duminică, 30 iunie 2013

Nu fac pasiuni pentru incertitudini și sînt o vară toridă în mijlocul nedreptăților din patria mea

Ca să nu fiu umilit pînă la dezintegrare am păstrat în mine cîteva din detaliile candorii clasei muncitoare, un fel de securitate fragilă cum este inteligența care păzește de primejdii pe cei modești. Ca un smerit prieten al muncitorimii niciodată nu am fost în pijama să cumpăr lapte pentru că sigur mi-ar fi dat de zebră, niciodată nu am mers pe vreo stradă în  oraș care   să nu aibă semne de circulație la vedere. Dacă mă rătăceam, nu mă întorceam pe un drum care nu există. Nu dădeam autografe pe brațele hoților de buzunare pentru că riscau să le taie mîinile dacă erau prinși, nu citeam în catalogul cu slăbiciuni să văd ce notă am la politețe și la făcut dragoste. După modul agresiv în care am refuzat să trăiesc numai pentru mine și după cît sînt de succint cînd spun o rugăciune  cred că sînt ultimul urmaș al clasei muncitoare. Așa că aveți grijă, dacă mă duc și eu în ceruri pentru că se cunoaște că singurul meu viciu este moartea, o să rămîneți să trăiți într-o unică orînduire socială pe pămînt ceea ce  ar însemna o catastrofă, așa cum am rămas eu, numai cu o sticlă de vin, cu globulele roșii, zîmbetul și săruturile neschimbate cînd s-a sfîrşit secolul. Cu toate stricăciunile provocate în mine de capitalism, capitalism  care i-a țintuit pe oameni cu sărăcia într-un insectar cît patria, mai am încă rămășițe ideologice în creierul meu, chiar niște apucături care nu știu dacă mai sînt valabile în ziua de azi.  Gîndiți-vă că eu nu pot dormi, decît pe un cearșaf care are la un capăt păr lung și blond, pieptănat în așa fel ca cel puțin o oră să nu se răsfire, pregătit să acopere ochii îngerilor erotici care fac ucenicie prin paturi, adică la locul de muncă. Nu mă pot înveli decît cu o plapumă care are două picioare albe, sîni și o gură fragedă care are atîtea facultăți absolvite, încît știe să-mi spună  momentul cînd să-mi dau  jos potcoavele din petale de trandafiri să nu lovesc prea rău aerul și să se desfacă în atomi. Chiar dacă sînt un fel de ultimul mohican, îmi plac  cămășile de noapte din mătase ale doamnelor cînd sînt așezate în dulap împreună cu aerul respirat în timpul orelor de iubire, îmi plac și sutienele ce au forma radarelor americane ce prind și înregistrează  secretele din cartier, dar numai  cînd sînt așezate pe fotoliu.  Am încercat să renunț la astfel de obiceiuri, provenind dintr-o altă epocă decadentă, dar mi-e rușine să-mi reneg locurile și obiceiurile natale. Mă obosesc  aceste schimbări de regimuri politice. Mi se pare zadarnic să umblu cu patofii murdari și rupți în talpă ca să știu încotro mă îndrept, cu scame politice pe haine, cu mașina de transformat cuvintele în imnuri, numai  să se spună că aș fi un tip reintegrabil în noua societate, deși nu știu să dresez neantul sau să prescurtez prostia. Sufletul meu nu vrea  o nouă stare civilă. Nu vreau să fac pasiuni pentru incertitudini. Nu cred că mă voi  obișnui vreodată  cu ideile din tratatul inegalităților dintre oameni. Sînt un fel de vară toridă în mijlocul nedreptăților din patria mea și nu știu dacă destinul meu de soldat  este satisfăcător pentru sensibilitățile politice ale acestui neam.

sâmbătă, 29 iunie 2013

Dacă modific ordinea universală din interiorul meu îmi este teamă că nu mai sînt contemporan cu fanteziile mele

După ce în țara noastră mergi ca pe ouă să nu te afle cineva că visezi ziua și ești prieten cu primăvara căreia îi dai drumul în grădină să dezlege ierburile și să îmbrace florile în ținută de gală, de cîțiva ani încoace politicienii  își protejează cu mare băgare de seamă odraslele, exact cum procedează cerșetorii cu copiii, mutilîndu-i  programat  pentru a le asigura un viitor și o meserie. M-am decis să nu mai arăt cu degetul pe nimeni pentru că efortul meu are același efect pe care îl are o mierlă asupra copacului  cînd îi traduce din limba ploii că vine furtuna și ramurile se bucură că vor avea o oră de gimnastică în plus. Cei de la putere privesc țara ca pe o colonie pe care tocmai au cucerit-o, punîndu-și vlăstarele în fruntea armatelor de mercenari ce încep rechizionarea.  Mai întîi  ne sechestrează conștiința, apoi bucuriile și speranțele, deși sînt atît de naivi că miros pistoalele ca pe niște  buchete de flori. Uitați-vă, cîtă diferență între noi, polemizez cu mine însumi permanent, dacă mă laudă cineva încep să șchiopătez, dacă sînt fericit cîteva minute mi-e rușine, dacă o femeie îmi cere să mă port cu trupul ei ca un fascist devin politicos ca un profet căruia îi este frică de celebritate. Parcă sînt un mecanic de locomotivă ce are trenul plin de oameni bolnavi de inimă ce nu au voie să-și vadă chipurile în oglindă că ar avea loc o sinucidere colectivă. De departe, par o pasăre care nu pornește nicăieri că nu o așteaptă nimeni. Privește gesturile speriate de sărăcie ale oamenilor, golul nerostirii ne putînd fi umplut cu zborul de care nimeni nu mai este intersat. Am un excedent imens de tristețe și nici nu pot să-mi mărturisesc greșelile, că îmi strică ăștia cuibul construit pe clădirea unde se plătește șomajul. Cred că o să mă transform într-o lacrimă. O să-i pun și o elice să văd dacă guvernul știe să citească în lacrimi călătoare. Pentru a nu mi se îngroșa defectele și a nu-mi mai suna alarma de cîte ori dau de un gol de aer de vreun pustiu netrecut pe hartă inimii sau mă părăsește vreo femeie,  vreau să modific ordinea universală din interiorul meu. Ca să-mi fac curățenie în creier am angajat un înger care bea foarte multă cafea. În cap  am zeci de sertare,   toate răscolite ca și cînd  anotimpurile care au trecut prin carnea mea au plecat pe fugă. În sertarul cu vise nu mai este nimic de actualitate, zilele nu mai pot fi remediate, ecuatorul tinereții care trecea pe aici a început să ne strîngă mijlocul, cuvintele nu mai se comportă ca și cînd ar fi la nuntă, totul este plin de praful îndrăznelii și al renunțării. Prin  sertatul cu amintiri din cînd în cînd a mai trecut luna absentă, ciudată și fără ceas la mînă. Și celelalte sînt pline de reîntoarceri, pisălogi, excitații, metafore, un bazar pierdut într-o viață mediocră. Ca să-mi fac lumină în artere am băgat un buldozer să scoată afară din mine umbrele, îndoielile, tristețile nedegradabile, singurătățile, prieteniile care nu pot supraviețui, decît în timpul prezent, dezamăgirile și toate prognozele despre mine unde s-a constatat matematic că au fost neadevărate.Numai că noua ordinea universală din interiorul meu mă face să nu îmi mai simt inima, iar iubirea nu poate fi depozitată asemeni curentului electric. Îmi este frică să nu devin un om întrerupt și incomplet. Îmi este frică că nu mai am dreptul să fac pe pompierul cînd  patria sau doamna din camera erotică se vor autoincendia. Am o imensă îngrijorare, dacă elimin haosul din mine și învăț să tac îmi este teamă că nu voi mai fi contemporan cu fanteziile mele.

vineri, 28 iunie 2013

Aș face o reformă monetară, înlocuind bancnotele cu boli, cine promite un post de director la hidroelectrica primește ciroze pentru tot neamul

Aș fi în stare să corup pe cineva pentru nişte aripi să-mi petrec mai mult timp prin văzduh și să nu mai aud; "După ce vă spălaţi creierele bine cu ariel, vă rog să vă luaţi pastilele împotriva risipirii banilor şi să nu mai vorbiţi la telefon cu pîrîcioşii regimului nostru politic. Drept recompensă vă puteţi tăia unghiile poate descoperiți sub ele vreun seif plin  şi veţi fi liberi să mergeţi cu bicicleta spre paradis”. Chiar dacă uneori îmi pun batista la nas cînd trec pe lîngă anumiţi oameni aş face un împrumut la o bancă străină să corup un degustător  care să mă înveţe cum să gust eu din toate bunătăţile unei femei deodată, la fel cum îmi doresc să vizionez toate filmele lui Steven Spielberg în acelaşi timp. Vreau să văd care dintre scenele de dragoste se repetă pentru că sînt ca o plasmă sanguină, îmi plac reluările aşa cum îmi plac săruturile reluate. Mi-am făcut o religie din a relua gesturile intime întodeauna de la capăt, mai ales cînd ştiu că şi statul iubeşte ordinea. Nu o să mă vedeţi pe mine niciodată că după ce-i măsor sfîrcurile cu gura o să mă reped ca un terorist  să mă îngrop între coapsele ei, înainte de a descoperi cum mătasea, cu care este îmbrăcată,  i-a rotunjit şoldurile.  Cînd ai bani  poţi cumpăra  un pat regal, dar niciodată  şi o femeie tolănită în cearşafurile acelui pat  care să te iubească. Vă spun cinstit, eu cînd am bani sînt aproape fericit şi cînt foarte bine. Aş avea curajul să fur doi cai de la circul de stat să-i vînd şi să corup un poet pentru a cînta această ţară. Chiar dacă nu este cunoscut sau nu este atît de talentat să i  se traducă poemele în suedeză este suficient să nu fie un poet întrerupt de ură şi de prejudecăţi şi să aibă harul geografic al donatorilor de sînge, să ne modeleze cu cîntecele lui inimile sub forma ţării. Patria are sentimentul astronomic că ne-am depărtat de ea şi nu ne mai primeşte cu aceiași nerăbdare, chiar faptul că nu se pronunţă cînd ne împrăştiem prin lume ca o tinerețe învinsă, e o alegere mohorîtă a ei. Aş corupe un fotograf care să-mi imortalizeze fanteziile pentru că aşa mi se întîmplă, imaginaţia mea ajunge la producţia maximă cînd nici o femeie nu este lîngă mine şi i le-aş trimite prin poştă să le aprobe  pe acelea pe care le-ar găsi politicoase pentru un viitor imediat. Aş corupe pe cineva care ar putea să-i pună cătuşe de brumă toamnei şi să o violeze pînă moartea trece pe lîngă  mine într-un BMW seria cinci fără numere de înmatriculare. Nu vreau să beau vin cumpărat din banii proveniţi din bugetul de stat cum nu vreau niciodată să dansez cu sora mea, nu vreau să mi se cumpere laptop din banii care trebuiau să se cumpere copiilor laptele şi cornul. Cineva îmi cumpără insuccese cu basculanta şi bănui că sumele provin din visteria statului.  Banii sînt un excitant  metalic care îi determină pe oameni să devină rudele zebrelor. Banii transformă eșarfa zeiței dreptăți cu care este legată la ochi într-un geam transparent. Pentru reorganizarea haosului din patria noastră ar trebui făcută o reformă monetară. Dacă mi-ar permite domnul guvernator bancnotele românești ar purta numele bolilor din nomenclatorul de clasificare emis de organizația mondială a sănătății. Spre exemplu, moneda de cinci lei ar însemna o gastrită, cea de zece lei o tuse măgărească, cea de cicizeci de lei o ciroză, iar hîrtia de o sută de lei un început de cancer. Sînt curios dacă ar mai primi cineva vreun ban în afară de politicieni care ar crede că  imunitatea parlamentară i-ar proteja.

joi, 27 iunie 2013

După ce ţara a fost aşezată pe masa de disecţie au pus la uşă un carton pe care scrie; "Închis, se instalează capitalismul!"

