miercuri, 30 septembrie 2015

Pledoarie pentru mirosul de stea stinsă



Fumul de ţigară
îmi face umbra
mai inteligentă.

El îmi ademeneşte
asfinţitul pe epidermă
ca noaptea
să-l transforme în trecut.

Ştie să-mi amorţească
singurătatea,
iar dacă din greşeală
intră în cuvinte
acestea nu mai vor
să se pensioneze niciodată.

Când mă despart de mine
rămâne el în urmă
să aibă grija de eşecurile mele
şi de va fi
să nu mai am cu să-mi cumpăr becuri
să înfăşor propoziţiile pe filamentul lor
pentru a fi  mai luminoase
o să vând
un kilogram de carne din mine
ce va mirosi ca o stea stinsă de veacuri.

Vinovat de lipsa unor picături de ploaie




Dacă unei femei
îi lipseşte un zâmbet
sau numărul
îmbrăţişărilor
este mai mic,
decât liniile
din cardiogramă,

Dacă visele ei
nu sunt egale
cu cele planificate
pentru că santinela
angajată să le păzească
a subtilizat câteva.

Dacă la uşa
de intrare în inimă
s-au dat
mai puţine bilete
faţă de câţi bărbaţi
sunt în interior,
pentru toate aceste
erori
mă bănuiesc pe mine.

marți, 29 septembrie 2015

Pudriera cu narcotice



De multe ori
nu visez cuviincios,
de nu ştiu unde
apare o doamnă
de parcă ar vrea
să facă reforma fanteziilor
după cum se ridică pe vârfuri
să ia o carte din bibliotecă,
aș putea
să mă odihnesc
la umbra sânilor ei
și să fac metafore
despre patrie,
devin emoţionat
asemenea unui bărbat
aflat la a doua pubertate
care îi dă drumul
unei albine
într-o cameră goală
și întunecată
să vadă
dacă înțeapă pe cineva.

luni, 28 septembrie 2015

Mesteceni gânditori



Înaintam cu grijă
printre poeţi
ca şi cum aş fi mers
pe sub  ramuri
pline de zăpadă
să nu le scutur.

Asemeni unor lorzi
coborâți din sonete
ocolesc prin istorie
firele de iarba rănite
să nu le calce
și să schimbe 
data echinocţiului de toamnă.

Ascultă zidurile
unei vechi catedrale
cum vorbesc
limba română cu sfinţii,
în cele din urmă au hotărât
să ceară
înfiinţarea unei linii de metrou
pe unde trece și veacul 
că de nu va mai citi nimeni poezie
lumina din ele
să aibă cu ce pleca
spre biblioteca celor
de pe lumea cealaltă.

Un pian cu clape expirate





Nu vă feriţi de mine,
am ideile ignifugate
să nu se aprindă
de trec pe lângă vreo femeie,
mâinile mele
ca două rezervoare de dragoste
au învăţat cele mai dificile îmbrăţişări.

Cămaşa s-a maturizat demult
nu mai îmi lasă inima la vedere,
zilnic efectuez pontajul
firelor de iarbă
să văd dacă sunt disciplinate,
încep munca
conform programului
şi îşi îndeplinesc
norma de fotosinteză.

Tramvaiul cu iluzii
l-am dus la fiare vechi
după ce a deraiat 
şi mi-a accidentat biografia,
de mă vedeţi
cu sudoare pe frunte
să ştiţi că fac eforturi
să aduc dimineaţa în oraş
ameninţând-o cu o ramură de brad.

duminică, 27 septembrie 2015

Amestecând vise în cafea



Nu îi este teamă
de gândurile mele ascunse,
altfel nu ar lăsa
trandafirul
pe care i l-am dăruit
să decline substantivul
dragoste,
pe genunchii ei.

Nu ar fi de acord
să-i însoțesc
soarele prin trup
ca acesta
să nu se simtă singur,
nu ar accepta
să ne ascundem
între două versuri
să-mi arate
continentele din fanteziile sale.

vineri, 25 septembrie 2015

Un cătun cu drumuri căzute în extaz



Singurătatea
de pe umerii ei
o ridic lent
și o așez pe umeraș.

Eșarfa cu care face
semne de adio zilei
o pun între două versuri
să uite mai încet.

Când simt
că soarele
din trupul ei
este singur
îl  însoțesc 
până când razele
eşuează în extaz.

De aş putea
să mă privesc
de pe un astru
cred că aş arăta
ca un cătun
din vârful muntelui
care a fost racordat
la energia electrică.

joi, 24 septembrie 2015

Horoscop înclinat



Emisfera nordică
a strigătelor
din sângele meu
o păstrez în frigider.

