joi, 31 decembrie 2015

Ascuţind idei despre zăpadă



Deasupra capului meu
ninsoarea
pare un abajur alb
să nu se risipească
lumina din artere,
fulgii de zăpadă
îmi ocolesc inima
ca pe o insulă de lavă,
 nu mai ştiu
câte noduri
am făcut la batistă
să nu le uit
numărul,
ninge în jurul meu
ca şi când s-ar fi zvonit
că vreau să devin
pârtie de schi
pentru sfinţii
din calendar,
nămeţii
mi-au ajuns
mai sus de brâu,
nici nu mai pot scoate
braţele
să fac semne de adio
anului
care mă părăseşte gâfâind.

miercuri, 30 decembrie 2015

Detalii regăsite



Dacă ar fi să extrag
din paşii mei
scârţâitul podelei
de brad
când ea era în trafic
prin cameră
să îşi etaleze
frumuseţea,
dansul
ce ne aruncase
într-o ficţiune
unde eram liberi
să ne demontăm
fanteziile,
nu cred
că aş mai putea
pleca în expediţie,
nici măcar
într-o frază
în care primăvara
intimidată
de prospeţimea ei
stă ascunsă
între silabe.

marți, 29 decembrie 2015

Remedii estetice



De câte ori trecea
cu şoldurile
pe lângă
farfurioara
plină de cuburi
de gheaţă,
de pe masa
acoperită de ciorne,
acestea se topeau
şi-mi inundau
ideile
de păreau că sunt
nişte sirene
naufragiate pe hârtie,
până nu am ajuns
la şifonier
şi am luat
de pe umeraş
umbra aceea
bosumflată
când ea,
se preface
că este supărată,
rugând-o
să o ia pe umeri,
nu am putut bea
un pahar de whisky rece.


luni, 28 decembrie 2015

Sincerităţi impudice



Zăpada
mărunţeşte
timpul
pe străzile pustii,
lasându-mi
impresia
că locul pieirii
este mai departe
de pădurea
de mesteceni
unde apa
se îmbolnăveşte
anual
de o eczemă albă,
este ca şi când
un lunetist
duce gloanţele
la slujbă
ca rănile produse
să fie sfinţite.

Asediu ilicit



Nu erai departe
de locul
unde m-am despărţit
de mine
ai fi putut să mă însoţeşti
până la capătul visului,
să te urci
în zâmbetul meu
să te prefaci că adormi,
m-aş fi străduit
să împart lumina
pe zonele trupului tău
fără rezulte zecimale,
toată noaptea
ţinusem şosetele
să asculte tangouri
ca paşii mei să sune
asemeni rimelor
împerecheate,
dădusem
cu fixativ cuvintelor
să aibă sensurile
atrăgătoare,
nu trebuia
să îţi fie teamă,
dacă ne-am fi iubit
dragostea
ar rămas în trupul tău
precum arşiţa verii
în boabele de grâu.

duminică, 27 decembrie 2015

Copil ascuns printre mere



Mă urcam
în pomul
din faţa casei,
mă aşezam
pe ramura
cu cel mai mult rod,
curăţam soarele
de pete
cu puţină
sodă de rufe
să mă vadă
mai bine,
voiam
să mă coc
odată cu ele
să văd
dacă fetele
pofticioase
vor muşca
şi din mine
la fel ca din mere.

Scurtcircuit în cuvinte




Ea îmi ţine
toată noaptea
becurile aprinse
în inimă,
filamentele sunt
atât de incandescente
că visele
vin să facă plajă,
văd să mătur
umbrele şi îndoielile
să-mi aranjez
umbrele în dosare
în funcţie
de vechime,
dacă luna
este vampirizată
îi împrumut
puţină lumină
cât să rămână rotundă,
într-o seară
când ploaia a început
să perforeze
singurătatea din oraş
un fulger
a întrerupt curentul
în  cartier
şi pentru că umblu
descheiat la cămaşă
şi în trupul meu
şi dimineaţa
am găsit un poem
decedat
pe preşul de la intrare.

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Arpegii pe firul de telefon



În timp
ce vorbeam
cu ea,
la telefonul fix
două privighetori
s-au aşezat
fir,
să nu se dezechilibreze
îl strângeau
cu ghearele
atât de tare,
încât vorbele,
uimite
de ce li se întâmplă,
ajungeau la mine
împărţite în silabe,
vocea ei
căpăta inflexiuni
melodioase
ca şi când
aceste păsări
i-ar fi apăsat
coardele vocale
în ritmul
bătăilor inimii.


vineri, 25 decembrie 2015

Om frumos



Mi-am făcut
marcaje pe inimă,
asemenea celor
pe unde trec pietonii,
îmi este teamă
că Moş Crăciun
vrea să se întoarcă
acasă
şi de atâta oboseală
bastonul lui alb,
nu vede
pe unde să traverseze
strada.

joi, 24 decembrie 2015

Rugă către Moş Crăciun




Moş Crăciun, mi-ar fi ruşine
de ai avea în gând să vii întâi la mine
mai bine vezi că în această suburbie
sunt zeci de copilaşi sărmani
ce te aşteaptă cu lacrimile înnodate în bărbie.

De se va însera şi eşti prea obosit
şi ai gătat tot ce-ai avut de împărţit
te aştept în prag cu ospitalitate
şi de o să vrei să-mi laşi desaga goală
ţi-aş mulţumi din suflet, împărate,
clepsidrele s-au spart şi nu mai am
în ce depozita atâtea tone de singurătate.

miercuri, 23 decembrie 2015

Pretext pentu o elegie



În copacul
de lângă
mormântul mamei
i-am agăţat
cele mai bune
veşminte,
poate într-o zi
vrea
să vină acasă
să mă întrebe
dacă este gata
ciorba
care a lăsat-o
pe foc
acum un an,
nu mi-aş dori
să o vadă
lumea
îmbrăcată
cu hainele
perforate
de rădăcini.

marți, 22 decembrie 2015

Dragoste imprimată



Am acoperit
aleea de la intrare
cu un strat
subţire
de zahăr tos,
voiam
să ştiu
câţi paşi
face ea,
până provoacă
primăvara
în ferestre,
care e distanţa
dintre ei
să las
acelaş număr
de centimetrii
între strofe,
eram curios
dacă iubirea
ei,
este atât
de fierbinte,
încât să treacă
prin tălpile pantofilor
şi urmele
să-i devină acadele.


luni, 21 decembrie 2015

Trandafir infirm



Trăiesc atât de urgent
că-mi rămâne
imaginaţia în urmă,
din cauza vitezei
felinarele
din arterele mele
se sting
unul câte unul,
când fac
câte un transplant
de cer
poemelor mele,
poate le vor creşte aripi
din grabă
iau şi suprafeţe
hărţuite de nori,
de ar fi
să-mi fac cardiograma
cred că aparatul
ar desena
o săgeată ascuţită
ce ar putea
lăsa infirm
un trandafir.

duminică, 20 decembrie 2015

Inhalaţii cu raze de soare



Când mă întâlnesc
cu ea
îmi pun umbra
pe umeraş
şi o las
în şifonier
să nu ne împiedice
îmbrăţişările,
nu-mi iau
nici ascuţitoarea
pentru idei,
s-ar putea
să îşi treacă
mâna
peste fruntea mea
să se înţepe în deget
şi picăturile
de sânge
să ne păteze
şoaptele.

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Ora de matematică



După ce am scăzut
îndoielile
din mine
m-am subţiat
atât de mult
că mă puteam
strecura lângă
coapsele ei
fără să mai dau jos
fanteziile din pat,
când i-am adunat
îmbrăţişările
una câte una
ca pe nişte tulpini
de maci
între braţele mele
fremăta o câmpie
visătoare,
extrăgând
rădăcina pătrată
din lumina
de sub epiderma sa
a rezultat
câteva picături
de coniac nobil
ce m-au făcut
să dispar în ea
ca într-o pădure
avertizată de soare.

vineri, 18 decembrie 2015

Parole folosite pe vreme de ploaie



Să nu se rătăcească
printre picăturile
de ploaie
asemenea
unei câmpii
ce a făcut migrenă
din cauza soarelui
i-am scris
pe talpa pantofilor
strada şi numărul
unde locuiesc,
iar preşul
de la intrare
l-am scuturat
întreagă după-amiaza
până au ieşit
toţi paşii din el
ca nu cumva
apa
să îi  şteargă
vreun indiciu din adresă
şi să nu o recunoască.

joi, 17 decembrie 2015

Uitându-mă în jos



Dacă văd
o umbră,
alunecând lent
pe o alee în parc
îmi dau seama
că este a unei
femei,
la mijloc
e atât de subţire
de zici că e legată
cu un garou
să nu piardă
misterul din ea,
pe firele de iarbă
lasă urme de zahăr,
studiază florile
de parcă ar fi
scrisori de dragoste
trimise de cineva
plecat cu metroul
după el însuşi,
de i se divide
conturul
precum lumina
pe marginea
unei frunze
sunt sigur
că este însărcinată
de aproape
trei sferturi de oră.

miercuri, 16 decembrie 2015

Spărgâd oglinzi



Am hotărât
să mă revolt
împotriva mea,
singurătatea
şi-a făcut
în artere
poligon de tragere,
biografia
este plină
cu trasee
pentru erori,
dacă ar fi să-mi fac
autoportretul
ar trebui să folosesc
funinginea
rămasă pe străzi
în urma unui război,
mi-am umplut
buzunarele cu ouă
şi-am început să arunc
în trăsurile informe
ale viselor
ieşite să defileze pe străzi.

marți, 15 decembrie 2015

Venus din Milos folosind calculatorul



Cerşetorii
nu ne dau chitanţe,
celui
din colţul străzii
i-am adus
un set
de formulare
aprobate
de guvern,
foşneau
ca nişte fraze
pe care nu le poţi
ţine minte,
voiam
ca la sfârşitul zilei
să-i adun
mărunţişul
să văd
care este
preţul umilinţei.

Fraudă în hotel



Toată noaptea
o păzesc
să nu se evapore
din cauza frumuseţii,
să nu i se vadă
detaliile fanteziilor
îi acopăr fruntea
cu eşarfă albă
ce încă mai păstrează
resturile
unei văzduh senin,
şoldurile
i le las goale
poate am nevoie
ca unele propoziţii
să imite curbura lor,
îmi este teamă
să nu o privească
cineva de pe hol
şi să-i rămână
gaura cheii
imprimată pe epidermă
ca apoi să intre
în inima ei
când sunt plecat
să răstorn
dimineţile în cuvinte.

luni, 14 decembrie 2015

Contemplând o pădure tăiată



De mă apropii
de o carte necitită
simt mirosul
nevindecat
al pădurii tăiate,
aud
păsările refugiate
în cântecul lor,
cerul fluturând
printre rânduri
batiste albastre
în semn de adio,
ezitarea cuvintelor
este singura bucurie,
pulsul crescut
al metaforelor
dovada
că tânăra
ce locuia în ele
le-a părăsit,
tristeţea lipise
filele unele de altele
precum câteva
picături de sânge
strofele
unui poem nescris.

duminică, 13 decembrie 2015

Seducţie diplomatică



Sunt bucuros
că nimeni
nu mă bagă
în seamă,
nici măcar
marea,
preocupată
ca infinitul
să nu pună
cătuşe
valurilor,
când vara
fac plajă
în spatele
unei nudiste
frumoase
ca soarele
să-i imprime
trupul
pe mine
şi să îl iau acasă

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Un canibal în bucătărie



Uneori îmi văd
faţa
în farfuria
de ciorbă,
să nu îmi frigă
fruntea
ce pluteşte lent
la suprafaţă
o amestec
cu lingura,
dar îmi produce
atât de multe riduri
de parcă
de obrajii mei
s-au lipit
două braţe
de vreascuri,
continui
să sorb
puţin câte puţin
şi mă gândesc
cu tristeţe
că în acest moment
îmi mănânc
singur chipul.

vineri, 11 decembrie 2015

Conversaţii cu bărci



Se învăţase
să facă bărcuţe
din hârtie,
pe care îşi scria
dorinţele
la proră,
cărora le dădea
drumul
în arterele mele,
când le confecţiona
din manuscrise
versurile
erau prea grele
din cauza
sentimentelor
şi naufragiau
în locurile
în care iubirea
era mai agitată.


