vineri, 24 ianuarie 2014

Doamna aceasta este frumoasă ca o patrie numai că a împrumutat și suferința satelor și orașelor ei

Această doamnă era ca un comunicat de presă dat de privighetori. Era prudentă cînd dădea  drumul zîmbetelor pe stradă să nu întrerupă circulația tramvaielor sau să inducă prea multă energie în imaginația bărbaților. Ar fi reuşit să rupă nasturii cuiva numai cu un gest schiţat. Te-ar fi putut intimida cu mirosul de iarbă virgină din umeri cu mersul  ei procesat ce producea valuri de nectar. Era ca o ploaie de vară producătoare de fantazii.

Doamna făcuse un tratament la Bruxelles  cîțiva ani. Suferea de o nedesăvîrşire de înger, nu se lăsa răsfoită, divulgată, nu voia ca cineva să îi memoreze tăcerea dintre cuvinte sau confesiunile genunchilor cînd erau îndoiţi. Îi plăcea să se ascundă între versuri. I se părea singurul loc din lume unde se dezbrăca fără să devină melancolică. Aici, nu  mai era nevoită să pornească aparatul de împrăștiat umbrele rămase în jurul inimii.

Nu cred că suferea pentru că ceața se dădea din fața ei ca și cînd   ar fi avut capacitatea  să scrie istoria lumii pe balonașele de apă. Venise la mine, ştiind că sînt un romantic și pot  face respiraţie gură la gură firelor de iarbă care au suferit un preinfarct. Prescriam cele mai bune reţete de singurătate cînd florile orbeau din cauza toamnei. Ca să uit cum niște mizerabili îmi siluiește patria îmi deschisesem un laborator din resturile unei toamne pentru îndreptat tulpinile  trandafirilor.

Legătura ei telefonică cu Dumnezeu nu era întreruptă, deși îi ascultau covorbirile și oamenii de zăpadă îmbrăcați în uniforme de frig însă nu mai putea suporta prezentul. Prezentul este ca un doctor ce își tratează pacienții cu țigări de cea mai proastă calitate. Se numeau țigări sociale și aveau capacitatea de a-ți jefui demnitatea. Suferea. Dacă avea mîinile ocupate putea porni liftul  cu sfîrcurile. Fiind profesoară de geografie mondială cînd a vrut să fixeze mai bine harta țării, din neatenție, a înțepat-o în dreptul Bucovinei și Moldovei. Și azi sînt două goluri unde dorurile noastre și-au făcut cuiburi. Fără să vrea în una din zile a rănit cu sfîrcurile lumina și nu curs din ea sînge, ci viitor.

Sînt totuși neîncrezător în  acestei doamnă. Îmi este teamă ca vreun străin să nu încerce să îi dizolve sfîrcurile cu gura și nu mai are cu ce să mă facă  neliniștit. Mi-e teamă că dacă  nu își găsește o justificare a călătoriilor ei pe aceste drumuri ireale  mi se ia dreptul de a iubi. Nu mai am cu ce nega bezna. Trupul ei este unitatea de măsură a existenței mele și chiar dacă mă va nedreptății prin înstrăinare, nu voi accepta să-mi plătesc libertatea.

miercuri, 15 ianuarie 2014

Dragostea este o eroare a inimii pe care încercăm să o corectăm cu săruturi şi fantezii


Dragostea nu-i un lucru atît de uşor pe cît pare unora mai ales celor care umblă pe străzi într-o ţinută lejeră, crezînd că numai cine nu vrea, nu este fericit. 

În urmă cu un an eram atît de îndrăgostit, încît aşteptînd o doamnă în faţa Gării de Nord a sărit limba ceasului de pe faţada principală a gării şi a rănit un mecanic de locomotivă. Era  tocmai instrumentul ce indica trecătorilor cît mai au de trăit. 


Un coleg de-al meu ce făcea curat  în grajdurile unde parlamentarii îşi ţineau cuvintele, de cîte ori făcea dragoste îşi punea ochelarii de vedere ca şi cînd s-ar fi apucat de citit vreo informaţie în inima ei sau să-i verifice îndelung gura şi să observe dacă după o asemenea plăcere umană îi dipar greşelile gramaticale de pe buze. 
În ziua în care am descoperit că niciodată realitatea nu-i pe placul celor de la putere, m-am deplasam liniştit pe strada unde îşi au sediul  cele mai multe partide, încercînd să inventez noi înjurături, folosind cuvinte îmbrăcate în costume populare ce exprimă cel mai bine folclorul românesc dirijat. 


În faţa mea două ţigănci ce aveau nişte mişcări în şolduri pe care nu le trăisem niciodată pe fustele cărora erau jertfiţi zeci de maci, sînt oprite  de doi poliţişti de la poliţia locală, foşti paznici în fabricile comuniste.  Din cauza lipsei de activitate opreau trecători fără un algoritm matematic descoperit de vreun savant, exact cum se procedează în efectuarea sondajelor de opinie. 
Actele, vă rog, zice unul dintre ei, adresîndu-se celor două ţigănci. N-avem acte barosane, le-am lăsat la căruţă să nu ni le fure cineva şi să se împrumute la bănci în numele nostru. Cum nu aveţi nici un act, ridică vocea poliţistul. Nu avem barosane decît actul sexual la noi . Dă-l încoace imediat, comentă poliţistul  ca un funcţionar superior să îl audă cei din jur. 


