vineri, 31 august 2012

Platfus la sîni

Am cunoscut o doamnă cu platfus la sîni. Nu ştiu dacă această imperfecţiune fizică este un defect sau un avantaj. În tot cazul, femeia trebuie să fie ca un comunicat de presă dat de privighetori, să fie prudentă cînd dă drumul la zîmbet că ar putea rupe nasturii cuiva, să poarte pe partea cu inima  o banderolă pe care să scrie "pericol de ambuteiaj sentimental".
Doamna, făcuse un tratament în Austria de cîteva săptămîni, fără nici un rezultat, pentru că această hibă, nu este o boală, este ca un început de privire care devine din ce în ce mai albastră cînd simte hormoni în jur, este ca un steag care din cauza excesului de secreţii patriotice , flutură singur. Venise la mine, ştiind că mă pricep să îndrept coloana vertebrală  a trandafirilor, ştiu să fac respiraţie gură la gură firelor de iarbă care au suferit un preinfarct, prescriu cele mai bune reţete cînd florile orbesc din cauza toamnei.
Deranjamentul consta în faptul că din cauza frumuseţii, arcadele longitudinale ale sînilor ce duc spre sfîrcuri, nu erau căzute, şi-ţi lăsa impresia că sînii sînt într-o revoltă permanentă şi vor să împungă lumina.
Existau şi avantaje de pe urma acestei suferinţe, dacă avea mîinile ocupate putea porni liftul cu sfîrcurile, nu cumpăra sutiene, cum lua unul nou cum apăreau în cupă două găuri mici cît două mure, putea apăsa tastele de la calculator dacă se uita în oglindă sau îşi dregea buzele cu ruj.
Ca să-şi revină a apelat la o metoda necunoscută la noi în ţară, s-a sărutat cu un băiat din toamnă pînă în primăvară, cînd dau ghioceii, în ideea că această călătorie cu ochii închişi va fi aşa de relaxantă, încît acest neajuns incitant va ceda, dar nimic. A apelat la exerciţii de stretching, la masaje cu jet de aer cald, ceaiuri din jumătăţi de rodii, comprese de rouă, s-a spălat cu lapte de la o vacă hrănită de un endocrinolog.
Ieri, cînd şeful său a rugat-o să pună harta României pe un perete, din neatenţie a înţepat, ce sfîrcurile,  judeţele Harghita şi Covasna fiind acuzată de discriminare, în altă zi, din cauza acestui platfus ce i-a afectat sînii, a vărsat cafeaua fiebinte pe fermoarul de la şliţ a unui ambasador, directorul fiind nevoit să cheme SMURD-ul să îi refacă peisajul. Dacă mai tulbura liniştea instituţiei cu sînii, o singură dată, urma să fie concediată.
Am rugat-o să stea cu faţa în jos, pe pat, i-am introdus fiecare sîn în cîte un crin imperial plin de polen, urmînd să stea sub tratamentul acesta o oră. După expirarea timpului era perfect sănătoasă şi mulţumită.
Crinii ăştia fac minuni, domnule.

joi, 30 august 2012

Prototip pentru cazanul cu smoală

Cîteva ore pe zi rotunjesc cartofii cu visele, cu mine stau de vorbă de la sase la şapte după amiaza. Chiulesc de la orele de dragoste că este foarte cald, afară temperatura depăşeşte arşiţa dintre doi adolescenţi, Lady Gaga cîntă în fiecare seară la mine în grădină, aşa am botezat-o pe iubita unui greiere şi pentru că toate neadevărurile sînt frumoase, lucrez la un prototip pentru cazanul cu smoală.
Toţi vorbesc despre cazanul ăsta ca despre un oraş care nu a fost întemeiet, nu ai lichid de frînă în instalaţie şi te-ai oprit la altă femeie, nu ţi-ai salvat prietenul de la şomaj, nu ai notat ziua în care răsar margaretele eşti condamnat să te tratezi de reumatism cu smoală, o eternitate.
Ştiu din surse politice că fericirea este egală cu păcatul, atît ca lungime şi lăţime ,cît şi ca greutate şi mă gîndesc ca din cauza aglomeraţiei să nu le fie repartizat acelaşi ca tip de cazan, că la noi în ţară aceste lucruri se întîmplă frecvent. Cum arată un cazan cu smoală, nu ştiu, nici cei de la pompe funebre, nici guvernul, nu are vreo idee că s-ar fi preocupat să dea o hotărîre de guvern, cîţi mor de foame, aşa că, îl voi proiecta eu, în premieră locală.
Va avea forma sălii unde iau decizii camerele reunite ale parlamentului, numai că va fi mai mic, de vreo doi metri cubi. Va fi dotat cu un microfon şi două boxe sau portavoce să poată fi difuzată amărăciunea păcătosului, ferestre de termopan să nu scîrţie, sonerie, dar putem să o înlocuim cu coada unui şarpe cu clopoţei.
Proiectul va fi afişat pentru dezbatere publică; la preşedenţie, la guvern,  pe cărţile de de muncă a celor de la curtea constituţională, dar şi la cimitirul Bellu. Aştept propuneri pînă încep copiii să se înfofolească de iarnă sau pînă cînd ministrul învăţămîntului schimbă materiile de la bacalaureat şi dacă nu sînt propuneri îl dau în producţie. Prototipul este prevăzut cu un focar, pe bază de lumînări şi tămîie, întrucît pădurile au fost tăiate de afacerişti pentru a-şi face viori, iar gazele naturale de la ruşi au ceva ascuns în ele că mirosul  poate deforma relieful de la Deveselu.
Pentru probe, o să rugăm un parlamentar să se sacrifice pentru morţii ţării şi să intre în cazan. Smoala o vom împrumuta de la ministerul transporturilor, din economia făcută de Bechtel. Dacă parlamentarul ne spune că este confortabil îl dăm în producţie şi aplicăm ştampila pe partea unde nu vede Dumnezeu "bun pentru morţi".

miercuri, 29 august 2012

La nuntă se jură pe Constituţie

Fiind membru al Asociaţiei pentru promovarea iubirii, organizaţie recunoscută de guvern, dar nesubvenţionată niciodată, îmi plac nunţile la nebunie. Dacă sînt şi lăutari să îmi trezească nimfele din vin şi pot să recit din discursurile lui Crin Antonescu şi să fumez, mă declar, fără rezerve, fratele mai mare al universului.
Cînd văd cum între miri se încinge aerul şi dragostea face anchete rapide în rîndul simţurilor, mă exprim parfumat, surîd cu defecte, completez cu romanţe golul din viaţa mea şi determin cuvintele să fie  indecise.
La nunta unui coleg, am fost împuternicit să motivez cu toate argumentele în vigoare, pentru că unele  sînt semiabrogate, absenţa miresei. Mesenii simţeau că jumătate din atmosferă lipseşte, partea cea mai importantă, atmosfera feminină, cea care orbeşte singurătatea cu sînii şi cineva trebuia să explice, pentru că nunta nefiind întreagă, nici meniul, nu mai era întreg. I-am rugat să-şi umple paharele de vin pînă la jumătate, să mănînce cîte o jumătate de sarma şi cîte o jumătate de prăjitură. Tacîmurile au fost împărţite aşa; o furculiţă la două persoane, un cuţit la două mese, o solniţă la trei mese. Dacă între timp apare mireasa din Spania întregim şi meniul şi tacîmurile. Colegul meu fiind şi poet de cartier, cunoscut în toate blocurile, m-a rugat să spun cîteva cuvinte  şi de ce nu a venit decanul Facultăţii de poezie. I-am spus, să mă lase în pace că decanul a părăsit şi el ţara împreuna cu o laureată a premiului Herder luînd cu el şi o parte din cuvintele limbii române să le căsătorească prin Europa. Norocul colegului meu a fost că a plouat, de i-a mai trecut din supărare.
La o altă nuntă, am fost invitat de ospătarul şef în calitate de jurnalist la ziarul "Gura bate fundul". El senator, ea deputată, el îi făcea bine ţării de la putere, ea din opoziţie, el spunea legi din memorie, ea le citea dintr-o cutie de pudră. De data asta, situaţia era oficială, scaunele aveau fundiţe la picioare, paharele aveau gura sub forma ţării, feţele de masă au fost spălate în Dunăre şi uscate pe o culme în Bucegi. Bine că face şi ţara asta oropsită o nuntă ca lumea.
Cînd a venit momentul culminant, popii erau aici în restaurant, toată lumea s-a ridicat în picioare, lăutarii au început să cînte Deşteaptă-te române şi  mirele, ca şi cînd ar fi fost la pupitrul parlamentului, a scos  teatral  Constituţia din buzunar. Şi-au împeunat mîinile printre filele ei, ea la pagina douăzeci el la pagina patruzeci  jurîndu-şi, iubire veşnică.

marți, 28 august 2012

Să ne tăiem unghiile

Unghiile acest nichel uman în care se reflectă minciunile dulci, soarele monarhic al sufletului cînd ieşim în gura de metrou să cerşim dragoste sînt ca nişte elemente ce nu au fost trecute în tabelul periodic al  lui Mendeleev datorită faptului că adăpostesc foarte multe lucruri într-un spaţiu atît de mic. În aceste parcele fără denivelări, locuiesc muşuroaie de nervi, buticuri de scorţişoară, ironii care nu pot înţeapa, decît după ce le ascuţim cu mătase. 

Am aflat că sîntem rude cu tigrii, leii dar şi cu porumbeii pentru că unghiile ne sînt confecţionate la toţi din aceiaşi atomi şi aceasta nu din cauza lui Darwin.
Priviţi unghiile acestui măcelar lucrează la abatorul de sacrificat privighetori cum prevestesc vizite primejdioase, siberii reşapate. Sînt pregătite pentru transplant. Cîntecului vor să-i scoată inima şi să o înlocuiască cu o piaţă din Bucureşti.


Dacă am analiza diplomaţia balcanică din unghiile politicienilor am desfiinţa serviciile secrete ale microbilor pentru că nu ne-au spus că aici se ascund; lumini ilicite, strategii otrăvite, defecţiuni la anvergura aripilor. Ca nişte cloşti nebune unghiilile membrilor de partid ascund tranzacţii noroioase, înjurături sulfuroase, idealuri cu emasculaţi, păcate cu buzele inflamate. Sînt asemenea unor lacuri urît mirositoare prin care oamenii se străduiesc să ajungă la mal. În jur nu vezi nici un salvamar nici un colac de salvare.