Braţele mele
foşneau
ca două ramuri
îndrăgostite,
cu această flotă,
navigând
spre inimă
mă simţeam
ca şi când
o pădure tăiată
de mesteceni
căuta în mine
o bucată de pământ
în care să-şi înfigă rădăcinile.

joi, 10 decembrie 2015

Visând lângă o plantaţie de bumbac



De câte ori îmbracă
un tricou alb,
strâmt
de parcă ar vrea
să nu i se împrăştie
frumuseţea
în toată casă
am impresia
că privesc
o plantaţie de bumbac
în mijlocul căreia
pune bandaje
razelor de soare
rănite
de fluturi
şi să nu pun
ceva la cale
care să-i întrerupă
gândurile ascunse
dintr-o tufă
rupe două flori
de bumbac
si îşi acoperă sânii.

miercuri, 9 decembrie 2015

M-am părăsit singur



Am iubit riscant
precum cuvântul scris,
hârtia creponată,
nu am ţinut cont
că în zilele de post
toate femeile
devin minore,
nu am respectat
orarul ploilor
şi preşul de intrare
a fost spălat
de paşii ei,
fiind acuzat
că am vrut
să o fac prizonieră
într-un poem,
nici aprobare
nu am avut
pentru a-i isca
primăvara în artere,
să aibă loc
eu am dormit
zgribulit între vise
lăsându-i
patul liber,
va trebui să mă părăsesc
să-mi schimb
toţi nasturii de la haine,
se intimidează
prea uşor
la lumina unei guri umede.

marți, 8 decembrie 2015

Poem cu pistrui



Privind-o îndelung
i-am descoperit
câteva defecte;
punctele cardinale
ale trupului
se mişcau
în funcţie
după cum braţele mele
îi mărunţea
singurătatea pe epidermă,
în umerii ei
lumina
nu apunea niciodată
şi becurile se plângeau
în fiecare seară
că din această cauză
le-a scăzut
valoarea de întrebuinţare,
când vreau
să-i însoţesc soarele
prin artere
să nu simtă singur
sunt aşa de multe
santinele la uşile inimii
că trebuie
să-mi pun ecusonul în piept.

luni, 7 decembrie 2015

Protecţie cu flăcări





Fac focul
sub toate
scaunele
pentru că
nu ştiu
pe care
se va aşeza,
sub fotolii
ţin flacăra
aprinsă
până îşi dau
husele jos,
vreau
să nu îmi ia
mult timp
cât îi ridic
soarele
deasupra inimii
când trupul ei
nu se mai simte
în siguranţă
şi cere
protecţie
mâinilor mele.

duminică, 6 decembrie 2015

Înscrisuri sub piele



Când nu mă gândesc
la nimic,
zilele trecute
se văd
sub epiderma mea
ca nişte tăbliţe
de lut ars,
ţigarea
încă arzând
uitată de tata
pe pragul casei,
anotimpurile,
stând
unele lângă altele
asemenea unor parcări
ocupate
de singurătate,
singurul lucru
de luat în seamă
este copilăria
care învaţă
păpuşile
să fure bomboane
din buzunarele bonei.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Cioburi probabile




 Când ea întoarce
capul,
lăsându-mă pradă
unei imaginaţii
istovitoare
cămaşa mea
e cotropită
de o tristeţe
mai grea,
decât durerea
dintr-o elegie
despre o icoană
jefuită,
de aş intra
în bucătărie
să-mi încălzesc
cuvintele
la aragaz
şi aş trece
prin dreptul
unei raze de soare
umbra mea
ar sparge
farfuriile de pe masă.

Compensaţii în singurătate



Pentru că mor
în fiecare zi
am cerut ajutor
de înmormântare,
drept probe
am adus
biografia mea
care s-a prescurtat
ca un cântec de pian
după ce o mână,
nevăzută
a aruncat
o lopată de pământ
pe clape,
harta oraşului
pe străzile căruia
tinereţea
mi s-a transformat
în dâre de nisip,
cîţiva metri pătraţi
de câmpie
sub care a fost împinsă
copilăria la somn,
oricum,
nu îmi doresc
să vă las fără mine,
de vreţi să ştiţi
cum am pierdut
procesul cu statul
mă veţi găsi
refugiat în manuscrise
punându-mi umbrele
pe umeraşi.

vineri, 4 decembrie 2015

Calcule milimetrice



Ca să trec
iubirea
la ora de vară,
fără să mă trezesc
singur
ca o veioză
fără abajur
sau în biografia mea
să apară
spaţii albe,
am accelerat
bătăile inimii
până când
trupul meu
după o oră
în plus
de nesomn
s-a poziţionat
între braţele ei
exact
în dreptul
soarelui
de unde începea
o câmpie,
cerşind ploaia.

joi, 3 decembrie 2015

Idei asemenea unor taxiuri cu roţi îndrăgostite



Strada pe unde merge
această femeie frumoasă
este atât de relaxată
de bănuieşti
că toate zgomotele
i s-au adunat în tocuri,
umbra ei,
neştiind cum să viseze
ia lecţii
de la iedera
ce călătoreşte
pe garduri,
paşii mici
mărunţesc timpul
întins pe trotuar,
lăsând în urmă
un foşnet
de parcă ar fi aruncat
într-un cântec de pian
o floare de magnolie,
sub privirea ei
strada
pare mai relaxată,
decât o pistă
pe care aterizează
scrisori de dragoste,
este ca şi cum scoţi
nechezatul
dintr-un armăsar
să nu deniveleze drumul.

miercuri, 2 decembrie 2015

Un lac cu muşchii blocaţi



Paznicii lacului
nu au fost
prea atenţi
şi apa
a îngheţat.

Prin gheaţă
citea în stele
ca prin nişte lentile
în hibernare
prognoza meteo.

De pe mal
se auzeau
gemete surde,
venind din adânc
erau valurile
cărora frigul
le pusese cătuşe.

marți, 1 decembrie 2015

Spectacol sub un soare speriat



Coafând un text,
ca pe o femeie
ce vrea să meargă
la un spectacol
de gală,
în care se vorbea
despre un cal alb
călărit de istorie
ca de o amazoană
narcisistă,
tot punându-i steme
în coamă,
suflând căpestrele
cu adjective
să fie orbitoare,
schimbându-i
potcoavele
din trei în trei
substantive,
când am deschis
poarta ultimului vers
să iasă în lume
a apărut un mânz
prăbuşit sub propria şa.

luni, 30 noiembrie 2015

Ritual ortodox


Când eram copil
în loc de pernă
dormeam pe coli albe
să ascult pădurile
foşnind în ele,
ascundeam vântul
în scorburi
să nu îl muşte câinii,
dădeam întâlniri
şuruburilor
cu blondele
piuliţe de bronz
când am constatat
că se înşurubau perfect
şi pentru că eram
atât de ciudat
m-au botezat
la şapte ani,
primul lucru
pe care l-am făcut,
intrând în lăcaş
a fost să întreb
un sfânt de pe perete
dacă nu poate să lase
mai jos bolta bisericii
să-l ating şi eu pe Dumnezeu.

duminică, 29 noiembrie 2015

Text în care răsare soarele



Când îi văd
gura umedă
de parcă
ar fi sărutat
o orhidee
transpirată
din cauza
emoţiilor,
cuvintele mele
se îmbibă
cu vapori
de lavandă,
şi în scurt timp
fusta ei
temătoare
intră la apă,
lăsând
să îi răsară
genunchii
ca două cereri
de dragoste.

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Citate selenare



Mi s-a recomandat
să fac flotări
contra singurătăţii,
să nu mă spăl
cu zăpadă
pe faţă
că e posibil
să memoreze
adresa
ridurilor mele
şi să mă viziteze
din ce în ce mai des,
să nu mai chinui
visele
supraponderale
cu diete asiatice,
poemelor
să nu le mai aplic
şocuri electrice
pentru a fi luminoase,
să nu trec în fugă
prin firul de nisip,
s-ar putea divide
până devine
un imens pustiu
şi inima mea
nu are atâta suprafaţă
să îl poată acoperi.

vineri, 27 noiembrie 2015

Cu visele la registratură



În ochii ei
există
un conflict
luminos
între verdele
crud al lanului
de grâu
şi exploziile
albastre
ale dimineţii,
îi simt privirea,
subliniind
cu fulgere secrete
dorinţele
nescrise
ale cearşafului,
perdelele fac febră,
ferestrele se pătează
din cauza emoţiilor,
umbrele se retrag
într-un colţ
în vârful picioarelor,
în aer
sunt vremuri barbare
de iubire,
să nu-mi fie rănite
fanteziile
cu vreo grenadă
de lavandă
ascunsă
între şoapte
mă ascund
în spatele
inimii ei
până îşi coboară
pleoapele
asemeni unor aripi
peste o călătorie viitoare.

joi, 26 noiembrie 2015

Punctuaţie alternativă



Dacă ar fi să folosesc
oameni
în locul semnelor
de punctuaţie,
între două substantive
despre sărăcie
aş aşeza un cerşetor,
când urmează o pauză
aş pune
un bătrân aţipit,
lângă un adevăr
aş planta
unui lunetist,
ca semn de întrebare
un spion,
drept paranteze
două surori gemene
îndrăgostite
de acelaşi bărbat,
în loc de virgulă
o femeie ghemuită
de singurătate,
drept punct
aş invita un preot
să încheie nasturii
frazei
şi ţină o slujbă de adio.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Obiecte de întâmpinat soarele



Am ascuns
şezlongul
într-o debara
alături de mulajele
îmbrăţişărilor
din tinereţe,
de câte ori
îl vede soarele
începe
operaţiunea
de bronzare,
acum câteva zile,
uitând
un manuscris
pe el
am găsit
tânăra
dintr-o metaforă,
plecată în strofa
unde e voie
să se facă nudism.

marți, 24 noiembrie 2015

Un drum cu umbre insolubile



Toată viaţa
tata
s-a chinuit
să bage soarele
în brazde
cu picioarele,
mai ales după ploaie
când lanurile de grâu
visau între braţele lui,
îmi amintesc
când mi s-a îngroşat
vocea
razele ajunsese
la adâncimea
de zece veri,
când m-am ras
prima oară
lumina
de-abia mai respira
în singurătatea
înaltă de doi metri,
avea o teamă
că nu cumva
sub pământ
să nu vadă
când laptele
pus la fiert
dă pe dinafară
şi uscă
rădăcinile ierburilor.

luni, 23 noiembrie 2015

Pericol în weekend



Am eliminat
serpentinele
periculoase din vise,
pe aceste trasee
nu-mi şopteşte nimeni,
nici femeile
între două vârste
nu-mi fac semne
cu inima,
dacă opresc
într-un oraş invizibil,
prefăcându-mă
că vorbesc la telefonul
blocat de cuvinte inutile
în jur sunt
numai saluturi de adio
ca şerveţelele albastre
ale dimineţii
fluturate pe un peron,
fără semne de circulaţie
un vis mă poate ucide
cum pe un fluture îndrăgostit
respiraţia unui trandafir.


duminică, 22 noiembrie 2015

Text cu erori




Înainte
de a-i pune
inelul pe deget
i-am trecut
inima prin el,
fără
să-mi dau
seama
că aceasta
vă lua forma
unei sfere
plină de iubire
şi îi va fi
extrem
de uşor
să se rostogolească
prin biografia
altor bărbaţi.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Parolă cu branule



Mi-am bandajat
sentimentele
şi inima mea
pare îmbrăcată
în tifon,
bătăile
s-au estompat
atât de mult
că de vrei
să o auzi
cum strigă
lumii
să se dea la o parte
că nu mai vede
poemele
plecate
să-şi caute cititori,
trebuie să intri
lângă ea
şi să-i pui
o branulă
legată
la un trandafir.

vineri, 20 noiembrie 2015

Iubire conectată la tubul de oxigen



Nu mi-a spus
cum o cheamă
să nu-i descopăr
între literele
numelui
lava stinsă
a iubirii
sau vreun labirint
de trandafiri
pe unde soarele
se minunează
închinându-se
cu umbre,
trebuia
să ajung la ea
când se întunecă,
dar pe uşa
de intrare
am găsit
un soare desenat,
a trecut
aproape un deceniu,
de când tot aştept,
cu focuri de artificii
în inimă,
să apună.

