marți, 31 iulie 2012

Patriotismul desenat cu cremă de ciocolată

De multă vreme pun cuvintele să se îmbrace unele pe altele, în veşminte gînditoare, sexi, în speranţa că din acest ritual se va naşte vreo metaforă memorabilă. (Sînt nedumerit că cei care posedă atîta avuţie în cuvinte, nu sînt trecuţi în clasamentul Forbes România.)
Dar ce reuşeşte aparatul de filmat este uluitor, în materie de originalitate şi limpezime. A întrecut cu mult lumina din cuvinte, aş putea spune, chiar şi atunci cînd e dată la maxim ca să poată semna actul de naştere al primăverii.
-Hai, să-ţi arăt culmea patriotismului de la noi, spune prietenul meu zîmbind.
A dat drumul la casetă şi din primele imagini am rămas consternat. După ce am văzut tot filmuleţul, preţ de şapte minute, am crezut că atomii din care sîntem făcuţi, noi oamenii, au înnebunit şi ne poartă pe drumuri instinctuale ca pe nişte vietăţi debusolate.
Pe femeie, pentru că erau două personaje în acest scurtmetraj, un bărbat şi o doamnă, am recunoscut-o instantaneu, fusese ministru de stat în guvernul trecut. Croită după gusturile lui Sir Francis Galton (fotograf din secolul nouăsprezece), avea un mers degajat ajutat şi de chiloţii plini de dantele, iar faptul că făcea parte din noua aristocraţie politică îi putea da dreptul să fie o eroină de roman sentimental.
Apoi, i-a luat penisul bărbatului, l-a introdus într-o ceaşcă cu cremă de ciocolată, ca într-o vopsea şi l-a apropiat de un şevalet pregătit dinainte. Pe pînza albă, femeia, al cărei nume îmi scapă intenţionat, cu  această pensulă improvizată în mînă a desenat forma ţării. Apoi, deasupra judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş a trasat, cu crema de ciocolată, o urnă, iar în interiorul ei, o grenadă cecenă.
-Să vedem dacă are cineva curaj să vină vot, a conchis dama, sărutîndu-l pe bărbat.

luni, 30 iulie 2012

Mă duc să gîndesc din Africa

Este vremea poporului divizat. Cuvintele rănesc, însîngerează. S-a reuşit să se învrăjbească cartiere întregi, provincii din cauza unor chichiţe constituţionale. Ţara a fost aşezată într-o criptă funerară. Ținem legătura cu ea prin intermediul canalelor tv. Știu că pădurile şi lanurile de grîu nu cresc din ordonanţe de urgenţă deformate, dar politicienii, nu şi nu. Vor încarcerarea liniştii de pe străzi. Vor ca universul copiilor să-l ţină pe veranda lor urît mirositoare.


Un savant scria zilele trecute într-un ziar din Berna că omul gîndeşte, se exprimă, iubeşte, scuipă, înjură în funcţie de locul unde se află.
Dacă te afli la Berlin, nu vei gîndi ca la Calafat. Insigna germană nu îţi va permite să găseşti un loc prielnic unde să poţi sparge seminţe. Blazonul britanic îţi va pune la dispoziţie toată tehnica, încît victoriile tale personale să nu pună la îndoială raţiunea imperiului. În SUA nu o să găseşti frînturi din mascarada marxistă sau din depravarea pîrîciunii. Toţi americanii au un permis sfînt de intrare în catedrala îngăduinţei pentru a nu fi învrăjbiţi niciodată.


La noi se înmulţesc gesturile obscene, energiile hermafrodite, laboratoarele unde se procesează embrionii prostiei. Politicienii gîndesc înfricoşător. Gîndesc numai strictul necesar partidelor lor. Au caiete cu însemnări unde nu găseşti nici un rînd despre emoţia colectivă a binelui sau de vreo strategie inteligentă de a lua bunăstărea prizonieră. Politicienii ne-au adus spionii îndoielii să cineze cu familiile noastre.


Ei au adus pămîntul african în Bucureşti în localităţile româneşti. Ei au adus aici pe căi întortochiate fauna din continentul negru. Au vrut să ne obişnuiască cu papagalii, cu maimuţele urlătoare, zebre puşcăriabile, hipopotami penali,  rinoceri ce şi-au trecut în declaraţia de avere zeci de prostituate.