De spaimă
ca prima zăpada
să nu mă găsească singur,
între cuburile de gheață
am pitit orarul cu ninsori.

Dar, după ce am înghesuit
și cartea de identitate
ca ridurile din fotografie
să avanseze mai lent
mi s-a modificat semnătura,
literele
au intrat în hibernare
şi numele meu s-a înclinat
spre apus
ca o scrisoare deadio
plină de ger.

miercuri, 23 septembrie 2015

Lumină strivită

Arhiva mea de umbre
este într-o dezordine totală,
unele mai lungi
din vremea
când eram chiriaşul singurătăţii
sunt aruncate peste cele mai decolorate
de când iubeam pe furiş,
multe sunt zdrenţuite pe margini de răni,
altele au pete
din zilele în care soarele
era hărţuit de nori.

Ca să le pun în ordine
am apelat la o cosmeticiană
cu diplomă
în aranjarea îmbrăţişărilor
căreia i-am trecut
în contractul de muncă
obligaţia
de a se îndrăgosti de mine
poate aşa trupul meu
nu se va mai coji atât de agresiv.

marți, 22 septembrie 2015

Un bărbat ce îmi amintea de mine



Singur mi-am furat tinerețea
și am înființat din ea
filiale de iubire
în trupurile unor femei,
dar toate au intrat
în insolvență,
m-am trezit sărac
ca un proletar specializat
în deșurubarea iluziilor.

Am vândut tot ce aveam
motocicleta Harley Davidson
pe care o cumpărasem speranțelor,
pontonul de unde plecau
corăbiile pline cu idealuri,
atelierul de vopsit umbrele cu cerneală,
târziu am angajat
o santinelă
să-mi păzească imaginația
când am văzut că toamna
mi-a astupat
toți porii de pe trup
cu necunoscute tăceri.

Calendar pus în dificultate



Te rog,
să te prefaci
că nu mă recunoşti
când treci
pe lângă mine.

Simulează că scapi
o monedă
pe jos
şi după ce ţi-o înapoiez
dacă găseşti,
bătut pe o parte
chipul meu
când eram tânăr,
iar pe cealaltă
un pian acoperit de frunze
să ştii că în arterele mele
duminica nu s-a sfârşit.

luni, 21 septembrie 2015

Jurnalul cu primejdii



De câte ori
cobora din pat
duşumeaua
din lemn de brad
scârţia
sub frumuseţea ei.

Ca nu cumva
să îi tulbure
lumina din coapse
sau să i se înnoreze
cerul din artere 
și să îi dau inima mea
în loc de lanternă,
am luat zgomotul
asemeni unui tâmplar
îndrăgostit
și l-am înapoiat pădurii
să-l ascundă
în jurnalul ei de primejdii.

Există gravitație și în paradis



Nu cred că voi reuși
să finalizez
istoria trupului meu
şi să o trec în biografie.

Întotdeauna
rămân gânduri
nespuse,
ferestre deschise,
vise întrerupte,
mereu mai sunt
femei de iubit
ciorne neprelucrate,
facturi neplătite,
pe care va trebui
să le duc la îndeplinire
pe lumea cealaltă,
chiar dacă lumina e strivită
de un morman de pământ.

duminică, 20 septembrie 2015

Pudriera cu suferințe mentolate




Când ea
își trece degetele
prin părul meu
mi se electrizează
gândurile,
devin
ca niște filamente
de bec de o sută de wați.

Visele
fac brusc
tahicardie,
privirea mea
pare a unuia
ce are febră,
îmi plac
aceste suferințe
îmi spun
că femeile
pot iubi
cu orice parte a trupului.

Sacrificiu amânat




Aș vrea să-mi fac
un transplant de voce,
aș alege un răget de tigru
să sperii impostura din palate,
să le sparg
girofarurile de la pantofi
celor ce țin semafoare puterii
numai pe roșu,
să îi determin
pe cei ce și-au pierdut idealurile
să-și țină tinerețea adunată în pumni,
dar îmi este teamă
că atunci când mă voi întoarce în mine
cuvintele nu mă mai vor recunoaște
și mă vor reclama patriei
că nu mai știu să șoptesc.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Simțuri rătăcite



Numele meu
este prea imprudent,
se lasă scris
pe toate petecele de hârtie,
pe ziduri,
pe praful
depus pe semnele de circulație,
l-am văzut caligrafiat
și pe un costum de haine
din care eu lipseam
de câțiva ani
ce se îndrepta
spre nicăieri.