Coregrafii refuzate



M-a ameninţat că va părăsi
toate manuscrisele mele,
să fiu pregătit să pun ceva
în locul spaţiile albe,
poate o ploaie
mărunţind timpul,
o pădure de mesteceni
rămasă pe gânduri
după ce veacul
s-a terminat în mijlocul ei,
s-a săturat ca trupul
să-i fie ţinut prizonier
 în metafore,
să înoate în mii de propoziţii
pentru a salva ideile de la înec,
să urce cu un lift imaginar
până la ultimul etaj
al unui sonet
să fie văzută din depărtare,
nu mai poate rabda
singurătatea ascunsă
între silabe,
mai ales că nu-i niciun critic
disponibil
să îi spună cât e de frumoasă,
dansând prin interiorul cuvintelor.

joi, 19 noiembrie 2015

Egoism în flăcări



Între mine şi ea
noaptea este
atât de presată
că abandonează
luna
pe cearşaf
şi se retrage
în groapa săpată
de ziua de ieri,
aerul
devine fierbinte
ca un vis
ce a făcut
febră,
e un spaţiu
mai strâmt
ca o idee
nefolositoare
pe unde
nu ar putea trece
nici respiraţia
unui manuscris,
nimic
nu încape
între noi
în afara
exploziilor solare
din artere.

Ocolind precum un nor soarele



Şi-a schimbat
pieptănătura,
acum are cărarea
pe partea
unde visele
sunt mai neatente
să le pot citi
mai repede,
trecându-i
mâinile prin păr,
obligatoriu
mi-am modificat
şi eu traseele,
ca să ajung
în grădina de vară
a sângelui ei
să aranjez aleile
în aşa fel,
încât soarele
să le parcurgă lejer
trebuie să ocolesc
tivul
de la cămaşa de noapte
şi să străbat
colinele domoale
şi albe
pe care le aud
cum mă imploră
să produc inundaţii.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Pudriera cu politeţe




Când simte
soarele
încetinind
în trupul ei,
lucrat din tăceri
de privighetori,
de parcă ar vrea
să-i ierarhizeze
simţurile
în ordinea
în care devin
agresive,
când aude
semnificaţia
ascunsă
a paşilor,
lăsând urme
crude
pe covor
pentru a putea
fi memorate,
din cearşaf
frigul iese afară
fără să-l invite cineva.

marți, 17 noiembrie 2015

Carieră la preţ scăzut





Nu mi-am scris
numele
pe nicio carte
de vizită
sau pe vreo
scrisoare
de dragoste
în care îi cer
unei femei
să prelungească
cu trupul ei
primăvara
cu câţiva
centimetri
de teamă
ca nu cumva
cerneala
să aibă
un deficit
de hemoglobină
să îmi devină
biografia
anemică.

Personaj în rol secundar



Dintre artişti
o prefer pe ea,
când se apropie
aud
cum preşul
de la intrare
se scutură
de paşii
necunoscuţi
să nu o incomodeze
şi ia forma
unei inimi,
iar plăcuţele de frână
cu care încetinesc
viteza sângelui
se încing atât de mult
că pe cămaşă
îmi apare
un fel de ecran
cinematografic
unde o văd
cum îşi dă părul
într-o parte
să am loc să intru
în mijlocul fanteziilor ei.

luni, 16 noiembrie 2015

Dificultăţi imaculate



Nu ştiu
să dansez cu ea,
deşi şosetelor
le pun
muzică ritmică
în fiecare noapte.

Becurile din casa
s-au ars
de când mi-a arătat
prima oară
cum soarele
îi umblă singur
prin trup
acum,
citesc rugăminţile
de pe cearşaf
la  zâmbetele ei.

Nu îndrăznesc
să-i spun
cât este
de frumoasă
să nu scap
vreo zonă
de nobleţe,
dar îi arăt
cardiograma mea
neretuşată
ce pulsează
ca un poem
citit prima oară
într-o sală
plină cu spectatori.

duminică, 15 noiembrie 2015

Un şcolar îndrăgostit




Am abandonat
câteva poziţii
de luptă,
am părăsit postul
de santinelă
ca singurătatea
să nu intre în oraş,
împotriva fulgerelor
mi-am ascuţit
umbra
ca pe un creion negru
cu un briceag de lumină,
nu mai păzesc
liftul
ce îmi cară tinereţea
la ultimul etaj
să aibă
de unde se arunca
în gol,
singurul lucru
ce mă preocupă
este ca atunci
când împart iubirea
pe fiecare zonă
a trupului ei
să nu rezulte zecimale.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Concluzie cu paşi de dans



Am spart uşa
de la cămăra
să văd
dacă tinereţea mea
e ascunsă acolo,
am deblocat
uşa şifonierului
în care
nu mai umblasem
de un deceniu,
palide
umbrele mele
stăteau pe umeraşi
asemenea unor cămăşi
pline de frig,
am răsfoit
calendarul,
înclinat din cauza
singurătăţii,
nu am descoperit,
decât umbra
a zilei de ieri
strivită de perete,
singurul semn
de luat în seamă
a fost
că sub un text
înghemuit de migrene
am găsit
paşii uitaţi
a unei femei
de la ultimul  dans.

vineri, 13 noiembrie 2015

Text cu virgule sub formă de viori



Duşumeaua
din camera mea
e bătută
din scândură de paltin
adusă din Norvegia
bună la fabricat viori,
aici, inima
numără cu voce tare
îmbrăţişările
ascunse
între două bătăi,
dacă o coală de hârtie
face migrenă de prea
multe metafore
se aude
cum elimină
foşnetul pădurii
pe fereastră
să îşi revină,
iar de o femeie
împinge fanteziile
din pat
pe jos
zgomotul lor
este asemenea
unui telefon mobil
scăpat din mînă
plin de cuvinte
îngroşate
pe margini de iubire.

joi, 12 noiembrie 2015

Bijuterii lângă care îmi place să adorm



Mă afundam
în subsolurile
mentolate
ale trupului ei
cum ai coborî
treptele de lumină
ale unei cărţi
filă cu filă,
soarele din artere
îi devenise fluid
şi am alunecat
în spatele inimii,
nu mai aveam
contact
cu lumea,
mi se părea
că nu este
îndeajuns de goală
să pot întrerupe
minutele,
singurul lucru
pe care mi-l amintesc
este curbura
coapselor ei
transformată
într-un şezlong
nerăbdător.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Prizonier lângă o cana cu ceai



Dormitorul meu
s-a micşorat
atât de mult
din cauza frigului
că i-ar fi greu
unei femei
să încapă
cu toate fanteziile,
şi biografia
mi s-a strîmtat
în partea în care
era descrisă tinereţea,
noroc cu aceste
tăceri lungi
de mai aud
ce se întâmplă
prin inima mea,
bine că nu am moştenit
vreo fanfară
să cânte  marşuri
melancoliilor
ce urcă
în ferestre,
să nu fiu luat
prin surprindere
de vreo fericire
fugită de acasă
elegiile le citesc
prin gaura cheii.

Plasture lipit pe un ţipăt



În mine tăcerile
sunt eligibile
oricare poate reprezenta
coloana vertebrală
a unei elegii
sau axele centrale
ale unui pustiu
în devenire,
degeaba am săpat
un şanţ
în jurul casei
să nu aibă
pe unde intra,
în zadar
am scuturat
preşul de intrare
de paşi
să creadă
că nu locuieşte nimeni
m-am trezit cu ele
în mijlocul sufletului,
prin această reţea
ca de sârmă ghimpată,
numai cineva
care nu îşi iubeşte trupul
poate ajunge
la inima mea.

marți, 10 noiembrie 2015

Duminica de la colţul străzii



Mi-am furat
singur tinereţea
asemenea unui tâlhar
ce îşi sustrage banii
din propriile buzunare,
a fost ca atunci
când cineva confiscă
tristeţea unei elegii
şi o foloseşte
să îşi astupe
o parte din biografie
sau încercă să inhaleze
dintr-o coală de hârtie
freamătul pădurii
să nu îi răvăşească
propoziile.

M-am autodenunţat,
am înşirat
toate erorile şi îndoielile 
pe un şerveţel,
l-am ştampilat
cu inima
şi l-am trimis cerului
să se şteargă pe frunte
când transpiră,
mutând eternitatea
din stele în inimi.

luni, 9 noiembrie 2015

Aeroport camuflat



Inima mea
e ca o pistă
nesfârşită
unde ea,
aterizează
în fiecare seară,
provocând
o adiere mentolată
în artere.


Din cauza
fanteziilor
suprafaţa
e plină de noduri
şi de fiecare dată
îi sar cerceii
de la urechi
ca într-un joc
al iubirii
copiat
după loviturile
de stat,
asta explică
de ce sub petele mele
de sânge
fericirea are forma
unor monezi de aur.

Ploaia ce mărunţea timpul




Picăturile de ploaie
făceau găuri
în singurătatea
de pe străzi,
era un mod
ritmat
de a-mi spăla
gândurile
de intimităţi
amânate,
să nu le uit
numărul
făceam noduri
la batistă,
după ce
nu am mai avut
cu ce ţine evidenţa
am început
să înnod
panglica roşie
a sângelui meu
şi în scurt timp
am devenit
un vis cu denivelări.

duminică, 8 noiembrie 2015

Nemuriri ilicite



Textele
mă ameninţă
cu semnele
de punctuaţie
să le părăsesc
teritoriul
să îşi poată
declara
independenţa,
asemenea
unei patrii
care anunţă
victoria
libertăţii,
urcând poeţii
din scrierile postume
în mijlocul stemei.

Vorbe de clacă



Lumea vorbeşte
despre moarte
din auzite,
unii zic
că are
cele mai bune
materiale
de curăţenie
din univers,
scoate şi umbrele
căzute greşit
între bătăile inimii,
este
ca şi când ai spune
că sângele
ţi-a orbit
şi cauţi
în interiorul
unui poem
un felinar
să poţi ajunge
acasă
sau că iubeşti
două femei
în acelaşi timp
pentru a avea gemeni.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Poem eretic



Nu ştiu unde să mă bag
să mă pot odihni de mine,
sunt ca o cutie poştală
în care o mână
necunoscută
înghesuie scrisori
timbrate cu asfinţituri.