În ţara mea am fost obligat să gîndesc ca în Africa

sâmbătă, 28 iulie 2012

O ţară ştirbă

Am fost şi mi-am asigurat dinţii la Omniasig. O să zîmbiţi, dar să ştiţi, că dinţii sînt martorii albi ai unui regim ce tinde să devină dictatorial şi în acelaşi timp victimele de smalţ a loviturilor primite pînă la instaurarea totalitarismului.
Cu ocazia referendumului, am primit mai mulţi pumni în gură, motivîndu-se spiritul justiţiar, determinant al puterii poporului.
Primul, cel mai surprinzător, l-am primit în ziua în care Antonescu a convocat toţi academicienii din istorie, toţi deţinuţii politici, toate bucătăresele din puşcării şi au hotărît, ca pînă mîine de dimineaţă, casa nevăruită a puterii pedeliste să fie încuiată şi tot personalul de deservire, concediat.
Din lovitura asta, pe care nici Doroftei nu putea să o aplice aşa de barbar, mi-am pierdut un molar şi un incisiv. M-a năucit, limbajul mi-a alunecat pe jos, cuvintele care purtau sub cămaşă ceva din mirosul neplăcut al politicii s-au ascuns prin vecini. Eram atît de ameţit că, nu am mai reuşit să scot revolverul sindical să mă apăr. Dinţii mei au rămas împrăştiaţi pe asfaltul liberal.
În ziua în care Băsescu a anunţat că pe douăzecişinouă iulie, poporul să stea acasă, să facă fripturi pe grătarul sărăciei, pumnul ăsta politic mi-a mai scos alţi doi dinţi.De data aceasta, era o măsea de minte şi un dinte cu care mai înţepam  baloanele pline cu minciuni ce cucerise văzduhul. După această nouă zguduitură mi-am căutat dinţii prin utopia pedelistă aproape o oră şi nu am găsit nimic.
Aşa am rămas eu ştirb, fără să am o vină, fără să-mi placă scandalul pe care văd că îl poartă carieriştii venali. Nu am nici o rudă care locuieşte în vreun satelit spion, nu am avut tangenţe cu comunismul decît prin intermediul cenaclului în care se citeau fragmente din Louis Aragon sau Mihai Beniuc.
Cum o să mă mai exprim eu la referendum dacă sînt ştirb? Votul meu va fi unul peltic, sîsîit, nu va pute exprima limpede ce gîndesc, bunele mele intenţii cetăţeneşti vor fi agresate.
Am aflat dintr-o gazetă locală, că dinţii mei au fost recuperaţi, doi de Antonescu şi doi de Băsescu, împachetaţi într-o hotărîre a Curţii Constituţionale şi duşi pe biroul lui Barroso, ca martori, că la noi democraţia nu este în primejdie, numai că poporul a rămas ştirb şi pînă se confecţionează o placă dentară trebuie să mai tacă din gură.

vineri, 27 iulie 2012

Ithaca

Mintea mea este asemănătoare eroului care vrea să se întoarcă în Ithaca. Speră să se fi schimbat ceva între timp. Poate Telemah o fi mărit nivelul de trai prin creşterea numărului de porci şi capre, poate Nausicaa sau Penelopa ne-au găsit loc în spaţiu Schengen. Vreau, să nu găsesc viitorul mutilat din nou de politicieni şi nici optimismul cu junghiuri în spate. Dacă voi găsi guvernul cu picioarele în borcanele de dulceaţă, nu voi ezita să cumpăr o limbă de măgar şi să o pun să vorbească la televizor.
Dar pe unde să o iau?
Nu a scris nimeni pînă acum un jurnal de întoarcere spre belşug, la noi în ţară, nu a descoperit nimeni un tip de scară pe care să te urci şi să cucereşti idealuri, în a căror camere femei frumoase îşi etalează voluptatea.
Peste tot, cabinete de curiozităţi, reviste îmbătrînite din cauza cuvintelor fardate, tarabe unde se vînd memorii expirate.
Este foarte greu să ajung în Ithaca, nici o autostradă, nu e terminată, căile ferate au rămas suspendate în pînzele de paianjen, din tipografii au fugit toate geniile, scriitorii se ascund de realitate în televiziuni, magazinele de vise s-au închis, numai la tarabele unde se vînd memorii expirate găseşti deschis.
Aici, la intrare în Bucureşti sînt nişte sirene dezbrăcate care i-au înnebunit pe comercianţi şi ăştia, nu vînd decît la negru , chiar dacă e vorba de boli nervoase sau de Cecenii miniaturale.
M-am deghizat în cerşetor, degeaba, ministerul de finanţe tot mi-a confiscat banii. Nu am găsit nici un poliţist să-mi vrea binele fără şpagă, nu am găsit nici un medic să-mi întoarcă destinul pe partea însorită fără să am un plic în buzunar.  Şcoala pare un bun sălbatic, păzit de paznici cu doctoratul luat în domeniul improvizaţiei.
Nu o să mă mai întorc în Ithaca, o să plec cu bicicleta în ţinutul lotofagilor şi o să aştept pînă moare Polifem,  să  putem să aprindem lumina.