Îi recunoaştem uşor pe cei care şi-au smuls unghiile şi le-au înlocuit cu unele politice. În locul inimii au un gol în care păstrează cutia cu medicamente pentru întinerirea minciunilor, ochii au culoarea cenuşii, corp aplecat în funcţie de ideologie, cearcăne academice.


La un control, sub unghiile unui asemenea individ, s-a găsit un seif cu tezaurul ţării. 

luni, 27 august 2012

Daţi-mi un decolteu

Ieri a fost una din zilele în care am lăsat lumina aprinsă în casă, să nu vină vreun speolog, cît lipsesc, să facă prospecţiuni în adîncul singurătăţii şi am plecat la un magazin second hand să cheltui puţinii bani pe care îi mai aveam. Voiam să amăgesc pomii din curte, de cîte ori mă văd dimineaţa vor să fiu îmbracat în haine noi, să am pantofi cu girofar, cămaşa să aibă baterii ca să-mi ţină cuvintele calde. Trandafirii dacă văd că am ochii tulburi mă invită să-mi facă o transfuzie de sînge de la lujerul pe care a dormit un înger aseară.
Într-o ţară în care dorinţele ni le păstrăm în cutii de chibrituri, iar fericirea e atît de prudentă de zici că păşeşte pe o gheaţă subţire, să te duci la magazin, este o experienţă care poate să îţi provoace psoriazis comercial. Aceste second hand-uri sînt amplasate la marginea oraşului, asemenea unei societăţi secrete cu sucursale la periferie.
Dacă aş cumpăra un sacou dintr-un material scînteietor, care nu face umbră, pentru că ţările din care provin aceste boarfe au eradicat umbrele, pe care l-a purtat un domn ce a văzut cercul polar, cred că şi eu aş dîrdîi de frig. Dacă l-a purtat în timp ce inventaria globulele roşii din coapsele vreunei femei, asta va însemna că am participat şi eu la maratonul desfăşurat pe serpentinele iubirii, dar într-un alt timp.
Nu l-am mai votat pe primar pentru că în cererea pe care i-am adresat-o îl rugam să mărească numărul de magazine second hand din oraş, să facă şi din asta o tradiţie a poprului român.Ne dorim să purtăm şosete germane din timpul celui de-al doilea război mondial, cămăşi olandeze bărbăteşti abandonate după ce şi-au schimbat sexul, pantaloni cu două şliţuri italieneşti.
Am fost surprins de numărul mare de paianjeni importaţi odată cu marfa din magazin, făceau eforturi să se acomodeze cu limba română, după cum studiau un ziar mototolit, încercînd să se ascundă între litere. Am crezut că face parte din recuzită şi e modalitate la modă de a mări preţul obiectelor. Ştiam din copilărie că paianjenii umblă după molii cu limba scoasă, nu cred că se plimbau printe ţoale dezinteresaţi, iar fineţea articulaţiilor îi recomanda ca locatari ai marilor capitale europene.
Pe tejghea un măr muşcat suferea ca o planetă rănită, cred că era românesc, într-un colţ o cameră de luat vederi transforma cumpărătorii în actori,
-Daţi-mi un decolteu, spun eu, încurajat de banii pe care îi ţineam în pachetul de ţigări. Aveam de gînd să împodobesc patria. Voiam să-i găsesc o podoabă străină, ceva deosebit şi m-am oprit la un decolteu. Aşa îmi plac mie femeile. Eram la fel de trist ca ochii ei umbroşi, toţi bogaţii lumii, care trec pe lîngă ea, rămîn indiferenţi, de parcă ar avea ger pe buze.
-Ne pregătim în inventar, zice vînzătoarea, întorcîndu-se cu fundul la mine, veniţi săptămîna viitoare că băgăm marfă proaspătă.

duminică, 26 august 2012

Vreau să îmi operez vocea

Cum te poţi opera de plagiat, de nefericire, de epigonism sau de alte afecţiuni de care suferă omul, vreau să-mi operez  şi eu vocea. Am văzut pe unul cu bunul simţ scos de chirurgi deţinea şi o funcţie importantă şi acum pare normal. Să nu credeţi că m-am plictist de vocea mea? Nici pe departe, dar a devenit ineficientă. Strig, ţip, urlu, degeaba, guvernanţii restituie cetăţenilor lucrurile rele cu dobîndă.

Deşi am portavoce şi toată Piaţa Victoriei aude cum îi implor să numai fure din buzunarele românilor și apoi să-şi schimbe amprentele, să nu mai cocheteze între ei la taraba unde se vînd promisiuni, spunîndu-ne că sînt produse ecologice.
Vocea mea a închiriat nişte cuvinte de la cei mari critici români pentru a le folosi ca mijloace de transport la mitinguri, dar spaţiul este mic, nu încape decît o tonă de ură şi zece saci de revoltă. Dacă ar fi să adun vorbele pe care le-am întrebuinţat împotriva lor prin pieţele publice cred că ar ţine un submarin la suprafaţa apei. Din cauza criteriilor de eficienţă, specifică economiei de piaţă vreau ca doctorii să-mi pună în gît o maşinărie multifuncţională.


Dacă un politician intoxică  discreţia şi lumina de prin cartierele sărace cu reclame , afişe, pliante, maşina mea din gît să arunce cu uragane incomunicabile, cu malformaţii, cu sforăituri. Dacă un altul din nevoia de exibare ar sta la volanul unui vultur să cartografieze ce mai este de furat de pe aceste meleaguri vreau să trimit spre el un şuierat să îi dezumfle aripile.
M-am gîndit ca medicii să pună în locul vocii mele domestice răgetul unui leu sau tigru, deși în jungla de la noi sînt obişnuiţi cu astfel de sunete. I-aş fi putut ruga să-mi  implanteze urletul unui centaur, dar arătările ce  umblă pe străzile noastre şi pe canalele tv. sînt mai fioroase au trup de şacali, cap de mistreţi şi gîndiri de vulpi.
Pînă la urmă o să rog doctorii ca în locul vocii mele să-mi pună un trandafir să pot vorbi în versuri că nu sînt eu prostul patriei.

sâmbătă, 25 august 2012

Frigiderul meu a început să meargă

În frigidere, depozităm emisfera nordică a strigătelor, bucăţi de frig din aisberguri, aripi de fluturi îngheţate. Unii îşi păstrează vîrsta, presupunînd că în frig viteza de înaintare a ridurilor este mai mică, alţii ţin presimţirile, pansamentele pentru singurătate, medicamentele iluziilor sau programul orelor de amor.
Frigiderul meu parcă este conceput de un subinginer după ce s-a operat de fericire şi nu a mai ştiut să pună la loc componentele, dar nici gura aceea, cu dinţi ascuţiţi, pe unde iese frigul şi de-abia iernează. E ca un halterofil bătrîn, pînă ridică discurile metalice ale frigului poţi să îţi pui speranţa în ghips. Stă foarte mult timp gol, stare care nu îl deranjează, dar de cînd cu haosul ăsta din ţară a devenit suspicios, stă cu ţevile alea reci, ciulite, să audă ce se discută despre bani, despre sărăcie, despre agricultură. Mi-e teamă să nu înregistreze în cuburile de gheaţă, conversaţiile mele cu cîinele, despre cei ce fac evaziune fiscală, despre hoţii de suflete. Uneori, îi dau şi lecţii de viaţă şi îi spun că rolul de mut îl prinde foarte bine, nu toată ziua să latre cînd la unul cînd la altul.
Fiindu-mi ruşine de prieteni că uneori mai caută ţigări în frigider, le ţin la frig să fie fumul mai satanic, alteori, corespondenţa lichidă din vreo podgorie, am împachetat trei cărămizi în foi de staniol, pe a patra am spart-o în două să se vadă că am folosit o parte din halca de carne şi le-am depozitat la etajul doi şi trei, urmînd ca la parter să pun oala de ciorbă. Prietenii ca prietenii, dar voiam să se simtă şi el în rîndul frigiderelor.
Acum cîteva zile, mi-am cumpărat o pereche de pantofi şi pentru că erau atît de ieftini, nu am mai stat să-i probez. Mă strîngeau atît de tare, de parcă încălţasem o faleză pe care marea o împingea în zidul hotelului. I-am umplut cu apă şi i-am băgat în micul congelator de la etajul patru, sigur se vor lărgi. Văzusem asta la un pîrîiaş care iarna trecută rupsese malurile după ce îngheţase bocnă. După ce i-am ţinut două zile în întuneric şi frig şi  a ieşit toată durerea din ei, a încetat şi războiul cu picioarele mele. Însă, devenise vanitos după ce îi luasem pantofii. Bîzîia pe la spate de parcă era emoţionat, se mişca de colo, dincolo, ca un copil a cărei bunică, nu vrea să îi cumpere îngheţată. Eu, îl împingeam în colţul lui, el nimic, aluneca pe rotiţele de sub tivul metalic spre mine.
Într-o zi, după ce îmi umplusem buzunarele cu pietre şi mă pregăteam să merg la mitingul împotriva bacteriei ce provoacă politicienilor acromegalie, m-am trezit cu frigiderul la uşă, avînd bulgării de gheaţă la vedere.
Ia uite, domnule, frigiderul meu în afara faptului că merge, mai vrea să fie şi politician.