Dacă într-o zi
îi va veni ideea
să se perpetuieze
s-ar putea
să nu îi deschidă nimeni ușa
pentru că niciun copil
nu își  dorește
ca toată viața
să-și caute tatăl
risipit în cuvinte.

Condamnat să iubesc femei de peste hotare



De când am declarat
că uterele
trebuie să lucreze
în trei schimburi
să salvăm patria
de la dispariție
femeile fug de mine
ca de un papă
ce merge pe bicicletă,
ca și când nu aș fi mestecat
zambile
să albăstresc diminețile
sau nu aș fi măturat aleile
ce duc spre fericire
pe gratis.

În visele mele
mereu s-au perindat
doamne cunoscute,
însă de când am ieșit în public
dorm cu pijamaua pe dos
să nu mă recunoască.

Semn de carte cu inimă




Bibliotecara
din cartierul meu
miroase
a păduri apuse.

Se mișcă pe holuri
de parcă ar vrea
să asculte ecourile
din rafturile vechi de brad.


Părul negru și lung
e un fel de legitimație
de intrat în elegii
când vizitează poetul
uitat de lume
între două coperţi.

Tot umblând
prin lumina îngustă
dintre versuri și fraze
s-a subţiat asemeni
unui semn de carte
că de s-ar strecura
într-un roman
şi aş adormi cu el pe piept
sigur ar luneca
dintre file în pat.



Tristețea și-a prelungit programul


În lumea asta
în care minciunile
au parvenit,
toți fac flotări
împotriva depresiei,
și duminicile
sunt otrăvite de sărăcie
îmi este rușine
să fiu fericit.

O doamnă
pe trecerea de pietoni
m-a primit în zâmbetul ei
și nu știam
încotro să o iau de bucurie,
dar mă simțeam
față de ceilalți
ca un evadat
ascuns în lanul de grâu
la câțiva metrii
în fața unei secerători.

vineri, 18 septembrie 2015

Pianul care nu a avut niciodată succes



Uneori propozițiile mele
încearcă să provoace
avalanșe în oameni,
bagă în cantonament vântul
împreună cu două brize
poate nu mai călărește
acoperișurile ca un nebun,
pune păsările să facă sondaje
prin păduri
să știe care e copacul
ce memorează cel mai bine veacul,
însă atâta timp
când nu pot atrage fulgere
să le păstrez
între silabe,
efortul meu
este la fel ca al unei doamne
ce se străduiește
să excite un bărbat într-o fotografie.


joi, 17 septembrie 2015

Iubind ca un maratonist



Prezentul
din camera mea
este prea scurt
pentru ea
și îi rămân
mâinile și picioarele
dezgolite
ca și când ar îmbrăca
cămașă de noapte
a unei copile,
dar patul,
căruia îi dau
câte două pastile
de somn
să nu simtă nimic
când îl cotropim,
de atâtea emoții
până dimineața
se transformă
în rumeguș.

Pudriera cu evadări



Rana produsă
de eșarfa
unei doamne
ce-mi părăsește
inima
în grabă,
lăsându-mi
biografia mâhnită,
este asemenea
unei rufe
spălată neglijent
care pusă pe sârmă
nu se va usca
în următoarele
decenii.

Cochetărie în salonul tăcerii


Noaptea dormea,
ținând între degete
petale de trandafir.

Își odihnea
brațele între versuri
să-i rămână tinere.

Palmele îi erau
pavate
cu șervețele decupate
din albastrul dimineții.

Avea o teamă,
asemenea
unei propoziții nescrise
de erori,
ca nu cumva să moară
în somn
și mâinile ei
să nu arate impecabil
în situația
în care cineva
i le sărută sub pământ.


miercuri, 16 septembrie 2015

Ascuțioare pentru simțuri





Camera mea
este antifonată
cu câteva
straturi
de singurătate
să nu audă
preșul de intrare
ce vorbesc
dacă întâmplător
mă vizitează
vreo doamnă
pentru că mâine
când mă voi întoarce,
mirosind a lavandă,
 nu mă mai primește
în casă.

Patria mea ca o femeie cu sânii fleșcăiți



De când am trecut
la economia de piață
ideile nu mai rămân gravide,
între două bătăi de inimă
se întind poduri sumbre,
de vreau să mai văd orașul natal
ma cațăr pe turnuri de umbre.

Vântul și-a pus ochelari fumurii,
transpir la comandă
că soarele e șicanat de nori,
în nuferi nu se mai rotunjește lacul,
speranța a devenit e pierdere de vreme,
înspăimântați copacii
au luat aerul țării în spate
transformându-se în triști călători.