Hainelor le-am făcut
asigurare casco
să nu mi se rupă nasturii
şi vreo femeie
ca o săgeată
să mi se înfigă
în inimă fără să simt.

Nu am găsit loc
liber,
nici în filiale iubirii
deschise
de tinereţea mea
în multe oraşe
imaginare.

În aceste vremuri
în care soarele
nu mai răspunde
la comenzi
cel mai inteligent
e să aştept
ascuns
într-un băţ de chibrit.

vineri, 6 noiembrie 2015

Poem scris în genunchi



Mai ales toamna
când mi se măreşte
golul din inimă
şi pot citi
de la distanţă
amprentele frunzelor
lăsate pe cer,
simt cum mama
îmi umblă
prin sânge
cu polonicul
în mână,
întrebându-mă
dacă ciorba
e prea fierbinte.

Ştiri de ultimă oră



Am renunţat
să mai caut
umiditatea optimă
pentru săruturi,
să aduc adeverinţe
pentru a demonstra
că inima mea
are forma patriei.

Am abandonat
tehnica de iniţiere
a fericirii 
la fel cum laşi
un autoturism
în mijlocul câmpului
că nu are caroseria
proiectată
pentru a face dragoste.

Am refuzat
să îmi tratez ridurile,
punând frână planetei
cu tinereţea mea
să se învârtă mai încet,
în această lume
unde inimile oamenilor
aşteaptă după gratii
cred că aruncatul coliviilor
este o investiţie în libertate.

joi, 5 noiembrie 2015

Călătorie la comandă



Prezentul
pe care îl simt
cum urcă
timid
în ferestre
şi ne aruncă
clipele în faţă
ca pe nişte
vreascuri aprinse,
provocându-ne riduri
fără măcar
să ne ţină minte
chipul,
mi se pare
că este asemenea
unui xerox
invizibil
ce face
atâtea copii
din noi
până când
hainele
cu care suntem
îmbrăcaţi
seamănă cu cele
ale părinţilor noştri.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Fotografie de sezon



Am întrerupt
relaţiile diplomatice
cu modestia
când am văzut
că suferinţele
pot fi vulcanizate,
tacerile reşapate,
şi regretele sudate.

Am aruncat
caietul cu principii,
observând
cum regimul politic
pune grenade
în texte
şi sub unghiile
netăiate
ascunde lingouri.

Cu prosopul umed
mi-am şters
praful de pe inimă
să nu îmi falsifice
cardiograma,
am luat o mână de ţărână
nefolosită
şi am aruncat în faţa
acestui deceniu
ce a deschis larg porţile
ca visele mele
să fugă de acasă.

marți, 3 noiembrie 2015

Un prun cu perucă



Capitalismul
din patria mea
este ca un soi
de prun plibăreţ,
are florile legate la ochi
şi nu vede pe unde merge,
să scape de crengile uscate
şi-a cumpărat un gater,
învârtit de umbre grizonante.


Frunzele nu respectă
orarul de muncă,
mersul lui
e mereu ameţit
toate păsările
ce îl vizitează
miros a alcool,
ramurile au infirmităţi
sunt pline
de noduri cu ceaţă 
şi când bate vântul
ne lasă riduri pe faţă.

A ajuns
în cartierul meu
buimac
unde de veacuri
sărăcia e la post
nici aici
câinii nu mai vor să latre
decât contra cost.


luni, 2 noiembrie 2015

Concurs de ţipat



Am început să redactez
înjurături
înainte de electrificarea
tuturor satelor.

Folosesc cuvinte
necredincioase
împrumutate de la şomeri,
au în ele praf de puşcă.

Sudalmele mele
sunt de unică folosinţă
dar pot fi trase la xerox
şi distribuite în oraş,
chiar dacă uneori provoacă
eclipse de soare.

Am un orar de suduit,
după ce se lasă noaptea
mă opresc
să nu se spună că lucrez
peste program
să capăt notorietate.

La un concurs de invective
m-aş clasa pe locul doi
primul, revenind
celor douăzeci de milioane de locuitori.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Nu vreau să mătur dimineţile de pe străzi



M-am apucat să mătur
prin inimă,
se adunase prea multe
tristeţi nealterabile,
singurătăţile
îşi ridicase
corturi
în intravilanul sângelui
de parcă s-ar fi  aflat
pe litoralul
unei mări secate.

Cu ciornele vieţii mele
pe care intenţionam
să le corectez
aş fi putut întocmi
o gazetă de provincie,
dar când am ajuns
în camera
cu  îmbrăţişări
am văzut
cât de frumos
erau împletite,
asemeni razelor soarelui
în cupa unui nufăr,
am renunţat,
dacă aş fi continuat curăţenia
m-aş fi simţit ca un medic
care mototolind
cardiograma pacientului
l-ar omorî.

vineri, 30 octombrie 2015

Indiferenţa ca o umbră nesătulă



Pe cine interesează
că dimineaţa măturătorii
îmi strâng
idealurile pierdute
pe străzi
ca pe nişte coli
de hârtie mototolite.

Cui îi pasă
că aseară
nu am putut aduna
câteva raze
de lună înţepate
de o pereche de sâni
răzvrătiţi.

Mă aude cineva,
implorând
scrisoarea de adio
să nu ajungă
la destinaţie
şi să producă răni.

 Ştie careva
din această lume
că nu mai am bani
de benzină
să le pun aripilor
şi că am rămas blocat
între două manuscrise.

În zadar am îmbrăcat
poemele în pantaloni scurţi
poate mama vreunui şcolar
îşi găseşte timp să le admire,
s-au găsit repede binevoitori
să mă excludă
din biografia mea
că hărţuiesc femeile cu metafore.

joi, 29 octombrie 2015

Transfuzie cu extaz



Ca să-i pot descrie
foşnetul pe care îl face
când se răsuceşte
pe tocuri
într-un text luminos
scrijelind hârtia,
decolteul
gândurile nesigure
când îi răsfoiesc
fanteziile
ca pe o carte
necitită de nimeni.

Ca să pot rezolva
problema
de geometrie
a picioarelor,
să notez
după ce măsor
cu ruleta sângelui
ce lungime are
tăcerea mentolată
din trupul ei, 
trebuie să fac
o transfuzie
de globule roşii
de la ea
stiloului meu.

miercuri, 28 octombrie 2015

Test de paternitate




Ca preşul de la intrare
să aibă
pe cine aştepta
iarna trecută
am făcut
un copil de zăpadă.

Era o încercare
de reîntoarcere
în mine,
o refacere
a unei bucurii
uitată demult.

A doua zi
crăiasa zăpezi
a scris
pe covorul de nea,
trebuie
să te supui
testului de paternitate
dacă vrei
să te primesc
în palatele mele.

Visând neglijent



Între locul
în care m-am ras prima oară
şi cel în care spionam
o fereastră ore în şir
mergeam cu tramvaiul.

Mereu dorisem
să mă îndrăgostesc
în mers
asemenea unui tei umblător
înflorit de curând.

Tot drumul visam
că într-o zi
voi putea construi
un mijloc de transport
ultraconfortabil,
având roţile fabricate
din zâmbetele ei,
asemeni unor imense
monede mentolate,
că de va deraia vreodată
să ştiu că nu au fost sincere.

marți, 27 octombrie 2015

Plecând printr-un poem



Ca şi când ar vrea
să coboare
în propoziţii
să lase acolo
o parte
din lumina ei,
uneori dimineaţa
când se dă jos
din pat
calcă
pe manuscrisele
întinse pe jos
şi tălpile fierbinţi
ard cuvintele,
în urma ei
versurile
rămân scrise 
cu spaţiile albe
de parcă
absenţa ei
a trecut
peste aceste coli de hârtie.

luni, 26 octombrie 2015

Gura pe post de prim ajutor



Inima ei
este asemenea
unui carburator,
dacă are impurităţi
îmbrăţişările
sunt intermitente,
iubirea
i se scurge pe covor
ca un fir de benzină,
coapsele
i se încălzesc greu
ca în unele filiale
ale dragostei 
ce nu au sobe,
cuvintele i se înclină
de parcă în ele
s-ar fi refugiat
oboseala mării.

Lumina dintre noi
e plină de noduri,
nimic nu mai este
ca la început,
sărutul meu
trebuie să fie
mai puternic
ca o tornadă
să îi aspir
toate corpurile străine
din trup.

duminică, 25 octombrie 2015

Lumini îngrijorate



Era îngrijorată,
când o invitam
să ia loc
într-o strofă
pentru a-i lumina
sensul,
să nu-i rămână
tinereţea blocată în rime.

Îi era teamă
să intre în pădurile,
mirosind a secole arse
să nu fi rămas
într-un  trunchi de copac
un trib de canibali
şi să-i mănânce
bărbaţii ascunşi în vise.

Avea grijă
să aibă mâinile
mereu parfumate
ca nu cumva
să facă un accident
şi cineva sub pământ
să dorească să i le sărute,
nu avea încredere în hazard,
la fel ca o femeie frumoasă
pe care am cunoscut-o în tren
ce îmi spunea că e însărcinată
de un sfert de oră
şi este speriată
că nu va găsi lapte praf.

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Umbra mea nu are ceas



Fără ceas
umbra mea,
nu ştie ora
când sunt
dezamăgit
să se chircească
sau când inima
declară
legea marţială,
nu cunoaşte
momentul
când trebuie
să se apropie
de o umbră de femeie
să o îmbrăţişeze.

Din această cauză
mi-am schimbat
catarama de la curea
cu o clepsidră
să audă
câte fire de nisip
se scurg
când sunt fericit
şi să zâmbească.

vineri, 23 octombrie 2015

Legitimaţii rimelate




Tipografia
la care executam
bilete de intrare
în inima mea
s-a defectat.

Sângele
mi se zbătea
în artere
de parcă era
după gratii.

Mă simţeam
singur
ca un ponton
abandonat,
înspăimântat
am confecţionat
legitimaţii
din manuscrisele
ce m-au rugat
să le uit,
poate cineva
îşi recunoaşte
chipul într-o strofă,
ca într-o cană de ceai
ce aşteaptă pe masă
din deceniu trecut,
şi va dori
să revadă traseele
pe unde altădată
intimida primăvara
cu frumuseţea ei.


joi, 22 octombrie 2015

Rezolvând probleme de geometrie



Strecoară-mi pe lângă
gulerul cămăşii
puţin soare din zâmbetul tău
să-mi încălzesc cuvintele.

Trece-ţi degetele
prin părul meu
şi spune-mi că visele
sunt la fel de supraponderale.

Gândeşte-te ce mărime
să aibă patul
să încapă lângă noi
toate fanteziile lumii.

Vezi dacă mi s-au fisurat
mâinile
din cauza singurătăţii
să nu-ţi rănesc îmbrăţişările.

Înveleşte-mă cu trupul
poate nu mă mai găsesc
asfinţiturile
să mi se scufunde în artere.

Acum, lasă-mă să rezolv
problema de geometrie
a picioarelor tale
că mai sunt câţiva centimetrii
şi s-ar putea să fiu fericit.

O ruletă uzată



Am vrut ştiu
cât de înalt
este văzduhul
din poemele mele,
câţi centimetrii
mai sunt
până vine iarna
să-i ascund
trupul mentolat
între versuri,
cât trebuie să lărgesc
compartimentul din inimă
cu destinaţia locuinţă
să încapă patria.