vineri, 24 august 2012

Cu vaca la scris

Dacă s-ar da o ordonanţă prin care românii să fie obligaţi să scrie cu lapte, în loc de cerneală, iar cînd este ceva de subliniat să se facă cu miere, reumatismul, nu s-ar mai apropia de cuvinte. Bărbaţii care chiulesc de la ora de dragoste, dar şi femeile cu prezenţă de două sute la sută, cred că ar privi cu ochi buni această revoluţie a scrisului, prima după explozia de la Cernobîl. Ar fi interzis să se mai  scrie cu vin cum fac poeţii, ar fi interzis să se mai scrie cu apă chioară, cum fac politicienii mincinoşi. Foile, nu ar mai fi albe, ar avea culoarea scrumului, rămas după ce, fumătorii înrăiţi mai fumează cîte o porţiune din ţară.
Cînd completezi adeziunea de partid, să fii şi tu în rîndul lumii, cu data naşterii, nu se trece şi data morţii, studiile, cutare , cutare, folosind lapte dulce, pe hîrtia cenuşie primul pas în carieră ar fi unul grizonant.
S-ar termina şi ciorovăiala cu plagiatul, pentru că laptele folosit în scrierea oricărei opere, avînd grăsimi diferite ar fi foarte uşor de detectat cu analizoarele pentru controlul calităţii lactatelor. Pentru că laptele are o sinceritate albă, hotărîrile judecătoreşti, diplomele de absolvire, avizele de urbanism care îţi permit să contruieşti un grajd în mijlocul drumului, adevărul ar avea dimensiunile potrivite.
Cei bogaţi ar putea scrie pe brînză cu colţul cardului. Cînd trimit bilanţurile pentru aprobare la fisc, o pot face sub forma de felii. După numărul de găuri din brînză, controlorii pot estima şi dimensiunea evaziunii fiscale. Cine îndrăzneşte să mănînce feliile de brînză vor fi deferiţi procuraturii pentru distrugerea de înscrisuri.
Trebuie avut grijă de miniştrii pentru că şi-au făcut un obicei de a scrie cu ambele mîini şi consumă foarte mult lapte, cîteodată statul împrumută de la rezerva "laptele si cornul", în plus folosesc rudele pe post de sugativă.
Literele de lapte ar dormi mai frumos în cărţile de aforisme, ar descrie mai exact faţa incultă a aroganţilor, cărţile de copii ar fi mai bogate în calciu. Mamele care alăptează ar trebui să stea departe de tipografii sau de alte unelte de scris, deoarece cuvintele sînt foarte usor de sedus, chiar dacă sînt masculine.
Multe cuvinte ar dispare de pe teritoriul ţării noastre, nu ştiu cine şi-ar mai permite să scrie; mizerie, gunoi, parlament cu lapte.
Apropiaţi-vă, de aceste propoziţii, nu vi se pare că au un miros de fîn?

joi, 23 august 2012

Românii au nevoie de aparate auditive

Acesta ne este destinul, am ratat ocazia să îl avem preşedinte pe Antonescu, încă trei luni. Chiar dacă are sîngele cam negru în vene şi împrumută cuvintelor un efect de bumerang, în ultimul timp îşi revenise, dădea prin maşina de tocat toate buchetele de flori primite de la Uniunea Europeană. După ce şi-a luat consilier un fascicul de lumină, bătea cu pumnul în tabla de şah primită în dar de la americani, lua bagheta puteri, cam noduroasă la noi, şi măsura temperatura din cazanul sărăciei în grade Kelvin şi la o presiune egală cu oftatul găinii. Are o sensibilitate climatică şi pentru că nimănui, nu îi stă bine viu, şi-a anunţat sinuciderea de la tribuna parlamentului.
Aceste gînduri  le spuneam eu, unui domn necunoscut în parc.
Ne-a spus, că datoriile ţării vor fi plătite în mirese, lua pădurile în braţe, demonstrîndu-ne că acesta e tipul de comportament pe care trebuie să îl avem cu democraţia. Informa poporul că ruşine există şi pe alte planete şi nu înţelege de ce, nu ar fi şi la noi. Savanţii liberali au descoperiseră un fel de sare, care împrăştiată pe lipitorile fixate pe sufletele noastre, mor brusc. Avea un limbaj specific scrisorilor trimise de corespondenţii de război. Ca să înţeleg sensul vorbelor sale, le băgam la cuptor, în jur de o oră, şi numai după aceea aveam curajul să le înghit. Dădea porumbeilor firimituri, aranjase umbrele foştilor preşedinţi pe umeraşe importate din Rusia, scria cu litere cîntăreţe, monedei euro să-şi revină din beţie. Una peste alta, a fost un preşedinte interimar bun pentru o ţară cu psoriazis.
-Este că am dreptate? mă adresez interlocuitorului meu.
-Nu ştiu ce să zic, că mi-am uitat aparatul auditiv acasă.

miercuri, 22 august 2012

Cum am salvat eu, statul de drept

Pentru că nu am vrut să scap de sub control procesul tehnologic de producere a salivei şi nici nu ştiam ce manifeste genetice poartă pe sub pantaloni, seful meu de partid, am plecat la Bucureşti. În curtea partidului, cîteva sute de urzici crescute conspirativ mă urmareau cu frunzele cum urc cele cinci trepte. Cred că urzicile făceau parte din strategia partidului, cine încerca să se abată de la linia ideologică era obligat să adune un buchet şi să-l dăruiască adversarului. Dacă te urzici din greşeală, aici unde este sediul, nici nu ai unde să suferi, în jur sînt numai case impunătoare, maşini luxoase şi bate un vînt cu originea în muzeul Luxor.
La partid, era un nene care făcea pe pîrghia lui Arhimede, dacă nu ar fi vorbit, ai fi crezut că este o umbră. Făcuse multe pentru partid, inventase nişte privighetori electronice să cînte toată ziua , scaunul şefului avea cătuşe la picioare, scrisese atîtea discursuri că ajunsese să doarmă numai pe adjective.
Biroul lui, fusese al unui înalt demnitar, despre care se zvonea că plagiase hedonismul regelui Carol al doilea al Angliei, cel care folosea prezervative confecţionate din piele de căprioară.
Pe toate mesele, etajerele, în toate nişele erau fotografii înrămate. Era o modă americană să ai familia cu tine şi la serviciu. Copiii erau într-o ramă Retro Color, confecţionată din lemn cu un fundal de carte poştală, soţia mă privea distant dintr-o ramă argintie cu patină Vitange Marie, părinţii îşi găsise încă un loc de veci într-o ramă Passione cu reflixe antice.  Mi-a atras atenţia o fotografie în care preşedintele meu de partid pupa mîna Papei, deşi ştiam că nu este catolic, după cum mergea şi ţinea nasul pe sus era mai mult ateu.
În faţa unui asemenea personaj cum era şeful meu, nu mai ai pe cine să chemi în ajutor, avea încruntarea lipită pe frunte şi nu te mai puteai întoarce în tine, decît în zbor.
Problema fiind delicată, nu ştiam cum să încep să nu-i deranjez  calităţile enumerate de ziare.
- Vă amintiţi, cînd aţi fost la munte, astă iarnă, spun eu încurcat, v-am adus de acolo cîteva amintiri.
Mă rugase să-i fac rost de o cabană, că vine cu soţia, să definitiveze doctrina partidului, atenţionîndu-mă că are nevoie de linişte şi discreţie. M-am conformat, numai că după cîteva luni primarul mi-a adus un plic cu cîteva fotografii. Era şeful meu de partid, gol goluţ, care făcea pe ghidul amoros, căutînd între picioarele unei brunete superbe locul de unde izvorăşte partidul. În altă fotografie, sugea dintr-o ţîţă peripeţiile nobile ale iubirii pe care numai la un partid le mai întîlneşti. În alta, era atît de băut că îi vorbea în limba franceză buricului femeii să se dea la o parte din faţa lui.
I-am întins albumul politic şi am făcut stînga-împrejur. Dacă pozele ar fi apărut în presă, doamna fiind tot un politician cunoscut, ce s-ar fi întîmplat? Cădea guvernul, murea un mit, era un ospăţ politic generalizat.
Bine că am salvat statul de drept.

marți, 21 august 2012

Instrucţiuni de folosire a liftului sau corupția muștelor

Liftul este un produs secundar al gravitaţiei. Întotdeauna pe partea exterioară a uşii există instrucţiuni de folosire. Liftul, nu poate fi folosit de păsări că ar pune zborul la îndoială. Singurătatea dacă s-ar urca în lift de atîta greutate ar rupe lanţurile care îl mişcă între retorica de la sol şi iluziile de la înălţime.
Nu peste tot găseşti lifturi. Ca să urci la etajele superioare ale sărăciei trebuie să te împingă cineva de la spate, cel mai indicat fiind guvernul. Dacă vrei să străbaţi adîncurile firii umane trebuie să te ajute un grup de alpinişti.


Cînd am fost convocat de Curtea Constituţională să vadă dacă merit să fiu lăsat pe listele permanente la referendum pentru că am dublă cetăţenie, în România sînt trecut valah sărac, iar în Uganda african bogat, mi-a venit uşor că au sediul la parter. În schimb cînd de aici m-au trimis la procuratură la etajul şapte a trebuit să iau liftul. Avînd melancolia rigorii am citit instrucţiunile de folosire ale liftului. Nu pot circula următorii; cei care au votat pe liste suplimentare, cei care aveau trecută adresa într-o lacrimă, cei care ţin porţile ferecate după ce au avut loc lovituri de stat, cei care folosesc bîrfa politică pe post de agent termic şi cei care au trecuţi în cartea de alegător toţi strămoşi. A trebuit să urc pe scări. Aveam mai multe bube în cap, decît ce scria pe uşa liftului.


Cînd să mă duc la partid să raportez  cîte interjecţii am auzit la aceste instituţii am constatat că treptele fusese ascunse de un zid să nu se mai vadă numărul de afişe lipite de cei ce au fost promovaţi. Pînă la etajul zece trebuia să merg cu liftul. Mă gîndeam; cîmpiile urlă de durere din cauza secetei, pămîntul ţării a devenit un humus al umilinţelor şi eu trebuie să îi fac pe plac gravitaţiei.
Mai aştepta să ia liftul spre neprevăzut o doamnă înconjurată peste tot de atomii auriferi ai frumuseţii. Din cauza timidităţii, care o port ca pe o cravată în loc să apăs pe butoanele de pornire ale liftului am apăsat pe cele două sfîrcuri ale doamnei. Nu am mai avut timp să fac rezumatul semnelor de întrebare pentru că liftul a prins o viteză la fel de mare ca a propritarilor de  vise alergînd după eşecuri.


Nu ştiu cît timp trecuse, dar m-am trezit pe acoperişul clădirii citind unui coş articole din constituţie. Era vina mea că nu studiasem instrucţiunile de folosire ale liftului de la partid. Peste cîteva zile am primit  o decizie prin care eram înştiinţat că mi s-a suspendat pe o perioadă nedefinită dreptul de a maiscrie editoriale despre corupția muștelor.

luni, 20 august 2012

Revoltă împotriva apei

Ca să putem juca mai lejer barbut cu articolele din constituţie trebuie să avem părul ras la subraţe să se vadă că aici unde nu a pătruns democraţia sîntem la pubertate. Avînd axila liberă putem muta mai uşor semnele de circulaţie pe unde trec norii şi doctrinele politice. De cînd tot plouă cu vin, adică de la alegerile locale pînă acum, roşiile s-au copt înainte de vreme şi trebuie culese, dar pentru că la noi toate sînt trase păr este indicat să nu avem piedici, măcar la subsuoară.


