duminică, 28 septembrie 2014

Pînă cînd fericirea nu va fi trecută în constituţie nu cred că o să reuşesc să mă uimesc pe mine însumi

Îţi este ruşine să fii fericit în această ţară cînd vezi că duminicile mor din cauza programului prelungit al sărăciei, cînd oamenii se trezesc luni dimineaţa cu speranţele prăbuşite într-o oglindă imensă. Nu mai îndrăzneşti să zîmbeşti cînd prezentul merge ca o maşină dărăpănată, cînd un surdo-mut e ghidul zilei, cînd purtăm pe noi tricoul biciclistului ce a ocupat ultimul loc.  Dacă surîzi pe stradă pentru simplu motiv că ţi-au sărit limbile ceasului cînd a trecut o femeie frumoasă pe lîngă tine cei din jur o să creadă că vrei să le rechiziţionezi pantofii sau să le confişti napolitanele din sacoşă. Absurdul umblă pe bulevardele noastre ca un ţap ce miroase urît din cauza nefericirii. Cerul este ca o zambilă care după ce a fost mestecată de politicienii a fost pusă la loc fără albastru din ea.


Hainele care merg pe stradă nu sînt locuite de nimeni. Proprietarii au plecat spre nicăieri. Mă simt ca un evadat ascuns în lanul de grîu la vreo cîţiva metrii de secerătoare. Viitorul a intrat pe mîna unor muncitori necalificaţi care îl decupează după forma unor mandibule rapace. Speranţele ni  s-au acidulat. Vîntul nu se opreşte pînă nu numără toate lacrimile contemporanilor mei. Pentru că îmbrăcăm pijamaua pe dos să pară nouă, visele fug şi nu mai avem cu ce să ne curăţăm respiraţia.


Oraşul nu mai seamănă cu ce a fost, aşteaptă să plece şi el în exil. Prin parcuri umbrele se retrag în noi şi ne provoacă riduri.  Munţii dau drumul la tone de nervi în prăpăstii, iar unii dintre vecinii mei si-au zidit ferestrele. S-a împuţinat căldura în oameni, timiditatea este un examen  pe care poporul îl trece luînd nota zece. Doamna care mă minte că doarme împreună cu imaginea mea are lumina stinsă: Mă întorc acasă să văd dacă îmi mai găsesc numele întreg.

Sărutul românesc se poate preda şi la Oxford

Femeile pot săruta în milioane de feluri, aşa cum în zîmbetele lor poţi găsi spaţii imense închiriate diferitelor curente filozofice ale iubirii. Eu cînd alunec în sîngele unei femei întotdeauna îmi iau ghid un înger marinar să nu mă trezesc naufragiat, dar nu uit niciodată cîteva pachete de ţigări pe post de bărci de salvare. 
Cînd doamna G. mi-a propus să intervin pe lîngă Ambasada României de la Londra pentru a-i convinge că trebuie deschisă o catedră pentru predarea sărutului românesc la Oxford am rămas la fel de uluit ca şi cînd cineva m-ar fi dat afară din casă să dorm pe crizanteme sub pretextul că am numai visuri primăvăratice. Bine doamnă, zic eu, ce ţară din lume poate concura cu sărutul franţuzesc, cu istoria lui, cu notorietatea lui, ştiindu-se că unele state au construit căii ferate speciale, adevărate drumuri de fier ale inimii pentru a fi transportate containerele de inox pline cu astfel de  săruturi. 

Din cîte văd eu, spune doamna G., dumneata nu cunoşti nimic din istoria sărutului românesc, nu ştii cîte războaie s-au pierdut din cauza unui sărut. Nu ştii că poemele ce aveau ca sursă energetică sărutul garantau viaţa poetului chiar dacă se hrănea numai cu trandafiri. Sărutul a fost mereu o farmacie unde în laboratoarele ei se prelucrează substanţe de unică folosinţă pentru a le creşte aripi oamenilor. După un epigon al lui Michel Foucault care a scris "Histoire de la sexualite", a continuat doamna G., sărutul este de trei feluri, deşi poate fi clasificat după o mulţime de criterii; sărutul de adolescentă, sărutul femeilor care îşi ispăşesc pedeapsa prin sex şi sărutul doamnelor cu placă dentară. 