Nu mă duc la întîlnire cu nici o femeie, decît dacă sînt obosit să o văd mai frumoasă. Adevărul este că s-a sfîrşit şi al doilea război mondial, am desfiinţat colhozurile din băragan, am visat la revoluţie atît de mult că nu mai era nici un spaţiu liber în Bucureşti şi eu tot nu m-am odihnit. Permanent spăl la iluziile şi defectele oamenilor şi cu trecerea timpului îmi trebuie mai multă apă. Unora nu am ce să le fac. Am întîlnit bărbaţi şi femei care nu pot face dragoste, decît în prezenţa cîinilor, porcului de Guineea sau a altor animale. Alţii ţin secret dozajul substanţelor care îi ajută să facă gemeni, deşi pînă acum nu am văzut indivizi cu două şliţuri.  Cunosc femei şi bărbaţi care după ce au strivit între trupurile lor noaptea ca pe o portocală, de se auzea ţipînd pînă în manuscrisele poeţilor boemi, întocmesc un proces verbal de încetarea temporară a iubirii, iar în josul paginii A4 menţionează  cu litere de tipar că toate organele şi trusele de gesturi folosite au fost înapoiate posesorilor de drept. Cît talent literar să am eu să scriu o elegie despre mîna dreaptă cu care oamenii se autosatisfac sau cîtă răbdare să am cu doamnele din provincie care vin la oraş să-şi usuce rufele în tramvaiul electric pentru a le rămîne în ţesături cîteva din zvîcurile dansatoarelor de la bară. Cu poporul acesta nu te poţi odihni niciodată, deşi este pace şi statuile nu se pregătesc de revolte pentru că ploaia le spală şi-n gură şi cuvintele lor se duc la canal. Şedinţele de producţie în patria noastră se pun la ora la care se termină la televizor filmele porno, unii extrag rădăcina patrată din frig să vadă dacă rezultatul este un viscol. Se doarme foarte puţin să nu îşi piardă dexteritatea de a fura, cei cu pistoale duc gloanţele la slujbă că dacă omoară din greşeală pe cineva să se închidă găurile singure pentru că sînt sfinţite, celor care li s-au mărit dioptriile din cauza lacrimilor guvernul le-a repartizat cîte o pereche de ochelari fumurii să nu mai vadă întinderea sărăciei. Cîtă apă să am să spăl toate erorile acestei  lumii? Pînă acum oraşul semăna cu vioară stricată, acum de cînd tot mă ocup de această spălătorie umană pare o piscină care a descoperit formula chimică a apei şi într-o parte ţine oxigenul şi în cealaltă parte hidrogenul. Ultima operaţiune pe ziua de azi a fost să eliberez sînii unei femei căreia i se încurcase într-o rază de soare. Fericită că sîngele îi ajungea acum pînă în sfîrcuri, mi-a zis; "Vezi că după şoldul meu acoperit de mătăsuri se află raiul". Însă eu, care nu am cîştigat niciodată la loto şi niciodată nu am avut noroc, nu am ghicit traiectoria  şi luat-o pe un drum greşit. Cînd am dat perdeaua la o parte mi s-a părut că este ora de anatomie unde douăzeci de milioane de oameni asistau la disecţia ţării. Pe un carton provenit de la o cutie de rahat scria cu creionul chimic; "Închis, se instalează capitalismul!".

miercuri, 26 iunie 2013

Cele mai frumoase jocuri olimpice ale iubirii se organizează în interiorul unei femei îndrăgostite

Cînd am aflat de la o floarea-soarelui, pe post de radar,  cîte lucruri intime se întîmplă la noi în cartier  mi-au deraiat şosetele din picioare. Prima mea concluzie a fost că dintotdeauna călătoriile în paradis au fost libere și fără       restricții, numai că aceste rute au fost ţinute secret ca nu cumva femeile să rămînă acolo şi să refuze să mai fie repatriate.  Pe această porţiune de drum aerul era pofticios, ierburile aveau în ele o fericire înăbuşitoare, soarele era răsturnat în surîsuri, iar simţurile ca o brigadă  antiteroristă erau chemate la o luptă sălbatică. Floarea-soarelui era ca ca o staţie de emisie recepţie şi la ultima interceptare clandestină pe care am făcut-o am aflat că într-un bloc comunist, la vreo două străzi de locul unde locuiesc eu, o doamnă, avînd carenţe de vitamina C îşi înlocuise dantura cu o placă dentară din plastic fortificat. Într-un elan tineresc soţul ei, fără nici o rufărie pe el, făcînd un gest neprevăzut i-a dislocat placa care în cădere a muşcat puternic din creionul dermatograf cu care scrisese copii în tinereţe.  Placa dentară rămăsese încleştată ca o cheie franceză pe o țeavă de inox. După ce a fost chemată abulanţa şi pacientul transportat la urgenţe, familia a acţionat în judecată pe doctorul stomatolog, acuzîndu-l de malpraxis. Am izbucnit într-un rîs puternic specific oamenilor săraci de am stricat televizorul. Aceasta întîmplare putea fi considerată un început de călătorie spre paradis. Cu ani în urmă cunoscusem o doamnă cu însușiri electrostatice. Dacă ne apropiam  picioarele și pelvisurile, mîinile ei produceau o lumină asemănătoare nimbului îngerilor care putea ţine o veioză aprinsă toată noaptea. Acum voiam să cunosc sufletul unei dansatoare  care își dorea  să fie o femeie modernă, vrînd să umple cu trupul ei teritoriul incert al dragostei. Pe unde să o iau să-i ajung la suflet? Nu se vedea nici o alee parfumată sau vreo buruiană pentru creșterea virilității să pot prătrunde și prin locuri mai înguste.  M-am gîndit că la sufletul ei nu se poate ajunge, decît cu deltaplanul, avînd aripi de heruvimi sau cu un avion regal care foloseşte în loc de benzină orhidee. Dacă o iau drept prin faţă trebuie să-i dau sînii într-o parte să-mi fac loc  sau dacă  este întuneric  trebuie să-i măresc sfîrcurile pînă încep să lumineze cum fac căpşunile cînd le cînţi la pian. Ca să-i desfac picioare trebuie să-i aduc o constelaţie şi să o rog să o ţină între genunchi pînă îi aprind eu toate stelele cu bricheta sau să-i pun un trandafir neînflorit între coapse ca forţa petalelor la înflorire să-i îndepărteze picioarele puţin cînte puţin. Dacă încerc pe la spate trebuie să mă mişc repede că arşiţa din fese s-ar putea să-mi provoace răni şi să-mi desfigureze amprentele. S-ar putea ca aluniţa de pe burtă să fie o intrare secretă. Îmi era greu să-i găsesc drumul către suflet, deşi mă răsucisem de nenumărate ori în carnea ei. Știu că nu sînt Columb și nu sînt atît de lipsit de inteligență să caut la nesfîrșit. Mai bine mă ascund în trupul balerinei şi organizez jocuri olimpice ale iubirii. Nu are decît  să vină şi sufletul ei şi să ne privească  din tribună.

marți, 25 iunie 2013

Mai am globule roşii din secolul trecut şi nu ştiu ce formulare să completez pentru a veni cei de la salubritatea sîngelui să le ridice

Eu port în mine nişte globule roşii din secolul trecut şi am aşa o spaimă să nu se întîmple ceva rău acum cînd mă tratez de tahicardie. Îmi este teamă să nu apară primăvara mai tîrziu sau păsările acestea cu aripile parfumate să părăsească grădinile din cartierul meu. Nopţile nu cred că vor suferi nici o modificare pentru că de cînd m-am născut nu folosesc decît nopţi second-hand pe care le-a folosit şi bunicul şi tata şi sînt obişnuite să suporte orişice tip de erori umane. Anul trecut am văzut că toamna care tocmai trecea pe strada mea îşi pusese şenile însă m-am gîndit că şi-a schimbat modul de deplasare nu din cauză  globulelor mele roşii din veacul trecut, ci pentru faptul că începuse războiul pe viaţă şi moarte între vîntul nevaccinat împotriva turbării şi frunzele care nu le venea să creadă că în cîteva luni s-au umplut de riduri ca nişte babe politice. Modestia o am înregistrată la OSIM din secolul trecut, dacă fac cadou o floare sau îmbrac o doamnă într-un buchet de flori, pentru că îmi plac femeile goale în centrul unui aranjament floral, am în vedere şi posibilitatea ca ulterior să poată să-şi facă şi ceai pentru combaterea singurătăţii din ele. Nu numai globule roşii mi-au rămas din vremurile apuse, ci şi foarte multe vise, orgolii, speranţe că şi în secolul trecut voiam să fiu fericit, numai că fără bani iliciţi nu se poate. Categoric nu am vrut să renunţ la magazinul cu fantezii pe care îl am în faţa casei pentru că oamenii presaţi de sărăcie nu mai au timp să descopere noi virtuţi ale iubirii şi folosesc  poziţia clasică, riscînd ca şi urmaşii să semene cu cei din mileniul trecut. Cînd am văzut-o pe una din doamnele, cu care încercam eu să produc lumină prin frecarea trupurilor noastre unele de altele, că folosea zîmbetele numai pentru uz intern şi cuvintelor le dispăruse strungăreaţa şi le apăruse cearcăne, mi-am zis, astea sînt tristeţi din secolul trecut miros a frunze putrezite. Tahicardia asta de care mă tratez  mi-a apărut prima oară cînd un politician spunea la televizor  că noi românii nu vrem să fim fericiţi pentru că acest lucru ar fi foarte uşor, dar că avem idei preconcepute moştenite de pe vremea cînd toată lumea se înscria în colhozuri şi vrem să fim mai fericiţi, decît semenii noştri din alte ţări europene. Atunci am spart  televizorul de mă uit eu la fetele ce prezintă ştirile pe stradă şi am făcut şi primul transplant de hematii de la un trandafir roşu cu aceeaşi grupă sanguină ca mine. I-am spus medicului că pentru orişice eventualitate vreau să-mi spăl sîngele cu dero să nu mai curgă prin mine nici o scamă din secolul trecut. Binevoitor  m-a dat pe mîna unei asistente blonde ca îndepărtarea înjurăturilor, a spaimelor, a erorilor să fie mai uşoară. Şi tocmai cînd negociasem cu ea un viol ca să poată să-şi ia concediul medical o săptămînă, mă întreabă aşa din senin; "Dar nu cumva şi sperma o ai din secolul trecut că nu vreau  copilul să se nască deja bătrîn".

luni, 24 iunie 2013

Roua mă ajută să gîndesc ca o pasăre care nu se simte dezonorată că oamenii îi imită zborul

După ce adun roua din cupele crinilor supraponderali din cartierul meu natal și scot asfințiturile din ea, citindu-i un poem devine revigorantă Dacă bei un singur păhăruț slăbiciunile și defectele te părăsesc, după ce îți ștergi memoria cu un prosop umed  amintirile nu-ți mai par falsificate, iar prezentul nu mai mi se pare un loc unde fericirea se cîștigă la jocurile de noroc. Pînă am descoperit efectul benefic al acestor bobițe de apă  cerească, asemănătoare lacrimilor, nu primeam nici o recompensă din partea femeilor, chiar dacă le afînam carnea cu săruturi. Cu ceva timp în urmă am uitat o doamnă între tistețile mele și cînd mi-am adus aminte de ea am găsit-o cu țîțele fleșcăite cam cum sînt ale patriei mele care și-a vîndut și sutienul în care își păstra secretele. I se ofilise și buchetul de flori în care era îmbrăcată, privirea îi devenise primejdioasă, degetele nu îi mai vedeau  ca să ajungă în zona în care mai păstram  un miros natural. Nu mai aveam putere să încălzesc cu vocea hainele să pot ieși prin oraș, sărăcia mă determina să mușc din mine însumi, devenisem un membru anonim al poporului neconsolaților. Înainte aveam atîtea suferințe în suflet că nu știu dacă le-ar putea căra un bou, pierdeam bucuriile cu o viteza mașinilor de formula unu, cuvintele purtau ochelari fumurii ca să nu vadă marginea prăpastiei, soarele ca să ajungă în textele mele trebuia să se furișeze. Totul s-a schimbat și mă întreb; oare roua aceasta o fi transpirația ierburilor crescute pe mormîntul bunicilor mei, o fi respirația condensată din cîntecul privighetorilor? După ce îmi umezesc buzele cu această minune mă pot duce la întîlnire cu Dumnezeu fară ca iluziile mele să mai blocheze drumul pe care visătorii merg spre orizont.  Moartea nu este cel mai mare viciu al meu. Nici nu mai observ că niște boli  capitaliste  provocă cearcăne conștiinței mele, cîte  camere a împodobit cu surîsurile femeia aceasta ce-mi numără cu sfîrcurile firele de păr de piept, numai să nu-i văd amanții ei depozitați în inimă.  Nimicul din mine nu mai este un aparat militar ca să-mi detecteze amprentele false pe care le-am lăsat pe zilele trecute, înțelepciunea mea ne fiind o problemă de securitate națională o pot folosi să învăț să dansez. Beau roua aceasta  și îmi vine să mă  duc să muncesc în Spania. La plecare vreau să demolez balconul unde am ascultat atîtea minciuni. Vreau să mă golesc de mine și să-mi fac marcaje în inimă poate își găsește drumul o lume nouă. Puțini sînt cei care supraviețuiesc fară neadevăruri,  motiv pentru care trebuie să las pudoarea la o parte și să înlocuiesc roua cu lacrimile mele pentru că guvernul va pune impozit și pe rouă.

