vineri, 7 noiembrie 2014

Alegerile prezidenţiale printre ruinele provocate de şantierele toamnei

Privesc toamna prin gaura cheii şi nu-mi vine să cred că şi ziua de mîine va fi locuită de universul insatisfacţiei. Magnoliile din visele mele nu mai înfloresc. De atîtea minciuni spuse în spaţiul public nu mai pot retuşa nici măcar drumurile pe unde înaintează buruienile în oraş să-l colonizeze. Din cînd în cînd mai aud cîte o mică explozie în pumni, insă de asemenea zgomote de-abia tresar păsările retrase în propoziţiile bolnavilor.



Frigul ne oferă îngăduitor o insulă de salvare, dar dacă nici cămaşa cu motive populare nu mai poate ţine de cald cuvintelor cine are curaj să devină personajul principal într-un film despre o ţară de rezervă. Sînt un maniac în a repara viitorul numai că gîndurile mele s-au prăbuşit sub greutatea afişelor electorale. Cînd vezi acest trafic de impudoare, ce porecle îi dau minciunii, cum dispar luminile una cîte una în straturile superioare ale speranţei îţi îngheaţă maxilarul. Cînd afli cîte filiale are corupţia, cînd ţi indică traseul deznădejdii şi devii vecin cu fratele vitreg al nebuniei comportamentul meu este la fel ca al tramvaiului ce transportă între două spitale suferinzii de inimă.

Am devenit un turn cu creneluri ameninţat cu demolarea. Mi-am pierdut toate gesturile care mă ajutau să-mi aerisesc emoţiile şi politeţea. Mi s-a feudalizat  speranţa, nu mai sînt în stare să port un dialog cumsecade cu roua de la care aflam ştiri despre părinții mei înveliți cu iarbă. Parcă nu mai doresc să las în afara mea nici o tăcere şi nici un amurg. Chiar dacă vreau să prescurtez prejudecăţile din interiorul frazelor cînd văd cum absurdul intră cu forţa în contemporanii mei mi se pare că sînt paznicul fluturilor condamnat să lucreze numai în tura de noapte. Dacă nu ne trezim mai repede din aceste întîmplări de nepovestit vom rămîne de-a pururi fără canalizare în ograda democrației. Vom uita caligrafia cu care putem scrie legea marţială a inimii. Nefericirea va fi perfectă. Dacă nu ne trezim, mîinile ne vor deveni somnoroase, paşii noşti vor fi conturul singurătăţii siberiene şi idealurile se vor arunca în vid. Dacă nu ne trezim, suferinţa noastră va fi pentru ei un pretext de a colectiviza libertatea.