şcoala de şoferi.


vineri, 2 octombrie 2015

Etichete pentru anonimi




Umblu cu îmbrăţişările
imprimate pe cămaşă
prin centrul oraşului.

Semnele de circulaţie
pentru inimă
le am desenate de piept.

Orarul cu ninsori
îl am tatuat
în epidermă.

Să nu atrag fulgere
costumul meu de haine
este ignifugat.

Pe tălpile pantofilor
ampictat
atlasul lumii
să nu mă rătăcesc.

Întotdeauna
port o sticlă
de benzină în buzunar
să am cu ce aprinde stelele
când  le scufund în propoziţii.

Contemporanii mei
vreau să mă recunoască
după aceste defecte,
ajutându-i să economisească
puţină memorie
fără să se străduiască
să îmi mai ţină minte numele.

joi, 1 octombrie 2015

Un vot exotic





Dacă ar fi să votez
o explozie solară
care face aerul mentolat,
produce ambuscade în artere,
bruiază cuvintele
şi nu mai pot fi decât şoptite
pune  praf stelar în simţuri,
devenind agresive,
arde becurile din casă
şi trebuie să folosesc inima
în loc de lanternă,
îmi aprinde gândurile
şi trebuie să declar
legea marțială
în haine,
aș alege-o pe cea
de sub cămașa ei de noapte.