duminică, 23 iunie 2013

Toată viața mea mi-a fost atît de rușine că niciodată nu am putut să fiu nepoliticos ca să urlu

Trecerea mea prin această lume globalizată este o aventură continuă și viața mea este supusă unor mii de primejdii. După ce am terminat de scris primul poem, de rușine, îmi venea să mă ascund între oasele mele,  în spatele inimii unde nu este vizilibitatea prea bună. Credeam că s-a întîmplat un  fenomen supranatural ce nu mai existase  vreodată în cartierul meu și îmi era atît de rușine,  că mi-a sărit limba de la ceas, mai ales de scriitori pe care îi cunoșteam atunci. Cel mai rușine îmi era de Mihai Beniuc căruia îi altoisem ”mărul de lîngă drum” și devenise ”părul de lîngă drum”. De atunci nu am mai putut să mănînc mere niciodată și cînd ieșeam pe stradă îmi acopeream mărul lui Adam  cu o frunză, ca să nu vă spun că în clipa în care îi vedeam poza autorului mi se fleșcăia evantaiul. Toți copiii aveam aparate de aer condiționat, al meu era confecționat dintr-o aripă de graur, aflasem de la Al. Odobescu că pasărea asta imită toate zgomotele din natură. Nu știu cum Ponta poate uita atît de repede că și el a participat la un asemenea proces, a altoit pe un jurist un doctor.  Mai tîrziu cînd am văzut-o pe mătușa mea goală am tras o spaimă soră cu moartea. Știam cum arată fetele de zece ani, dar ce splendori se înfățișau   în fața mea nu mai admirasem niciodată. Erau atîtea bijuterii rotunde confecționate dintr-o carne luminoasă, aproape mai albă ca porumbeii mei albi pe care îi spălam cu ariel în fiecare duminică să nu murdărească văzduhul. Și atunci mi-a fost atît de rușine, încît mi s-au înroșit vîrfurile pantofilor și cicatricele de pe genunchi mi s-au vindecat pentru totdeauna. Norocul meu de nu am murit  a fost că mi-a luat capul în mîini și mi l-a îngropat între țîțele ei mari unde am dat de oxigen matern și mi-am repus plămînii în funcțiune. După mulți ani, cînd învățasem bine că succesul este un fel de hidratare cu analgezice al căror efect nu durează mai mult, decît te-ai spăla  după ce te-ai murdărit pe buze cu mure negre, am cunoscut o femeie care cu trecerea timpului mi-am dat seama că era  specialistă în a-ți băga ace în inimă fără să te doară, ba chiar după o astfel de vrajă îți omologa în trup o fericire stelară. De cîte ori mă întîlneam cu ea îmi spunea că miros a iarbă ca tatăl meu, că o îmbrățișez ca și cînd am fi în subsolul unei clădiri, că zîmbesc ca și cînd m-aș feri de cineva. Am înțeles tîlcul acestor cuvinte numai după ce tata mi-a atras atenția că femeia, care spunea că îmi păzește inima mai bine ca o felină, este ofițer sub acoperire și se acoperise și cu trupul tatălui meu de multe ori pînă să-și schimbe plapuma. Mi-a fost atît de rușine de tata că am vrut să-mi schimb numele și să nu mai fac parte din neamul lui. De atunci pentru mine bunătatea lui mi se părea că este una vulgară. Mi-a fost rușine și cînd unii au vîndut petrolul patriei. Îmi este rușine și acum cînd văd cîmpiile țării, suferind că nu sînt fecundate de semințe. Nici nu știu dacă nu fac o nouă greșeală, încercînd să devin un model de nerușinare.

sâmbătă, 22 iunie 2013

Capitalismul românesc ne-a logodit cu deznădejdea și nu mai putem adera la nici o formă de libertate

Din cauza grijilor mi s-au descusut pantofii și nu mai pot să-mi urmez idealurile, mi s-a modificat atît de mult mersul că par un trecător despuiat îmbrăcat numai cu un buchet de flori. Am ajuns în cartier un reper de tristețe. Dacă cineva întreabă în orașul meu; unde să mă duc să plîng că la guvern nu mai sînt locuri libere pentru plîns i spune ,du-te la casa aceea unde găsești chiuvete pentru lacrimi, batiste  conectate la mail și un un caiet pentru reclamații și sugestii referitor la starea lacrimogenă a națiunii. Un șomer a reclamat că un domn din opoziția parlamentară a umplut o sticlă cu lacrimile lui pentru a boteza un vapor ce ar urma să care la polul sud toate omisiunile legislative, toate fărădelegile și crimele împotriva acestui popor pentru a nu mai ști nimeni și niciodată de ele. M-am săturat  să adun aerul acesta ce îmi produce dureri de cap și să-l închid în dulap. M-am tot săturat să cer în stînga și-n dreapta  ajutor de trăit. Am ajuns atît de firav că dacă cineva îmi aruncă un covrig de pomană mă prăbușesc sub greutatea lui. Văd că și îngerii de lîngă noi s-au săturat că soarele luminează mai mult la ecuator și nouă ne produce eclipse și-n dioptrii, că lumea din Europa ne ține logodiți cu deznădejdea și chiar a hotărît că pe teritoriul țării chiloții sînt opționali și operațiile de prostată și chist ovarian  nu pot avea loc decît pe iahturi medicale. Am fost la bancă cu șeful îngerilor erotici să mă gireze cu aripile să iau un împrumut pentru a-mi cumpăra un medicament contra glandelor sudoripare pentru că din cauza transpirației nu mai înfloreau trandafirii nici din curțile vecinilor. De altfel îmi era teamă ca din cauza transpirației abundente să nu-mi dispara și bobița de speranță că nu se va evapora din mine și puțina nemurire. Medicii îți iau banii de pomană, nu mi-au spus niciodată și nu știam că din cauza sărăciei săruturile mele nu au filigran, zîmbetele nu luminează, îmbrățișările nu au preludiu și nu pot fecunda nici măcar o femeie care de mică a fost crescută în dragoste. Îmi displace acest capitalismul românesc sexual, sudoripar, alimentar. Acum înțeleg de ce vorbea lumea cu mine încet, de ce se spăla în șoaptă, de ce nu respira nimeni spre mine, tuturor le era teamă să nu cad sub greutatea  gîndurilor mele. Acum înțeleg de ce Elena, profesoară eminentă, s-a căsătorit cu un negru dintr-un trib necunoscut din Africa sau de ce Alexandru șef de promoție la medicină umană a ajuns șef de morgă la o grădină zoologică din Suedia. Am devenit incapabil să-mi mai ameliorez năzuințele sau să ader la o idee care ar putea excita o altfel de libertate.

vineri, 21 iunie 2013

După ce a crescut salariu minim pe economie am putut să-mi cumpăr mai multe boli, suferințe și tristeți

Din cauza creşterii salariului minim pe economie la mine în grădină un melc a ajuns să cîntărească zece kilograme. Partea proastă este că merge mai încet ca înainte. Fiind, ofiţerul stării civile pentru florile din grădină de fiecare dată ajunge tîrziu la ceremonial. De cele mai multe ori florile nu mai au răbdare şi se împerechează în absenţa lui.  Toamna  cînd ajunge le semnează certificatele de căsătorie de care să beneficieze semințele și să primească subvenția de căldură. Privighetorile nu mai cîntă în direct ca pînă acum din cauza bunăstării îşi fac înregistrări, videoclipuri şi le vînd. Activitatea lor după ce le-a crescut nivelul de trai, constă în a  concepe o constituţie proprie, nu ca acum cînd toate păsările din ţară se găinăţează pe unde apucă. Nici una nu mai consumă omizi pentru că o bufniţă le-a comparat cu politicienii. Şi pe strada mea se văd schimbări. Nimeni nu mai aşteaptă ratarea, a avut loc şi o catifelare a prafului pe care îl traversăm mai ușor şi parcă viaţa se consumă mai mult în zonele unde s-a terminat copilăria celulelor şi au devenit producătoare de plăceri. Într-una din zile un vecin, care își îmbrăcase stîlpii de la poartă în oglinzi înalte de doi metrii să se aranjeze  trecătorii în ele, cu o slujbă frumoasă era pedagog la liceul de fete din oraş a fost luat cu salvarea aşa din senin. Am aflat ulterior că din cauza creşterii salariului minim pe economie mîncase numai boboane cu zinc şi îi crescuse cantitatea de spermă atît de mult că era în pericol să nu explodeze și medicii de spital au epuizat stocul de păpuși glonflabile într-o oră. Pînă acum, ca să nu  mai pun și nopțile la numărătoare cînd mă întreabă cineva cîți ani  împlinesc, am folosit nopți numai de la recuperări care în afară de cîteva defecte estetice și cîteva mustrări de conștiință au un întuneric sănătos în ele. Dacă nu aveai unde să mori, că la noi  nu se mai moare pretutindeni ca în alte țări, cu numai pe la sediile partidelor, puteai să-ți dai duhul în smoala ei. De cînd cu plusul de bani pot să-mi cumpăr nopți noi cu spaimele intacte, cu un consum redus de somn, se găsesc aici la magazinul din colț unde patron este guvernul. Creșterea salariului minim ne-a adus în situația să cumpărăm mai multe boli de durată mai lungă și mai grele, cîteva zeci de suferințe că între timp se mai ieftenise din cauza ofertei foarte mari a partidelor aflate la putere. Limonadă care provoacă tristeți, covrigi cu filigran asemenea găurilor negre ce activează confuziile și mărește salinitatea în lacrimi, găsim în toate tîrgurile patriei. Cu sumele suplimentare am vrut să fac un pariu cu o femeie frumoasă ce aștepta în fața Casei Poporului să se sfîrșească săptămîna. I-am o să-i găsesc calea către patriotismul din ovare, chiar și cu lumina stinsă. Mi-a spus că este de acord cu pariul numai dacă am un stilou cu peniță de aur să-i scriu în cartea de onoare impresiile lăsate după vizită. Mai puteam să cumpăr surîsuri cu reumatism, scoici care se deschid numai în fața bărbaților impotenți și un grajd lung ca urlet în care să-mi depozitez înjurăturile. Nu am mai avut parale să-mi fac un test de paternitate să nu cumva Dominique Strauss-Kahn să fie tatăl meu și să-mi procur un pistol kalașnikov ca să împușc toate idealurile ce mă țin într-o stare de erecție permanentă și nu mai pot participa la mitinguri.