Din această cauză spun că iubirea nu-i un lucru uşor mai ales noaptea cînd trupurile nu se recunosc şi trebuie să spui o parolă. Mai ales cînd tu ca bărbat, nu vezi pe harta iubirii drumul ce urcă spre sufletul ei. În unele cazuri neamul omenesc respectă dragostea şi interzice pe parcursul procedurii de apropiere să tuşeşti să cînţi, să întrebuinţezi cuvinte nefolositoare într-un spaţiu atît de restrîns. Iubirea este un amestec de lumini şi umbre, de vinovaţi şi victime.Unii vorbesc despre iubire ca despre privighetori, ştiind ei cu certitudine că sînt iebivore. Cîntă  melodii muncitoreşti şi la micul dejun  consumă parizer. 

Zi de zi, de cîteva milenii încoace ni se pare că dragostea este o eroare mondială a inimii pe care căutăm să o întreptăm cu săruturi, mîngîieri şi fantezii.

joi, 2 ianuarie 2014

În vremuri de ticăloşie vîrsta oamenilor nu se mai măsoară în ani, ci în numărul de prezenţe la vot


Nu mai plecasem demult din mine nici măcar duminica. Într-un una din zile pentru că  nici un nor nu teroriza cerul mi-am  să scos inima la plimbare. Mă săturasem să trăiesc la periferia singurătăţii, chiar dacă nu existau semne de circulaţie.  Degeaba recitam versuri din poeţii materialişti, ascultam la radio informaţii despre cum poţi merge pe întuneric fără busolă dreptul meu de a fi frivol din cînd în cînd îmi lipsea. 
Pe una din străduţele acelea înguste  am cunoscut o tînără care încerca să îndrepte tulpina  unui trandafir căţărat pe cutia poştală. După cît era de emoţionat trandafirul şi după modul cum îl ţinea aplecat spre ea să nu i să vadă timiditatea cred că nu votase pînă atunci, decît de cîteva ori.

În vremuri de ticăloșie extremă ca acum vîrsta oamenilor nu se mai măsoară în ani, ci în numărul de prezenţe la vot. Deşi ştim că după alegeri speranţele ne sînt violate aşteptăm totuşi ca vremea lipitorilor să treacă sau să îşi micşoreze ventuzele. Ca niște soldați trimiși să luptăm cu fantomele iadului, numărăm zilele rămase pînă la noul scrutin electoral. 
După ce votezi prima oară poţi produce erori fără să fii pedepsit şi sufletul îţi devine mai încăpător că poţi păstra în el lemne de foc pentru iarnă. De aici înainte toate lucrurile devin mature. Nu mai umblăm dezbrăcaţi în faţa steagului naţional, nu mai privim indiferenţi cum nişte golani ne bagă sărăcia prin gaura cheii. 
Pentru că trecuse postul se rupsese sigiliul zîmbetelor. Se renunţase şi la braconajul sentimentelor. După o perioadă de timp am închiriat la un hotel o cameră ce avea în ofertă nopţii foarte lungi. Era atît sfioasă că lăsa cu spatele urme pe cearşaf. Aventura buzelor ei mă purta prin toate insulele exotice ale lumii. Avea îmbrăţişări perfecte asemenea unor cercuri de mătase. Dacă rîdea perdelele făceau valuri uşoare.


După cîţiva ani  am revăzut-o lîngă un magazin ce vindea cărţi despre îmbătrînire. Participase de mai multe ori la vot. Se schimbase mult. Trupul ei parcă fusese judecat de toate tribunalele iubirii din lume şi martorii păreau să fi fost necruţătorii. Îi lăsase rănile la vedere. Părea ţipătul unei zile obosite. Era aşa de indiferentă cu ea, încît avusese curaj să îşi scoată cearcănele la cumpărături, Asemenea unei paciente prăbuşită în propria-i lipsă de cochetărie puteai să-i spargi pietre pe inimă că nu mai simţea nimic. Aş compara-o cu un act administrativ care altă dată îi unea simţurile în acelaşi regat, iar acum devenise o piesa arheologică de atestare a unui pustiu. 
Ce efecte secundare poate avea votul asupra oamenilor! Zăcămintele ei  de frumuseţe au fost secătuite. Cineva îi scrisese un tratat de barbarie în celule şi devenise un hangar imens de amintiri. Ştiam că prin vot poate fi schimbat consiliul de administraţie al presimţirilor, primarul oaşului sau culoarea din călimară cu cerneală. Prin vot se poate reconfigura orarul iubirii, ordinea săruturilor, dar nu credeam că poate îmbolnăvi viitorul de reumatism. Doamna aceasta pe care o cunoscusem cu multă vreme în urmă era ca  ţară mea, din ce trecea prin mai multe  procese de votare  devenea tot mai dărăpănată.