În trusa de gesturi a politicienilor am văzut scene în care ţin la subraţ proiectile lucrate din texte războinice pe care le folosesc împotriva adversarilor, deci ei, nu se rad. Acum, ştiţi şi dumneavoastră că partidele au luat fiinţă şi după anumite categorii de miros care au fost trecute în statul fiecăruia.
Dar să nu mă pierd în filatelia amănuntelor şi să vă spun ce am păţit la un miting. Era un protest împotriva unora care după ce naufragiase Arca Speranţei la intrare în Bucureşti i-au furat şi elicea şi cîrma şi le-au vîndut unui concern german ce se ocupa cu cumpăratul de fier vechi. Toţi ţipau, scandau împotriva apei, a răpitorilor din apă, dar şi contra unor scoici care tocmai oase cîte o perlă. 


Unii, cu stele pe umăr beau ceva. Eu am zis că ar fi lichid de frînă ca să poată ţine mulţimea în loc.
În faţa mea o doamnă freca la subraţ  hampa(lemn metaforic) unui steag chinuindu-se să o vadă toată lumea. Şoldurile ei narcotice păreau mai probagandistice decît unduirea steagului, iar fesele îţi lăsa impresia că  te afli lîngă o junglă prietenoasă. Sînii îi jucau ca într-o piesă de teatru în care personajele principale erau două ţîţe, fiecare cu cîte o zmeură la centru. I-am văzut şi multele fire de păr ce înconjurau hampa cu dragoste.


Am plecat de la miting cu nodul în gît, adică învinşi. Este foarte greu să mai resuscitezi viitorul după ce a fost măcelărit.
Ulterior, dintr-o gazetă locală, am aflat că doamna a rămas însărcinată, dar nu scria cu cine, cu steagul, cu partidul sau cu şeful organizaţiei locale. Tot din ziar am aflat că a depus o plîgere la poliţie pentru tentativă de  viol. Cert este că a fost exclusă din partid pentru rele tratamente aduse steagului.

duminică, 19 august 2012

Istorii private

Politicienii, nu ştiu că lunar dispar zece dialecte de pe planetă, nu simt că fiecare cuvînt este un rezervor de benzină, nu realizează că un bob de grîu poartă în el mai multă prietenie decît sudura cu salivă dintre două partide.
Ei, cred că s-au născut cu pălăriile de lumină pe cap, avînd în buzunar ţara, ca pe un pachet de ţigări, pe care o fumează la petrecerile de partid.
Ca şi cînd iarba nu i-ar vedea, ca şi cînd cîmpiile, dealurile, nu le-ar urmări gesturile, politicienii dau buzna la Camerele de comerţ şi industrie să-şi înregistreze o istorie privată, ca un srl. Fiecare cu firma lui, fiecare cu istoria lui. Ţara este împărţită în mii de istorii private. Unii, şi-au stabilit capitale, mici armate de străjeri, au căi ferate proprii, şosele personale, biserici, macarale de cărat averile. Pe teritoriile lor, se scriu manuale pentru a păstra obiceiul de înghiţit noroi, se tipăresc pliante cu imagini unde ruşinea este ascunsă între copitele unor măgari.
De cîteva ori, ni am vrut să sesizez Consiliul de Securitate. S-a mers atît de departe încît fiecare şi-a scris propria Constituţie sau dacă nu a avut timp să-şi schiţeze una, o interpretează pe cea existentă, după direcţia în care cresc buruienile la el în curte. Cînd se votează pe teritoriul lui, se dă un decret local prin care, se stabileşte cine să voteze şi cine să nu voteze. Spre exemplu, la referendum, au avut voie să voteze numai cei ce au crescătorii de lipitori şi cîini ce cunosc artele marţiale. Au mai votat paznicii ce ţineau viitorul închis într-un fel de pivniţă şi cei evadaţi din seifuri şi ascunşi în jungla de legi.
Propritarilor de istorii private, ce îşi întîmpina ţara fluierînd, ar trebui să le facem o surpriză, în timp ce ei sparg seminţe, să facem o naţionalizare.

sâmbătă, 18 august 2012

Spărgătorii de buci

Fac parte din ONG-ul ce luptă împotriva transpiraţiei politice, sînt membru fondator al asociaţiei de îngrijire a răniţilor de sărăcie, motive suficiente să mă duc la vot desculţ. Că sînt alegeri locale, parlamentare sau referendum, mă descalţ de pantofii mei plini de insomnii şi cu tălpile goale fraternizez cu asfaltul. Cînd sînt desculţ, am impresia că merg împreună cu mine la vot şi unchii şi mătuşile mele, plecaţi pe lumea cealaltă şi care nu au avut ocazia să vadă cum libertatea îmbracă costume folclorice. De ce să nu le fac şi lor o plăcere, să se citească prin ochii mei pe listele electorale? Avem aceleaşi amprente şi la mîini şi la picioare că sîntem rude, deci, au şi ei dreptul să vizioneze albumele viitorului concepute din milioanele de voturi. Dar, cel mai mult vreau vadă prezentarea sacoşelor de plastic, în care partidele înghesuie bucăţi de fericire proporţionate pe patru ani, la care mai adaugă o expediţie în pădurea de promisiuni, un praf alb cu efect întîrziat, adică să te facă să uiţi în ziua alegerilor şi un săpun care te ajută să te speli de funinginea din minciuni.
Cînd sînt desculţ, sar mai uşor abisul din mine, dar, nici nu mai suport şosetele primite de la guvern în care au băgat pietricele mici şi ascuţite. Nu aţi văzut, tot poporul merge pe vîrfuri. Nu vreau să mă plîng, dar din cauza durerilor mi s-a încreţit părul de pe picioare şi toată dantura mi s-a cariat.
N-am avut curajul să le spun şi prietenilor mei să vină desculţi la referendum că de mă auzea vreun partid îmi dădea cu fixativ pe cuvinte. Îmi era teamă şi de comisia de supraveghere să nu traseze pe mine dungi verticale producătoare de curent electric să poţi fi depistat de departe dacă ai votat sau nu.
Acum, nu mai am nici un dubiu, văzînd că prin satele româneşti se joacă baletul lui Ceaikovski, nu cu ocazia Crăciunului, ci cu ocazia referendumului, la viitoarele alegeri, nu va mai veni nimeni la vot, nici desculţi, nici încălţaţi, din cauza acestor spărgători de buci.

vineri, 17 august 2012

Prăştii şi piuneze

Politicienii sînt asemenea unor baloane care zboară fără merit printre păsări, uneori printre vulturi. Eu, îmi dau seama de caracterul şi anvergura călăreţului după cal, dar, nu îmi dau seama cu ce sînt umplute aceste baloane şi de unde atît material zburător.
Dacă în interiorul baloanelor ar fi muşte, ca acestea de le găsim pe la toate casele şi pe la toate întreprinderile, nu m-aş mira. Bat din aripi de dimineaţa pînă seara în căutarea unui rahat corespunzător,  menţinîndu-le în aer.
Nu ştiu din ce particule sînt făcute, dar cînd trec prin dreptul soarelui se face răcoare, cam cum se face în statisticile guvernamentale cînd se vorbeşte de nivelul de trai.
Nu ştiu dacă au radare, în schimb văd că aceste baloane politice s-au integrat perfect comunităţilor de ciori şi păsări răpitoare. Nefiind dependente de sursele de propulsie sau de vreo firavă legătură cu oamenii, evitînd existenţa golurilor unde se comercializează aer, parcurg distanţe ideologice colosale. Toate baloanele sînt colorate în nuanţe primăvăratice pentru a transmite sentimente de speranţă şi pentru a fi uşor de ţinut minte. Elementele florale şi sloganurile, desenate pe ele, corespund unor grupuri de oameni ce trăiesc pe pămînt  privindu-le cu etuziasm.
În aer este toată politica românească. Printre baloanele mari, umplute cu rînjete ce au supravieţuit şi capitalismului sînt şi baloane mici, plîngăcioase, care au absolvit facultăţi de la distanţă şi nu prea ştiu să îşi ţină echilibru cînd mai poposesc în cîte vreo funcţie înaltă.
Plutesc peste oraşele şi satele noastre, sute de baloane, duse de vîntul iluziilor alegătorilor. Se ridică din ce în ce mai sus, nici prin cap, nu le trece să coboare printre oameni. Urgent, ar trebui să ne înarmăm cu prăştii şi piuneze.


joi, 16 august 2012

Reciclarea cuvintelor din Constituţie

În ultimul timp, nu mi-a reuşit decît revolta. Nu mă pot odihni decît între două şedinţe ale Curţii Constituţionale şi bănui cuvintele cu care este scrisă Constituţia că s-au defectat ori sînt îndrăgostite sau au vreo boală temporară. În tot cazul nu le-aş înţelege decît în situaţia în care ar fi violate şi ar fi supuse la perversiuni sexuale. Sînt îngrijorat cînd văd că parlamentari, guvernanţi, analişti le studiază mai mult pe la fund. Nu pot privi în interiorul cuvintelor să vad ce au pe suflet. Vreau să întreb de ce nu vor să mai reflecte adevărul ca electoratul să înţeleagă odată ce vrea şi cum vrea Constituţia să ne comportăm.


PIB-ul a scăzut, euro a crescut pentrul că aceste cuvinte cu care este scrisă Constituţia au intrat în grevă japoneză, accelerează anotimpurile. Spun rugăciuni şi chefuiesc pînă în zori bucuroase de cîte ori au fost citite şi răscitite.
Cuvintele din Costituţie nu mai vor să întîlnească literele din ordonanţe, spunînd că sînt dictatoriale că dau lovituri stat că schimbă prea brusc capacele de la oalele în care fierbe puterea. Apoi, invocă faptul că sărăcia a început să se solidifice în buzunarele oamenilor şi există riscul să-şi spargă capetele la mitinguri sau prin cartierele mărginaşe.