joi, 20 iunie 2013

În urma anchetării versurilor mele au fost descoperite sute de înjurături

M-a căutat o doamnă care după cît era frumoasă nu părea a fi de la guvern, dorea să-mi ancheteze versurile şi în situaţia în care nu era mulţumită de rezultatul controlului urma să-şi extindă cercetările şi asupra viselor, idealurilor, dar şi asupra reţelei secrete de drumuri din inimă. Cunosc femeile din zona puterii. Acestea au capacitatea de a-şi modifica arhitectura trupului pînă încape exact pe funcţia pe care o vizează. Doamnă venită să ancheteze poemele mele avea  un zvîc în şolduri şi o nerăbdare în fese că mai degrabă cred că era de Asociaţia fluturilor dezbrăcaţi sau de la Şcoala de corecţie cu trandafiri. La Asociaţia fluturilor dezbrăcaţi mă duceam mai ales dimineaţa cînd aveau loc şedinţele cu planificarea polenului. Şcoala de corecţie o frecventam mai rar pentru că aici erau pedepsite  şi închise în trandafiri femeile care nu reuşeau să se ridice la standardele europene ale iubiri. Eram emoţionat. De ce să-mi ancheteze mie versurile această doamnă, deşi era politicoasă şi îşi arăta picioarele pînă spre locul unde începe să-i izvorască părul. Nu ascunsesem în ele droguri, nu aveam iscoade pe urmele îngerilor care încercau fără succes să rujeze buzele cuvintelor, cantitatea de prospeţime pe care o culegeam din flori era cîntărită şi depozitată în litere pînă la ultimul gram. Totuşi ţineam ascunsă printre versuri o femeie goală care nu avea unde locui şi pe o rază de soare, legată de două strofe, îşi usca rufele umezite de rouă. Pentru a nu fi acuzat de hărţuire sexuală în formă continuă m-am gîndit să apelez preventiv la nişte cunoştinţe ca eventualele sancţiuni să fie mai mici cum se obişnuieşte în România.  În afară de Dumnezeu care îmi este singurul prieten care îmi măsura moartea  cu echerul mai aveam cîţiva amici. Aveam ca prieten de zbor un vultur, nu era înscris la nici un partid, nu avea rude care să aibă mutaţie pe cometele ce ne vizitează la un veac odată. Umbla permanent cu aripile parfumate şi o sticluţă de Imperial Majesty Clive Cristian în cioc. Ai grijă să nu scapi sticluţa cu parfum că preţul este de 215.000 de euro îi spuneam. Ştii tu pe cineva care dă cu parfum la zece mii de metri în văzduh să nu miroasă urît sufletele celor morţi, in afară de mine, îmi spunea, ceea ce însemna un refuz scos din aer pe partea cu oxigenul. Ancheta doamnei care a recunoscut că este în urma unui denunţ venit de la Ierusalim, că aş fi zis eu că am supt o sută de sfîrcuri de femei ceea ce mă face nemuritor înaintea altora conform normelor de aplicare ale morţii, a durat foarte mult. Este adevărat cu numărul de sfîrcuri numai dacă femeile s-au transformat în tigroaice, pentru că eu nu voiam decît lapte de export din zona Ecuatorului şi doar de la feline. În procesul verbal de anchetă doamna a notat totuşi că au fost descoperite  printre versurile mele foarte multe înjurături, o suprafaţă de salivă de mărimea laculului Herăstrău şi o ţară rănită, violată, şi cu bijuteriile furate. Mi-a interzis să mai scriu versuri ca la următorul control să nu găsească ascunsă printre ele o ţara în dezastru şi tot poporul plin de păduchi.

miercuri, 19 iunie 2013

Cea mai subtilă formă de revoltă împotriva mea este să-mi urgentez îmbătrînirea

Forma mea proprie de revoltă împotriva  femeii care a refuzat să mă viseze este să o inchid într-un crin pînă cînd acesta înfloreşte, deşi ea mă bănuia de mult că eu sînt cel ce a inventat îmbrăţişările cu mai multe etaje între care circula un lift cu săruturi. Cred că cineva mă deconspirase, vreun înger autohton infectat de microbul bîrfei, că spaţiu din inima mea s-a îngustat de cînd am devenit capitalist sărac şi nu încape decît o singură femeie şi aceasta, fără cicatricile lăsate în surîsuri de foştii amanţi. Chiar era să-mi dau trupul în judecată pentru lipsă de discreţie. Nu ştiam dacă corpul meu din vanitate sau prostie îşi expunea limitele în public.  Eram pe punctul de a mă răzbuna pe femeia care nu voia să mă viseze. Nu ştiu ce se întîmpla cu mine, de cînd am cunoscut la coadă la şomaj un domn care era întreprinzător particular în domeniul proiectării şi  construcţia de gropi în cimitire, avînd  o boală profesională gravă, nu putea dormi, decît într-o ladă de lemn peste care apăsa o greutate de cîteva sute de kilograme, aveam o stare continuă de revoltă. Nu-mi venea să cred că sfinţii au fost atît de aproape de mine, la -2 metrii în pămînt şi eu habar nu am avut.  Dacă aş fi ştiut i-aş fi rugat să facă moartea mai lentă,  să facă destituiri printre cei ce ne stabilesc numărul anilor.I-aş fi rugat să ne dea cocaină măcar cînd aparatele noastre de respirat se  înfundau din cauza prafului stelar. Acestea sînt formele mele de revoltă, amîn plăcerile pînă după amiaza, las pe altă dată fericirea pînă trece trenul cu diabetici prin gară şi aruncă bucăţi de zahăr pe peron. Ascund dimineţile limpezi în sutiene, fotografia de pe cartea de identitate o bag la o presă pneumatică să nu mai poate să se ascundă anii  sub ea, dorm singur în pat ca vecinii mei să spună că sînt un tip moral. Cînd plec la serviciu încalţ o şosetă de o culoare în piciorul stîng şi de altă culoare în piciorul drept ca să se spună că am un mers politic ireproşabil ceea ce m-ar recomanda să transpir şi eu în viitorul parlament. Nu mai ţin pumnii strînşi în buzunare, nu mai plîng că textele mele sînt nelocuite de nimeni, nu vezi ţipenie de om, toţi stau acasă să-şi încălzească pereţii cu vocile să nu facă igrasie. În locul meu veţi găsi un tigru  căruia nu-i plac fabulele. Nu mai vreau să implic universul, să îl ascund în trusa mea de gesturi, revolta mea izvorăşte din lucrurile pe care nu le-am făcut, nu le-am simţit, nu le-am murit. Pentru că atîtea femei m-au ocolit, forma mea proprie de a mă revolta împotriva lor a fost să înregistrez o fundaţie la registrul comerţului care are ca obiect de activitate planificarea îmbătrînirii mele ca o exasperare a luminii.

marți, 18 iunie 2013

Dacă guvernul împarte ţara în opt de unde ştiu eu că aerul repartizat regiunii mele nu-i mai scump ca în celelalte şi nu o să am bani să fac dragoste

Singurătatea mea consumă mai multă benzină decît un motor cu şase cilindri în V şi de fiecare dată cînd sînt într-o asemenea stare îmi aduc aminte de unchiul meu care se ridică dintre amintirile mele ca un titlu de roman. Poate de la el am învăţat să fiu un patriot de provincie. De cum intra în birtul din cartierul nostru îmi spunea;" Du-te şi adu-mi o sticlă de vin din Moldova, din aia de care a băut şi Ştefan. Ai grijă să fie din viţa de vie de pe dealul Cotnarilor la umbra căruia a făcut dragoste domnitorul cu nevasta cîrciumarului". Nu fuma decît ţigări româneşti, nu bea decît vinuri din podoriile noatre, dacă auzea o mierlă cîntînd, aştepta cîteva arpegii şi zicea,"Asta a schimbat dialectul, nu mai este de-al nostru, ia o piatră şi izgoneşte-o în Europa, dar nu te apuca acum să tai copacul numai că pasarea aceasta s-a corcit". Unchiul meu era ca o groapă săpată care dorea cu tot dinadinsul să o dezinfecteze cu vin românesc pînă cînd aceasta îi devenea boltă cerească. După ce o golea  şi încă putea să îmi şoptească zicea;  "Nepoate, adu o sticlă de Tîrnave, din aia din care a băut  Avram Iancu ca să vadă cerul ţării complet, netulburat şi cu necazurile retrase din el." Îmi plăcea că invita la masa noastră regiunile istorice ale patriei, mă simţeam ca un comandat de oşti ce sunam adunarea şi soldaţii se aliniau pe o suprafaţă de doi metrii pe un metru, cît se întindea masa. Cînd mai rămînea o jumătate de pahar de vin, îl ridica cam pînă în dreptul gurii şi îl vărsa zicînd; "Ăsta-i pentru morţii nostri cu care sîntem în relaţii foarte bune". După aceea urma o sticlă de Drăgăşani din Oltenia, una de Murfatlar din Dobrogea, una de Muscat Ottonel din dealurile Munteniei. După ce le golea venea rîndul regiunilor Banat, Crişana, Maramureş să-i emoţioneze pînă la amorţeală simţurile. Puteam spune, fără să greşesc prea mult, că trupul unchiului meu era împărţit pe regiuni istorice de multă vreme şi ca să nu fie cucerite de cineva le ţinea inundate  cu licoarile autohtone. După aceea scoteam sticlele goale pe stradă, în faţa birtului,  le aşezam în şir indian, cam la un metru una de alta, după care îl invitam la ceremonial ca de aîtea alte sute de ori. Ieşea din birt, nesigur pe el, se dădea vreo cinci metrii înapoi după care bătea un fel de pas de defilare în faţa sticlelor cu mîna dreaptă la pălărie. Saluta  ca un general trupele de uscat care tocmai cîştigase războiul. Porneam spre casă, dar la primul magazin cu haine de damă în vitrină se îndrăgostea de ele şi-mi spunea; "Nepoate, ia magazinul acasă că vreau să mă culc cu el". Participarea unora din guvern de inventa o nouă regionalizare a ţării şi trupurilor noastre, faţă de cum ne sînt arondate sufletele  de mii de ani, mi se pare o inteligenţă vulgară. Eu nu vreau  să mi se spună; "Ăsta e din regiunea unde femeile au şoldurile perlate şi fluturii nu poartă haine pe ei". Clar?

luni, 17 iunie 2013

Dragostea este o eroare a inimii pe care încercăm să o corectăm cu săruturi şi fantezii

Dragostea nu-i un lucru atît de uşor pe cît pare unora, mai ales celor care umblă pe străzi într-o ţinută lejeră, crezînd că numai cine nu vrea nu este fericit. În urmă cu un an eram atît de îndrăgostit, încît aşteptînd o doamnă în faţa Gării de Nord a sărit limba ceasului de pe faţada principală a gării şi a rănit un mecanic de locomotivă. Era  tocmai instrumentul ce indica trecătorilor cît mai au de trăit. Un coleg de-al meu ce făcea curat  în grajdurile unde parlamentarii îşi ţineau cuvintele de cîte ori făcea dragoste îşi punea ochelarii de vedere ca şi cînd s-ar fi apucat de citit vreo informaţie de fruntea ei sau să-i verifice îndelung gura şi să observe dacă după o asemenea plăcere umană îi dipar greşelile gramaticale de pe buze. În ziua în care descoperisem că niciodată realitatea nu-i pe placul celor de la putere, mă deplasam liniştit pe strada unde îşi au sediul  cele mai multe partide, încercînd să inventez noi înjurături folosind cuvinte îmbrăcate în costume populare ce exprimă cel mai bine folclorul românesc. În faţa mea două ţigănci, ce aveau nişte mişcări în şolduri pe care nu le trăisem niciodată, pe fustele cărora erau jertfiţi zeci de maci, sînt oprite  de doi poliţişti de la poliţia locală, foşti paznici în fabricile comuniste.  Din cauza lipsei de activitate opreau trecători întîmplător, exact cum se procedează în efectuarea sondajelor de opinie. Actele, vă rog, zice unul dintre ei, adresîndu-se celor două ţigănci. N-avem acte barosane, le-am lăsat la căruţă să nu ni le fure cineva şi să se împrumute la bănci în numele nostru. Cum nu aveţi nici un act, ridică vocea poliţistul. Nu avem barosane decît actul sexual la noi . Dă-l încoace imediat, comentă poliţistul  ca un funcţionar superior să îl audă cei din jur. De asta spun, că iubirea nu-i un lucru uşor mai ales noaptea cînd trupurile nu se recunosc şi trebuie să spui o parolă, mai ales cînd tu ca bărbat nu vezi pe harta iubirii drumul ce urcă spre sufletul ei. În unele cazuri neamul omenesc respectă dragostea şi interzice pe parcursul procedurii de apropiere să tuşeşti, să cînţi, să întrebuinţezi cuvinte nefolositoare într-un spaţiu atît de restrîns. Iubirea este un amestec de lumini şi umbre, de vinovaţi şi victime.Unii vorbesc despre iubire ca despre privighetori, ştiind ei cu certitudine că sînt iebivore, cîntă  melodii muncitoreşti şi la micul dejun  consumă parizer. Zi de zi de cîteva milenii încoace ni se pare că dragostea este o eroare mondială a inimii pe care căutăm să o întreptăm cu săruturi, mîngîieri şi fantezii.

duminică, 16 iunie 2013

La cîtă dragoste fabrică inima mea îmi trebuie o femeie dublă

Am constatat că un cetăţean oximoronic ca mine nu poate fi prieten, decît cu Dumnezeu. Ştiam că fără iubire nimeni nu poate să-i cîştige încrederea divină. Ca să îi fiu pe plac Domnului şi să nu  mă mai îndrăgostesc de hainele expuse în vitrinele magazinelor am început  să  caut o femeie dublă. Pentru mine o femeie dublă, nu este aceea care a fost la Paris cu avionul de două ori şi pentru că este superstiţioasă odată a stat pe aripa din stînga şi altădată pe aripa din dreapta să nu se dezechilibreze aparatul sau femeia care scrie o scrisoare de dragoste la indigo şi o trimite la doi bărbaţi diferiţi.

