joi, 23 aprilie 2015

Recipiente naţionale

Este vremea poporului divizat şi a unor suferinţe luate pe datorie. Cuvintele au intrat în panică şi rănesc. Unde priveşti este mocirlă. În sufletele noastre au loc alunecări masive de teren. Scenarii deteriorate ale unor lideri politici cocoşaţi mă determină să ţin zilnic un ritual al deznădejdii. S-a reuşit să se învrăjbească cartiere întregi, provincii, din cauza unor regimuri politice bîlbîite. Patria a fost repopulată cu dinozauri şi ţinem legătura cu ea prin intermediul internetului.

Dregători de frunte ne spun cum lanurile de grîu cresc cu ajutorul ordonanţelor. Se laudă că au cărat cu raniţa aerul proaspăt din pădure în marile oraşe. Sîntem informaţi că în unele suburbii a fost eradicat părul de pe picioarele femeilor. La coducerea instituţiilor dobermanii au fost înlocuiţi cu hienele. Bilete de odihnă se găsesc numai în locurile unde deznădejdea este inepuizabilă Sîntem asemenea unor recipiente naţionale în care nefericirea este ţinută la decantat.


Omul gîndeşte, se exprimă, iubeşte, scuipă, înjură, speră, se îmbolnăveşte în funcţie de locul unde se află. Dacă te afli la Berlin, nu vei gîndi ca la Calafat. Insigna germană nu îţi  permite să găseşti un loc prielnic unde să spargi seminţe. Blazonul britanic îţi pune la dispoziţie toată tehnica, încît victoriile tale personale să nu primejduiască raţiunea imperiului. Nu o să găseşti frînturi din mascarada marxistă sau din depravarea pîrîciunii. Locuitorii au un permis de intrare în catedrala îngăduinţei pentru a nu fi învrăjbiţi niciodată.


La noi se înmulţesc gesturile obscene, energiile primitive, laboratoarele unde se procesează embrionii prostiei. Politicienii gîndesc înfricoşător. Au viziuni numai despre adîncimea propriilor buzunare. Au caiete cu însemnări unde nu găseşti nici un rînd despre emoţia colectivă a binelui sau de vreo strategie inteligentă de a lua bunăstărea prizonieră. Spionii îndoielii iau micul dejun cu familiile noastre. Simţurile noastre nu mai pot cosulta viitorul. Am obosit privind clovnii de pe scenă. Tăcerea este singura noastră metodă prin care ne apărăm idealurile. Mai putem visa doar dacă ne întoarcem în noi, urmînd calea plină arsuri a lacrimilor.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

O să ajung să mă urăsc în taină

Eu am trezit-o pe mama să mă nască pentru că dormea. Era obosită. Devorasem toată lumina din ea ca un haplea. Hai, mamă, scoală-te că vreau să ies în lume să mă fac propagandist al nefericirii. De mic am avut o stare de a nu băga realitatea în seamă. Prima mea iarnă am petrecut-o desculţ să nu o uit. Mai tîrziu făceam antrenamente de patriotism desenând forma ţării pe pămînt din bondari şi gărgăriţe, dar se mișcau permanent spre interior și țineam cu greu hotarele. Participam la jocurile olimpice ale substantivelor numai pentru a nu lăsa minciunile să intre în propoziţii. Nu puteam suporta adjectivele nici spuse de vecini. Întotdeauna erau pline de erori şi defecte. Am învăţat să tac şi să cred în revolta obiectelor.

Cu timpul am ajuns să deranjez și gravitația ce menține cuvintele aliniate în fraze, chiar dacă mă spăl pe dinţi cu pastă care provoacă zîmbete. Chiar dacă dimineața fac gargară cu o soluţie limpede preparată la Ministerul de Externe pentru a-mi învăţa vorbele cu diplomaţia. Ca să nu produc valuri mă îmbăiez într-un pepene verde. Nu îmi place la mare. Are ospitalitatea vicleană și este prea uitucă. Nu am văzut apă să țină minte vreun chip. Prezentul mă ocolește ca pe o bornă kilometrică. Îmi este imposibil să ajung om de stat atîta timp cît îmi păstrez culorile lumii în metafore și libertatea într-o idee tînără.