Văd  profesori de drept constituţional în jurul lor. De ruşine alunecă între file. Nu se mai duc la culcare pentru că sînt deranjate foarte des, iar cînd aţipesc o fac pe duşumea cu lumina aprinsă. Politicieni stau şi se uită la sexul lor pentru că dorm dezbrăcate, altfel nu pot oglindi adevărul. Trebuie să recunoaştem că nu-i o bucurie nici pentru ele să stai în pat gol cu acelaşi gen de cuvinte lîngă tine.
Nu vă ascund că o parte din cuvintele cu care este scrisă Constituţia le-am mai văzut şi pe buzele unor chelneri, pe buzele unor traficanţi de etnobotanice. Unele femei au sînii patriotici tocmai că fac baie în apa în care au dizolvat nişte litere luate din Constituţie deşi, nu aici e magazinul principal de cuvinte. Cine vrea să folosească cuvinte războinice merge la magazinul de arme. Cine vrea să nu aibă junghiuri la inimă după vreo declaratie de dragoste merge la farmacia de cuvinte şi cere cîteva calmante.


Pentru că toată lumea se chinuie să înţeleagă ce este cu această Constituţie  de a devenit aşa de inaccesibilă, asemeni unei adolescene în tenişi am hotărît ca toate cuvintele cu care este scrisă să fie trimise la reciclare poate vor descoperi de unde vine răul.

Recensămîntul cîinilor

Monstrul ăsta minuscul numit, recensămînt, după ce a băgat spaima în referendum şi a trezit în partide dureri ca la naştere, după ce a provocat cîteva demisii şi a confiscat cîteva roţi de la un tren cu turişti electorali, s-a retras în fabrica de salivă şi aşteaptă noi dispoziţii. Nu am fost în stare nici să ne numărăm. Dar, dacă trebuia să facem recensămîntul simpatiilor politice sau a înjurăturilor la adresa guvernelor, vă daţi seama ce tragedie ar fi fost? Dacă Uniunea Europeană dădea o directivă să facem inventarierea şobolanilor sau hoţilor de buzunare, pe ceilalţi îi tolerăm, a insectelor din fiecare minister, ogradă , cătun, ce medicament ar fi trebuit să luăm ca să îl finalizăm?
Ca într-o parodie, s-a hotărît să se facă recensămîntul cîinilor. Ei sînt prietenii omului, reacţionează la gălăgia vecinilor, aleargă hoţii pînă la uşa poliţiei, nu dau informaţii pe surse ca să nu ia pîinea de la gura procurorilor şi dormim liniştiţi cum dormeam pe vremea FNI-ului. Dacă ar avea şi camere de arest ar fi o revelaţie dinamovistă. După multe împărţiri şi înmulţiri s-a concluzionat că un cîine inventariat face cît cinci oameni. Discuţii au fost şi despre starea materială a cîinilor şi a anexelor în care să fie trecuţi. Pînă la urmă s-au descoperit patru categorii, cîini comunali, orăşeneşti, municipali şi cîini de capitală, un fel de intelectuali canini.
Cînd au ajuns la mine cu număratul, Bill, aşa îl cheamă pe cîinele meu, nu voia să se lase inventariat. Poate şi din cauza recenzoarei care avea o fustiţă transparentă ca un freamăt de petale de maci şi ne informa că au cuprins-o toate căldurile. L-au măsurat, de la bot pînă la vîrful cozii, i-au stabilit şi înălţimea, culoarea ochilor, gîndurile, nu i le-a mai trecut nicăieri, erau prea contradictorii. La gen, l-au notat ca fiind mascul, cu părinţi unul de la cîmpie unul de la munte, descendenţi necunoscuţi. Probleme au apărut cînd m-au întrebat ce rasă este. Şi vă spun, sincer, că m-am încurcat. Dacă îl trec rrom, că are apucături din astea, trece graniţa la vecini şi ia tot ce găseşte, într-o zi a adus un borcan de jumări, o să se spună că fac discriminare rasială, dacă îl trec caucazian, o să se zică că sînt filorus, dacă îl trec ciobănesc o să se creadă că sînt rudă cu şeful de sindicat al oilor. Le-am declarat deschis, că Bill se uită cu mine la televizor şi de cîte ori aude un parlamentar schelălăind, latră de mişcă perdeaua, nu iubeşte alţi cîini, vrea să meargă numai cu maşina, la cumpărături, nu vrea să stea la coadă, cică e vreun apropo, saltă laba dreaptă degeaba, s-o fi crezînd că votează. Ce mă deranjează cel mai mult, este că îi place cînd este lume multă în jur ca să se pişe pe pantofii lor.
Pînă la urmă, i-am convins că e o rasă nouă, apărută de curînd şi l-au trecut, rasa politician. 

marți, 14 august 2012

Ne trebuie un logoped

Am studii în matematica întoarcerii tramvaielor pe liniile politice, am cursuri făcute de a rotunji cartofii în pămnît cu ajutorul viselor şi o diplomă de la locul de muncă de a rupe nuferii şi a-i căra în oraş.
Cu toate astea nu înţeleg ce vorbeşte Crin Antonescu. Este adevărat că are o geantă de piele în care plimbă pe la televiziuni democraţia şi capitalismul. costumul face parte din colecţia vară-toamnă a PNL-ului. cred că s-a operat şi de ancora care o avea tatuată pe umărul drept de cînd era în Alianţa D.A., dar cînd vine vorba de comportamentul cuvintelor lui nu îl pot pricepe. Frazele parcă sînt părţi din datoria de război pe care o are de plătit prizonierilor ascunşi în garajul prezidenţial. Sunetele scoase de el sînt aşa de neprotectoare că îmi amintesc cu drag de bunica pe linie maternă care neavînd nici un dinte în gură revoluţiona cuvintele. După ce le stingea lumina de la început pronunţa numai sfîrşitul, stabilindu-le astfel şi vîrsta.


Ştiu că nu a îndemnat el lacul de lîngă Bucureşti să se sinucidă, nici nu a făcut el iarnă în preţuri sau că a pus drojdie în aluatul din care este făcut euro să se umfle, dar trebuie să meargă la logoped. În tulburările de dislalie, disartrie, logonevroză, care se răsfrîng negativ asupra emisiei către electorat, recuperarea este importantă pentru evoluţia psihologică ulterioară a oamenilor şi formarea unui limbaj specific preşedintelui.


Cuvintele lui au mersul împleticit şi fără direcţie pentru că este angajat cu o jumătate de normă la Cotroceni. Cuvintele lui fac spume la gură de nu mai înţelegi nimic, deşi cele opt milioane de voturi, nu i-au fost dăruite direct lui şi celor două partide, el fiind numai meşteşugarul scripeţilor de suspedare.
Ca să ai vocabularul complet al unui preşedinte şi să îl poţi folosi la Cotroceni, la dat medalii, la numit miniştrii, cuvintele trebuie să urmeze exemplul generos al seminţei de stejar: să germineze în urna de vot apoi, să-l muţi în răsadniţa Autorităţii Electorale Permanente, să se maturizeze la culoarea vişinie a Curţii Constituţionale şi după aceea poţi ţine discursuri despre braconaj.

luni, 13 august 2012

Pasărea Phoenix

Dacă aş îndrăzni o anticipare biologică a statului, aş spune, că trebuie dus la remat şi inventat altceva în locul lui.
Statul are probleme de concentrare din cauza atîtor afluienţi politici, unii izvorăsc din dealurile din ţara noastră, alţii din munţii europeni şi ne-am trezit cu doi preşedinţi. Ambii studiază unghiul de expunere mai favorabil făţă de oameni, încît trăsura de aur a preşedinţei să-i revină celui care la referendum numără mai bine.
Din cauza imobilizării îndelungate, pe anumite funcţii guvernamentale, musculatura statului dă semne de oboseală. S-a fleşcăit şi datorită anumitor muşchi ce reacţionează cînd la ideologia de stînga cînd la doctrinele de dreapta şi astfel viteza de coroziune la care sînt supusi e în continuă creştere.
Arterele statului sînt pulbere. Colesterolul depus pe ele sub forma depozitelor bancare, asemeni grăsimilor, dar şi din cauza unor tulburări edocrine, acestea, ca nişte autostrăzi, cară bogăţiile ţării în afară. Tratamentul, care i se administrează, este superficial şi constă în cîteva ordonanţe de urgenţă fierte înpreună cu o legătură de frunze de busuioc. Recomandarea a fost, ca statul să bea cîte o cană plină dimineaţa, mai ales miercurea înaintea şedinţelor de guvern.
Statul suferă şi de sialoree, adică secreţie excesivă de salivă. În ultimii ani am asistat la o creştere vertiginoasă a acestei afecţiuni. Sînt rezerve imense de scuipat poporul. Pentru că statul, nu mai gîndeşte cu inima, ci cu buzele, plescăie toată ziua din gură către un public tolerant, ametecînd saliva cu rumeguşul politic şi  scuipînd prin toate canalele de televiziune.
După toate astea , statul este şi constipat. Nu ştiu ce să vă spun, o fi din cauza democraţiei greu de digerat, o fi din cauza dezamăgirilor că nu a putut fura chiar tot sau a anticipărilor pline de microbi în ceea ce priveşte nivelul de trai. A importat mii de veceuri, ca număr, cam cîte urne mobile sînt în ţară, dar tot persistă un miros balcanic peste aceste meleaguri.
Statul suferă şi de alte afecţiuni, de febră, la ultimul miting erau şaizeci de grade în Piaţa Victoriei, de alcoolism, de la o vreme umblă cu lăutarii prin Europa, de reumatism, de insomnii. În ultimul timp, s-a accentuat nervozitatea, Curtea Constituţională, fiind în concediu a vărsat vin pe constituţie, parlamentul vrea să se mute în fostele grajduri regale din cauza limbajului, iar guvernul e atît de tremurător, ca parcă are boala Parkinson. Noi,. poporul, am încercat să-l însănătoşim cu zeamă de urzici, cu cenuşă din lemn de măceş, cu praf de limbă de cerb. Dar, nimic, nu-şi revine şi pace.
Sînt suficiente motive, ca acest stat ineficient să fie parcat la Muzeul de Istorie şi în locul lui să aducem o pasăre Phoenix.