joi, 26 iulie 2012

Istoria din cartierul meu

Istoricii construiesc poduri între o lume necunoscută, pe care nu o putem pipăi şi prezentul plin de dificultăţi şi aventurieri. Nu trebuie să ne mire că istoricii au mai multe truse de machiaj, decît salonul de înfrumuseţare din Dorobanţi. Personajele dispărute de sute de ani, ce se impun a fi redate viitorului, au nevoie să fie înzestrate cu dureri, cu răni din bătăliile care poate nici nu au avut loc, dar şi cu un dram de fericire de unde să aibă spaimele să se hrănească.
Partea proastă a lucrurilor este că istoricul invită în camera lui de studiu, numai personajele care îi convin, cu care se înţelege bine şi nu le dă nici un un rol acelor figuri istorice care într-un eventual film, turnat după opera lui, l-ar face antipatic. Majoritatea personajelor invocate de istorici, cu cîteva excepţii, sînt pozitive şi vizionare. Nu am întîlnit un rege care îşi bătea nevasta, viola bucătăresele, bea pînă uita că este tiran. N-am citit despre nici o regină care dansa dezbrăcată în jurul puţului din faţa castelului. Nu s-a scris despre nici o prinţesă, că după ora de pian, urmau alte patru ore de sex cu compozitorul, mult mai plăcute chiar şi decît dulceaţa de trandafiri.
Despre pasaje ce descriu că unele cădeau după cal sau că erau închise în cîte un turn neaerisit, am mai auzit, dar ce, reginele nu-şi mai arătau cîteodată sînii, curajos de rotunzi, ca să cadă guvernul, ca şi în ziua de azi. Existau şi pe atunci poiene în păduri în care prinţesele sau reginele să fugă noaptea fără chiloţi pe ele pentru a trata cu duşmanul pe unde să treacă hotarele ţării sale. Aceste războaie intime le erau la îndemînă şi nici nu iroseau tone de oţel pe săbii.
Prietenul meu, istoricul, căci lui i-am spus toate astea, nu avea şi un instinct politic. De cîte ori termina un capitol din istoria noastră contemporană se schimba partidul aflat la putere şi trebuia să rescrie tot ce gîndise pînă atunci. De exemplu, cînd nu a mai intrat PNŢ-CD-ul în parlament, am ars împreună cu el o căruţă de ciorne. Cînd a pierdut Năstase alegerile prezidenţiale, iar m-a chemat şi am dat foc la un tomberon de documente. Să nu înţelegeţi, că sînt vreun piroman. Nu, avea nevoie de mine ca de un martor tăcut. Odată cu schimbarea puterii trebuia să aibă motivaţia necesară să o ia de la capăt.
Acum o lună , m-a sunat şi mi-a spus; "Gata, mi-a terminat Băsescu capitolul, a fost suspendat."