Ca să demonstrez Domnului că îi merit prietenia cantitatea mea de iubire pe care inima trebuie să o fabrice este obligatoriu să fie de două ori mai mare, decît a concetăţenilor mei. Greutatea  mi-o verific în fiecare dimineaţă pentru că dorm avînd căntarul şi celelalte instrumente de măsurare a gravitaţiei la picioare. Cu toată dorinţa mea de a avea un prieten în Dumnezeu nu însemna să mă îndrăgostesc de o femeie care a născut gemeni  că are cromozomi ce dublează. Mie îmi povestise  o cunoştinţă cît locuisem cu el pe terasa unui bloc cu zece nivele, aşteptînd să ne crească aripi să fim şi noi în rîndul îngerilor sau să zburăm din acest regim politic că o doamnă, în perioada sarcinii a mîncat numai icre şi copilul ei a ajuns campion olimpic la o sută de metrii bras.

Revenind,  eu nu cred că gemenii reprezintă o dublare a  rezervelor de iubire. Doamna ce are două slujbe, două cufere cu amintiri,  două apartamente sau filmează de două ori la reclamele pentru dulciuri,  nu sînt femei duble. Ele trebuie să aibă de două ori mai mult soare în celule, să fie de două ori mai catifelate, decît celelalte femei. O astfel de fiinţă caut eu în lumea aceasta incompletă pentru a mă clasa printre fruntaşii preferaţilor lui Dumnezeu. Nu vreau să trec nici la mahomedanism pentru că această religie, deşi ai foarte multe neveste care te însoţesc în timpul somnului eu nu suport să dorm, decît singur în pat. Am şi un defect de orientare, nu găsesc polul afecţiunii, decît după ce umezesc vaporul cu cîteva sticle de vin ceea ce religia lor interzice. Să nu credeţi că doamna pe care o caut trebuie să aibă un metru lăţime, să aibă patru fese sau dublul vîrstei mele. Nu, eu tînjesc după o femeie care cu o singură gură să trezească în mine de două ori mai multe fantezii, să amîne de două ori mai mult apariţia zilei şi să aibă de două ori mai multă prospeţime. Coapsele ei să mă strîngă de două ori mai puternic, mîinile ei să acopere o suprafaţă dublă de mîngîiat, să-mi pună deoparte de două ori mai puţină moarte şi să-mi trimită de două ori mai mulţi îngeri inteligenţi să pot termina odată cu prostia din ţara mea. Caut o femeie care să aibă două valize mici de metal cu sîngele meu prezent în una şi sîngele meu viitor în cealaltă pe care să la poarte cu ea şi cînd se duce la tutungerie să-mi cumpere două pachete de ţigări. Caut o femeie dublă careia să nu-i găsesc limitele candorii.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Scrisoarea cu învăţături către mine o pot califica o impustură inocentă

Nu fi nepoliticos, du-te şi sărută-i sînii, nu vezi că militează prin lume pentru dragoste. Tălpile ei emit pe frecvenţa luminii semnale de ajutor către staţiile de recepţie ale barbaţilor. Grupului de intervenţie al iubirii tale, arată-i drumul spre trupul ei, pune-i dobîndă pe îmbrăţişări, radiografiază-i trupul cu raze roentgen să vezi cîtă dragoste mai are în ea. Gustă din ea să afli dacă bărbaţii dinaitea ta s-au descompus, caut-o în buzunarul secret şi cald să ştii dacă tu ai loc înăuntrul lui. Analizează-i cuvintele să te informezi dacă îţi sînt familiare sau mai trebuie apretate. Studiaz-o poate a luat în greutate din cauza curcubeului apărut în zîmbetele ei sau a slăbit că nu a mai citit nici un sonet în ultimile două luni. Lămureşte-te dacă mai curentează cînd îi pui mîna pe fese,  dacă gura ei mai produce temperaturi tropicale. Verifică-i şi unghiile să nu se fi ascuns asfinţiturile sub ele, vezi dacă o doare praful stelar depus în tristaţile sale,  verifică dacă părul ei lung şi negru mai are proprietatea de a conduce curent electric. Află dacă mai împrumută limpezime de la boabele rouă ca să aibă model pentru lacrimi, dacă atunci cînd pune mîna pe trandafiri aceştia înfloresc brusc, dacă mai prăjeşte margarete să hrănească îngerii uitaţi pe pămînt. Vezi dacă s-a ascuns între versuri mele tinere, ia-o de acolo şi adu-o pe pămînt să nu se plictisească pentru că literele, repetîndu-se îţi lasă impresia unor constelaţii făcute din aceleaşi stele. Dacă sfîrcurile ei nu seamănă cu soarele rotunjeşte-le  tu cu gura că d-aia ai făcut o facultate şi ai absolvit-o primul. Nu-i apropia prea mult picioarele că rişti să striveşti ziua între ele cu flori cu tot. Dacă vrei să-i pui camere de supraveghere corpului ei să nu ai încredere în imaginile înregistrate pentru că iubirea produsă de ea influienţează culorile. Dacă vrei să te relaxezi şi să îi vizitezi muzeul din memorie să nu te minunezi de mărimea pieselor expuse,  ea întotdeauna şi-a dorit altceva, a transformat în amintiri, nu realitatea, ci imaginaţia ei luxuriantă. Dacă îi face cerului un rezumat şi sesizezi emoţionat că rezumatul este un sărut lung, nu face pe inteligentul să-i spui că este prea puţin, mai bine spune-i că a fost o eroare de transcriere şi că de fapt dintr-un văzduh nu poate să iasă mai puţin de un milon de săruturi. Dacă vrea să îţi  dăruiască  visele ei supraponderale hrănite de aventurieri cu E-uri să nu-ţi fie teamă  şi să le primeşti pentru că dintr-un astfel de material poţi face cîte zerouri vrei. Să-i accepţi fără să stai pe gînduri  şoldurile, chiar dacă sînt într-un permanent conflict cu aerul. Să primeşti conducerea corabiei  ce-i alunecă lent prin artere, şi în situaţia în care instrumentele de navigaţie  sînt defecte sau dereglate. Să ţii cont de scrisoarea mea plină de înţelepciuni, altfel nu vei învinge niciodată singurătatea. Lucrurile care nu ni se întîmplă în prezent,  chiar dacă ni se vor întîmpla în viitor nu vor mai avea aceleaşi virtuţi. Măreţia societăţii pe care o vom trăi o configurăm acum în ovule.

vineri, 14 iunie 2013

Fermoarul este un călău pentru firele de păr la fel ca un guvern care ne împuţinează libertatea, mărind taxele

Am văzut că în unele zone ale corpului ţi-a crescut păr şi vreau să ştii că în după amiezile cînd nu am  bani şi ţi-l văd nu mi se mai deschide catarama de la curea atît de emoţionat sînt. Am constatat că nu călătoreşte pe trupul tău cum se întîmplă pădurilor pe dealuri, stă liniştit aşteptă să vină o mînă puternică de bărbat să-l ciufulească pentru că ăsta e modul lui de a se simţi mîngîiat. Nu vreau să-i răscolesc singurătatea sau să-i schimb programul de aţipit, dar de cîte ori îmi arăţi aluniţa aceea ce pluteşte ca o mică insuliţă pe un atlasul tău alb şi îl mişti odată cu şoldul îmi sare acul de la ceas. Cel mai emoţionant moment mi se pare cînd mă apropii de tine şi el iese în faţa casei şi parcă mă întreabă timid, şoptind "Ai venit în vizită ca să-mi dau cu fixativ?" Nu  are mult păr, dar dacă o fi avut şi mama ei şi bunica ei, de-a lungul istoriei acesta a învăţat să-ţi apere micile suprafeţe de candoare, de multe ori participînd la sălbăticirea lor. Firele ei de păr, fiind laice nu mă acceptă lîngă ea, decît gol puşcă de teamă să nu am ascunse arme, bileţele cu poeme obscene sau trandafiri cu obsesii sexuale. Cînd sînt grăbit şi nu mai am timp să întocmesc un proces verbal că am făcut dragoste cu ea mi se spune că sînt foarte nepoliticos. Cînd sînt în bucătărie  sau în birou dacă nu mă dezbrac de tot mi se spune că nu sînt bine crescut. Sînt nesimţit, bădăran, derbedeu, incult, ne dus la biserică dacă fac dragoste cu ea cu cravata la gît.  Cu atîtea injurii  nici eu nu mă las. După ce  părăsesc firele de păr cu grijă le ameninţ cu femoarul. Am aflat de la o prezentatoare de modă, fermoarul este un călău  cu dinţi de metal pentru firul de păr. Ei nu-i plăce părul de trupul ei şi cînd iese din baie podoaba capilară o aranjează două ore, iar  pe  el îl lasă să se usuce la căldura sonetului scris de mine şi uitat pe fotoliu intenţionat ca să-l citească ea şi să vadă cît de mult iubesc eu firele de păr. Făcînd parte din avangarda iubirii, părul ei ca un observator  ştie mai bine ca oricine de pe acest pămînt locurile şi orele unde ea a făcut dragoste. După ce îl ciufulesc bine şi pare ameţit de fericire  îl mai întreb;  "Ai văzut pe aici vreun bărbat  cu două şliţuri, ai auzit vreun trandafir cu perucă vorbind limbi străine, te-a jignit  şi umilt vreunul, spunînd că rolul tău este să vibrezi". Ei, nu îi place să aibă martori cînd face dragoste, îi provoacă panică în celule şi nu se poate concentra în jurul în jurul jetului de lumină ce ţîşneşte în ea. Îi este teamă să nu-i fie confundat puţinul păr cu un pîlc de flori şi să intre toamna în ele cu tristeţi cu tot. Eu ador părul de trupul ei, lasă o umbră misterioasă cum lasă şi stelele, se iscăleşte pe pielea mea, cînd îl ating am aceeaşi stare pe care o am cînd îi fac ei cadou o floare bolnavă de friguri. Îmi place părul  ei şi vreau să văd cum se comportă dacă mă prefac că o violez.

joi, 13 iunie 2013

Locatara din inimea mea şi-a cedat drepturile de a face dragoste unui specialist în sex