duminică, 12 august 2012

Troia din garaj

Numai la noi în politică Odiseea este folosită ca hartă pentru navigatori, numai la noi Troia a fost mutată în garaj.
Pentru mine garajul, nu-i un mister, nici casă conspirativă şi nici locul unde vin noaptea vedenii să facă rodajul la maşini. Uneori, poţi să depozitezi metaforele care nu mai ai unde să le înghesui în casă, poţi păstra sacoşele cu madicamente contra singurătăţii. În garaje, cîteodată, vecinii fac dragoste şi răsfoiesc manuale despre magnetismul erotic şi pentru că găseşti scule la îndemînă, poţi să măsori cu şublerul  timpul care a mai rămas pînă începe ploaia.
Dar, să conduci jumătate din ţară din garaj este ca şi cînd te-ai plictisit de oasele tale şi ai dori un schelet de pitic, este ca atunci cînd toţi generalii te părăsesc şi-ţi faci ordonanţa mareşal. Aici, poţi să afumi şuncă, poţi să-ţi încropeşti nişte amintiri artizanale sau să-ţi duci hainele, pline de arome primăvăratice, din vremea cînd te-ai pierdut în visele acelei femei.
Troia românească s-a mutat în garaj. Cum să o primeşti pe frumoasa Elena în garaj? Aici, nu există un pat nici pentru o albină, ca să nu mai vorbim de un fagure întreg, cam cum îmi imaginez eu trupul născut din spumele mării. Cum să lupţi cu atîţi Agamemnoni, cînd în loc de gloanţe ai bujii, cînd în loc de grenade, ai bidoane cu ulei de motor, iar în loc de cătuşe ai cîteva curele de transmisie?
Unde să primeşti corespondenţa de la Barroso? Garajul, nu a fost înregistrat la primărie, branşamentul electric a fost tras clandestin, iar conducta de apă care vine tocmai de la mare s-a corodat complet. Deşi, mi-am acoperit faţa cu un pseudonim aş îndrăzni să spun că poporul român a rămas fără adresă. La garaj, nu am văzut tricolorul fluturînd peste canistrele de benzină, nu am văzut stema ţării, asta poate şi din cauza cauciucurilor uzate a perioadei prea lungi de guvernare. Şi după cum văd mormanul de rable de lîngă garaj, cele mai multe fiind mărci feminine, nici nu cred că s-a cîştigat vreo cursă.
Cearcănele prezidenţiale au cuprins şi garajul, apa din lighean cu care se promitea că va spăla sărăcia s-a evaporat. Preşedintele, în loc de ochelari, poartă două faruri ruginite, în loc de ceas are un aparat de kilometraj ciobit, cu limba blocată la ora la care România şi-a vîndut credibilitatea.
Vă rog, să notaţi în stenograma de la garaj, dacă preşedintele, nu se eliberează singur din această reşedinţă, în semn de protest am să mut în coteţ.

sâmbătă, 11 august 2012

Înmulţirea prin marcotaj

Am fost la maternitatea din oraş să mă interesez dacă doamna politică a născut vreodată. Femeia acesta care ţine poporul cu inima la gură datorită formelor ei incitante are în zona inghinală un păr sălbatic, crescut sub forma provinciilor, iar urmele lăsate de ea pe nisip sînt ca ale unei stele rămase văduvă. Toate ziarele sînt pline cu fotografiile ei, toţi bărbaţii o vor logodnică, deşi îi miroase gura din cauza cuvintelor scîrboase care le foloseşte. 

Sînii sînt ca nişte lanterne, braţele albe ca un patriotism înspumat pot dezlănţui patimi primejdioase, tulburări sufleteşti. Am văzut odată că dintr-o mîngîiere neterminată s-a născut chiar o religie, dar e şi femeie de casă din patru în patru ani vine şi-mi şterge ferestrele, coase cu un ac forjat de procuratură visele jerpelite pe care le abandonasem, citeşte toate scrisorile primite de la electorat sub formă de lacrimi.

M-am gîndit că devenind mamă, altfel ar avea grijă de copiii ţării, nu ar mai fi nevoie să o reclam la direcţia pentru protecţia  copilului că pregăteşte mîncarea cu apă radioactivă şi acoperă oalele de lapte cu batiste utopice. O mamă îşi învaţă odraslele la smerenie, la cuviinţă, îi îmbracă în cămăşi curate şi îi duce la biserica sincerităţii. Îi învaţă se dezlege dimineaţa din flori, nu să umble pe canalele igrasioase ale minciunii sau să fie navetişti pe trenul ce cară haos în ţară.

Nu am aflat nimic la maternitate în afară de foşnetul de aripi ai îngerilor care se născuse. Aici, am văzut pentru prima oară cum viitorul intră în ţară pe o poartă metalică ruginită, fără camuflaj, ţinînd de mînă o lumină tînără. Am aflat ulterior că politica nu poate naşte că are un singur uter, uterul puterii. Partidele se înmulţesc prin marcotaj. Vlăstarii tineri, văzînd cum tulpina dominantă e plină de bogăţie, formează rădăcini adventive pe ramurile care vin în contact cu bugetul, cu sursele de energie, etc. şi pentru că găseşte un mediu favorabil, umed, se fixează în partid. Şefului de partid , nu-i rămîne, decît să separe aceste marcote şi să le facă carnete de partid.

Pentru democraţie marcotajul acesta este o formă de comerţ cu materiale pornografice.

vineri, 10 august 2012

Partajul

Cetăţenii cu perfuziile sărăciei în vene, greierii răniţi de desfrîul secetei, cuvintele prinse în cămaşa de forţă a nedumeririi asistă la partajul dintre preşedintele suspendat şi cel interimar. Suspendatul şi-a făcut un obicei din a aprinde lumînări cu diverse scenarii ascunse în ceară, iar interimarul, îmbrăcat într-un halat de mătase ne spune seară de seară că viitorul nu are ochii scoşi, iar în combina frigorifică unde doarme democraţia este cald.


Au pus etichete pe borcanele de dulceaţă, pe linguri şi farfurii, pe televiziuni şi ziare, care sînt ale unuia şi care sînt ale altuia. Amîndoi cumpără texte cu luptători sumo în ele şi le răspîndeşte prin cartiere, prin biserici şi mănăstiri.
Cînd au ajuns la munţi şi dealuri au devenit nervoşi, li s-au stins livezile gîndirii, vorbele s-au întors înapoi cu lacrimi în ochi, coardele vocale le-au cedat. Copiii nenăscuţi îi înjurau mamă, mamă, doar era dreptul lor  asupra acestor proprietăţi.


Antonescu a refuzat eclipsele de soare le-a luat pe toate preşedintele suspendat. Burniţele şi ploile lungi de toamnă, cîţiva copaci doborîţi de emoţii, dar şi zăpada căzută între doi votanţi ce priveau stelele să vadă dacă mai ajung pînă la urmatorul referendum i-au revenit preşedintelui Băsescu.
Preşedintele interimar şi-a luat fîntînile arteziene, stadioanele unde se ţin seminarii politice, ambiguitatea viziunilor, lăcaşurile ritualice unde se îmbracă în mireasă uzurparea. 

Toate simbolurile ce ţin de istorie, ţigaretul lui Bălcescu, brăţările furate de la Sarmisegetuza, coroana regală, cifrele referendumurilor publicate de-a lungul deceniilor în Le Monde, baricadele nevăzute din o mie nouă sute şaizecişiopt, indicatorii războiului de independenţă i-au revenit de drept interimarului.


Pîrîiaşele, lacurile, vocalele cu apucături marine, spiritul de improvizaţie, anexele cu hohotele de rîs, formulele matematice ce transformau femeile în miniştri i-au revenit suspendatului.
Pe scurt, această aventură fluturată peste noi ca o batistă a năucit oamenii şi apoi i-a împărţit în două.
Creierele noastre sînt divizate în două, prescurtările trimise iubitelor, semnele de punctuaţie amintirile cu gulerele ridicate de teamă au fost atent partajate. Întreagă ne-a rămas numai cuşca spaimei în care să ne ascundem.

joi, 9 august 2012

Linii oblice

În planul nocturn al useleului, este prevăzută o sărbătoare specială. Se vor servi fripturi răscoapte în judecata de apoi, plăcinte cu ambiţii franţuzeşti. Un paragraf mai jos este trecută şi o cursă peste Carpaţi la volanul unui vultur şi un foc de artificii pentru greierii care au început să cînte ode victoriei. Mai sînt prevăzute convorbiri telefonice cu poliţia, ambulanţa şi Curtea Constituţională pentru a spitaliza frămîntările neacademice ale pîrîcioşilor şi traseiştilor politici leşinaţi de prea multă imoralitate.

Tot în planul ăsta obscur este trecut şi un sediu, un fel de mănăstire politică, cu pereţii pictaţi cu chipuri de atei. În interior membrii de partid cos, după un ritual vechi, ciorapii şi lenjeria paralizată de emoţii cu ameninţări şi înjurături. Din cînd în cînd, mai cade cîte un meteorit semn că toate profeţiile se adeveresc.
Dar, afară oamenii dorm în sacoşele sărăciei. Baricadele pe care atît de mult le-am iubit nu mai au instincte. Studenţii nu mai au capacitatea de a  rupe frontierele politice unde s-au adunat toţi microbii. Din haosul acesta cred că vor scăpa numai cîinii şi artiştii.