Capitalismul m-a prins în Munții Bucegi
unde-mi duceam trecutul să nu se risipească
de-atunci nu prea îmi mai aduc aminte
știu numai că gândurile mele sunt pline de răni
și când noaptea iese din cafeaua turcească
de durere, nu pot dormi decât în poeme
în care pumnii sunt îndreptați înainte.

Monedă de cumpărat umbre



Privind toamna
cum se caţără
pe ferestre
fără  să pot face
un gest
să o împiedic
mi se pare
că trăiesc
o dramă
unde eu,
personajul secundar
şterg scena de sânge
cu o cârpă
care a fost
cămaşa scriitorului.

marți, 15 septembrie 2015

Tragedie in care sângele de pe dușumea este șters folosind drept mop cămașa scriitorului

Mâine va fi congresul celor ce vor să ajungă în înalta societate. Străzile au fost blocate cu stabilopozi. Sub borduri şi în cuvintele paznicilor au fost puse grenade. La fiecare colţ de stradă se vând veste antiglonţ. Este o atmosferă specifică celor care scriu elegii după scenarii premeditate pentru a câştiga premii post mortem.
Am vrut să particip la acest congres, dar pe unde să ajung. Mafioţii reuşesc cel mai bine la astfel de reuniuni. Se înscriu la cuvânt abordează teme care au fost dezbătute cu mult timp în urmă de papă. Parchează democrația lângă o cocotă de la guvern și povestesc în încheiere cum apără patriotismul de insecte.
La intrare trebuie să spui o parolă care de cele mai multe ori seamănă cu un blindaj de oţel. Dacă ești de curând venit în branșă  trebuie  să garantezi că te vei sufoca dacă nu lauzi noua epocă sau  că te vei autoexila într-un trib de canibali. La intrare ţi se cere un certificat de înrudire cu hienele, altfel rişti să rămâi pe holuri.
Cei admişi înăuntru au șobolani pe umeri ca nişte epoleţi mișcători. Poartă fanioane, având pe ambele feţe desenate  haite de lupi. Înaintează spre loja capitalismului clonat. Am mai participat la un congres  ce s-a ţinut într-o portocală să nu audă nimeni ce se vorbeşte acolo. Era mare umezeală şi nu puteam să aprind, măcar o lumânare.
Știu că nu vor rata momentul acestui congres pentru a fi înnobilați. Ei ne vor conduce până se va întuneca de tot. Au  foarte mulţi mecanici ce repară maşinăria ruginită a puterii. Tramvaiele cu cardiaci le duc direct în cimitire.
De câte ori strig la ei că au intrat în apele internaţionale ale piraților îmi arată un act gata ştampilat precum că ei au cîştigat şi ţara e pradă de război. În frazele lor sforăitoare au loc alunecări de teren şi inundaţii.
Cred că eu sunt personajul secundar dintr-o tragedie contemporană ce şterge sângele de pe duşumea, folosind drept mop cămaşa scriitorului.

Eroarea din fotografie



Prietenul meu
a înregistrat
pe bandă magnetică
foșnetul unor păduri seculare,
cântecele păsărilor
producând valuri lente
în iazuri.

A scufundat
un pian
în apele mării
și a imprimat
sunetele scoase
când a trecut peste clape
o tânără sirenă.

A memorizat
freamătul luminii
în timp ce rotunjea cartofii,
zgomotul făcut de stele
dimineața
când o mână nevăzută
le strivea în scrumieră.

De câțiva ani
îmi tot spune
că i s-a schimbat
metabolismul
ca unui lord
venit din război
de când trăiește la bloc
în mijlocul naturii.

Viața secretă a unui tei mergător



Când mă îndrăgostesc
de o doamnă
mai în vârstă
sunt puțin ruşinat
și îmi ascund
iubirea
în tălpi
să nu o vadă
nimeni.

Îmi păstrez
mersul convingător
de cerb,
mă feresc
de podelele care scârţâie
să nu se sperie
sentimentele,
însă dragostea mea
se toceşte zilnic
cîţiva milimetrii
şi tare mi-e teamă
că voi rămâne desculţ.

luni, 14 septembrie 2015

Viața ca o zi de salariu



Viaţa mi se pare
o zi de salariu
în care ţi se dau
bancnote false
în timp
ce visele
ca nişte musculiţe de oţet
dau târcoale
umbrelor
intrate în fermentaţie.

În zadar am rupt
dimineţile de pe cer,
ca pe nişte coli albe
dintr-un caiet somnoros
şi am făcut corăbii de cărat
lumina în fraze.