Uneori becurile
din mine sunt arse 
şi doresc să aflu
care e distanţa optimă
la care trebuie
să mă aşez
faţă de doi sâni
să văd să citesc,
câţi milimetrii
mai sunt
până la meridianul
de unde se spune
că începe nefericirea,
dar când am privit
ruleta roşie a sângelui
era atât de uzată
că de-abia mai disting
subunităţile de măsurare.

miercuri, 21 octombrie 2015

Zâmbind într-un text luminos



Nu îşi suporta
frumuseţea singură,
uneori protesta
împotriva singurătăţii
dezbrăcându-se
în faţa oglinzii,
ar fi vrut
să-şi dea melancolia
prin maşina de tocat,
dar îi era teamă
să nu mărunţească
şi tinereţea,
disperată
şi-a tras zâmbetele
la xerox
şi i le-a dat dimineţii
să le distribuie în oraş.

Lied la două viori



Jocurile olimpice
ale iubirii
le organizam
pe trupul ei,
aranjam îmbrăţişările
în ordinea decisă
de cardiograma
imprimată pe cearşaf
în spaţiile
dintre cuvinte
simţurile
executau
exerciţii uşoare
să nu devină
prea repede agresive,
după ce îi aprindeam
flacăra în ţesuturi
începeau întrecerile,
în timp
ce suflete noastre
ca doi spectatori
invizibili
ne priveau din tribună.

marți, 20 octombrie 2015

Un clavecin hrănit cu veacuri



Mai am globule roşii
din mileniul trecut,
însă  primăvara
nu a încetat niciodată
să-şi deschidă filiale
în arterele mele
şi nu m-a întrebat
cine sunt eu
de las ideile să iasă în lume
cu decolteuri adânci.

Dimineţile ocolesc
prin pădurile de brad
doar să-mi aducă
prospeţime în cuvinte,
iar vântul
ce-mi răsfoieşte
biografia în fugă
încă împrumută
din visele mele iluzii
să-şi construiască aeroporturi.

Nici semnătura
nu mi s-a ruinat
poetul este
puţin  înspaimântat
ca nu cumva
când îi dăruiesc
ei,
un buchet de trandafiri
să mă înţep
şi sub petele de sânge
să se vadă
un clavecin interpretând
o fugă de Bach.

luni, 19 octombrie 2015

Prognoza meteo




Citesc
prognoza meteo
în părul ei
şi observ
că în sudul
inimii mele
pătrunde
un val de căldură
tropicală
ce ar putea
să-mi evapore
hainele,
în zona gâtului
din cauza
al respiraţiei
tot mai rapide
şi răcoroasă
propoziţiile
vor face noduri,
zona centrală
a trupului
va fi brăzdată
de descărcări electrice,
vor fi atât de puternice
că nu voi putea fi salvat,
decât dacă ea face
din cămaşa de noapte
un  paratrăsnet de mătase.

duminică, 18 octombrie 2015

Poem ce nu poate fi citit



Striveau noaptea
între trupurile lor
până răsărea luna
pe cearşaf.

Îşi înapoiau
îmbrăţişările
de fiecare dată
ca celălalt
să nu sufere
în absenţa lor.

Le era teamă
că încetarea
temporară
acestei rotirii
stelare
mâinile lor
se vor speria
de infint.


Scriau un poem
atât de frumos
că  lemnul de brad
din care era patul
pentru prima oară
de când părăsise
pădurea
regreta că e orb
şi nu poate să-l citească.




sâmbătă, 17 octombrie 2015

Muză dată în urmărire generală




A fost o vreme
când eram  decor
şi personajul principal
în textele mele,
îmi încălzeam cuvintele
introducând cocs
între silabe,
nu făceam economie
de gesturi şi scaune
când invitam primăvara
să ia loc în propoziţii,
dar când hainele mele
au primit
un bilet de adio
de la rochile ei
nu mi-a mai rămas
decât să-i desenez inima
pe parchet
cu rujul pierdut.

Am ajuns
o grămăjoară
de sentimente
care îi acoperă chipul
scufundat în versuri
să nu i se vadă
ridurile provocate de uitare.

Exerciţiu aritmetic




Dacă ar fi să scad
din viaţa mea
timpul
în care am visat,
nu mi-ar mai rămâne
minute
să traversez grădina
să văd
dacă a mai căzut
vreun meteorit
în spatele casei,
nu aş avea vreme
să şterg
cu prosopul
mâzgăliturile
făcute
de unele femei
pe inimă mea,
m-aş subţia
atât de mult
că aş putea trece
printre două cuvinte
fără să le rănesc.

vineri, 16 octombrie 2015

Ploaia se închină cu fulgere




Ecuatorul tinereţii
a început
să mă strângă
la mijloc,
poate s-a lipit
prea multă
sigurătate de mine
sau asfinţiturile
fugite din numele
bunicului meu
mi s-au înghesuit
sub cămaşa,
e posibil ca tristeţea
din vreo elegie
să fi rămas
în trupul meu
ca o toxină
ce se divide haotic,
nu ştiu
unde să găsesesc
o ascuţitoare
cu formele unei femei
să-mi radă de pe trup
câteva anotimpuri
să nu mai simt
prezentul
ca pe o durere
şi ploaia
ce îmi şterge paşii
să nu se mai închine cu fulgere.



joi, 15 octombrie 2015

Autostrada cu desfătări




De aş concetra
toate sărbătorile
într-o zi,
adică momentele
când mâinile tale
se transformă
în raze de lună
şi de teamă
simţurile mele
devin agresive,
orele
în care îmi prescurtezi
cuvintele
cu albul trupului tău,
clipele
cînd albastrul
privirii tale
este asemenea
unei cereri
la extaz,
aş deveni
o autostradă mentolată
cu puţine
semne de circulaţie
pe care ai putea să şofezi
fără să îţi uzezi cauciucurile
cu care rulezi pe mine.

miercuri, 14 octombrie 2015

Umblând după iarbă




De câte ori
se aşază
în fotoliu
acesta îşi dă
husa jos
şi îşi aminteşte
când era
un copac înflorit.

Este atentă
să nu împingă
fanteziile jos
ca şi cum şi-ar face
o transfuzie
de la un trandafir
şi ar trebui
să-mi treacă
mâna prin păr
să-mi citească
gândurile ascunse,
genunchii
îi rămân liberi
şi privesc
spre mine
ca doi mei albi
lihniţi de foame.



Văzduh învolburat



Nu ştiu cum mai putem
trage linii drepte
când adevărul
a ajuns un dangăt ilicit.

Ne spălăm pe mâini
în şoaptă,
din cauza tristeţilor
umbrele noastre se gândesc
dacă nu e momentul
să ne părăsească.

Ridicăm diguri în artere
să oprim  suferinţele,
ne-am tăiat nasturii
de la palton
şi i-am cusut la sobă
să nu se risipească căldura.

Ideile se răzgândesc în constituţii,
zâmbetele nu mai au energie,
ne-am da prin maşina de tocat
melancolia
dar ne este teamă
să nu mărunţim şi tinereţea.

Sinceritatea e o imensă cruce
confecţionată din spoturi,
patria
gândeşte în fragmente
aud cum între bătăile inimii ei
se ascunde turma de voturi.

marți, 13 octombrie 2015

Un pian privit prin lupă




Să nu găseşti
prea multe erori,
i-am spus criticului.

Vezi că în primul vers
este fereastră deschisă
să intre prezentul
în casă
cu fluturașii de salarii.

Zecimalele de lumină
rămase după virgulă
au apărut
pentru că soarele
nu s-a împărţit exact
la numărul de cuvinte.

Între silabe
am pus
câte o floare de tei
ca  orbii
să parcurgă
linia versului după miros.


Ritmul l-am copiat
de la picăturile de ploaie
de asta rimele
sunt puţin umede,
pontonul şi corabia
din ultima propoziţie
reprezintă
tot ce a mai rămas
din tinereţea mea.

După ce a plecat
am văzut
că ultima strofă
e plină de sânge.

luni, 12 octombrie 2015

Reconstituiri trucate




Îmbrăţişările
de contrabandă
rămân imprimate
pe epiderma mea
ca şi când cineva
ar fi aruncat în mine
cu vreascuri aprinse.


Parcă soarele
s-a oprit o clipă
pe trupul meu
să privească
în calendar
când e ziua
solstiţiului de vară.



De sunt prins
în flagrant,
cu inima ei
în palme,
pentru stabilirea
sentinţei
cel mai mult
îmi plac reconstituirile
pe care mă străduiesc
să nu le fac cum trebuie
să se repete la nesfârşit.

duminică, 11 octombrie 2015

Rute stabilite după mirosul de lavandă




Când cerul devine îmbufnat
pentru că norii hărţuiesc
razele de soare
ca nişte adolescenţi
ieşiţi din curtea scolii,
climatul din arterele ei
nu mai respectă
nicio prognoză meteorologică,
braţele îi devin corăbii
încărcate de candoare,
inima priveşte
în oglinzile retrovizoare
să vadă dacă se apropie
cineva din spate,
însă simţurile
îi dau erori
asemenea unui gps
pe care trebuie să-l săruţi
dacă vrei să te ducă
la adresa
din gândurile tale ascunse.

Muza care nu inspiră





Suferinţa
e începutul morţii,
dar sunt lucruri
ce se simt bine
în această stare
şi nu îşi pierd conturul
în totalitate,
uşa de la intrare
face febră
când ea apăsă clanţa
şi rămîne
cu temperatura crescută
aproape o săptămână,
fotoliul îşi dă husa jos
când se aşază
şi îşi ridică fusta
să nu o mototolească
deşi tuşeşte din arcuri
de un deceniu,
ferestrelor
le dispar cearcănele
numai atunci când soarele
din trupul ei
luminează camera,
chiar şi colile albe de hârtie A4
ce suferă de vitiligo
din naştere
dacă încerc să le vindec
cu cerneală,
scriind metafore
despre pădurile din care vin
refuză zile în şir.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Dilema unui aspirant



Ca să îi descriu
frumuseţea
mi-ar trebui
zece mii de cuvinte,
numai dacă aş vrea
să vă vorbesc
despre mâinile ei
care îmi caută
conturul inimii
cu raze de soare
şi mă transformă
într-un jet de lumină
aş avea nevoie
de câteva sute,
singura soluţie
este să-mi imaginez
că este asemenea
unei mări liniştite
în care să mă afund
şi să o las pe ea
să obosească spunând.

Ritual cu noduri în gât



Dacă noaptea
trebuie să las 
uşa inimii deschisă
sau să îi pun zăvorul,
votez
între un trup alb
pe care îl visez special
să aibă în sânge
feline flămânde
şi o carte
în care are propoziţiile
sunt înclinate din cauza
greutăţii fanteziilor
unei femei frumoase,
însă de fiecare dată
găsesc voturile anulate
şi o las întredeschisă
să intre singurătatea.

vineri, 9 octombrie 2015

Sentimente succinte



Am o stare
ca şi când s-au ars
becurile din mine
şi tăcerea citeşte
istoria lumii
la lumina
unui felinar
din secolul trecut,
sângele
mi se pare o povară,
aerul s-a scumpit,
deltaplanul cu care
navigam peste vise
a cerut azil politic
în zâmbetul unei femei,
dacă cineva nu ridică
cuvântul patrie
de pe mine,
plin de braconieri
şi impostori,
mă sufoc
ca un fluturaş de salariu
sub greutatea nevoilor.