Mi-a plăcut modul cum ai primit cadoul pe care ţi l-am făcut, ţi-ai tras fusta peste genunchi ca pe o obligaţie socială, lăsînd să se observe printre picioare fotoliul căruia voiai să-i transferi toată vina. De fapt, tot ce faci tu;  că îţi aşezi sînii în ofensivă, că nu îţi convine cînd cineva îţi citeşte  o poezie despre îngeri pentru că bănui că se referă la tine, că te faci că nu ştii că săruturile tale împart timpul în două şi ceri repetări succesive pentru a le măsura cu rigla, îmi istoveşte carnea cu dorinţe. După cum împingi visele din pat să îţi faci loc lîngă mine, simt cum sîngele porneşte fierbinte spre tine să-ţi expedieze în trup  un jet de fluturi albi. Mă înnebuneşti! Mă feresc să-ţi ating fundul rotund că mă vede Dumnezeu,  mai întîi trebuie să spun rugăciunea despre coapse ca să  am voie să fac ce vreau cu ele. Îmi ştergi memoria cu palmele ca şi cum ar fi două prosoape mici, pluşate ca să o uit definitiv pe femeia dinaintea ta. Ce lumină lentă  răsare în cameră cînd îţi dai sutienul jos! Lasă-mă să privesc în tine să văd ce-ţi face inima mai se ruşinează de îndrăzneala mea, e vreun vagabond pe acolo care încearcă să-ţi vîndă etnobotanice. Deschide-ţi sufletul să văd dacă vineri îi mai este dor de o destrăbălare  în care tu în pielea goală să-mi cari roua din trandafiri şi să mi-o torni în ochi să plîng la fel de parfumat ca ei. Nu ştiu de ce sînt ne dumirit cînd  picioarele tale, clipocind lumina, ţinîndu-mă strîns între ele,  mă fac să am contacte cît mai puţine cu lumea de afară. Prin apăsarea lor uşoară, picioarele tale albe, îmi reproşează  că le-am lăsat prea mult în grija ta. Mă simt bine cînd mă împiedic de sfîrcurile tale, cînd mă tragi spre tine centimetru cu centimetru ca să nu mai rămînă nimic din mine nefolosit. Nu mai împărţi tu cu gura iubirea, lasă-mă să iau cît vreau că mă trag dintr-un neam de bărbaţi avari şi pentru că am atîta nerăbdare în mine te rog, să-ţi abandonezi trupul în braţele mele că o să-ţi spun eu pe unde te afli mai tîrziu. Mă întreb ce va face ea, cînd într-o zi mă voi sustrage suferinţelor mai ales că la noi în ţară haosul a ajuns şi în cearşafuri şi mă va  găsi cu gura încleştată să nu mai pot să pronunţ nici un cuvînt? O să îmi pară rău pentru ea, cine o să-i mai stoarcă ei cămaşa de noapte de transpiraţie după ce a alergat o bună bucată de drum în genunchi, cine o să-i sălbăticească ei simţurile atît de mult pînă va ajunge să  muşte din mine? Îmi vine să plîng pentru ea, cine o va mai împiedica să doarmă opt ore, cît este stabilit în constituţie, cine va mai reuşi să-i mărească viteza feselor dacă nu va mai fi nimeni să-i amintească că este obligată să acopere şi bucuriile neconsumate din săptămîna trecută? Numai dacă ea consideră că eu sînt incapabil de a muri din cauza cunoştinţelor mele reduse despre eternitate sau a cedat drepturile ei de face dragoste unui specialist în sex.

miercuri, 12 iunie 2013

S-a constatat ştiinţific că leziunile din mine nu provoacă revolte

O comisie guvernamentală, cu o viziune apocaliptică asupra noilor tendinţe a depresiei mondiale,  s-a deplasat acasă la mine să-mi examineze leziunile.  Bănuiam că am o leziune de interes naţional că nu şi-ar fi lăsat membrii acestui colectiv de analiză amantele singure în Bucureşti să le îmbătrînească mîinile pe alţii pentru a mă studia pe mine ca în cele din urmă să-mi dea un certificat de ratat. Este adevărat că deţin recordul de leziuni de pe strada mea, asta şi pentru că lumea  în care fac eforturi să trăiesc îmi displace şi nu o iubesc absolut deloc. Şcoala de cretinizare din ultiimii douăzeci de ani a fost un succes extraordinar. De teamă să nu ne înseninăm prea repede şi să se vadă că inteligenţa ne-a făcut două cute pe frunte statul ne-a interzis să fim fericiţi. Pe cînd încercam să ungeam încheieturile patriei cu vise pentru că scîrţîiau ca o uşă de penitenciar, ni s-a spus să facem această operaţiune în cel mai mare secret pentru că adevărul nu mai este la modă. Leziunile din suflet, din inimă  poartă semnătura mea că în loc să mă uit pe unde merg sînt atent cum lumea coboară pe scări în infern. Cînd mă recitesc pe mine stau în picioare să intimidez singurătatea pînă fac febră musculară. La împăierea acestui regim politic am folosit o trusa de propagandă mai veche, dar încă folositoare, ocazie cu care mi-am produs zeci de răni. În creier nu exista nici o femeie să facă curat, numai nişte hamali ruşi cărau ideile de colo colo ca pe focoasele nucleare. Era un domn pe acolo care spunea că este descoperitorul armoniei şi echilibrului şi o doamnă care sufla texte din  doctrina partidelor de la putere celor doi lideri însă totul era nefuncţional. Mîna stîngă a bărbatului o avea prinsă între ţîţele ei,  mîna dreaptă între fese, iar în gură avea un fluier care anunţa ziua de plată. Pentru explicitarea acestor leziuni am folosit propoziţii dintre cele mai ascuţite şi tăioase, chiar dacă mi s-a diminuat auzul din cauza grohăiturilor celor de pe margine. În tot cazul, cu atîtea leziuni în mine era clar că nu o să mor cînd vreau eu cum îmi propusesem, mai ales că am deschis larg cuşca în care sufereau poemele din cauza absenţei aplauzelor. Comisia de examinare a leziunilor, venită din capitală, după ce au folosit microscoape tip NASA şi toate tehnicile din dotare ultramoderne,  au completat o foaie de observaţie, scriind cu litere mari ce aduceau a exerciţiu de îndoială; "Aceste leziuni nu provoacă revolte". Este o chestiune istorică, nici un regim politic nu suportă realitatea.

marți, 11 iunie 2013

Inima mea produce atîta lumină, încît privighetorile încep să cînte

Doar atîta lumina mai rămăsese, încît să văd distanţa dintre genunchii tai pe care urma să-i departez, unul de celălalt, cu un sărut îndeajuns de lung. Mai pluteau cîteva raze de soare întîrziate în aer ca dorinţa mea de a te înveli cu trupul să se împlinească, fără să mă prefac că mi-am planificat această vizionare a simţurilor tale ajunse  în stare de sălbăticie. Mai era puţină lumină care să îmi permită să văd în memorie cum după ce luai cheia de sub preş şi intrai în inima mea, executai figurile impuse, devenind o patinatoare desăvîrşită prin sufletul meu. Nu îndrăzneam să-ţi las numărul de mobil  pe vreo hîrtie să nu îl confuzi cu CNP-ul unde este trecută şi data morţii şi pentru siguranţa naţională a iubirii ţi l-am scris pe interiorul chiloţilor tăi cu clopoţei. Nu era atît de multă vizibilitate, încît să văd în mine îngerul topograf care măsoară în fiecare zi cu ruleta lui parfumată ce distanţă mai am de parcurs pînă cînd prietenii mei mă vor confunda cu o stea. Nu se vedea prea bine cum cineva începuse să-mi strîngă oxigenul în valize ermetice,  îmi aranja umbrele în ordinea gradului de periculozitate, una peste alta, urmînd să fie predate arhivelor păzite de Dumnezeu. Simţeam cum nişte bărbaţi puternici cărau idealurile ţării în spate prin aerul mirosind a iarbă  uscată şi deşi nu-i distingeam bine întrebam; "Domnule Cuza mai vreţi să faceţi vreo unire că vreau să intru şi eu în afacerea asta, buzunarele mele sînt goale de atîţia ani şi le voi umple cu gloanţe?" Nu era Domnitorul Cuza, ci un politician cu patriotismul erodat şi cu o ambiţie nemăsurată de a produce evenimente istorice şi de a-şi grăbi intrarea în eternitate. Acest individ după ce a trimis marii voievozi ai ţării la birt, jumătate din bugetul oraşului a fost folosit pentru a ridica  o statuie, reprezentînd un proletar  masturbîndu-se intitulată "Bărbat, ţinînd istoria în mînă cu hotărîre". Avem noroc cu morţii că ne îngăduie să ţinem doliu după ce statul le-a împuşcat viitorul pe la spate. Este din ce în ce mai puţină lumină şi vinovaţii nu se mai văd bine, au trecut fluierînd graniţele cu desagii plini. Dar, în continuare lucrurile sînt destul de grave, minciunile lucrează pe gratis, suferinţele se exprimă acum şi în  limbi străine, cuvintele folosite în parlament sînt parcate în grajduri. În ţara noastră mai este lumină cam cît a putut să păstreze în el un cărbune,  trădarea este la îndemîna oricui, prostia se încheagă mai uşor ca o bucată de caş şi orişice microb poate declara că este disident. Fără lumină nu pot face rezumatul cuvintelor cu ajutorul cărora laud patria, adevărurile sînt inegale, tristeţile se fortifică, cei ce nu plîng niciodată orbesc. Fără lumină metaforele nu mai văd să bea cafea, trenurile care mai circulă prin gări sînt pline de orbi. Am constatat că planeta se roteşte şi pe întuneric. Nu ştiu dacă inima mea poate fi o sursă de lumină atît de puternică, încît privighetorile să înceapă să cînte. Cred totuşi că este dreptul meu de a înregistra un SRL avînd ca obiect de activitate administrarea luminii şi a binelui cu forţa.

luni, 10 iunie 2013

Pe mine mă găsiţi ascuns între versurile lui Eminescu cu arma în mînă

Din cauza sărăciei oamenii şi-au vopsit stomacul prin interior, ilustrînd  fel de fel de bunătăţi, dar chiar şi aşa au slăbit foarte mult, încît consumul de carburanţi al autobuzelor şi autoturismelor s-a redus cu 15%. Guvernul şi-a asumat acest fenomen ca pe o măsură socială în care cetăţeanul plăteşte mult mai puţin, deşi dacă priveşti peste pieţele publice ai impresia că te afli într-o morgă imensă. Farmaciile nu mai au pastile de rîs, ci numai pentru tratamentul nevrozelor terestre. Bărbaţilor le-a dispărut mărul lui adam şi vomită foarte uşor. Statuile din oraş, stînd   noaptea cu ochii pe televizoarele din blocuri unde rulează mai mult firme porno au început să se masturbeze. Absolveţii de liceu şi facultăţi nu vor să se mai angajeze la firmele de prestigiu precum; Renault, Ford sau Vodafone, toţi şi-au depus CV-urile la "Fabrica de salivă" la ieşirea din oraş. Arborilor de pe bulevard au început să le crească coarne pentru că aerul este cangrenat de minciuni. În oraş nu mai este timp pentru dragoste, sufletele sînt ofilite, parcurile au fost cotropite de ceaţă şi golani, iar eu  tot certîndu-mă cu mine am obosit ca un asfinţit. Nici invazia rîmelor nu s-a diminuat, au avut loc mutaţii spectaculoase acum trăiesc prin birourile puterii. Numai orbii plantează flori pe aleile din oraş, ceilalţi cetăţeni nu au timp, decît să plîngă. Plicurile pe care le primim cînd sîntem stînjeniţi şi ni s-au terminat salariile  poartă antetul oamenilor fericiţi şi toate se încheie în acest fel,"...lăsaţi jaluzelele la ferestrele idealurilor şi staţi liniştiţi că sîngele şi lacrimile pătează". Mă uit pe stradă şi văd numai oameni incompleţi, unuia îi lipseşte microscopul  să vadă că moartea din el începe cu un microb, altul nu are destule orificii în talpă ca să ştie încotro merge şi foarte mulţi oameni au defectul de a nu spune durerea din suflet care aşteaptă noaptea să înceapă actele de ecarisaj. Mă simt mai rău ca atunci cînd aş face dragoste în public ca şi cînd pe viitorul meu copil aş vrea să îl fac politician, mă simt ca patriarh care se duce la toaletă printre enoriaşi cu hîrtia igienică în mîna dreaptă pe care o preferă credincioşii la pupat. Au îmbătrînit şi s-au sclerozat speranţele în noi, cămaşa mea cu albastru şi stele pe ea s-a decolorat atît de mult că nici nu am voie să o arunci în pubela de gunoi. Nu mai pot să-mi adun mîinile în pumni. Nu ştiu dacă naivitatea este trecută undeva în codul penal, dar după cum receptăm minciunile monstruoase ale unora ar trebui să să fim condamnaţi la ani grei de galeră. Despre istoria poporului  meu puţinul pe care îl ştiu mi l-a ghicit cineva în palmă. Despre cum trăieşte poporul meu îmi este atît de ruşine că stau ascuns între versurile lui Eminescu cu arma în mînă.