O ştiam pe doamna G.din articolele scrise în diverse publicaţii despre filme şi mi se părea un critic excepţional, fără constrîgeri  care reuşea să explice mai bine decît regizorul scenele de dragoste. Prin faptul că urmărea gura femeii, care dă forma, intensitatea şi temperatura sărutului, pe parcursul desfăşurării scenelor de dragoste făcea diferenţa între obiectele din jur şi ansamblul comorilor erotice ascunse în trupul doamnelor ceea ce aducea plusvaloare diferitelor curente ale iubirii. Uitaţi, continuă ea dialogul diafan şi politicos, dacă sînteţi acasă după-amiază o să vin să vă arăt programa şcolară a sărutului, bibliografia şi reflectarea acestuia în politica de zi cu zi guvernului, dar şi în comportamentul practic al oamenilor. Cum puteam refuza o asemenea somitate. Mi-am luat cămaşa care îmi încălzeşte cuvintele, mi-am potrivit privirea să pară intelectual-conflictuală şi am aşteptat să se facă ora de întîlnire. A doua zi buzele mele arătau ca şi cînd gura ar fi fost în croazieră pe Marea Roşie fără să facă pauze de respiraţie.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

De cîte ori fac dragoste întocmesc un proces-verbal

De cîte ori fac dragoste cu cîte o doamnă întocmesc un proces-verbal unde notez toate amănuntele. Specific numărul autorizației medicale, numele părinților, gradul de dificultate al săruturilor, temperatura mediului ambient. Descriu parametrii privind transparenţa perdelelor, foşnetul cearşafului, istoricul pernelor şi eventualele pagube colaterale.


Dacă nu este destulă lumină să văd ce scriu, că se  mai întîmplă să înfăşor propoziţii pe filamentul becului să fie mai luminoase, aprind degetele care sînt ca nişte lanterne. De fapt cu ele văd şi prin părul femeilor. Tot cu ele reuşesc să fac o hartă aproximativă a aluniţelor de pe spatele ei. În procesul-verbal trec toate datele de identificare pentru că este posibil să mai facem schimb de amurguri și în viitor. Însă doamna poate fi o Maria Tereza deghizată şi nu am chef ca urmaşii mei, dintr-o eroare istorică să ajungă prinţi sau  descendenți regali că eu din tată în fiu am fost proletar.

Nevoia noastră grabnică de a muri mă face să notez dacă trupul ei s-a comportat ca apa din cascada Niagara sau ca apa din cascada Gullfoss. Notez dacă a fost proaspătă, caldă, sinceră. Nu vreau să fac birocraţie cu dragostea mea, dar de la o vreme te încurajezi singur ascunzîndu-te între hîrtii ca între ruinele unui castel medieval. Procesele verbale sînt bune şi din punct de vedere memorialistic. Ceea ce nu am reuşit să-i şoptesc la ureche adaug aici la rubrica ”alte comentarii”. Există o jumătate de pagină albă pentru a înşira contestaţiile însă nu obişnuiesc să completez nici un rînd. Aici ar trebui să notez toate dorinţele mele pe care ea ar trebui să le intuiască, dar şi perioada cît trebuie să stăm despărţiţi.

A rafina necontenit iubirea produce oboseală şi atunci utilajele iubirii trebuie curăţate de orgoliu, de vanitate, de trufie. Întocmirea unui asemenea act este necesar pentru consemnarea ereziilor coapselor, responsabilitatea îmbrățișărilor, înfrigurarea din cuvinte. Fericirea din noi nu apune odată cu soarele, dar devine trecut și începe să-și construiască o mitologie proprie cu reguli de funcționare personale. Procesul-verbal ne scoate din starea de vinovăție. Chiar dacă este autorizat campionatul de pipăit dintre mine și ea foamea de dragoste ne face să devenim ilegitimi pentru că singurul nostru alibi este lumina.

Îmi plac olimpiadele de mîngîieri, modul cum tălpile ei calcă aerul pe tavan. Cred că uneori poate rupe cu respiraţia şi aripile unui fluture, iar sînii ei cer ajutorul fiecărui fir de păr pentru a-şi recăpăta libertatea. Acesta este motivul pentru care nu mă apuc de iubit cînd sînt nebărbierit  și am tricoul murdar de praf cosmic. Toate acestea trebuie notate în procesul-verbal, folosind un scris melodios. Nu îmi doresc ca la prima lectură a procesului-verbal să se spună că am scăpări majore în arta de a iubi cum aud că se vorbeşte în spatele meu că nu am reuşit să construiesc din oasele primăverii o căsuţă pentru nefericirea oamenilor.