Seringa cu singurătate




Fac apel
la cei care nu au vândut
nicio poezie
şi îşi pot
transforma mâinile
în corăbii de legănat,
la cei care nu mai încap
în cuvinte
de prea multă imaginaţie,
de mă vedeţi prin oraş
visând ca un copac înflorit
care nu ştie ce drum să aleagă
să ajungă în America,
vă rog să mă aduceţi acasă
că am lăsat o strofă aprinsă
şi mi-e teamă 
să nu intre  singurătatea
de pe străzi înăuntru
să se ascundă
în duşumeaua din lemn de brad
sub forma unor scârţâituri.

joi, 8 octombrie 2015

Sala de masaj



Noaptea furase
cearcănele de la ferestre
şi încerca să le ascundă
în nuferii
de pe lacul din apropiere,
înjurăturile de peste zi
le parcase în grajd
cu puţina revoltă
rămasă în ele,
era atâta linişte
că auzeam
preşul de intrare
scuturându-se de paşi,
dacă despart
un cuvânt în silabe
se aude ca şi când
aş rupe vreascuri,
numai câteva
raze de lună rătăcite
făceau masaj
manuscrisului de pe masă
să resusciteze lumina din metafore.

miercuri, 7 octombrie 2015

Aplauze aţipite




Când recitesc
un poem
mă ridic în picioare
să se vadă că umbra mea
e zdrenţuită
numai în dreptul inimii,
îmi acomodez vocea
în aşa fel
să nu se răzgândească
vreo idee,
când încep să declam
tăcerea cucereşte totul
în jurul meu
de mi se pare
că mă aflu într-o sală
de spectacol
cu toate locurile ocupate
şi spectatorii aţipiţi
pe manuscrisul meu.

Cremă antirid pentru umbre



Sărăcia îmi ţine patria
în scaunul cu rotile,
zâmbetele
i-au încărunţit,
peste tot
ghilotine pentru vise,
zilele murdare de rugină
ne provoacă
cearcăne adânci,
vântul s-a urcat
pe o clădire
şi a intrat în grevă,
nu mai are lanuri de grâu
unde să se antreneze.


Când aud spunându-se;
dacă patria este în mine
ea este pretutindeni,
dacă eu sunt fericit
ţara e în extaz,
este ca şi cum
vrând să par mai tânăr
îmi ung umbra pe faţă
cu cremă antirid.

marți, 6 octombrie 2015

Femeia ca o boabă de cafea




Ştiu pe unde
să însoţesc
soarele în tine
să nu pară singur,
câte somnifere
să îi dau patului
să nu simtă
când dau
jos fanteziile
să îţi fac loc
lângă mine,
cu ce ulei
de trandafiri
să îţi ung încheieturile
să te  unduieşti
mai bine
ca o balerină,
am aflat
cum să te strig
fără să provoc
valuri în perdele 
îţi scriu numele
pe o petală
şi o mestec,
încă nu am învăţat
cum să scot
toată cofeina din trupul tău.

luni, 5 octombrie 2015

Remedii târzii



Când mi-e dor de mine
vorbesc cu băiatul
ce mi-a risipit tinereţea,
înfiinţând
filiale de iubire
în oraşe imaginare.

Când nu mai încap
în propoziţii
din cauza atâtor vise,
pe care le tot alung
din pat
să aibă loc o femeie,
sting becurile din casă
şi pun felinare între silabe.


 
Când strig
până  lărgesc
străzile din oraş
cât să poată merge
şi un copac umblător
fără să fie călcat
pe rădăcini
şi nu-mi răspunde nimeni,
simt nevoia
să bag preşul
de la intrare
în casă
să nu găsesc
singurătatea adormită pe el.






Sângele meu inundând întinderi de nisip




Nu ştiu câţi
centimetrii cubi din mine
reprezintă văzduh,
câte noxe
îmi rămân în suflet
după ce pomele mele
aprind felinarele
şi pornesc
în căutarea cititorilor.

Îmi şlefuiesc ideile
cu fum de ţigară,
revizia fanteziilor
mi-o face o tânără
la lumina stelelor,
dacă cineva îmi fură
un semn de punctuaţie
din aforismul despre succes
nu  caut vinovatul,
dacă vreo idee
se răzgândeşte
într-o frază scrisă de mine
nu spun că de vină
este regimul politic
sau prognoza meteorologică,
mai mult mă îngrijorează
inima
după cum îşi priveşte micile victorii.


duminică, 4 octombrie 2015

Primejdii subtile



Nu am putut
convinge copacii
să treacă
la catolicism
sau la altă religie
ca frunzele
să devină
atât de  credincioase,
încât să nu lase
nici vântul
să le mângâie.

Întreaga vară
am fost obligat
să îi supraveghez
din deltaplanul meu
în formă de vultur
ca nu cumva omizile
să se transforme
în politicieni.

Pantofi de urcat la cer



Pantofii mei
au crampoane
să nu cad în mine
şi să produc
alunecări de teren,
să mă pot căţăra
pe zidurile nopţii
până lângă pat
să dau fanteziile jos
să îi fac loc unei femei,
să nu alunec
pe holurile lucioase
ale memoriei
şi să sparg imaginile
celor pe care i-am iubit
şi dacă într-o zi
mă voi trezi
că soarele a rămas înfipt
într-un stâlp de telegraf
să mă urc
să îl duc înapoi pe cer.

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Privindu-mă într-un pahar cu apă




Bărbatul,
de pe celălalt trotuar
nu ştie
că am trecut la capitalism
şi oamenii
sunt atât de grăbiţi
că le rămâne
imaginaţia în urmă
sunt atât de ocupaţi
de nu au timp
să privească în ei
cum inima aşteaptă
după gratii
să fie vizitată
de un zâmbet,
speră de câteva decenii
că se va îndura cineva
să-l treacă strada
pentru că paşii lui au orbit.

Tinerețea nu are periferie





Sunt primul
din generația mea
care am plantat
în locul
bornelor kilometrice
arbori umblători
să micșoreze distanța
când  alerg spre ea
să-i aprind focuri în artere
sau când mătur străzile
de singurătate
şi lumini strivite.

Ca visător
am fost medaliat,
am inițiat promoții
pentru şerveţelele albastre
decupate din aerul dimineţii,
am adăugat
erate idealurilor,
am indicat cu inima
drumul de maci
pe unde câmpia
să ajungă la soare,
mi-a ajuns vremea
până la brâu,
dar tot mai încerc
să mut continente
fără să vărs
un pahar de apă de pe masă
sau să produc
răni lanului de grâu.

Ascuţitoare pentru idei




Primarul din oraşul meu ţine audienţele în fiecare joi noaptea între orele zece şi doisprezece. Nu faptul că întrevederea cu primarul are loc tîrziu din noapte mă deranjează pentru că foarte mulţi dintre concetăţenii mei au insomnii din cauza sărăciei, ci imaginaţia luxuriantă a edilului care are pe post de secretară un câine. 
Auzisem pe la cozi că patrupedul este inteligent şi politicos. Când cineva încerca să-i dea şpagă primarului lătra până venea un echipaj de poliţie. În hol era o canapea terapeutică şi câteva scaune. Eram în total vreo zece persoane. Aşteptam câinele să mă invite în înăuntru. Un domn venise cu un cojoc vechi în care viţuia o crescătorie de molii să ceară un apartament. 
Altul dorea subvenţie pentru a cumpăra ochelari cu vedere în infraroşu să-şi urmărească soţia când lucrează în schimbul de noapte. Voiam să ştiu de la edil dacă eu mor în locul unei femei pentru că ea nu are dezvoltat prea bine  simţul orientării în paradis cine suportă cheltuielile de înmormântare, eu sau ea. 
M-am aşezat lângă o doamnă drăguţă care avea actoria dizolvată în ruj. Îmi plăcea de ea. Mă şi vedeam strecurându-mă pe sub cămaşa ei de noapte subţiat ca o rază de soare prinsă între două emoţii. Mă gîndeam să o invit la mine acasă sub pretextul că am fobie faţă de gazul metan şi îmi este frică să aprind aragazul. Am renunţat repede. 
Mi-am adus aminte de strategia lui Alex. Ştefănescu de a cuceri femeile pe care o învăţase de la Grigore Vieru. Trebuie trezit în ele sentimentul de mamă ce ar duce automat la o protecţie excesivă  pentru cuceritor. Am început să mă plâng. Doamnă, mâinile mi-au rămas blocate între două strofe şi nu mai pot îmbrăţişa pe nimeni. 
Când am  intrat într-o fotografie să mă înlocuiesc pe mine că arătam prea suferind m-a surprins tramvaiul pe linie şi mi-a accidentat visele. Cineva m-a blestemat. Nu mă pot încălzi, decât acoperit de trupul unei femei. După cum îi creştea concentraţia de sare într-un început de lacrimă am crezut că am convins-o. 
Nu putea să mă ia în braţe la coadă la audienţe, dar îmi ceruse în şoaptă adresa. Bucuros am renunţat să mai intru la primar. A doua zi, doamna a sunat la uşa garsonierei mele şi mi-a zis; v-am adus certificatul de handicapat.

Inimi trimise la reciclare




Dacă văd
că zâmbetul ei
nu vrea să treacă
la ora de vară,
nu îi pot stinge
îndoiala din priviri
nici cu telecomanda,
în palmele ei
aerul nu mai fierbe
ca altădată
şi respiraţia
i se răcoreşte lent
ca o adiere
presată de nori
îmi dau seama
că soarele
din trupul ei
şi-a pierdut îndemânarea
şi trebuie trimis din nou
să facă şcoala de şoferi.


vineri, 2 octombrie 2015

Etichete pentru anonimi




Umblu cu îmbrăţişările
imprimate pe cămaşă
prin centrul oraşului.

Semnele de circulaţie
pentru inimă
le am desenate de piept.

Orarul cu ninsori
îl am tatuat
în epidermă.

Să nu atrag fulgere
costumul meu de haine
este ignifugat.

Pe tălpile pantofilor
ampictat
atlasul lumii
să nu mă rătăcesc.

Întotdeauna
port o sticlă
de benzină în buzunar
să am cu ce aprinde stelele
când  le scufund în propoziţii.

Contemporanii mei
vreau să mă recunoască
după aceste defecte,
ajutându-i să economisească
puţină memorie
fără să se străduiască
să îmi mai ţină minte numele.

joi, 1 octombrie 2015

Un vot exotic





Dacă ar fi să votez
o explozie solară
care face aerul mentolat,
produce ambuscade în artere,
bruiază cuvintele
şi nu mai pot fi decât şoptite
pune  praf stelar în simţuri,
devenind agresive,
arde becurile din casă
şi trebuie să folosesc inima
în loc de lanternă,
îmi aprinde gândurile
şi trebuie să declar
legea marțială
în haine,
aș alege-o pe cea
de sub cămașa ei de noapte.


miercuri, 30 septembrie 2015

Pledoarie pentru mirosul de stea stinsă



Fumul de ţigară
îmi face umbra
mai inteligentă.

El îmi ademeneşte
asfinţitul pe epidermă
ca noaptea
să-l transforme în trecut.

Ştie să-mi amorţească
singurătatea,
iar dacă din greşeală
intră în cuvinte
acestea nu mai vor
să se pensioneze niciodată.

Când mă despart de mine
rămâne el în urmă
să aibă grija de eşecurile mele
şi de va fi
să nu mai am cu să-mi cumpăr becuri
să înfăşor propoziţiile pe filamentul lor
pentru a fi  mai luminoase
o să vând
un kilogram de carne din mine
ce va mirosi ca o stea stinsă de veacuri.

Vinovat de lipsa unor picături de ploaie




Dacă unei femei
îi lipseşte un zâmbet
sau numărul
îmbrăţişărilor
este mai mic,
decât liniile
din cardiogramă,

Dacă visele ei
nu sunt egale
cu cele planificate
pentru că santinela
angajată să le păzească
a subtilizat câteva.