duminică, 9 iunie 2013

Nu suport în jur decît paradisul cînd o femeie gustă din mine

Nu ştiu care este motivaţia acestei femei, dar  niciodată nu voia să meargă cu mine nicăieri, prefera să rămînă acasă numai şi numai să-mi fie dor de ea. Am fost prizonierul atîtor  tristeţi, am fost ocnaşul atîtor singurătăţi însă ea nu a venit la vorbitor, decît în clipa în care s-a anunţat la biserică despre instalarea iminentă a încălzirii globale pe strada noastră. Acest fenomen vă ajuta bărbaţii în procesul de seducţie şi ştiinţific vorbind se va renunţa la preludiu pentru că ar fi o pierdere de timp în lumea aceasta în care emoţiile au fost extirpate şi înlucuite cu sărăcia de tip capitalist.  Ani de zile am bătut munţii patriei poate mă vindec de  politeţe şi nu mai este nevoie să aştept pînă lumina se decofeinizează în pielea ei ca să-mi deschidă trupul pentru a pătrunde în ea. Nu m-a vizitat în tot acest timp, decît de cîteva ori cînd a aflat din presă că simţurile mele au devenit foarte  agresive şi iubeam lent şi lung. Însă niciodată nu am strîns bagajele brusc şi m-am întors acasă să îi argumentez că mi s-a făcut dor de somnul ei orizontal şi prefăcut. Apoi, mi-ar fi ruşine de mine să mă afle tot cartierul că nu m-am dus la vot pentru că mi s-a făcut dor de ea numai ca să-i populez ovulele cu lumină sau să se scrie în New York Times că nu am luat parte la sărbătoarea naţională de încheiere a tranziţiei la noi în ţară, numai să-i întocmesc ei harta cu aluniţe de pe spate şi fese. Cetăţenii care au trecut cel mai repede la capitalism sînt aceiaşi care erau copii cînd părinţii lor  s-au înregimentat  la comunism şi nu îmi pot permite să fiu un locuitor indiferent al acestei naţiuni şi să stau  o oră între picioarele ei ca să mi se acomodeze ochii cu privitul de aproape al sînilor în timp ce ei pot porni al treilea război mondial de la faptul că muncitorii deveniţi soldaţi umblă nebărbieriţi cu rachetele întrecontinentale în spate. Mi-am luat angajamentul că o să calc numai pe urmele mele rămase în pămînt după ce fac dragoste, dar aceasta nu înseamnă că nu pot să-mi scot certificat  medical preventiv în ideea că nu îmi va ajunge rezerva de zbor pînă în sufletul ei şi atunci o să fiu nevoit să mă deplasez cu tramvaiul. Zilele  trecute eram pe cîmp, inspectam albinele, voiam să văd dacă acele lor sînt bune şi în industria textilă pentru a  nu mai importa ace de cusut din Coreea de Nord şi brusc mi s-a făcut dor de gura ei întredeschisă. Avea obiceiul să mă amestece împreună cu cuvintele ei, puţină miere şi să mă guste. Mă eliberam de toxine, era o purificare forţată ca într-o sală de şedinţe unde sînt obligat să demasc numărul de metrii cubi de aer al unui sărut. Cînd mă gusta şi mă atingea cu limba ei plină de sinceritate aveam impresia că beneficiez de toate drepturile omului. După cîteva minute sistemul meu  de securitate devenea falimentar. Mă simţeam atît de bine cînd ea vorbea cu mine în gură, încît mersul meu prin paradis s-ar fi clasat pe locul doi. Am să o las să se ascundă goală între versurile mele şi nu o să mai simulez că mi-e dor de ea, chiar şi atunci cînd din cauza modestiei mi se va usca buchetul de flori în mînă.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Orice parte a trupului tău se sfîrşeşte în lumină şi nu ştiu unde să-mi pun mîinile

Lasă-mă să-ţi ridic fusta pînă acolo unde dacă aş merge mai departe aş risca ca inima mea să înceapă să cînte Marseillaise şi  toată Franţa ar fi în picioare. Ştiu că nu mă cunoşti şi eşti foarte mirată de cererea mea care nici măcar nu este scrisă, dar dacă şi împreună sîntem singuri, dacă împreună nu avem puterea să ne imaginăm că îmbătrînirea este o afacere nesatisfăcătoare  a trandafirilor şi văzduhului din care sîntem făcuţi atunci e bine să ni se întîmple cîte un compromis spontan. Deschide un pic picioarele să probăm dacă acest trandafir se îmbată de tăcerea profundă dintre ele, nu te speria sînt foarte politicos şi voi veni şi eu după el să nu cumva să te rănească. Îţi par străin şi visător, dar te rog să ai încredere în mine, apoi te poţi obişnui cu mîinile mele care au darul de a-ţi lua pudoarea de pe fese, de a da voie simţurile tale să se sălbăticească şi să devină agresive cu mine. Acum nu mă întreba de trecutul fanteziilor mele, o să-ţi povestesc altădată cum pot eu să înseninez copacii visînd, cum îmi încălzesc ideile de dragoste, alergînd prin lanurile de maci, cum reuşesc eu să găsesc drumul de întrare în tine. Dă-mi voie să-ţi măsor diametrul sfîrcurilor cu gura că dacă vreo dată va fi nevoie de suzete să avem măsurile pregătite. Pune mîna aici şi jefuieşte acest loc de personalitate, transformă sîngele meu lacom de iubire în cristale provizorii ca trupul să-mi devină un jet de căldură. Discreditează-mi cămaşa ca de ruşine să-i cadă nasturii, fă-mi gîndurile să devină vicioase şi pentru că acum te-am văzut prima oară poţi folosi şi o doză de minciună. Horoscopul pare să fie prielnic pentru a ne apropia unul de celălalt, buletinele meteo sînt şi ele favorabile au fost corectate de îngerii ploilor. Nimic nu are înţeles pe lumea aceasta, cultivăm plantele îngrijorării, au început să ne placă convorbirile telefonice cu moartea, e vremea să memorăm spectacolul lumii împreună, este timpul să descriem lumina în doi, numai sărutul împarte timpul în două părţi egale aritmetic. Nu mă cunoşti, nu am fost niciodată împreună la şedinţa de aerosoli, nu am avut niciodată împreună starea unei bucurii care să ne determine să întoarcem în noi de la capătul lumii, dar nici pe Dumnezeu nu-l cunoşti şi îl ţii la piept, deşi goală adormi cu el lîngă tine fără să-ţi iei atîtea măsuri de siguranţă. Lasă-mă să mă îngrop în tine că cel mai bine moartea se învaţă la locul de muncă.

vineri, 7 iunie 2013

Cele mai mari secrete ale lumii au fost ascunse în sutiene

Femeia aceasta a apărut în dormitor ca o adiere printre trandafirii. Cînd mă învelea cu trupul ei parcă trecea peste mine maşina de călcat rufe cu temperatura fixată la maxim. Aveam aceeaşi mod de a privi răsăritul de soare, acelaşi mod de a ignora pustiul în procesul de mobilizare a ovulelor, dar cea mai importantă calitate a ei era aceea de a-mi păstra săruturile în sutien ca şi cînd ar fi fost nişte secrete de stat. Nu puteam să-i reproşez nimic, una este să te trezeşti dimineaţa din somn între nişte versuri geniale  sau în lumina albă a unor sîni voluptoşi şi alta este să deschizi ochii ca mine într-un pat metalic în care numai clasa muncitoare se poate odihni.

Multe din secrete lumii au fost purtate la destiniţaţie în sutien. Pentru că sutienul devenise principalul mijloc de transport al deciziilor lumii  după picioarele porumbeilor, acesta a evoluat spre forme care să redea în cel mai înalt grad sinceritatea. Au apărut sutienele hipnotizatoare cu pleoape ce avea cusut pe maginea superioară un şir de gene false,  sutiene cu baterii care măreau sau micşorau sînii în funcţie de starea vremii, sutiene cu aparate de fotografiat încorporate toate puse în slujba binelui. Ţîţele femeilor ajunsese să facă şi să desfacă guverne, graniţe de ţări.

Această doamnă enigmatică şi frumoasă mi-a spus că a fost trimisă de la Bucureşti să facem un studiu amănunţit al toamnei şi să ne pronunţăm clar dacă are vreo legătură cu acea parte din noi ce a trădat tinereţea şi s-a alăturat preocupărilor funebre ale morţii. Trebuia să aflăm unde adorm razele de soare cînd urmele căprioarei sînt ascunse sub frunze, de ce dialectele ploii pe parcursul toamnei nu pot fi traduse. De ce ne întristăm brusc cînd păsările îşi frîng aripile în propriul lor cîntec, de ce devenim nervoşi cînd umbrele ulterior vor deveni file din trecutul nostru. Trebuia să inventariem frunzele ce ascundeau cu freamătul lor paşii  vagabondului alb care este frigul, să urmărim cu atenţie dacă luna trimisă   pe cer respectă foia de parcurs şi calcă numai pe acoperişuri, poduri şi ape şi nu prin gări sau restaurante  să se umple de vărsat de vînt şi miros de vin. Trebuia să publicăm un tratat ştiinţific despre toamnă cu implicaţiile pe care le poate avea asupra celor ce urăsc în taină.

După cum ştia să pună tristeţile la dosar, după modul în care îmblînzea valurile din sîngele meu cu ajutorul pupăturilor, după eleganţa cu care trăgea soarele pe cer dintre ierburi, cred că era  şefa masoneriei. Era o femeie trimisă să vadă dacă eu cînd iubesc sparg cuvintele, dacă sînt în conflict cu cei ce cîntă la vioară. Cred că voia să afle de ce nu  mai sesizez singuratatea cînd simt miros de femeie goală. I-am privit sutienul fugitiv în timp ce mă pregăteam să-i exporez trupul şi mi s-a părut că este asemenea unui seif de lumină.

joi, 6 iunie 2013

Ca să fii liniştit în ţara noastră trebuie să ai tot timpul la dispoziţie o groapă săpată

Am o stare ca şi cînd cineva ar fi stins lumina în mine să nu mai văd femeile pe care le-am iubit. Nu mai simt nici povara sîngelui din artere, aerul s-a scumpit, trandafirii nu mai au sevă să-mi fac transfuzii, nu mai  am încălţăminte de vară pentru animalele care sînt mereu foarte triste. De cîte ori intru cu maşina pe autostradă se opreşte ca şi cînd s-ar asfixia că a pătruns pe un teritoriu străin. Se înfunda carburatorul de fel de fel de gunoaie, unele necunoscute parcă sînt de pe altă planetă, resturi de la paraşutele abandonate pe cîmp, sînt nişte pietricele mici şi negre cred că sînt rude mai grase ale funinginei, exact cum funcţionează guvernul cînd este blocat cu proşti. Sînt întrebat de o ziaristă, ce s-a întîmplat, dacă nu cumva preşedinţia a aruncat cuie pe tronsonul de cincizeci de metrii dat în folosinţă de actualul executiv. Nu i-am răspuns, am întors maşina şi am apucat-o pe vechiul drum unde gropile mă încurajau pur şi simplu să merg mai departe. Mă grăbeam pentru că femeia de serviciu de la primărie mă anunţase că partea din mine care a murit nu se mai găseşte nicăieri. Au căutat cu toţi prin pivniţă, la biroul de taxe şi impozite, în sertarele în care angajaţii îşi ţineau tristeţile, printre nişte texte literare mai vechi. Nimic. Partea din mine, cea mai frumoasă, de pe vremea cînd eram administratorul razelor de soare şi a celor cinci minute de tăcere cît măsuram cu gura circumferinţa sînilor ei, nu se mai găsea. Mi se părea un caz extrem de grav din partea funcţionarilor statului dacă cineva ar fi dorit să studieze partea  din mine murită, nu ar mai găsi nici umbrele care altădată ieşeau pe balcon să citească din istoria ţării, nici speranţele ce îmi rafinau idealurile, nici femeile tolănite în visele mele ce produceau eclipse de soare din cauza  multelor fantezii. Cum să refac partea pierdută, cine  îmi mai permite să-mi  retrăiesc înfrîngerile pentru a deveni cel mai desăvîrşit ratat? Cum mai pot găsi urmele ei prin grădină cînd fluturii ce mă ajutau s-au stins de mult? În partea din mine  murită se găsea trusa cu îmbrăţişări fierbinţi, versurile după care se ascundea ea cînd era dezbrăcată pe jumătate. În partea pierdută din mine se găsesc cele cinsprezece mii de cuvinte pe care le folosisem numai să-ţi descriu frumuseţea şi modul periculos în care făceam dragoste. În partea aceasta din mine care este de negăsit era clinica în care  faceam cezariană zîmbetelor tale pentru a scoate lumina afară, erau lacrimile mele, această avuţie naţională în care eu îmi păstram patriotismul. Fac un apel la cei care fără un motiv întemeiat au trecut de vîrsta de douăzeci de ani la patruzeci de ani; dacă  mă vedeţi prin oraş visînd, numai că eram mai tînăr, umblînd ca un vagabond fără memorie, vă rog să mă aduceţi acasă că mai am de săpat un colţ de grădină.