Degeaba am militat
să trezim vulcanii
şi să cărăm lava
în iubire,
când am aflat
că și Dumnezeu
a este incomodat
de singurătate,
mi-am zis;
în lumea asta
speranţa
e o pierdere de vreme.

Pentru fiecare picătură de ploaie fac un nod la batistă

Sunt foarte ocupat. Pentru fiecare picătură de ploaie fac un nod la batistă să nu le uit numărul. Netezesc cu fierul de călcat frunzele. Dacă tot au fost grațiate, măcar să ajungă drepte și apretate pe lumea cealaltă. Din această cauză susțin ca morții să fie îmbrăcați în hârtie creponată, poate foșnetul ei sperie întunericul.
Nu mai am timp să le ung încheieturile femeilor cu uleiuri parfumate. Constat pe zi ce trece  că se arcuiesc tot mai greu. În dorința mea de a le avea în două exemplare nu folosesc decât cearşafuri cu indigo. Faptul că fericirea mea este plecată mai mereu în permisie în fiecare seară îi dau patului câteva somnifere să nu mă simtă când mă urc în el.
Amintirile tot în cufere din lemn le țin. Uneori le șterg cu un prosop umed să pară luminoase și proaspete. Pe picioare mă spăl din două în două ore pentru a-mi șterge pașii. Mulți sunt  plini de melancolie. Semafoarele de la noi din cartier rămân blocate pe roșu dacă ai șosete murdare sau picioarele îți miros a pustiu. De nenumărate ori nu am putut traversa strada măcar să îmi cumpăr țigări.
Am încercat fumul acestei toamne și a început să tușească și cămașa de pe mine. Trebuie să țin seama că tehnicienii frigului sunt pregătiți să deschidă robinetele și e musai să mă aprovizionez cu blănuri și remorci de lemne să-mi încălzesc cuvintele, altfel nu am cum să conving doamnele că preşul meu de la intrare este foarte primitor.
Sunt într-o activitate permanentă. Faptul că eu funcționez numai cu trandafiri îmi ia foarte mult timp să descopăr asemenea plantații. Altfel nu pot înțelege poemele de dragoste scrise de Pablo Neruda sau Nichita Stănescu și mulți alții. 
Dacă vedeți un bărbat  care aduce primăvara în piața publică pentru că a citit într-o gazetă locală că îi va trece iubita pe acolo să știți că eu sunt. Din această cauză umblu cu erbicid în buzunare. Când observ că trece pe vreo alee cu buruieni mâinile mele se transformă brusc în aparate de împrăștiat prafuri.Viața mea este ca un pian ca s-a privit într-un pahar de apă și de uimire a început să cântă fals.

Ghișeul cu vise pierdute



Oboseala din mine
a ocupat parcul
din centrul orașului.

Vântul și-a confecționat
din trunchiurile copacilor
un nai uriaș
să aibă la ce să șuiere.

Păsările învață
limba zăpezii
să-l poată citi
pe Pușkin în original.

Am renunțat
să mai fac furnicilor
haine de iarnă,
nu am un aparat
să le stabilesc sexul.

Toamna aceasta
parcă e o văduvă
ce umblă prin gări
căutându-și iubitul
la ghișeul de obiecte pierdute.

Are în sânge
o concentrație
de singurătate
atât de mare
că îți vine
să îngenunchezi
într-o elegie.

duminică, 13 septembrie 2015

Caut propoziții ce pot provoca în contemporanii mei avalanșe

 
Nu mai vreau să dau bani pe impostură și să îi trec la cheltuieli cu acte de caritate. Mai repede plătesc o primăvara în plus să o așez pe sânii unei femei. Nu voi mai consuma nici un leu pe analgezice contra prostiei. Nu voi mai face nici o donație politicienilor să-și caute prin spitalele din occident urmele de inteligență. Trebuie să îmi revin din această oboseală financiară. Mi-am propus să nu mai deslușesc realitatea cu timiditate și bun simț. Sunt prea mulți brokeri ai minciunilor, prea mulți vagabonzi în spălătoriile de imagini. În patria mea confuziile au viziuni, insuficiența este o suburbie dotată cu stație de alimentare cu benzină. Deceniul a început să miroasă ca un homosexual, iar dreptatea a devenit o adunătură de activități derizorii.