Îmi plac îmbrăţişările şi săruturile de contrabandă simt că iubesc ca un nazist şi iert ca un papă

Îmbrățișarile dezordonate și scurte  parcă ar fi de contrabandă. Au atît curent electric în ele că îmi determina braţele să producă lumină. M-am uluit de cît de puțin mă cunosc, cît de de puțin mi-am explorat fanteziile şi idealurile de zici că nu sînt propietarul trupului meu. Aparent disciplinate mîinile ei alunecau pe corpul meu atît de speculativ că îmi produceau în artere ambuscade luminoase. Nu puteam să mai aștept mult în această strînsoare dulce, simțurile începuse represaliile și puțin cîte puțin mă transformam într-un detectiv tandru și ingenios  ca să pot  descoperi intrările contemplative din trupul ei.


Se produceau în mine schimbări categorice ca orînduirile într-un stat neguvernabil.. Dintr-un tip cu mișcări elegiace și stări imponderabile deveneam un colonizator autoritar al corpului ei. Mai aveam numai   cîteva mișcări zămislitoare și îi cuceream și capitala ascunsă pe partea cea mai însorită a colinelor albe. Nu ţineam prea mult buzele pe pielea ei să nu o dizolv. Dacă ar fi să mă destăinui cuiva, poate unei oglinzi, îmbrățișările acestea de contrabandă au dulceața primelor versuri scrise de un înger pe partea cealaltă a vieții, neștiută de nimeni. Nu știu ce sponsori cosmici au aceaste femei, dar reprezentau  un pericol plăcut, Simţeam cum mă obligă să intru într-un borcan de dulceaţă să îmbătrînesc acolo.

A urmat un ultim sărut, dar după cît era de agresiv părea un sărut de contrabandă. Era cea mai bună definiție  a nerăbdării dimineții de  a se întîlni  cu o ființă neinventată. Am întrebat-o dacă  și-a trimis gura la reciclare în Franța sau pe vreo insulă  unde dragostea a fost prinsă în flagrant delict. Oricum cîte femei mi-au traversat inima,  pentru vizitatori imaginari, pare ca o ogradă bătătorită, de zici că este un refugiu de văduve.  Nici una nu a dorit să-și facă mutație în inima mea. Le-am oferit un confort guvernamental, le-am donat o parte din acțiunile mele pe care le jucam la bursa eșecurilor, plus cîteva hectare de singurătate.  Se dusese vestea în oraş că iubesc ca un nazist şi iert ca un papă. Mai speriate erau doamnele care auzise pe la colțurile politice că noaptea car droguri cu inima din Columbia să-mi pot hrăni poeziile. Îmbrățișările și săruturile de contrabandă sînt modalitățile mele democratice de a face senin şi de a trage răsăritul de sub rădăcinile ierburilor. Mă simt în al noulea cer consumînd produse de contrabandă. Am sentimentul  că sînt jumătate în paradis și jumătate în infern.

Nu am fost atît de premiat şi nici nu am avut fanfară la părinţi să refuz candidatura la preşedinţie



Sînt un bărbat cu creneluri. Nu mănînc la aceeaşi masă cu tristeţea şi îmi antrenez emoţiile cu femei de un metru şi şaptezeci de centimetrii înălţime. La cererea mai multor locuitori din judeţul Prahova şi a judeţelor limitrofe m-am înscris în cursa prezidenţială. Şi eu am fost surprins pînă la lacrimi că am acceptat candidatura. Am fost de acord cu o asemenea croazieră geografică printre alegători şi sincer să fiu nu puteam să aştept pînă îmbătrînesc să-mi fie ruşine de modul cum arăt în postere. 

Acum era momentul să răspund chemării oamenilor. Acum era timpul prielnic să candidez cînd prin artere mi se aud tractoarele cu remorci cărîndu-mi visele şi idealurile între frontierele patriei Acum era momentul să arăt vecinilor cine sînt cînd pastilele pe care le iau pentru creşterea imaginaţiei nu au efecte secundare cum ar fi braconajul religios sau plictiseala grandomană. De altfel vă asigur că nu am mîncat niciodată dulceaţă preparată din fructe furate. Recunosc că am mai candidat o singură dată pentru funcţia de preşedinte al comisiei de extragere la loto însă am fost descalificat pentru că am dat drumul dimineţilor pe străzi fără fuste pe ele, concluzionîndu-se de cei de la putere că sînt un adept al transparenţei ceea ce nu era cazul în cadrul programului de stimulare a norocului pe teritoriul ţării noastre. 