Mă hrănesc numai cu trandafiri să îmi păstrez locurile natale din nume nealterate. Pentru a obține un zbor mai demn spăl aripile porumbeilor cu un detergent și apoi le parfumez. Nu-mi doresc să-și piardă echilibrul cînd traversează granițele țării. Eu sînt cel ce dau vîntul jos de pe acoperişuri şi-l trimit printre oameni să le mai răcorească rănile. Ca să nu îmi fie dor de mine şi să nu simt distanţele dintre două aşteptări am făcut un tratament contra modestiei. Cîinii din cartier i-am învățat să latre la duşmani numai contra cost. Cu toate astea, nu am talent la trezit. Nu pot trezi poporul din această admirație pentru sărăcie. O doamnă mai în vîrstă  mi-a și zis; "Nu îţi este ruşine de lumea asta mare, du-te şi te revoltă, nu vezi că oamenii sînt împuşcaţi pe la spate cu fluturaşii de salarii şi cupoanele de pensii". Sînt un infidel. Schimb idealurile săptămînal şi nu mai am putere nici să-mi imaginez comenzile ce trebuie date ca țara să nu mai geamă. Nedreptatea lupta pentru a-și perfecționa erorile. Trusa mea de gesturi este neinspirată. Trupul meu pentru a rămîne nepedepsit a dezertat din cazarma spaimelor. Cred că o să ajung să mă urăsc în taină.

miercuri, 8 aprilie 2015

Pot fi corupt şi de un fir de iarbă

După ce am pierdut caietul cu principii timiditatea mea a intrat în revonavare. Politețea a  intrat în reflux. Viaţa nu mai era un tramvai  hodorogit ce traversa anotimpuri cenuşii. Începusem să cînt sub aşternuturi. Nu mai purtam în gînd suspinul crinului abandonat. Se zvonea prin cartier că tristeţile o să plece nemachiate odată cu păsările migratoare. Preotul  găsise cheia de la uşa de intrare în rai, dar era foarte contrariat că se potrivea şi la cea din iad. Furtunile rănilor mele nu mai pricinuiau eclipse de soare și puteam să arăt cu degetul continentele dintre nehotărîrile primăverii.

Nu mai am  principii. În ghivece păstrez doar plante  carnivore care rod permanent oasele subţiri ale singurătăţii. Pot consuma ruj de pe buzele oricărei femei. Cînd  ninge nimeni nu mai mă ia ca martor pentru că nu mai pot stabili sexul oamenilor de zăpadă. În timpul convorbirilor telefonice pe care le am cu bunicul adormit între rădăcinile ierburilor  între silabe aranjez cu grijă cîte un pic de lumină să atragă astrele deasupra lui. Nu-mi mai este rușine să merg la mitinguri cu pumnii strînși în buzunare. Sînt obiectiv cu dragostea și partea intoductivă nu vorbesc despre cît de ușor poate fi prospețimea falsificată. Acum pot elibera din orice femeie cele mai frumoase priveliști. Suport toate riscurile imperfecțiunilor mele, dar nu renunț la preferințele inimii.

Caietul meu cu principii se îngălbenise şi îmi era greu să îl găsesc toamna printre frunzele uscate. Nu l-am declarat nici la obiecte pierdute să nu fiu catalogat un proprietar vitreg care nu are grijă de bunurile sale. Mă pot defini ca partea cea mai liberă a biologiei. Acum accept universul lunar al simţurilor fără să mai invoc vreo negaţie. Trandafirii ce muncesc toată ziua să devină  virili nu-i mai ascund între versuri. Aerul din jurul meu care nu îmbătrîneşte niciodată nu îl mai consider produsul tehnic al unor îngeri. Acum îmi las ideile să protesteze în pieţele publice pentru că modestia poate fi o imensă pimejdie. Suport mult mai uşor nefericirea fără să mă las sponsorizat de tînguieli sau să fac vreun tratament cu nehotărîri. Stocul de iluzii este pe sfîrşite. În numele meu locuieşte tot mai puţină lume care să îşi ceară scuze că nu suportă prea multă iubire. Am devenit atît de nedisciplinat că pot fi corupt şi de un fir de iarbă.