Am văzut că unii după ce fură pentru cîteva generații se călugăresc. Denigrează lumina electrică în favoarea lumânărilor. După ce ies din pubela politică își pun picioarele în ghips și investesc în fabrici de salivă. Adevărul devine un anarhist, un obsedat  căruia nu îi plac femeile pentru că uterul  nu lucrează în trei schimburi. Nu mai suport aceste umbre toxice adăugate trupurilor noastre. Nu mai accept în capul mesei marțafoi silențioși care transformă bunul simț al poporului într-un oficiu administrativ pentru a ne elibera certificate de anonimi. Nu mai sunt de acord ca aceste inimi nemiloase să ne regleze emoțiile după cum au loc eclipsele în mintea lor. Parcă ni s-au ars siguranțele revoltei ca la tablourile electrice. Lupta de clasă în noi ne-a fost subminată, libertatea din sânge ne-a fost diluată cu amăgiri și nu știm să mai înjurăm. Din când în când ar mai trebui să trecem pe la grajduri să colectăm expresii schimonosite de copitele măgarilor.

Dacă tac noaptea nu înseamnă că nu voi mai ține deschis laboratorul psihanalitic unde analizez densitatea dezamăgirilor. Strămoşii lor, foști hoți de cai și granițe,  azi încearcă să ne fure sufletele. Dar am destule talazuri în mine, celulele îmi sînt aranjate în jurul inimii după un horoscop care înspăimântă.  Acești braconieri de idealuri au umilit cerul și lumina. Nu ne mai ajunge carnea să ne învelim pentru a nu-i mai vedea cum adâncesc prăpăstiile. Trebuie să fim hotărîți să ne dam jos din acest autobuz kafkian. Vom găsi destulă fiere în cuvinte să putem otrăvi toți mafioții cățărați pe drapelul patriei. Avem un munte de ură în pumni suficient pentru a ascunde tunuri de calibru 155 mm. Este un moment favorabil, judecătorii se arestează între ei, iar propozițiile mele pot provoca în fiecare o imensă avalanșă.

Cu aparatul de filmat prin artere



Evit suburbiile
cu străduțe strâmte
ce țin tristețea
ca între paranteze.

Ocolesc oraşele
care nu au muzeu
pentru cutremurele
din inimile locuitorilor.

Nu intru în localitățile
ce nu au funiculare
de transportat asfințiturile
în eclipsele de soare.

Știu că nu sunt dotate
cu instalații de canalizare
să am unde arunca
resturile toamnelor,
refugiate în gândurile mele.




Disciplină pentru razele de soare





Dacă inima mea
declară
legea marțială
pe tot cuprinsul
arterelor,
înseamnă
că în încăpere
se află o doamnă,
atât de frumoasă,
încât ferestrele
au făcut febră
și sunt obligat
să o  apăr
luând-o în brațe,
asemenea unui erou
aflat în serviciul militar,
ca nu cumva
să se contamineze
și podeaua
din lemn de brad
și să o frigă la tălpi.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Iluzie optică



Dacă îmi dau cămaşa
la o parte
pe pieptul meu
se vede un tigru
frumos ca o frază
despre război,
puternic și tainic
ca o rugăciune
despre stânci,
agil
ca atleţii imaginaţiei
ce dau târcoale
unui sutien
plin de secrete.

Este stăpânul sălbatic
al sufletului meu,
dar dacă se apropie
o femeie
de inima mea,
brusc devine supus
ca o bijuterie caldă
pe care o poţi agăța
fără teamă la rever.

Prestigiul de a fi necunoscut

Un prieten mi-a spus
că pomele mele
nu sunt citite
pentru că țin ascunse
multe femei
între versuri
și contaminează
substantivele de candoare.

Prea multe îmbrățișări
se văd pe cămașa mea,
oglinda de pe hol
s-a acoperit cu praf mentolat
din cauza zecilor de fantezii,
aș fi mai cunoscut
dacă aș scrie
pe blocuri anunțuri
despre doamnele
fugite de-acasă
sau câte grenade
n-au explodat în Afganistan.

Nu-mi pare rău
că freamătul femeilor frumoase
scufundat de mine în cuvinte
m-a adăpostit de celebritate.

Scrieri postume



Câtă zăpadă
o fi pătruns
în seva
acestor păduri
de mesteceni
de sunt aşa albi,
că de îi dau drumul
vântului în ele
după ce a trecut
pe la barul din colț
o să aud
cum taie
din trunchiuri
coli de hârtie A4
pe care iarna
să-şi noteze cu frig
ideile criminale.

vineri, 11 septembrie 2015

Acreditări albe



Când mai sunt
câţiva centimetrii
și se sfârşeşte
toamna,
trimit
o scrisoare
de bunăvoinţă zăpezii
pentru a înnoi
relaţiile diplomatice,
acceptând
toate nuanțele de frig,
dar de fiecare dată
pun în plic
câteva zâmbete
ale unei doamne
ce-i arde în celule
un foc de lemne
de chiparos
să-mi ţină cuvintele calde
până la destinaţie.

