joi, 23 octombrie 2014

Patria mea a conceput nişte indivizi ce îi vor modifica libertatea şi o vor lăsa fără iubire

Veacul s-a rătăcit pe drumuri pline de nevroze. În zadar stau cu pumnii strînşi în jurul inimii, sărăcia continuă să usuce maidanele din spatele blocurilor. Oamenii par nişte haine uzate în şifonerul timpului, aşteptînd să se transforme în alegători. Privim  în gura politicienilor şi nu vădem nici un pic de lumină. Cu neruşinare trag la xerox sloganuri şi reclame folosind o cerneală manipulatoare. Fac eforturi diperate să retuşeze minciunile cu primăveri din alte vremuri. Resemnarea este universul insatifacţiei mele. Nici contemporanii mei nu înţeleg nimic din discursurile lor găunoase  ce sînt mai degrabă fiţuici scrise cu stiloul frigului.

Nici cu macaraua nu poţi să le ridici frazele pline de o luxoase mistificari şi minciuni poleite.  Trec foarte repede pe lîngă ei să nu-mi fure mărunţişul de pîine din buzunare. Mă feresc şi de umbra lor pentru că îmi provoacă insuccese. Politicienii de la noi şi de ar fura cărţi tot ar avea figuri de borfaşi.  Sînt nişte impostori ruginiţi ieşiţi la braconaj în pieţele publice Au braţele tatuate de abuzuri şi ierni somnoroase. Deformează viitorul cu plăcerea cu care porcii mănîncă ştir.Politicienii români sînt permanenet angrenaţi într-un campionat olimpic de furăciuni. Nu mai au nici o jenă îşi usucă rufele cu miros de grajduri pe o sîrmă întinsă între două compromisuri. Vîntul s-a urcat sărmanul pe acoperişuri de teama lor pentru că și așa are răni destule de la haitele de lupi.


Au supt tot, ţara este o femeie cu ţîţele fleşcăite. Îşi ţin veninul la bănci sub forma unor lingouri. Din vieţile noastre au făcut filme documentare ce pot fi vizionate numai de studenţii de la medicină. Sînt atît de bogaţi că şi-au achiziţionat telecomenzi  pentru anotimpuri şi pentru a provoca inundaţii în sufletele noastre. Am ajuns să fim nişte mecanici necalificaţi care încercăm să ne reparam bucuriile în patria noastră. Pentru mulţi dintre noi fericirea este o poreclă şi ne este ruşine să zîmbim. Nu mai există nici o insulă prin apropiere să ne putem salva. Oare merită să.l deranjez pe Dumnezeu  să îi cer să îi transforme în şobolani?

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Lumea este incompletă în absenţa şedinţelor

Fiind cel mai mare consumator de țigări din oraș conform unui sondaj GALLUP am fost invitat la ședința consiliului judeațean. Mi se făcea această onoare, avîndu-se în vedere că pe vremuri de ospiciu ca acum eram capabil să declar legea marțială în inimile participanților. Apoi, sînt un adept al teoriei ”Nu sînt obligat să ajung geniu” și a faptului că lumea este incompletă în abseța ședințelor. Cu toată modestia eram singurul cartofor din sud-estul Europei  care jucam cărți numai pe cozi de comete și discuri muzicale cu repertoriile păsărilor fără viciidin pădure. 


Pe ordinea de zi era un singur punct,  ”Dublarea producției de tutun și fum în toate localitățile județului”. Proiectul de hotărîre avea o motivație pe cinci pagini de parcă te invita să participi la disecția morții și să spui care sînt organele vii din interiorul ei. Cei din sala de ședință parcă erau puși în situația ori de a salva de la înec o tînără care produce cu sfîrcurile valuri ori o barcă plină cu pensionare care din cauza greutății anilor se scufunda puțin cîte puțin. Se afirma cu tărie că dublarea producției de tutun va duce la înjumătățirea suferinței oamenilor. Singurătatea le va fi amorțită, durerile lor vor rămîne niște remedii  împotriva exploziilor solare. Nu FMI-ul va scoate țara la lumină și nici algoritmii economici ai lui Roubini, ci țigările. Cu cît mai mult fum de țigară în România cu atît vom fi mai respectați în Europa. 

Fumul de tutun este cea mai inteligentă umbră. Cu fumul  construim trecutul nostru anonim, fumul este principalul ingredient al asfințiturilor noastre. Cînd ne despărțim de noi înșine fumul de țigare măsoară cîte procente din noi sîntem văzduh și cîte procente din noi mai sîntem  viață. Ma opun, spune reprezentantul filialei locale a  partidului Vincent Van Gogh. Formațiunea noastră politică va introduce o moțiune de cenzură împotriva tutunului.  Noi considerăm că triplarea producției de floarea-soarelui va crește secreția de fericire a poporului. Dacă îl rogi pe un român să aleagă între a privi un Rembrandt sau a sparge semințe de floarea-soarelui ca o fatalitate alege într-un procent covîrșitor dezghiocarea de semințe, gîndindu-se că în vreuna din ele va găsi geografia sărutului francez sau pe regele excitației. Spargerea semințelor crește patriotismul, nu mai poți fi pisălog, libertatea prinde noi energii. S-a demonstrat științific că cei ce își antrenează maxilarul cu semințe nu mai merg la mitinguri,  nu se balonează, săruturile lor produc mici zgomote, cu timpul devin apolitici. 

Veto, se aude un țipăt din sală, singura cultură care merită să-i acordăm atenție este sfecla de zahăr,  zice un domn coborît din caleașca democrației cu batista umedă. Sfecla este lacrima uriașă a pămîntului și poate fi folosită ca îndulcitor pentru cuvintele noastre de dragoste. În sala de ședințe era o emulație compromisă. Toți încercau să facă un portret cît mai sugestiv vîntului, folosind lanurile de grîu, de porumb, de secară, rapiță și maci. Deși, vorbitorii erau într-un tren cu vagon restaurant căutau cu ardoare să dea jos din tren ceilalți călători, amăgind-i cu  dublarea recoltelor  agricole. Toți căutau să verse călimara cu cerneală pe hîrtia albă unde sărăcia fusese reactulizată ca principală componentă a drepturilor omului.