miercuri, 25 iulie 2012

De referendum, morţii se îngroapă după ora 23.00

Mai sînt trei zile pînă la referendum şi fratele fostului primar a decedat. Nu s-a aflat dacă a murit, de inimă rea, că familia pierduse alegerile în faţa unui pedelist sau din cauza bolilor mortale a vremurilor pe care le trăim. Poate a încetat din viaţă din cauza bacteriilor ucigaşe, din emisiunile lui Dan Diaconescu, ce atacă în valuri oameni nevinovaţi.
În tot cazul, trebuie înmormîntat în ziua în care are loc referendumul, conform constituţiei funerare scrise de patronul de la pompe funebre.
Primarul, care este şi şeful partidului, nu poate accepta un asemenea calendar al acestei ceremoniei funeste. După înmormîntare toţi se vor prezenta la referendum. Primise de la Bucureşti o înştiinţare, tot un fel de anunţ mortuar, ca nimeni din sat să nu meargă la vot. Ordinul, e ordin şi trebuie să se conformeze. După ce şi-a admirat în intimitate inteligenţa şi a schiţat, pe un carton de bere, un plan amănunţit, l-a chemat pe şeful poliţiei locale.
"Ai auzit, cine a murit? Pentru că, nu face parte din dicţionarul oamenilor celebrii, pentru că a avut soţia geloasă şi nu a participat la nici un concert a lui Adi Minune, va răspune. Te rog, să mai notezi; nu a plătit taxa de păşunat de doi ani, a mutat gardul cu zece centimetri în curtea şcolii, nu a participat la dezlipirea afişelor de pe stîlpi, spunea glume cu Elena Udrea în faţa bisericii, a furat curent electric legîndu-se cu laţul de la vacă de stîlp, cînd venea să cureţe cimitirul de buruieni, îl lăuda pe Victor Ponta că ia o idee de colo, alta de dincolo şi concepe o lucrare de doctorat să vindece naţiunea.
Ce spun acum, scrie cu carioca să se vadă mai bine; a fost primul bănuit că a dat foc la secţia de votare pentru a se număra din nou voturile, a îmbătat cu ţuică uselistă membrii comisiei de vot pentru a afla de la ei informaţii confidenţiale, l-a ciomăgit pe secretarul primăriei că a furat banii pentru alimentarea cu apă a satului. Pentru toate aceste încălcări ale legii, aduci mortul la primărie să-l interogăm. Procesul verbal de contravenţie îl faci, cu data de ieri, cînd nu era mort.Vei face, în aşa fel, ca duminică  să se ajungă la cimitir în jurul orei douăzecişidouă. Dacă observi că preoţii se grăbesc, îi vei amenda pentru comportament huliganic. Dacă unii dintre cetăţeni vor să ajungă să voteze îi încătuşezi pentru instigare la terorism politic."
Năucit, şeful poliţiei locale, a încuviinţat din cap şi s-a dus să-şi fotografieze cu telefonul mobil sudoarea de pe frunte.
În zilele noastre, nu este prea greu să transformi moartea într-un spectacol de teatru grotesc. 

marți, 24 iulie 2012

Sinonime

De o perioadă bună de timp particula "politică" are mai multe sinonime şi din politeţe o să amintesc numai cîteva; sex, elanul de a fura, arta de a înfiinţa mahalale moderne cu camere de luat vederi, dar şi cutare , cutare ca nişte noţiuni tendenţioase. Un tip care ştie să intre în dialog cu vorbele poate descoperi mult mai multe sensuri similare. Aş da cîteva exemple; a coloniza adevărul pentru a deveni insuficient în procesul de votare, a spăla ideologiile de partid în ape artificiale pînă se decolorează, a trece funcţiile publice în nomenclatorul de meserii după teroriştii, filozofici şi  musulmani.


Am spus că politica este sinonimă cu sexul. Cine îşi putea închipui că pentru creşterea PIB-ului funcţionari înalţi ai statului au descoperit ecuaţia salvatoare, combinînd zecile de poziţii de sex. Dregători cu cetăţenie incertă dovadă că mulţi s-au întors în ţările lor în loc să cumpere pixuri de putere, formulare istorice, gume de şters secrete, ei achiziţionau prezervative durex select cu arome de fructe sau durex performa ca plăcerile să aibă o durată lungă. În loc să ducă banii la caserie ei îşi îndulceau despărţirile şi împăcările cu vibratoare, cu bile sexuale, manşoane şi inele chiar lîngă gardul  preşedintelui ţării.


În ceea ce priveşte furatul, un alt sinonim al politicii, au distilat atît de mult metodele de  scurgere a banilor publici, au ponegrit atît de mult detectivii abilitaţi să descopere putreziciunea noii burghezii, încît un specialist ar scrie un tratat ce ar putea umbri literatura din domeniu.
Cum să nu spui că politica este sinonimă cu nebunia cînd comentariile interminabile despre securitate, agenţi etc.au prins un curaj sovietic.
Necazurile oamenilor le găsim pe străzi, în autobiografii, în biserici, chiar şi în crivăţul care bate provicial de tare, iar statul stă ţeapăn ca un palmier cu perucă. Pune peste durerea casnică liturghii maculate. Sînt prea mulţi oameni amorţiţi, prea mulţi studenţi care nu au seismul curajului în sînge.
Dacă mă întrebaţi ce fac, vă răspund că încerc să să inventez prin cartiere Dantoni şi Robespierri.