Candoare pentru mai târziu




 Banii au devenit
în lumea de azi
un excitant universal
și pentru că nu i-am avut
niciodată
mi-am cumpărat
numai cearşafuri
prevăzute cu indigouri,
încât doamna,
care se trezește
dimineaţa
lângă mine
și privește
aleea spre poartă
semn că vrea
să mă părăsească,
să o am în două exemplare.

joi, 10 septembrie 2015

Zbor întârziat



Într-o noapte
o rază de lună
nesigură, timidă
căzuse
pe o carte de versuri
şi încerca din răsputeri
să o deschidă,
m-am gândit
că este aşa vlăguită
ori că Neil Armstrong
a călcat-o
când a pus piciorul
pe praful selenar
rănind lumina din ea
ori că a fost
atât de demoralizată,
văzând oameni
de a trebuit să facă tratament
cu soare
atâtea decenii.

miercuri, 9 septembrie 2015

Furnicături albastre



În interiorul meu
circulă curenţi de aer
neștiuți
ce pun în mișcare
o centrală eoliană
cu palele de vis,
că de câte ori
o doamnă se ridică
în vârful picioarelor
să pună pe şifonier
trusa în care-și ține fanteziile
ca nu cumva să o deschid
din întâmplare,
începe să producă
atât de multă energie electrică
că îmi sare minutarul de la ceas,
braţele mi se transformă
în corăbii de azur
ce leagănă lent,
iar hainele electrocutate
se prăvălesc pe podea
când se întoarce
şi aruncă spre mine
privirea ei de catifea.

Exerciții de vulcanizat viitorul



Statuia libertății
din oraşul meu,
este întruchipată 
de o femeie
tragic de frumoasă,
dar după cum privirea
ei matinală
scrutează trecătorii
îmi lasă impresia
că încearcă să găsească
sculptorul
să-l întrebe
de ce i-a făcut rochia
atât de strâmtă,
că atunci când poporul doarme
ar dori să facă fitness.

marți, 8 septembrie 2015

Pudriera cu inspirații




Ca să pot intra
lângă coapsele ei
fără să-i umbresc
soarele
pe care îl păstrează
ascuns
sub cămaşa de noapte,
lent
împing fanteziile
jos din pat
și le iau locul.

Sugativă pentru surâsuri



Umbrele,
nu mi se mai udă
de când s-au refugiat în ele
toate țipetele sângelui.

Nu mai particip
la mitingurile
împotriva singurătății,
decât însoțit
de o pădure de mesteceni.

Bucuriile şi emoțiile mele
au noduri
când dimineața
găsesc scrumiera
plină de stele arse.

De când toamna
mi-a blocat xeroxul
la carefăceam
copii cutremurelor
din inimă
mă comport
ca un meteorolog
ce încearcă
să-și prognozeze erorile.


luni, 7 septembrie 2015

Explorator în sublim

Femeile acestei lumi
au fost plimbate
prin cele mai luminate
propoziții.

Respirația lor
a fost  transformată
în note muzicale ireale,
trupurile au făcut inflamabile
pânzele pictorilor.

Ca să mai găsesc un loc
cât de mic
pe trupul unei doamne,
rămas nedescoperit
ar trebui să mă subțiez
atât de mult
încât să-i pot intra
sub cămașa de noapte
fără să mă simtă
în speranța
că după mirosul
de cometă 
voi da
de un por
trecut cu vederea de alții
unde să las
câteva versuri de dragoste.


duminică, 6 septembrie 2015

Elegie pentru deruta eului






De când am văzut
cât de ușor
dimineața
își răstoarnă
prospețimea
într-o metaforă,
cât de repede
veacul se scurge
pe pereții
vechilor catedrale
asemenea unui
zgomot gâfâind,
 îmi beau cafeaua
numai lângă statuieta
ce o înfățișează
pe Venus din Milo
să fiu  sigur
că nu își mișcă brațele
și îmi varsă ceașca
pe caietul 
meu de principii,
prescurtându-le cu zaț.

Simțuri agresive



Uneori uit
în ce ordine
să așez
îmbrățișările
între silabe.

După ce încep
să mă imit pe mine
fac atât de multe
reconstituiri
până când
memoria
exasperată
se aruncă
de la fereastra
unui poem
în extaz.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Gărgărițe lingviste



Ca să nu îmi mai fie
dor de mine
nu mai vizitez casa natală.

Însă, mi-aduc aminte
cum repetam
lecția de geografie
punctând conturul patriei
cu bondari și gărgărițe.