Ca să ajungi preşedintele unui stat trebuie să ai o serie de calităţi din naştere; să nu te deshidratezi în timpul mitingurilor electorale, să ştii obiceiul străvechi de a-ţi îmbrăca vorbele în costume populare pentru a nu arăta ca un sceptic prin pieţele publice. Este absolut necesar să ştii să dai speranţelor o întrebuinţare industrială, să înveţi păsările să bea din pahare de plastic că lumea s-a globalizat, să foloseşti eficient curenţii de aer pentru împrospătarea periodică a minciunilor. Primul lucru pe care trebuie să-l spui alegătorilor este acela că vei face o nouă emisiune de monedă. De aici înainte banii folosiţi de oameni vor fi cu frica lui Dumnezeu, adică BANI fricoşi. În acest fel gologanii nu se vor mai lăsa furaţi, intimidaţi, risipiţi. Nu se vor mai lăsa seduşi să finanţeze carierele politice îmbrăcate în haine de doliu. În majoritatea cazurilor se promovează cei cu voci răguşite de cît ger şi nesiguranţă sînt în stare să pună în cuvinte. 

Dacă tot am fost de acord să devin preşedintele ţării mi-am luat consilier pe probleme de război un popă. Am mers pe principiile bisericii noastre. M-am gîndit că dacă un popă trage în adversari cu pistolul găurile pe care eventual le-ar face ar fi găuri sfinte. Sînt bun de preşedinte. Ştiu să mă semnez, folosesc parfumuri aprobate de guvern, nu am păduchi şi nici rîie. Pe cămăşi şi tricouri am imprimată stema ţării, Nu am de gînd să mă căsătoresc şi să cer statului lapte praf gratuit pentru creşterea copiilor. Nu am  legături cu străini spioni sau atunci cînd deţin secrete le păstrez într-o valiză cu cifru alături de placa dentară a bunicului. Nu citesc poezii, decît noaptea să nu se spună că umblu cu capul în nori. Singurul lucru de care îmi este frică este să nu sară de pe şine tramvaiul pe care am scris pretextul meu de supravieţuire. Nu am fost atît de premiat şi nici nu am avut fanfară la părinţii mei ca să refuz o asemenea candidatură.

La şcoala mea de strîns pumnii nu s-a înscris nimeni


Pe nimeni nu  interesează producţia mea de vise. În afară de faptul că provoacă perturbaţii gravitaţiei şi limpezeşte văzduhul cînd norii evocă sufletele dispărute, nu o pot folosi la nimic. Nu vreau ca tineretul capitalist al ţării să o apuce pe căi greşite cum o apucasem eu cînd am cunoscut o văduvă suedeză. Nu doresc să-mi ia alţii înainte precum groparii înaintea mortului şi voi deschide o şcoală de strîns pumnii. Ştiind că nu sînt abatoare pentru faptele mici ale oamenilor, că în anumite momente ale vieţii trupul devine inutil, forma aceasta de învăţămînt este necesară. 

Tinerii capitalişti din ţara noastră nu te pot plimba cu barca decît prin lacrimi, nu pot dansa decît pe bîrfe politice. Această şcoală de strîns pumnii va fi un ajutor imens pentru ei, chiar dacă unii sînt într-o vizită prelungită în interioarele unor femei campioane la trasul perdelei. Mulţi seamănă cu mine au simţurile şubrede, nu au slujbă, nu au case, îşi revin din timiditate după miezul nopţii cînd lumea se scufundă într-un somn otrăvit. Alţii mai prevăzători şi-au plantat cîte un copac încă din copilărie să facă exerciţii de zbor sau să-şi repete moartea cînd societatea va concluziona că sîngele lor nu pot crea plusvaloare. Sînt situaţii cînd tinerii, pe care vreau să-i învăţ meseria de strînge pumnii dau o declaraţii pe propria răspundere că nu vor folosi aparatul genital decît în situaţii de forţă majoră cînd patria îi va chema la un spectacol erotic generalizat. Acum  fie vorba între noi, oricine ar putea primi puţină iubire pe cartelă. 