luni, 23 iulie 2012

Cu pietrele la miting

Vara asta s-a rostogolit peste noi ca o femeie în flăcări. Îţi poţi aprinde ţigara de la orişice cuvînt rostit în piaţa publică din cauza arşiţei.
În tot acest timp, coborît din topitoriile de metal, zeci de  basculante pline cu pietre sînt descărcate la sediile partidelor. După ce se ridică barierele dezinformării, fiecare partid le aranjează în funcţie grupul de oameni ce trebuie lovit, dar după ce sînt sterse cu o cîrpă umedă pe toate părţile de praful imposturii.
Dacă vor fi aruncate în propriul electorat, mai bine zis dacă propriul electorat va fi dotat cu astfel de argumente, pietrele sînt ţinute cîteva zile într-o baie de emoţii, după aceea sînt scoase, puse la uscat şi în ultimă instanţă băgate într-o albie de motivaţii, justificări şi demagogii. Chiar dacă pietrele, nu pot vorbi, totuşi sînt purtătoare de iluzii grele,de otrăvuri neculpabile şi fumuri din cînepă românească.
Celelalte pietre, stivuite mai spre uşa de intrare în sediile partidelor, destinate adversarilor politici au în ele vigoarea condamnării, a mistificării scabroase, au în ele mesaje scrise cu litere mici să nu se poată vedea algoritmul de judecată. În ele se depozitează mărturii agresive, idei recrutate dintre cele două războaie mondiale.
Ficare partid cară pietre cu forme şi dimensiuni diferite, cu soluţii de zburat prin aer împrumutate din teoria lui Coandă, multe dintre ele cu logistica veninului încorporată.
La unii, pietrele au forma unor lupi ce se hrănesc cu mieii puţini ai bugetului, au cîte trei, patru zgărzi ale guvernării la gît. Altele sînt colţuroase, pentru că o perioadă să poată fi aruncate cu mîna stîngă şi o altă perioadă cu mîna dreaptă, altele sînt ascuţite pentru că au fost scoase cu tîrnăcopul din fundaţia catedralei sărăciei.
Alte partide au pietrele rotunde sub forma unor ouă, sperînd că vreodată vor ieşi locuri de muncă din ele sau sub forma unor cuburi ce ascund în interior geometria ticăloşiei.
Pentru atîtea mitinguri, nici nu ajung pietrele. Se aruncă în toate direcţiile şi spre toate punctele cardinale. Acum înaintea referendumului, România este plină de pietre şi odată cu ele de exagerări, conflicte, jigniri, comentarii partizane.
După asemenea descîntece electorale, cetăţenii se întorc acasă plini de cucuie lăsate de pietre şi ploaia de promisiuni.
E o aşa mare tristeţe, că nu am mai văzut de la greva cerşetorilor. Nu pot cere despăgubiri că se duc de bună voie, nici eu, nu am cum să fiu despăgubit, pentru că în clipa în care Băsescu l-a făcut pe Antonescu , paiaţă, mi-a explodat televizorul. Cui să mă adresez, poate Patriarhului, că el e singurul care a mai rămas sănătos la cap.Nu mai merg la nici un miting.
Decît, să mă lovească ăştia cu vreo piatră, mai bine stau ghemuit în jurul inimii şi aştept să se modifice constituţia.

duminică, 22 iulie 2012

Ministerul prăbuşirii

Nu ştiu dacă aţi auzit că parlamentul este pregătit să voteze o nouă lege prin care toate ministerele vor fi unite, noul minister urmînd să se numească "ministerul prăbuşirii". În obiectul de activitate a acestei instituţii copil, nu au fost specificate; trecerea deşertului în gondole, schilodirea prognozelor economice, injectarea cu hormoni cazoni a PIB-ului, ci numai supravegherea noastră în procesul de sărăcire continuă.
Organigrama are prevăzute compartimente stricte, fiecare avînd un arsenal de gîndire propriu, un scut de apărare, cîte o agenţie de presă şi cîte o troiţa la care să se roage.
În departamentul "trai mai bun", găsim tinere neastîmpărate, care nu au lucrat în celelalte guverne, dar au un mare avantaj, pot resuscita orişice, de la un text anost pînă la angajamentele europene îmbolnăvite de grijă, de la demersurile, tip Sartre, ale savanţilor în efortul de a încrucişa grîul de toamnă cu cel de primăvară, vară şi iarnă în vederea redeşteptării naţionale.
În departametul "vitalismul arheologic", în afara faptului că există un serviciu geografic ce demonstrează, negru pe alb, că SUA au avut frontiere comune cu România, mai există şi alte subcompartimente. În unul dintre ele se lucrează la un grafic pe zile, luni şi trimestre în care nu se va construi nimic în această ţară. Tot aici găsim kilograme de hîrtii de calc pe care un arhitect prolix proiectează poduri suspendate, şosele comemorative trecînd munţii, punţi de legătură între ţigani şi şcoala ardeleană, care nu vor fi construite niciodată.
Există şi un juriu, format din trei membrii, unde tinerii fără pile susţin un examen destul de dificil pentru a nu avea o slujbă.
Pe culoar e o pancartă pe care scrie, "cetăţean european cu cinci verişoare blonde lupt împotriva prostituţiei".
"Experimente umane" este un alt departament în cadrul ministerului prăbuşirii. Acesta are cîteva servicii pe care aş putea să le consider necuviincioase. Aici se studiază cum ar reacţiona românii dacă ar avea salarii germane sau ce ar căra în găleţi dacă ar lua foc în acelaţi timp sediul guvernului, al parlamentului şi al preşedintelui, apă sa benzină
SRL-ul de pompe funebre, încorporat în organigrama ministerului, deţine informaţii, precum că, în curînd vor deceda: patriotismul, speranţa, imaginaţia pe care un ziar local o face curvă şi chiar credinţa. Nu îngrijorează pe nimeni, toţi sîntem ocupaţi cu mitingurile. Poate este bine că mi-am luat toate măsurile să-mi îmbălsămez visele.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Panglica