Coşurile caselor sînt oblice, meridianele din creierele noastre, hotărîrile de guvern, orgoliile, conştiinţele, oasele din noi, toate sînt oblice. Nimic nu mai este drept în ţara aceasta. Cuvintele din cauza prafului ridicat de tropăitul partidelor sînt oblice, geamurile caselor se sparg oblic, copiii scriu versurile lui Eminescu oblic.
Nu stiu cum am mai putea trage linii drepte în următorii ani. Adevărul s-a uzat atît de mult mai ales pe partea unde românii vin să-şi descrie plînsul. În ţevile de calorifer care trec prin noi să ne încălzească numele, deşi este atît zgomot în ţară, văd că nu bate nimeni. Să fie oare semnalul că o ciumă devastatoare se apropie de noi în paşi de suspendare?

miercuri, 8 august 2012

Inventarierea dinţilor

Stomatologii au trecut la inventarierea dinţilor populaţiei din ţara noastră. Muşcăturile de pe cărţile de identitate indică provinciile, uneori străzile pe unde a trecut comisia de numărare. Toate acestea se întîmplă pentru că useleul are un mod ştiinţific de a face minirecensămîntul. Numară dinţii tuturor românilor şi îl împart la treizecişidoi şi astfel rezultă numărul populaţiei cu drept de vot care va fi luat în calcul la validarea sau invalidarea referendumului.
Acum, ştiţi cum sînt, nu mă culc decît după ce luna se răstoarnă în patul meu cu fundul în sus, aşa că am discutat cu cîţiva membrii ai acestor comisii.
În unele sate din sudul ţării, spun stomatologii, majoritatea cetăţenilor, nu mai au dinţi. Se vorbeşte pe la colţuri că acest fenomen s-ar datora lipsei de dragoste din partea statului care se comportă ca un tată vitreg, nu ştie decît să reguleze naţiunea. Alţii comentează că au rămas ştirbi datorită faptului că se concentrează prea mult în perioada de secetă. Au mai venit şi nişte investitori stăini şi i-a rugat să suplinească ploaia cu sapa şi dantura s-a deteriorat cu timpul pentru că, nu a mai fost folosită la vorbit , ci numai la tăcut.
În centrul ţării, unde găleţile cu nectar sînt cărate în dinţii, s-au întîmplat lucruri şi mai rele. Toţi cetăţenii, mai ales cei de etnie maghiară, nu au vrut să stea la numarătoare şi toţi au fost trecuţi la rubrica "în curs să-şi pună placă dentară".
În Moldova, aflînd-se de desupturile acestei acţiuni, primarii pedelişti le-au lipit cu plastilină electorilor, ba dinţi de viezure, ba de berbec. Un consilier local avea lipiţi, cu var stins, chiar dinţi de măgar.
Primarii uselişti, manipulînd cu goarna, le-au recomandat oamenilor sa-şi extragă toţi dinţii, pentru că guvernul va subvenţiona producţia de plăci dentare.
Vreau să vă spun, că s-au făcut şi fraude, unele înregistrate de Lăzăroiu la OSIM. Am văzut în hîrtii sugari, trecuţi cu treizecişidoi de dinţi sau bolnavi de scorbut  cu dantura completă, iar şefa depozitului de calciu din comună, ca şi cînd nu ar fi furat nimic, complet ştirbă.
Aş fi putut să vă spun eu, numărul celor cu drept de vot, că nu-i greu să faci o împărţire, dar inventarierea, nu s-a încheiat, iar listele cu cei ce au dinţi de aur au fost secretizate de guvern. Am să vă rog, să nu mai roadeţi consoane, cînd vă uitaţi la televizor, că vă sare smalţul şi riscaţi să fiţi trecuţi la inapţi.

marți, 7 august 2012

Grădinile suspendate ale Semiramidei

Ca în orişice regn, animal sau vegetal şi politicienii pot fi clasificaţi după multe criterii. Descopusă în elemente specifice arhipelagului Hebridelor din nord-vestul Marii Britanii, clasa politică poate fi împărţită astfel; după blîndeţea de a da din coate, după poziţia în care stau cînd scuipă, ce coroane de spini poartă cuvintele din cuvîntările lor, după hanurile în care îşi duc amantele cu lăutari sau cu trupele muzicale de la partid.


Pentru că unii dintre profesioniştii parlamentului cred că Grădinile suspendate ale Semiramidei au existat şi principiile aeriene de atunci pot fi aplicate şi acum, iar alţii spun că imponderabilitatea e proprie numai femeilor şi că totul nu-i decît un pretext de a face legumele terestre invidioase.
Am să notez cîteva argumente în favoarea suspendării susţinute de politicienii fizicieni care pe baza aceleiaşi trigonometrii din vechime au suspedat şi preşedintele;
-cînd la Cotroceni miniştrii depuneau jurămîntul cu un deget pe constituţie şi un deget pe biblie, constituţia nu avea decît coperţile, conţinutul fusese sustras, iar biblia, trecută prin focul din Alexandria, nu avea nici un text evlavios, ci numai postere A4 ale Elenei Udrea,
-la întîlnirile cu ambasadorii ţărilor Europene consilierii preşedintelui fără nasturi la demonstraţie, informau că populaţia României este de treizeci de milioane de locuitori dintre care numai cîţiva sînt plecaţi în afară şi îi dădea ca exemplu, pe Hayssam, Boldea şi Marta apropiatul lui Blejnar.
-faptul că Boc nu s-a recăsătorit cu o săritoare la înălţime astfel încît la Bruxelles să se vadă  şi cineva în scaunul ţării noastre,
-faptul că Morar, îngerul dentist, descoperea carii numai în gura opoziţiei şi făce extracţii brutale fără anestezic.


Ceilalţi aduceau urmatoarele contraargumente;
-fiind ocupaţi cu furatul nu au văzut că eclipsa de soare a ţinut patru ani, iar buruienile sărăciei au crescut cît casa,
-deşi, parohul sănătăţii la liturghie a hotărît închiderea a numeroase spitale bolnavii nu au rămas pe drumuri au fost cazaţi în listele lor de partid,
-cînd au pus lacătele şi pe şcoli învăţătorii şi profesorii nu au rămas fără serviciu toţi au fost angajaţi să vîndă bilete pe străzi la loteria înjurăturilor.
Argumentele au fost multe şi de o parte şi de cealaltă. Vă spun că nu am găsit adevărul în nici o tabără, iar ţara e atît de firavă că numai hotarele o mai ţin în picioare.

luni, 6 august 2012

Poştalionul cu miniştrii

                                E o după-amiază atît de fierbinte, încît bucuriile s-au evaporat,
                                sărăcia oamenilor s-a topit şi a luat forma unor lacrimi.
                                Auziţi cum picură pe asfalt. Pe Kiseleff trece diligenţa useleului.
                                Zgomotul sacadat al roţilor a început să deranjeze trecătorii.
                                Ştim că este plină cu scrisori adresate străinătăţii, iar în unele
                                se specifică limpede că majoritatea românilor sînt astronomi şi
                                pînă pe treizecişiunu august trebuie să găsim ziua de naştere a
                                democraţiei.
                                Mă simt ca un măr suspendat pe o creangă. Cred că o să-mi
                                dau drumul în teoria lui Isaac Newton, mai ales că şi copacii
                                au luat poziţia literei R, de la resemnare.
                                Ne aşteaptă o noapte lungă dacă miniştrii sînt schimbaţi din
                                o sută în o sută de kilometrii, la fel cum surugii schimbau caii,
                                pe vremea lui Moruzi.

Fără viză

Se spune că viza de intrare în dragoste este băutura, ca să vedeţi că ştiu şi proverbe. Întrbarea este, ce băuturi au înghiţit sefii usleului încercînd să reguleze puterea, fără să aibă in C.V. al ei, fără să-i cunoască părinţii, amanţii, bolile. Unii bîrfesc că maică-sa a avut un accident. Cînd ieşea dintr-un hotel plin cu soldaţi sovietici şi-a scrîntit piciorul şi de atunci merge şchiopătînd. Ce mă nelinişteşte pe mine, este faptul, că nici nu au dezbrăcat-o, să vadă dacă mai are ţîţele la locul lor, să vadă dacă mai are păr pubian ,că aştia dinainte au ras tot, să vadă dacă poate merge pe tocuri, că dacă te duci în Europa trebuie să fii elegantă.
M-am simţit ca la şedinţa cu părinţii, cînd învăţătoarea mi-a spus că fiul meu i-a băgat în poşetă o scrisoare de dragoste pe care a descoperit-o soţul.
Ştiu că bărbaţii se coc mai greu, dar nici chiar aşa, să vezi cercul lăsat de paharul cu vin pe un şerveţel şi să visezi că eşti in gigolo politic.
Ca într-un teatru erotic, au legat-o la ochi cu eşarfa dată de Serghei Stanisev, au prins-o cu ajutorul cătuşelor de tablia patului, iar sub fund i-au pus un teanc de dosare de la partid.
La referendum , au dat banii înainte, douăzeci de milioane de euro. Plini de optimism, ca portocalele de zeamă, au crezut că acest referendum va fi lanţul de aur pentru a priponi definitiv puterea.
Acum, sînt în sala de reanimare a Curţii Constituţionale, după ce au suferit o nouă intervenţie chirurgicală pentru creşterea virilităţii. Cîtă inocenţă, pe aceşti politicieni, să tragi cu pistolul în vis după adversari, să aduni nor cu nor în imaginaţie , crezînd că vei fi capabil de o ploaie zdravănă.
Lumea din jurul nostru rîde, ne ponegreşte, continentul a căzut pe gînduri, dar încă nu ne-a întors spatele.
Ce ştiu, de altfel văd pe stradă, este că puterea se zbate să scape din mîinile acestor fătălăi, ca o văduvă nesatisfăcută, iar noi românii sîntem pe cale de a nu deveni un pămînt viteaz.

duminică, 5 august 2012

Am devenit un model de înaltă tristeţe

Uselişti au început să fabrice lumină, bineînţeles pentru popor. Au legat o sîrmă de Antonescu şi una de Ponta şi contradicţia dintre cele două doctrine care i-au plămădit produce curent electric. Iluminatul public pe străzi şi alei a fost îmbunătăţit. Dacă vreţi amănunte, vă spun, pe un stîlp este un bec penelist vopsit în culori mai vechi, pe următorul stîlp este un bec pesedist vopsit în roşu. În pieţele publice se aude o foşgăială de quarcuri, ca pe Pont des Arts din Paris, cam cum este în interiorul iubirii cînd vrei să-i arăţi viitorul şi ea te refuză. Kilowattul s-a ieftinit şi este atîta lumină în ţară că o fîntînă a intrat în greva foamei pentru că i se vede partea melancolică din adînc. S-au racordat la această reţea electrică toţi săracii de pe coclauri, toate babele care pînă acum nu cunoscuse un domn aşa de emoţionat. În urnele de vot au fost instalate veioze din cristal să reflecte şi promisiunile.