Dacă la uşa
de intrare în inimă
s-au dat
mai puţine bilete
faţă de câţi bărbaţi
sunt în interior,
pentru toate aceste
erori
mă bănuiesc pe mine.

marți, 29 septembrie 2015

Pudriera cu narcotice



De multe ori
nu visez cuviincios,
de nu ştiu unde
apare o doamnă
de parcă ar vrea
să facă reforma fanteziilor
după cum se ridică pe vârfuri
să ia o carte din bibliotecă,
aș putea
să mă odihnesc
la umbra sânilor ei
și să fac metafore
despre patrie,
devin emoţionat
asemenea unui bărbat
aflat la a doua pubertate
care îi dă drumul
unei albine
într-o cameră goală
și întunecată
să vadă
dacă înțeapă pe cineva.

luni, 28 septembrie 2015

Mesteceni gânditori



Înaintam cu grijă
printre poeţi
ca şi cum aş fi mers
pe sub  ramuri
pline de zăpadă
să nu le scutur.

Asemeni unor lorzi
coborâți din sonete
ocolesc prin istorie
firele de iarba rănite
să nu le calce
și să schimbe 
data echinocţiului de toamnă.

Ascultă zidurile
unei vechi catedrale
cum vorbesc
limba română cu sfinţii,
în cele din urmă au hotărât
să ceară
înfiinţarea unei linii de metrou
pe unde trece și veacul 
că de nu va mai citi nimeni poezie
lumina din ele
să aibă cu ce pleca
spre biblioteca celor
de pe lumea cealaltă.

Un pian cu clape expirate





Nu vă feriţi de mine,
am ideile ignifugate
să nu se aprindă
de trec pe lângă vreo femeie,
mâinile mele
ca două rezervoare de dragoste
au învăţat cele mai dificile îmbrăţişări.

Cămaşa s-a maturizat demult
nu mai îmi lasă inima la vedere,
zilnic efectuez pontajul
firelor de iarbă
să văd dacă sunt disciplinate,
încep munca
conform programului
şi îşi îndeplinesc
norma de fotosinteză.

Tramvaiul cu iluzii
l-am dus la fiare vechi
după ce a deraiat 
şi mi-a accidentat biografia,
de mă vedeţi
cu sudoare pe frunte
să ştiţi că fac eforturi
să aduc dimineaţa în oraş
ameninţând-o cu o ramură de brad.

duminică, 27 septembrie 2015

Amestecând vise în cafea



Nu îi este teamă
de gândurile mele ascunse,
altfel nu ar lăsa
trandafirul
pe care i l-am dăruit
să decline substantivul
dragoste,
pe genunchii ei.

Nu ar fi de acord
să-i însoțesc
soarele prin trup
ca acesta
să nu se simtă singur,
nu ar accepta
să ne ascundem
între două versuri
să-mi arate
continentele din fanteziile sale.

vineri, 25 septembrie 2015

Un cătun cu drumuri căzute în extaz



Singurătatea
de pe umerii ei
o ridic lent
și o așez pe umeraș.

Eșarfa cu care face
semne de adio zilei
o pun între două versuri
să uite mai încet.

Când simt
că soarele
din trupul ei
este singur
îl  însoțesc 
până când razele
eşuează în extaz.

De aş putea
să mă privesc
de pe un astru
cred că aş arăta
ca un cătun
din vârful muntelui
care a fost racordat
la energia electrică.

joi, 24 septembrie 2015

Horoscop înclinat



Emisfera nordică
a strigătelor
din sângele meu
o păstrez în frigider.

De spaimă
ca prima zăpada
să nu mă găsească singur,
între cuburile de gheață
am pitit orarul cu ninsori.

Dar, după ce am înghesuit
și cartea de identitate
ca ridurile din fotografie
să avanseze mai lent
mi s-a modificat semnătura,
literele
au intrat în hibernare
şi numele meu s-a înclinat
spre apus
ca o scrisoare deadio
plină de ger.

miercuri, 23 septembrie 2015

Lumină strivită

Arhiva mea de umbre
este într-o dezordine totală,
unele mai lungi
din vremea
când eram chiriaşul singurătăţii
sunt aruncate peste cele mai decolorate
de când iubeam pe furiş,
multe sunt zdrenţuite pe margini de răni,
altele au pete
din zilele în care soarele
era hărţuit de nori.

Ca să le pun în ordine
am apelat la o cosmeticiană
cu diplomă
în aranjarea îmbrăţişărilor
căreia i-am trecut
în contractul de muncă
obligaţia
de a se îndrăgosti de mine
poate aşa trupul meu
nu se va mai coji atât de agresiv.

marți, 22 septembrie 2015

Un bărbat ce îmi amintea de mine



Singur mi-am furat tinerețea
și am înființat din ea
filiale de iubire
în trupurile unor femei,
dar toate au intrat
în insolvență,
m-am trezit sărac
ca un proletar specializat
în deșurubarea iluziilor.

Am vândut tot ce aveam
motocicleta Harley Davidson
pe care o cumpărasem speranțelor,
pontonul de unde plecau
corăbiile pline cu idealuri,
atelierul de vopsit umbrele cu cerneală,
târziu am angajat
o santinelă
să-mi păzească imaginația
când am văzut că toamna
mi-a astupat
toți porii de pe trup
cu necunoscute tăceri.

Calendar pus în dificultate



Te rog,
să te prefaci
că nu mă recunoşti
când treci
pe lângă mine.

Simulează că scapi
o monedă
pe jos
şi după ce ţi-o înapoiez
dacă găseşti,
bătut pe o parte
chipul meu
când eram tânăr,
iar pe cealaltă
un pian acoperit de frunze
să ştii că în arterele mele
duminica nu s-a sfârşit.

luni, 21 septembrie 2015

Jurnalul cu primejdii



De câte ori
cobora din pat
duşumeaua
din lemn de brad
scârţia
sub frumuseţea ei.

Ca nu cumva
să îi tulbure
lumina din coapse
sau să i se înnoreze
cerul din artere 
și să îi dau inima mea
în loc de lanternă,
am luat zgomotul
asemeni unui tâmplar
îndrăgostit
și l-am înapoiat pădurii
să-l ascundă
în jurnalul ei de primejdii.

Există gravitație și în paradis



Nu cred că voi reuși
să finalizez
istoria trupului meu
şi să o trec în biografie.

Întotdeauna
rămân gânduri
nespuse,
ferestre deschise,
vise întrerupte,
mereu mai sunt
femei de iubit
ciorne neprelucrate,
facturi neplătite,
pe care va trebui
să le duc la îndeplinire
pe lumea cealaltă,
chiar dacă lumina e strivită
de un morman de pământ.

duminică, 20 septembrie 2015

Pudriera cu suferințe mentolate




Când ea
își trece degetele
prin părul meu
mi se electrizează
gândurile,
devin
ca niște filamente
de bec de o sută de wați.

Visele
fac brusc
tahicardie,
privirea mea
pare a unuia
ce are febră,
îmi plac
aceste suferințe
îmi spun
că femeile
pot iubi
cu orice parte a trupului.

Sacrificiu amânat




Aș vrea să-mi fac
un transplant de voce,
aș alege un răget de tigru
să sperii impostura din palate,
să le sparg
girofarurile de la pantofi
celor ce țin semafoare puterii
numai pe roșu,
să îi determin
pe cei ce și-au pierdut idealurile
să-și țină tinerețea adunată în pumni,
dar îmi este teamă
că atunci când mă voi întoarce în mine
cuvintele nu mă mai vor recunoaște
și mă vor reclama patriei
că nu mai știu să șoptesc.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Simțuri rătăcite



Numele meu
este prea imprudent,
se lasă scris
pe toate petecele de hârtie,
pe ziduri,
pe praful
depus pe semnele de circulație,
l-am văzut caligrafiat
și pe un costum de haine
din care eu lipseam
de câțiva ani
ce se îndrepta
spre nicăieri.

Dacă într-o zi
îi va veni ideea
să se perpetuieze
s-ar putea
să nu îi deschidă nimeni ușa
pentru că niciun copil
nu își  dorește
ca toată viața
să-și caute tatăl
risipit în cuvinte.

Condamnat să iubesc femei de peste hotare



De când am declarat
că uterele
trebuie să lucreze
în trei schimburi
să salvăm patria
de la dispariție
femeile fug de mine
ca de un papă
ce merge pe bicicletă,
ca și când nu aș fi mestecat
zambile
să albăstresc diminețile
sau nu aș fi măturat aleile
ce duc spre fericire
pe gratis.

În visele mele
mereu s-au perindat
doamne cunoscute,
însă de când am ieșit în public
dorm cu pijamaua pe dos
să nu mă recunoască.

Semn de carte cu inimă




Bibliotecara
din cartierul meu
miroase
a păduri apuse.

Se mișcă pe holuri
de parcă ar vrea
să asculte ecourile
din rafturile vechi de brad.


Părul negru și lung
e un fel de legitimație
de intrat în elegii
când vizitează poetul
uitat de lume
între două coperţi.

Tot umblând
prin lumina îngustă
dintre versuri și fraze
s-a subţiat asemeni
unui semn de carte
că de s-ar strecura
într-un roman
şi aş adormi cu el pe piept
sigur ar luneca
dintre file în pat.



Tristețea și-a prelungit programul


În lumea asta
în care minciunile
au parvenit,
toți fac flotări
împotriva depresiei,
și duminicile
sunt otrăvite de sărăcie
îmi este rușine
să fiu fericit.

O doamnă
pe trecerea de pietoni
m-a primit în zâmbetul ei
și nu știam
încotro să o iau de bucurie,
dar mă simțeam
față de ceilalți
ca un evadat
ascuns în lanul de grâu
la câțiva metrii
în fața unei secerători.

vineri, 18 septembrie 2015

Pianul care nu a avut niciodată succes



Uneori propozițiile mele
încearcă să provoace
avalanșe în oameni,
bagă în cantonament vântul
împreună cu două brize
poate nu mai călărește
acoperișurile ca un nebun,
pune păsările să facă sondaje
prin păduri
să știe care e copacul
ce memorează cel mai bine veacul,
însă atâta timp
când nu pot atrage fulgere
să le păstrez
între silabe,
efortul meu
este la fel ca al unei doamne
ce se străduiește
să excite un bărbat într-o fotografie.


joi, 17 septembrie 2015

Iubind ca un maratonist



Prezentul
din camera mea
este prea scurt
pentru ea
și îi rămân
mâinile și picioarele
dezgolite
ca și când ar îmbrăca
cămașă de noapte
a unei copile,
dar patul,
căruia îi dau
câte două pastile
de somn
să nu simtă nimic
când îl cotropim,
de atâtea emoții
până dimineața
se transformă
în rumeguș.

Pudriera cu evadări



Rana produsă
de eșarfa
unei doamne
ce-mi părăsește
inima
în grabă,
lăsându-mi
biografia mâhnită,
este asemenea
unei rufe
spălată neglijent
care pusă pe sârmă
nu se va usca
în următoarele
decenii.

Cochetărie în salonul tăcerii


Noaptea dormea,
ținând între degete
petale de trandafir.

Își odihnea
brațele între versuri
să-i rămână tinere.

Palmele îi erau
pavate
cu șervețele decupate
din albastrul dimineții.