Nu voiau
să rămână pe granițe
în ruptul capului
se îndreptau insistent
spre exterior.

Și azi sunt nedumerit,
nu am aflat niciodată
de unde știau
micile gângănii
care este arealul
limbii române.

Pudriera cu mângâieri mentolate



Visele nu au absolvit
nicio școală de pilotaj,
nu-mi trebuie
carnet de conducere
pentru viziona
peisajele din mine,
nu vreau să știu
regulile de circulație
pentru a-mi vizita înfrângerile.

Inima mea
dotată cu oglinzi retrovizoare,
chiar dacă nu cunoaște
nimic despre codul rutier
știe să conducă fără erori
o femeie
care se deplasează lent
cu spatele pe cearșaf.

Lunetist în bibliotecă





După ce torn vișinată
în verbe
mi se pare
că foaia albă de hârtie
miroase a lemn de chiparos.

Tristețile se exilează
în perdele
și pot face în voie
rezumatul zâmbetelor
doamnelor de pe stradă.

Mă șimt ca un conte
ce are fobia
de a tampona florile,
sunt atât de vesel
ca și când doctorul
nu și-ar fi dat seama
că am trimis hainele
să le consulte
în locul meu.

vineri, 4 septembrie 2015

joi, 3 septembrie 2015

Inhalații cu melancolii

Ca să fiu apărat
de îndoieli şi singurătate
am angajat o firmă de pază,
înarmată cu câini americani.

Rănile începuse să se vindece,
perdelele nu mai păreau elegii postume,
se uscase și picăturile de sânge
ce-mi pătase umbrele.

Inima nu mai aştepta
pe preşul de la intrare
să treacă vreo femeie cumsecade
să o folosească noaptea în loc de lanternă.

Nici meteoriţii ce picau în spatele casei
nu mă mai îngrijorau,
degetele puteau citi din nou gândurile ascunse
ale unei doamne de îi treceam mâinile prin păr.

Numai că noaptea
becurile din casă
nu se mai aprindeau
de teama lătrăturilor haitei de-afară
și frigiderul meu încă nu învățase
să facă pe întuneric cuburi de gheaţă,
sunt îngrijorat, acestea erau singurele mele
relaţii diplomatice cu polul nord.

Timbre devalorizate de frunzele căzute




Toamna
şi-a schimbat obiceiurile
acum, intră în propoziții
mâhnind lumina din ele,
izvoarele
şoptesc răgușit

Toată ziua cară cu roaba
florile sub pământ,
iar prin păduri
căprioarele
și-au pierdut eleganţa.

Pătrunde în biografii
şi dormitoare.
 ieri, cearşaful meu alb
se înnorase
şi când am vrut
să-l scutur pe fereastră
a lăcrimat
câteva picături de ploaie.

miercuri, 2 septembrie 2015

Ferestrele mele nu au făcut niciodată febră


Nu mi-am înscris hainele
la niciun concurs de mers pe sârmă.

Pantofii mei disperaţi
că nu ştiu încotro vor merge mâine
îi ţin între coperţile unui atlas geografic
poate smulge vreo mărturisire.

Noaptea pun şosetele să memoreze
muzică de Bach
ca ziua să nu îmi mai fie deranjat mersul
de claxoanele din oraş.

Nu am reclamat la protecţia consumatorului
nicio privighetoare când şi-a schimbat repertoriul
am fost de acord ca poeţii
să fie cetăţeni de onoare ai curcubeului.

Sunt un cetăţean cumsecade
şi totuşi ferestrele mele
nu au făcut niciodată febră
de prea multă fericire.

marți, 1 septembrie 2015

Pudriera cu adieri de mesteceni



A nu mai putea
visa
pentru a înlătura
obstacolele
din inimă
și a te familiariza
cu fanteziile
este ca și când
ți s-ar arde
toate becurile
din casă
și ar veni
un patriarh
cu un felinar
din veacul trecut
să te întrebe
de ce nu mai suporți
lumina.

Regrete puse în circulaţie



Mării i-am confecţionat
o rochie vaporoasă din azur.

Câmpiei i-am arătat cu inima
drumul de maci
pe unde să ajungă la soare.

Muntelui i-am făcut
test de paternitate
să știu
dacă entuziasmul este fiul lui.

La concursurile
de a fi mai aproape de Dumnezeu
am luat şi ploaia
să ne cureţe simţurile şi trecutul.

Am pulverizat fixativ peste adevăr
să rămână demn și neprelucrabil,
viselor frânte
le-am suportat durerea.

În vreme
ce unii împrăştiau
sărăcia prin ţară
ca pe un erbicid.