miercuri, 5 iunie 2013

Nici poemele lumii nu mai sînt ce au fost odată

"Casa de modă" pe care am deschis-o de curînd este un spaţiu predestinat prezentării poemelor şi iubirii. Cînd mă gîndesc ce poeme se scriau  altădată, ce comportament tolerant aveau pamfletele cînd eu  chiar credeam că a fi huligan este o meserie acceptată de toată lumea, îmi vine să plîng. Înainte  vreme iubirea era ca un roman,  avea introducere, cuprins şi sfîrşit. În introducere tinerii făceau dragoste la cererea publicului, în cuprins la cererea copiilor şi la bătrîneţe la cererea bisericii. Dacă citeai o poezie acum cîteva decenii aflai de ce pădurea aşteaptă în depărtare şi nu intră în oraş, descopereai ora la care trebuie să te prezinţi la judecata de apoi. Căpătai noutăţi despre ce rugăciuni trebuie să înalţi la cer ca să faci curat în inimă, dînd pe stradă femeile ce locuiesc fără mutaţie. Îmi aduc aminte cît de greu mi-a fost, încercînd să scriu un poem ca acum un veac.  Şase luni am căutat  o rimă pentru "Napoleon" pînă mi-am dat seamă că nu am inteligenţa necesară să îmbrac un cuvînt în haine de împărat şi am renunţat definitiv. Nimic nu mai este ca altă dată, ai impresia că eşti în două locuri în acelaşi timp şi în viaţă şi în moarte, oamenii sînt mai trişti, nici visele nu mai au aceeaşi tehnologie folosită la primul aparat de filmat. Poemele din cauza sărăciei îşi prezintă metaforele prin casele de toleranţă, pe la sediile partidelor. Am făcut un credit şi am construit această "Casă de modă" pentru poeziile lumii, nu  ca pe o negaţie a arhitecturii, ci mai degrabă ca pe o locuinţă cu multe ferestre mari şi o singură lumină unde există spaţiu suficient pentru cugetare. Cuvintele se pot odihni înainte de a-şi lua costumele populare, iar lifturile poartă între etaje dimineţile intimidate de prospeţimea lor. Poate la prezentare vor veni să le vadă cei din cartierul meu că sînt sătui de oameni în uniformă şi politicieni, poate vor veni  bogaţii oraşului  cu limuzinile lor că lumea a devenit un garaj unde se ajustează unghiul oglinzilor retrovizoare ale viitorului. Poemele ce vor urca pe podium au un plus de autenticitate pentru că numai ele se maturizează întinerind aerul din jur, numai ele reuşesesc să însenineze eternitatea. Vă rog să le priviţi cu atenţie, în aceste poeme bat inimile noastre ca dovadă că nu am murit. În fiecare epocă există o cantitate de candoare pe care o păstrăm în aceste poeme. Avem nevoie de aceste "Case de modă" pentru poemele lumii, nu pentru că aici moartea nu îndrăzneşte să intre, ci pentru a le declara pe toate cîştigătoarele concursului Miss Univers. Aşa cum patria, fiind în mine este pretutindeni, cînd nu vom mai fi în posteritatea noastră vor putea fi descifrate graniţele ţării. Poemele sînt lăcaşuri construite din emoţii şi visare în care Dumnezeu  ceartă  poeţii că nu iubesc mai agresiv.

marți, 4 iunie 2013

Arta iubirii este în primejdie cînd toţi contribuim cu slăbiciunile la finisarea ei

Primarul din oraşul meu ţine audienţele în ultima zi de joi din lună, noaptea între orele zece şi doisprezece. Nu faptul că întrevederea cu primarul are loc tîrziu din noapte mă deranjează, pentru că foarte mulţi dintre concetăţenii mei au insomnii din cauza sărăciei, ci imaginaţia luxuriantă a edilului care are pe post de secretară un cîine. Auzisem pe la cozi că patrupedul ştie să pronunţe vreo douăzeci de cuvinte şi aproape alfabetul în întregime, mai puţin literele P şi A de la Ponta şi Antonescu. În hol era o canapea terapeutică şi cîteva scaune  care după cum arătau cunoscuse multe fese de femei de păreau aşa de echilibrate şi calme. Eram în total vreo zece persoane ce aşteptam cîinele să invite în interior. Un domn venise cu un cojoc vechi în care era o crescătorie de molii să-i ceară primarului un ajutor pentru a le putea cumpăra mîncare, iar altul avea ochelari cu vedere în infraroşu să vadă detaliile nocturne ale deciziilor primarului. Venisem să-l întreb pe primul edil al oraşului dacă eu pot muri în locul altcuiva sau altcineva poate muri în locul meu.Voiam să ştiu dacă eu mor în locul unei femei pentru că ea nu are dezvoltat prea bine  simţul orientării în paradis, cine suportă cheltuielile de îmormîntare şi cine le plăteşte, eu sau ea. Acest guvern şi primarii marilor oraşe erau ca nişte crematorii de vise, evenimentele care se sărbătoreau cu fast erau bolile şi suferinţele. Cei de la putere devenise specialişti în gesturi funerare. Un prieten cu o firmă de sondare a nevoilor publice făcuse un sondaj de opinie printre cei care au plăci dentare în gură şi a ajuns la un rezultat de-a dreptul revoltător, românii de azi rîd de cinzeci de ori mai puţin ca acum şaizeci de ani. Acest indicator demografic ar putea schimba forma de guvernămînt din ţară dacă este trecut în noua constituţie. M-am aşezat lîngă o doamnă drăguţă care avea interesele şi actoria dizolvate în ruj. Îmi plăcea de ea, mă şi vedeam pălmuindu-i fesele uşor ca să-i ridic temperatura pînă la standardele acceptate în Europa. Mă gîndeam să  o invit la mine acasă sub pretextul că am o fobie faţă de gazul metan şi îmi este frică să aprind aragazul. Am renunţat repede, mi-am adus aminte de strategia lui Alex. Ştefănescu de a cuceri femeile, strategie pe care o învăţase de la Grigore Vieru. Trebuia trezit în femeie sentimentul de mamă ce ar aduce automat la o protecţie  maternă excesivă  pentru un cuceritor. Am început să mă plîng. Doamnă, poliţiştii mi-au arestat caprele pentru vagabondaj mi-ar fi bun un sfîrc de femeie, măcar să mă amăgească, mîinile mi-au rămas blocate în sertarul cu versuri şi nu mai pot îmbrăţişa pe nimeni, cînd am  intrat într-o fotografie să mă înlocuiesc pe mine că aratăm prea suferind, m-a surprins tramvaiul aţipit pe linie. Cineva m-a blestemat că nu mă mai pot încălzi decît acoperit de trupul unei femei. După cum îi creştea concentraţia de sare într-un început de lacrimă am crezut că am convins-o cît de necăjit sînt şi va începe să mă desmierde. Nu putea să mă ia în braţe la coadă la audienţe, dar îmi ceruse în şoaptă adresa. Bucuros am renunţat să-l mai aştept pe primar. A doua zi, doamna, a sunat la uşa garsonierei mele şi mi-a zis; "V-am adus certificatul de handicapat".

luni, 3 iunie 2013

Doamna unde locuiesc cu chirie se bărbiereşte în fiecare dimineaţă

Ca să îmi fac poftă de mîncare trebuie să fac dragoste cu cineva. Medicamentele de stimulare a poftei de mîncare nu au efect asupra mea numai dacă le iau împreună cu un grup de pacienţi ce au  aceeaşi defecţiuni de subconştient. Spre exemplu, luna trecută cînd a fost să urcăm pe munte  am luat pastile de escaladare şi au fost foarte eficiente, am ajuns cu bine la Babele, ieri însă nu am reuşit să sui pînă la etajul unu al idealurilor mele pentru că eram singur. De o bună perioadă de timp de-abia reuşesc să înghit cîte ceva, parcă sînt într-o grevă a foamei ne consimţită de mine. Un unchi care a suferit şi el în tinereţe de acelaşi romantism la stomac, mi-a zis, mă băiete, o să mori de inaniţie cît de curînd, du-te,  găseşte-ţi o fată la Vatican sau la vreo mănăstire care să ştie să se exprime convingător cu trupul, pentru că ele concep rugăciuni pentru orişice se întîmplă în vieţile noastre şi de bine şi rău şi s-ar putea să-ţi revină plăcerea de a mînca. Sinceritatea în dragoste este mereu pusă la îndoială pentru că societatea capitalistă instaurată de foştii comunişti nu sînt interesaţi să aloce bani pentru construcţia unei fabrici de contoare pentru măsurat în timp util cantitatea de iubire din inima fiecărui petent. Chiar de s-ar ridica o asemenea investiţie, ăştia sînt obişnuiţi cu furatul şi ar bloca contoarele pentru săruturi, îmbrăţişări  cu pelicule de film sau ar întoarce contoarele invers. Auzisem de la unchiul meu, dar şi de un coleg de şcoală care a ajuns preot că fetele din preajma bisericilor de toate confesiunile, de pe lîngă mănăstiri sînt incredibile în a-ţi crea poftă de mîncare. Ele  ştiu să amestece iubirea cu inteligenţa, pun stăpînire pe o parte a spaţiului sufletesc, acolo unde stă scris cu litere de aur "Iubim ca să devenim alţii, nu ca să ne tocim instictele". Aceste femei ce trăiesc izolate au rezerve imense de dragoste  şi fantezii incendiare. Recunosc că îmi provoacă nelinişte, o secretizare a simţurilor, dar şi o îndoială asupra limbii române pentru că toate doamnele  care se găsesc în două locuri în acelaşi timp, lîngă Dumnezeu şi pe pămînt,  au nume de bărbaţi. Să nu par un ignorant sau să se creadă că îmi este străină arta de a descoperii intrarea într-o femeie nu am mai comentat aceste erori pentru că mi se par scăpări ale textelor literare. Mă gîndeam că a da nume de bărbaţi, femeilor o fi fost vreo modă interbelică, poate văduvele de război au luat numele soţilor  după ce aceştia s-au pierdut prin Siberia. Poate energiile primitive din femei ce fac simţurile să se sălbăticească şi produc plăceri paradisiace, nu pot fi descoperite, decît dacă femeia poartă nume de băiat. Am plecat la Vatican mort de foame într-o duminecă de dimineaţă şi seara pe la ora nouă deja mîncasem două fripturi. Cum am ajuns în Piazza San Pietro am cunoscut o doamnă tandră  ce se numea Romeo care s-a ataşat de mine rapid pentru că recitam versuri din Giueppe Ungaretti şi Salvatore Quasimodo cu o spontaneitate juvenilă. M-a cazat la ea acasă şi iată,  de atunci au trecut două luni. Între timp de la şaizeci de kilograme am ajuns la optzeci şi nu am înţeles nici pînă azi de ce doamna Romeo se bărbiereşte în fiecare dimineaţă.