Avea o teamă,
asemenea
unei propoziții nescrise
de erori,
ca nu cumva să moară
în somn
și mâinile ei
să nu arate impecabil
în situația
în care cineva
i le sărută sub pământ.


miercuri, 16 septembrie 2015

Ascuțioare pentru simțuri





Camera mea
este antifonată
cu câteva
straturi
de singurătate
să nu audă
preșul de intrare
ce vorbesc
dacă întâmplător
mă vizitează
vreo doamnă
pentru că mâine
când mă voi întoarce,
mirosind a lavandă,
 nu mă mai primește
în casă.

Patria mea ca o femeie cu sânii fleșcăiți



De când am trecut
la economia de piață
ideile nu mai rămân gravide,
între două bătăi de inimă
se întind poduri sumbre,
de vreau să mai văd orașul natal
ma cațăr pe turnuri de umbre.

Vântul și-a pus ochelari fumurii,
transpir la comandă
că soarele e șicanat de nori,
în nuferi nu se mai rotunjește lacul,
speranța a devenit e pierdere de vreme,
înspăimântați copacii
au luat aerul țării în spate
transformându-se în triști călători.


Capitalismul m-a prins în Munții Bucegi
unde-mi duceam trecutul să nu se risipească
de-atunci nu prea îmi mai aduc aminte
știu numai că gândurile mele sunt pline de răni
și când noaptea iese din cafeaua turcească
de durere, nu pot dormi decât în poeme
în care pumnii sunt îndreptați înainte.

Monedă de cumpărat umbre



Privind toamna
cum se caţără
pe ferestre
fără  să pot face
un gest
să o împiedic
mi se pare
că trăiesc
o dramă
unde eu,
personajul secundar
şterg scena de sânge
cu o cârpă
care a fost
cămaşa scriitorului.

marți, 15 septembrie 2015

Tragedie in care sângele de pe dușumea este șters folosind drept mop cămașa scriitorului

Mâine va fi congresul celor ce vor să ajungă în înalta societate. Străzile au fost blocate cu stabilopozi. Sub borduri şi în cuvintele paznicilor au fost puse grenade. La fiecare colţ de stradă se vând veste antiglonţ. Este o atmosferă specifică celor care scriu elegii după scenarii premeditate pentru a câştiga premii post mortem.
Am vrut să particip la acest congres, dar pe unde să ajung. Mafioţii reuşesc cel mai bine la astfel de reuniuni. Se înscriu la cuvânt abordează teme care au fost dezbătute cu mult timp în urmă de papă. Parchează democrația lângă o cocotă de la guvern și povestesc în încheiere cum apără patriotismul de insecte.
La intrare trebuie să spui o parolă care de cele mai multe ori seamănă cu un blindaj de oţel. Dacă ești de curând venit în branșă  trebuie  să garantezi că te vei sufoca dacă nu lauzi noua epocă sau  că te vei autoexila într-un trib de canibali. La intrare ţi se cere un certificat de înrudire cu hienele, altfel rişti să rămâi pe holuri.
Cei admişi înăuntru au șobolani pe umeri ca nişte epoleţi mișcători. Poartă fanioane, având pe ambele feţe desenate  haite de lupi. Înaintează spre loja capitalismului clonat. Am mai participat la un congres  ce s-a ţinut într-o portocală să nu audă nimeni ce se vorbeşte acolo. Era mare umezeală şi nu puteam să aprind, măcar o lumânare.
Știu că nu vor rata momentul acestui congres pentru a fi înnobilați. Ei ne vor conduce până se va întuneca de tot. Au  foarte mulţi mecanici ce repară maşinăria ruginită a puterii. Tramvaiele cu cardiaci le duc direct în cimitire.
De câte ori strig la ei că au intrat în apele internaţionale ale piraților îmi arată un act gata ştampilat precum că ei au cîştigat şi ţara e pradă de război. În frazele lor sforăitoare au loc alunecări de teren şi inundaţii.
Cred că eu sunt personajul secundar dintr-o tragedie contemporană ce şterge sângele de pe duşumea, folosind drept mop cămaşa scriitorului.

Eroarea din fotografie



Prietenul meu
a înregistrat
pe bandă magnetică
foșnetul unor păduri seculare,
cântecele păsărilor
producând valuri lente
în iazuri.

A scufundat
un pian
în apele mării
și a imprimat
sunetele scoase
când a trecut peste clape
o tânără sirenă.

A memorizat
freamătul luminii
în timp ce rotunjea cartofii,
zgomotul făcut de stele
dimineața
când o mână nevăzută
le strivea în scrumieră.

De câțiva ani
îmi tot spune
că i s-a schimbat
metabolismul
ca unui lord
venit din război
de când trăiește la bloc
în mijlocul naturii.

Viața secretă a unui tei mergător



Când mă îndrăgostesc
de o doamnă
mai în vârstă
sunt puțin ruşinat
și îmi ascund
iubirea
în tălpi
să nu o vadă
nimeni.

Îmi păstrez
mersul convingător
de cerb,
mă feresc
de podelele care scârţâie
să nu se sperie
sentimentele,
însă dragostea mea
se toceşte zilnic
cîţiva milimetrii
şi tare mi-e teamă
că voi rămâne desculţ.

luni, 14 septembrie 2015

Viața ca o zi de salariu



Viaţa mi se pare
o zi de salariu
în care ţi se dau
bancnote false
în timp
ce visele
ca nişte musculiţe de oţet
dau târcoale
umbrelor
intrate în fermentaţie.

În zadar am rupt
dimineţile de pe cer,
ca pe nişte coli albe
dintr-un caiet somnoros
şi am făcut corăbii de cărat
lumina în fraze.


Degeaba am militat
să trezim vulcanii
şi să cărăm lava
în iubire,
când am aflat
că și Dumnezeu
a este incomodat
de singurătate,
mi-am zis;
în lumea asta
speranţa
e o pierdere de vreme.

Pentru fiecare picătură de ploaie fac un nod la batistă

Sunt foarte ocupat. Pentru fiecare picătură de ploaie fac un nod la batistă să nu le uit numărul. Netezesc cu fierul de călcat frunzele. Dacă tot au fost grațiate, măcar să ajungă drepte și apretate pe lumea cealaltă. Din această cauză susțin ca morții să fie îmbrăcați în hârtie creponată, poate foșnetul ei sperie întunericul.
Nu mai am timp să le ung încheieturile femeilor cu uleiuri parfumate. Constat pe zi ce trece  că se arcuiesc tot mai greu. În dorința mea de a le avea în două exemplare nu folosesc decât cearşafuri cu indigo. Faptul că fericirea mea este plecată mai mereu în permisie în fiecare seară îi dau patului câteva somnifere să nu mă simtă când mă urc în el.
Amintirile tot în cufere din lemn le țin. Uneori le șterg cu un prosop umed să pară luminoase și proaspete. Pe picioare mă spăl din două în două ore pentru a-mi șterge pașii. Mulți sunt  plini de melancolie. Semafoarele de la noi din cartier rămân blocate pe roșu dacă ai șosete murdare sau picioarele îți miros a pustiu. De nenumărate ori nu am putut traversa strada măcar să îmi cumpăr țigări.
Am încercat fumul acestei toamne și a început să tușească și cămașa de pe mine. Trebuie să țin seama că tehnicienii frigului sunt pregătiți să deschidă robinetele și e musai să mă aprovizionez cu blănuri și remorci de lemne să-mi încălzesc cuvintele, altfel nu am cum să conving doamnele că preşul meu de la intrare este foarte primitor.
Sunt într-o activitate permanentă. Faptul că eu funcționez numai cu trandafiri îmi ia foarte mult timp să descopăr asemenea plantații. Altfel nu pot înțelege poemele de dragoste scrise de Pablo Neruda sau Nichita Stănescu și mulți alții. 
Dacă vedeți un bărbat  care aduce primăvara în piața publică pentru că a citit într-o gazetă locală că îi va trece iubita pe acolo să știți că eu sunt. Din această cauză umblu cu erbicid în buzunare. Când observ că trece pe vreo alee cu buruieni mâinile mele se transformă brusc în aparate de împrăștiat prafuri.Viața mea este ca un pian ca s-a privit într-un pahar de apă și de uimire a început să cântă fals.

Ghișeul cu vise pierdute



Oboseala din mine
a ocupat parcul
din centrul orașului.

Vântul și-a confecționat
din trunchiurile copacilor
un nai uriaș
să aibă la ce să șuiere.

Păsările învață
limba zăpezii
să-l poată citi
pe Pușkin în original.

Am renunțat
să mai fac furnicilor
haine de iarnă,
nu am un aparat
să le stabilesc sexul.

Toamna aceasta
parcă e o văduvă
ce umblă prin gări
căutându-și iubitul
la ghișeul de obiecte pierdute.

Are în sânge
o concentrație
de singurătate
atât de mare
că îți vine
să îngenunchezi
într-o elegie.

duminică, 13 septembrie 2015

Caut propoziții ce pot provoca în contemporanii mei avalanșe

 
Nu mai vreau să dau bani pe impostură și să îi trec la cheltuieli cu acte de caritate. Mai repede plătesc o primăvara în plus să o așez pe sânii unei femei. Nu voi mai consuma nici un leu pe analgezice contra prostiei. Nu voi mai face nici o donație politicienilor să-și caute prin spitalele din occident urmele de inteligență. Trebuie să îmi revin din această oboseală financiară. Mi-am propus să nu mai deslușesc realitatea cu timiditate și bun simț. Sunt prea mulți brokeri ai minciunilor, prea mulți vagabonzi în spălătoriile de imagini. În patria mea confuziile au viziuni, insuficiența este o suburbie dotată cu stație de alimentare cu benzină. Deceniul a început să miroasă ca un homosexual, iar dreptatea a devenit o adunătură de activități derizorii.

Am văzut că unii după ce fură pentru cîteva generații se călugăresc. Denigrează lumina electrică în favoarea lumânărilor. După ce ies din pubela politică își pun picioarele în ghips și investesc în fabrici de salivă. Adevărul devine un anarhist, un obsedat  căruia nu îi plac femeile pentru că uterul  nu lucrează în trei schimburi. Nu mai suport aceste umbre toxice adăugate trupurilor noastre. Nu mai accept în capul mesei marțafoi silențioși care transformă bunul simț al poporului într-un oficiu administrativ pentru a ne elibera certificate de anonimi. Nu mai sunt de acord ca aceste inimi nemiloase să ne regleze emoțiile după cum au loc eclipsele în mintea lor. Parcă ni s-au ars siguranțele revoltei ca la tablourile electrice. Lupta de clasă în noi ne-a fost subminată, libertatea din sânge ne-a fost diluată cu amăgiri și nu știm să mai înjurăm. Din când în când ar mai trebui să trecem pe la grajduri să colectăm expresii schimonosite de copitele măgarilor.

Dacă tac noaptea nu înseamnă că nu voi mai ține deschis laboratorul psihanalitic unde analizez densitatea dezamăgirilor. Strămoşii lor, foști hoți de cai și granițe,  azi încearcă să ne fure sufletele. Dar am destule talazuri în mine, celulele îmi sînt aranjate în jurul inimii după un horoscop care înspăimântă.  Acești braconieri de idealuri au umilit cerul și lumina. Nu ne mai ajunge carnea să ne învelim pentru a nu-i mai vedea cum adâncesc prăpăstiile. Trebuie să fim hotărîți să ne dam jos din acest autobuz kafkian. Vom găsi destulă fiere în cuvinte să putem otrăvi toți mafioții cățărați pe drapelul patriei. Avem un munte de ură în pumni suficient pentru a ascunde tunuri de calibru 155 mm. Este un moment favorabil, judecătorii se arestează între ei, iar propozițiile mele pot provoca în fiecare o imensă avalanșă.