Nu sînt doctor în biologie animală, nu sînt adeptul experimentelor politice festiviste, dar într-o zi am fost invitat la tăierea panglicii, la grădina zoologică, cu ocazia aducerii cîtorva suricate din Cehia.
A fost expulzat bunul simţ din România, acum se taie panglica dacă s-a acidulat laptele în borcanul politic, dacă rămîne însărcinată fraza care descrie în culori comestibile locuitorii temporari de la Cotroceni, dacă s-a terminat asfaltarea între două morminte apropiate din vreun cimitir.
În faţa mea, un parlamentar, evadat din atmosfera constrîngătoare a înaltelor îndatoriri, descria soţiei sale, în apoftegme resuscitate, colegii de muncă, inspirîndu-se din comportamentul indiferent al animalelor încarcerate. Vreau să subliniez că nici un animal nu avea fular să nu fiu interpretat greşit.
Parlamentarul ajunse în faţa unei maimuţe urlătoare din familia atelidae. "Îl vezi, nu are testicule, dar urlă ca goarna răguşită a lui Ioan Oltean. Fi atentă, părul este un complex de vitalitate, ca în scrierile lui Henri Bergson, exact ca al lui. Tigrul ăsta seamănă cu Băsescu. Nu a mai rămas din el, decît ziua onomastică şi instinctul de a divide românii în două asociaţii electorale care îşi revendică fiecare bazarul de promisiuni. Iată-l şi pe Apostu, îi arată el soţiei un scons dungat ce dădea cu botul într-un tomberon de gunoi."
De fapt, parlamentarul voia să-şi expună inteligenţa, cu astfel de comparaţii, pentru a-i demonstra tinerei lui soţii, cunoştinţele sale pestriţe în domeniul biologiei animale.
Doamna, o invenţie spumoasă, era de o frumuseţe rară, cum nu găseşti decît în improvizaţiile literare ale adolescenţilor. Avea un fund de o futilitate muzicală ce făcea ca picioarele să înnoade între ele un filon de lumină care prins între pulpele rotunde şi albe mai avea puterea să facă pe ghidul.
Dacă ar fi să-l descriu eu pe parlamentar, cu mijloacele mele reduse de a seduce cuvintele, aş spune, că avea cap de gorilă, mîini de cimpanzeu, păr de tamarin şi mers de mandril. Probabil femeia  căutase în universul zoologic al soţului, tocmai evoluţia în care lumea ce se vindea odată pe produse, ajungîndu-se la concluzia darvinistă, acum se vinde pe bani.
Am plecat mulţumit,cu o bucată de panglică tricoloră, văzusem tot parlamentul în grădina zoologică, cunoscusem şi această femeie frumoasă care îmi dădea o certitudine ceţoasă că mîine de dimineaţă am cu cine să mă trezesc în braţe.