După cîţi lupi a crescut ţara aceasta şi le-a dat drumul pe cele mai strîmte străduţe, prin toate oraşele şi cătunele singura consolare care îmi rămîne este să pun bazele celui mare campus universitar de strîns pumnii. Fiecare naţiune are modul ei de a strînge pumnii şi a le induce sentimentul contemporanilor că trăiesc într-un permanent exil. Am să-i învăţ pe tinerii capitalişti români înainte de a strînge pumnii să înjure ca primă formă a revoltei. Am să-i învăt ce înseamnă un bărbat cu creneluri, de unde procurăm cuvintele cu gheare, ce trusă de scule trebuie să folosim cînd spargem yalele minciunii. O să le spun unde este ascuns butonul pe care trebuie apăsat pentru a lăsa dimineţile limpezi să izvorască şi inunde viitorul. Nu voi permite nimănui să spună că pumnii tinerilor mei capitalişti români nu sînt frumoşi şi puternici. Cu istoria strînsă în pumnii traiectoria lor va fi una luminoasă. Neîmplinirile le vor cristaliza pielea mîinilor. Necazurile le vor orîndui celulele după matematica furiei, pumnii lor vor fi nesfîrşiţi. Nu cred că vreun soldat străin sau vreun prădător autohton vor mai avea curajul să invite ţara la dans.

joi, 11 septembrie 2014

Nefericirea patriei mă face să sufăr atît de mult de parcă mi s-ar datora mie faptul că nu ştiu să aleg un preşedinte înţelept

Candidaţii anunţaţi pentru a preşedinţia ţarii nu pot fi caracterizaţi decît prin concepte negative fără nici o sursă de căldură. Toţi par nişte comercianţi ce vînd la taraba urîtului cuvinte împotmolite în minciuni, un aer stătut în care aripile nu pot creşte, cuburi de gheaţă bune pentru a săpa tranşee în ceaţa din jurul lor. Şi pentru că deznădejdea nu este mereu măsurabilă zilele trecute am participat la o întîlnire cu o femeie ce îşi doreşte cu putere să poarte fuste confecţionate din tricolor. De ştiam prin ce trec aş fi ales sala de tortură din apartamentele iernii.

Cînd am văzut-o patriotismul mi s-a întrerupt brusc şi toate visele mi s-au acoperit de praf. În clipa în care a scos primul cuvînt mi-a sărit limba de la ceas printre picioarele celor din faţa mea, politeţea a început să scîrţîie ca o duşumea răscoaptă. Instantaneu dragostea a intrat în depresie şi fantezia mi s-a sălbăticit. Pe uliţele strîmte ale inimii au început să crească buruieni. M-am gîndit să-i fac un test ADN perversităţii extreme să văd dacă nu cumva sînt surori.  După cum încerca să facă din propoziţii, cu ajutorul buzelor, nişte instrumente baroce de cărat speranţe şi certitudini se vedea de la o poştă  că vrea să ne împingă pe versanţii amăgirilor ornaţi cu banchize.

Era clar că aceasta doamnă ţine istoria pe preşul de la intrare în casă. Dacă o mai ascult mult o să mi se cocoşeze curajul şi la noapte o să visez struţi de fum şi bivoliţe ce se hrănesc cu tornade. Între timp venise şi vîntul descheiat la şliţ pentru că el de mult timp voia să aibă o relaţie cu Casa Poporului. Pentru că avea mîinile neruşinate ce le băga pe sub fustele simpatizantelor l-am trimis să graţieze frunzele din grădină. M-am îndepărtat . Simţeam că dacă mai stau în preajma ei amurgurile o să-mi cucerească arterele, Nu voi mai şti să descifrez frazele mării, iar braţele mele nu vor mai fi rezervoare de iubire. Impostura începuse să miroasă, drumurile bunului simţ se întorceau cu spatele, negrul de sub unghii se pregătea de tihnă. Ţipetele doamnei către mulţime îi provocau riduri patriei şi o foame imensă de tristeţe. M-am rugat în barbă să plouă şi să se facă curat pe pămînt, dar astrologii nu mai erau atenţi la înfrîngerile contemporanilor mei. Se străduiesc din răsputeri să dizolve cu gura sfîrcurile singurătăţii. Ca să mă apăr de asemenea tenebre productive mi-am construit rapid un scut din trandafiri.