De cînd este la putere useleul s-a îmbunătăţit şi fenomenul de fotosinteză. Cuvintele expuse la televizor în fundul gol de lideri sînt recuperate de cei din eşalonul doi şi depuse pe frunzele de roşii, de floarea soarelui, de cartofi. Nu aţi observat ce rotunde şi dulci sînt acum?
E o plăcere să vezi cum s-au mărit recoltele aşa cum se măreşte cearta dintre soţi, aşa cum ia amploare apetitul de sex al adolescenţilor cînd privesc în vitrine.
Cea mai dificilă problemă pe care o au de rezolvat şefii usl-ului într-o perioada foarte scurtă este cea de chirurgie plastică. Chipul ţării a fost complet deteriorat. Acum poartă o mască programată electronic să zîmbească, îşi dă cu rujul fericirii pe gură pînă sîngerează, iar în loc de obraji are doi colaci de salvare.
Operaţia estetică este grea şi necesită mult efort, dar se încearcă să-i refacă chipul şi să fie o figură cît de cît europeană.


Vor să ia două trotuare de prin Ardeal să i le lipească drept sprîncene. În locul ploapelor plînse vor să îi lipească două perdele de pădure din Bucovina, iar în locul sînilor să-i pună două dealuri din subcarpaţii meridionali. Organul vorbirii nu se mai putut recupera. Glanda orientării a fost diagnosticată cu sindromul Down.
Nu cred că chipul ţării va mai fi ca înainte de acest cataclism autoprodus. Bine că s-a păstrat intact traseul acela misterios pe unde vin copiii spre patrie.
Veniţi, să mă fotografiaţi, eu sînt un înalt model de tristeţe.

sâmbătă, 4 august 2012

Omul apelor

Existau toate condiţiile necesare, istorice,externe, climatice şi medicale ca printr-o decizie fermă a Curţii Constituţionale să crească consumul de bere la nivel naţional. Jumătate din ţară ar fi găsit acea parte a adevărului pe care o căutau mai de mult, din douămiişapte, iar la inventarierea amorului politic nu s-ar mai fi făcut atîtea investigaţii, nici pentru adulter şi nici pentru lovituri masochiste în porţiunea de stat.

Este adevărat, că cei care au dat alarma că în Bucureşti a apărut o vietate periculoasă, care după ce şi-a epuizat stocul de poveşti marinăreşti şi a instalat regina mizeriei morale la Cotroceni, nu au întrebat şi marea dacă este speriată, nu au întrebat şi rîurile interne dacă le este frică.
Politicienii suspendaci au uitat că el este omul apelor, că este comandantul pîrîiaşelor, sfătuitorul lacurile. Apropo, a rămas îndrăgostit de o fîntînă pînă în zilele noastre.

Discursurile lui lichide au ajuns în grădinile oamenilor şi le-au fertilizat, au eliberat taurii din dosarele CNSAS şi au băgat groaza în ticăloşii încapsulaţi în minciuni. Nu s-a îndoit, decît pentru a lua forma reliefului acestor ţinuturi, decît pentru a descoperi cu puţinele lui cunoştinţe geologice dreptatea din grotele birocraţiei.

Ca om al apelor a avut darul originalităţii, a folosit vorbele pentru a limpezi iazurile, iar peştii ce îi hrănea cu sîrg era un exerciţiu de admiraţie.
În schimb, nu şi-a dat seama că uscatul este mult mai pervers decît marea.Uscatul i-a fost un subofiţer ostil. Aici a găsit tot felul de tîrîtoare, lipitori aeriene,lighioane, gîngănii purtătoare de otrăvuri mortale. Escapadele lui oceanice au adus printre noi, sirene fără simţul ruşinii, rechini anonimi care au înghiţit toate speranţele aborigenilor valahi. S-a umplut ţara de meduze lacome, de blejnari, de bişniţari de ideologii politice. S-a jucat la tombolă bunul simţ românesc, piraţii cu limuzine au pus cătuşe pescarilor săraci.

Băsescu, a fost un filon de apă mineralizat cu multe bule, foarte multe bule şi un singur bulă, Boc. Dacă, într-un moment de curaj, Curtea Constituţională, astupa acest şuvoi de apă cu o decizie, cu un cep, poate ne reveneam şi învaţam din nou să sperăm.
Preşedintele suspendat, nu poate vedea singur că a secat.

vineri, 3 august 2012

O jumătate de umilinţă

Curtea Constituţională ne-a pus să facem jogging pe coastele abrupte ale incertitudinii, pînă la toamnă. Mai bine hotărau să tuşim, să trîntim portierele maşinilor, să lipim cu leucoplast seperanţele rupte ale românilor, să adunăm gunoaiele dintre blocuri, poate aşa mai diminuam din această disperare.
Mare impoliteţe din partea judecătorilor curţii, ne-au servit o jumătate de umilinţă şi liniştea noastră a rămas  nerecuperată.
Dacă cei nouă ar fi fost negrii, cred că ar fi fost mai înţelegători cu poporul şi nu s-ar fi lăsat deghizaţi de partide, în paznici la orfelinatul indiferenţei. Am fost condamnaţi la aşteptare. Îndoiala a ajuns să ne terorizeze, pădurile au înserat înainte ca lumina să se oprească din mers. Am înţeles că a fost reluat comerţul cu sclavi, moneda naţională ne vinde majestăţii sale euro, pîine ieftină nu găsim decît în porturile braziliene, iarba e atît de neliniştită că, nici nu mai creşte prin parcuri.
Am intrat în temniţa limbajului acestor nouă oameni fără să avem şi noi un James Bond  să ne salveze. Interimatul a preluat toate resursele de apă ale ţării, încrederea are o dobîndă uriaşă şi ca de obicei în jocul politic, cineva are de răzbunat ceva.
Deşi sărăcia este o veche experienţă a mea, iar îngăduinţa o trăsătură pe obrazul meu, întîmpinaţi aceste cuvinte ca pe nişte strigăte.

joi, 2 august 2012

Dragă Curte Constituţională

M-am hotărît să vă scriu, întrucît îmi este teamă să nu se schimbe din nou "reforma" ortografică şi să nu mai puteţi înţelege aceste slove.
Aud mai nou, de la pompierul de serviciu care îmi păzeşte cuvintele să nu ia foc de atîta revoltă, că tot ce gîndeşte, construieşte, votează acest popor, nu este luat în consideraţie. Stimată Curte, s-ar putea să aibă dreptate, pentru că uitîndu-mă la înţelesurile din cercurile concentrice ale stejarului tăiat de primar, unde este scrisă adevarata istorie, nu am văzut vreo decizie luată de popor, ci numai de tribunale, curţi etc.
Ca să puteţi decide mai repede, vă aduc la cunoştinţă urmatoarele argumente;
     Pentru că:    -problema este foarte serioasă şi în conducerea instituţiilor statului avem numai sănătoşi închipuiţi,
                         -politicienii care şofează destinele acestei ţări, în timpul mersului se uită pe ce pedale să apese să mai cîştige un ban şi nu înainte,
                          -mulţi dintre ei se uită în urmă la vulcanii stinşi ai comunismului,
                          -poporul acesta are mai mulţi prieteni în cer, decît în parlament,
                          -e îmbrăcat în zdrenţe şi nu-i oferă nimeni un pat adevărat în Europa,
                          -politicienii aruncă cu pietre unii în alţii şi au spart ţiglele după casele oamenilor şi acum le plouă copiii.
                          -simte că nu mai are cine să-l salveze din valurile uriaşe ale acestei nebunii,
                          -oamenii şi-au pierdut instinctele, iar ritualurile la care sînt supuşi de partide sînt diabolice.
Vă rog, să analizaţi documentele depuse la dosar de unde reiese; cîţi facem dragoste, cîţi merg în bastoane, ce mîncăruri favorizează îmbătrînirea şi ce înjurături te fac să părăseşti ţara.
Vă rog, să ţineţi cont şi de anexele în care sînt trecuţi cei ce nu mai au numele calde şi sînt la rubrica "eroi", dar şi pe cei care îi păstrăm în formol ca să apară în calitate de martori la Tribunalul de la Haga.
Să vă dea Dumnezeu, gîndul cel bun pentru a scăpa poporul acesta de improvizaţii.

miercuri, 1 august 2012

Să ne împuţinăm ţara

Politicienii, nu au o stradă a planificării bunului simţ, nu au o duşumea unde unde să-şi lase ideile să facă dragoste. Deşi ştiam că prostia produce curent electric, dar, nu credeam intr-un voltaj aşa de mare să le prăjească neuronii şi să ne cheme să ne împuţinăm ţara.
Auziţi, să ne împuţinăm ţara.
Sub tirania unui zîmbet drăcesc, pe toate canalele tv., se demonstrează, cu fel de fel de teorii ,că sîntem mult mai puţini, femeile de pe aceste meleaguri au devenit nefecundabile, iar bătrînii din listele de votare sînt omorîţi cu pixul. Trebuie demonstrat că ţara este mai mică, a intrat la apă, resursele viitorului au secat. Ei, cred că ţara poate fi şi un teren viran şi cînd facem referendumuri aducem numai votanţii care ne convin.
Noi poporul, că ştim să ne exprimăm patiotric, ce să facem? Nu ne rămîne decît să tragem hotarele ţării spre interior, să renunţăm la cîţiva munţi, la cîteva cîmpii, să renunţăm la Dunăre şi să tragem graniţa pe undeva pe lîngă Bucureşti, ca să avem cvorum. Nici marea nu-şi mai are rostul, o să-i aducem malurile la Galaţi. Nu am crezut că bolile politice pot produce o asemenea deviere de comportament. Să lăsăm pe afară o parte din istorie, o parte din simbolurile româneşti, să ne retagem puţin cîte puţin pînă facem cvorumul convenabil.
Politicienii, cred că frecventează involuntar nebunia, cred că au brevetul de bigam, pe lîngă soţie sînt căsătoriţi şi cu vibratorul puterii.
Nu le este de ajuns că au vîndut petrolul pe două pizza şi o baghetă de dirijor, nu este de ajuns că au făcut oţelul românesc sclav unor indieni, iar agriculturii i-au pus un patefon să cînte "vine ploaia de la Cluj".
Au adus pădurile în starea de invalid de război, copii se nasc în Ungaria, iar prin satele româneşti dorm cîinii vlăguiţi ai sărăciei.
Au uitat că aici s-a născut miracolul brîncuşian, au uitat că drumul muzicii universale trece şi prin ţara lui Enescu. Să renunţam la toate acestea pentru a face cvorum, să renunţăm la Eminescu, la Blaga, la Cuza numai pentru a întruni numărul necesar de voturi ca să avem un preşedinte interimar.
Pipernicită gîndire.