vineri, 20 iulie 2012

Sfînta uitare

Îmi este ruşine cînd văd cum politicienii ţin poporul acesta surghiunit într-un scandal nesfîrşit. În ultimile două luni, nu au avut, nici o zi inspirată, în care să lase biciul vulgarităţii acasă şi să făgăduiască linişte.
Mi-am amintit de profesorul meu, care spunea cu o ironie rustică; dacă vrei să înveţi ceva mai întîi învaţă să uiţi sau pe scurt, învaţă să uiţi. Clasa politică, luînd zilnic licitină extrasă din plantaţiile secrete se soia, nu vor să înveţe să uite. În etapa colaborării lor cu stabilizarea macroeconomică au mers atît de departe cu naturalizarea furatului, încît noi românii intrasem în sevraj naţional. Din cauza aridităţii smintite a ideilor lor, făcuse din televiziunea naţională o morgă a fanteziei, cîntecele Mariei Tănase se ofilise în vaza fără apă de pe biroul ministrului Kelemen Hunor, grupurile de fazani fiscali se împerechiau pe saltelele pline de bani ale fiscului. Am avut impresia că pe timpul dominaţiei lor au vrut să mituiasca şi limba română, să îi fure energia şi lumina din cuvinte şi să orbecăie pe lîngă şcoli.
Să vă spun ce i-au făcut justiţiei. Au legat-o la ochi cu un fular negru şi gros peste eşarfa ştiută de toţi, i-au dat toate hainele jos, chiar dacă rochia îi fusese cumpărată de la Paris. Pantofii îi avea de pe timpul lui Kogălniceanu, ciorapii dintre cele două războaie mondiale, nu vă spun că avea un inel de pe vremea romanilor. Cînd au ajuns la chiloţi, problema a devenit delicată.Pînă la urmă i-au croit din hotărîri de guvern cîteva perechi, material mai prost, ca să poată fi schimbaţi destul de des. În partea de jos le-a lăsat o găurică, cît o castană albaneză, tivită pe margini de ordine ale ministrului sănătăţii. Toate astea numai şi numai ca justiţia să poată fi regulată cît mai uşor.
Pe vremea lor, etuziasmul era un miracol arhaic,viitorul se bîlbîia, iubirea dăduse în glicemie, lupi indecenţi purtau zgărzi de aur. Toate ceasurile se opriseră la ora la care oamenii nu mai aveau ce mînca.
Nu au învăţat să uite ce ne-au făcut. Vor din nou să-şi reafirme piruietele, vor din nou să-şi scoată manechinele la produs în vederea creşterii PIB-ului. Vor din nou să fim vasalii sărăciei, să ne defecteze văzduhul, să ne intoxice cămăşile cu promisiuni intrate în fermentaţie.
După ce ne-au spus că în platforma lor electorală găsim scaune rabatabile, bomboane înfăşurate în calendare ca să ştim cînd o să ne fie bine, după ce au tăiat venele recenziilor ce încercau să  stimuleze patriotismul, vor ei să ne înveţe să uităm. Şi asta, tocmai acum cînd avem şi noi un preşedinte interimar care vrea să scoată cuiele din pneurile pe care se mişcă ţara.














joi, 19 iulie 2012

Apa din cadă


Mă gîndesc ce rămîne în apă, pe marginea căzii după ce un politician, care nu a avut o relaţie de bun simţ cu adevărul, a făcut baie. Dacă l-am întîlnit pe stradă şi am văzut că mîinile îi devin primejdioase cînd se apropie de visteria statului, dacă am şi auzit că şi-a construit acasă o făbricuţă sofisticată de făcut conserve în care să-şi pună la păstrat puterea, dacă printre multele lui gene biologice a supravieţuit tocmai aceea care altădată vorbea la microfon despre dominaţia proletariatului, mi-e şi teamă să mai privesc apa.
Pe fundul căzii, unde apa este tulbure şi nu se vede prea bine, pe lîngă o tînără cuibărită într-o telenovelă, se zăreşte un mîl argintiu în care sînt desenate nişte cifre. Chiar dacă, nu se observă prea bine din cauza slugărniciei lui, am descifrat totuşi numele unei bănci din Cipru şi a alteia din Elveţia.
Mai sus, se vede prestaţia lui de eunuc la un post de televiziune, unde cu nişte cuvinte necoapte, încerca să spună că specialişti partidului au reuşit în premieră mondială să altoiască dezinformarea pe o coadă de topor, că fructele rezultate sînt pline de vitamine, dar te şi protejează împotriva stafilococului auriu şi al nefericirii. El foloseşte aceste cuvinte ca pe nişte puşti de vînătoare ce trag unele în altele şi nu rămîne decît un teritoriu abandonat chiştoacelor de ţigări reaprinse.
La suprafaţa apei pot citi, "Roman autobiografic", probabil cartea nedeschisă de nimeni, dar cu ajutorul căreia poate intra în slăbiciunile celorlalţi. Tot la suprafaţa apei se mai văd nişte îmbrăţişări financiare, cred că cel de al doilea este Blejnar, cîteva zîmbete demne de o editură perversă, cîteva fire de păr prin care ţine legătura telefonică cu partidul.
Dacă îi dai drumul apei, din cadă în grădină, cred că iarba ar face epilepsie şi ar rupe logodna cu soarele, pomii şi-ar lepăda pelerina de frunze şi ar împrumuta un pseudonim, iar greierii ar deveni purtătorii de cuvînt ai camuflării. La intervale de timp egale, cîinii vecinilor ar lătra fără perspective şi ar cere să li se pună botniţe din cauza mirosurilor ce şi-ar dezvălui măştile polifonice. Ar fi ca un crăciun de canibali.
Apa din cada unui politician, după ce face baie, e la fel de murdară ca şi atunci cînd eu spăl preşul pe care s-au şters pe copite toţi măgarii din cartier.

miercuri, 18 iulie 2012

Accident de circulaţie

Mintea mea este ca o maşină a poliţiei, unde este înştiinţată că s-a produs un accident se deplasează la faţa locului. Ce se întîmplă pe şoselele naţionale ale politicii de la noi e fără precedent.
Acum cîteva zile, o ordonanţă de urgenţă, proprietar Victor Ponta, venind pe partea stîngă a bulevardului  ce poartă numele eroului de la Virginia Tech, dr. Liviu Librescu, încărcată cu pachete de ciocolată, brînză topită, pîine, lapte, toate la preţ electoral, s-a lovit frontal, în dreptul ambasadei americane, cu o ordonanţă de urgenţă fabricaţie două mii zece, proprietar Emil Boc.
Ordonanţă lui Boc era plină cu poşete, pantofi, ciorapi de damă, prezervative, toate cumpărate din banii economisiţi din tăierea salariilor.
În urma impactului, Boc a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la o clinică din Cluj. Pacientul a suferit leziuni serioase. Cu ochii tumefiaţi, nu a mai ştiut să se întoarcă la vechiul loc de muncă, mîna cu care ştersese frunţile asudate ale colegilor de partid din cauza efortului de a fura o avea fracturată. La locul accidentului au mai supravieţuit numai nişte foi din cele de la recensămîntul membrilor de partid, celelalte le spulberase vîntul prin grădinile vecinilor.
Este adevărat că mijlocul de locomoţie a lui Boc, cu care traversase guvernarea, era uzat şi fizic şi moral, i se gripase ştergătoarele, plăcuţele de frînă ajunsese la limita suportabilităţii, iar motorul, nu că mînca ulei, mînca şi vieţile oamenilor. Cauciucurile, de vară şi de iarnă îşi pierduse primul strat format din intelectuali, iar consilieri prezidenţiali ce le mai vulcanizase de cîteva ori, nu au mai vrut să lucreze din cauze necunoscute, nici pîna astăzi şi au trecut în şomaj ideologic.
În schimb, Victor Ponta, nu a păţit nimic, dar nici bunurile nu au mai ajuns la popor. De notat, ar fi, că el pusese cîte o coală de indigou fiecărui cuvînt şi ori de cîte ori încerca să explice motivul accidentului mai rămînea cîte o copie. Unii spun, că este un obicei mai vechi de pe vremea cînd şi-a dat doctoratul. Victor Ponta, după ce suflase în fiola puterii, susţinea că de vină sînt semnele de circulatie, întrucît toate au fost puse numai pe partea dreaptă ca la PPE.
Mijlocul lui de deplasare era mult mai bine construit, se cunoştea mîna meseriaşilor de rasă. Funcţiona şi cu un fel de lichid, purificat de televiziunile lui Voiculescu , dar şi cu gaz lampant de pe vremea vechilor liberali. Parbrizul strălucea în soare, era confecţionat elogiile şi aplauzele de la ultimul congres al PSD-ului.
Întrucît, impactul a avut loc chiar în faţa ambasadei americane, în procesul ce urmează să aibă loc la Curtea Constituţională pentru a stabili vinovaţii, l-am rugat pe excelenţa sa, Mark Gitenstein să fie martorul principal.

marți, 17 iulie 2012

Nu mai pot visa nuduri

De cînd unii dintre politicieni s-au dezbrăcat de caracter şi dau consultaţii sub forma unor saci de nisip, cizme de cauciuc, bărci pneumatice să nu ne intre totalitarismul în case, nu mai pot visa nuduri. Nici nu stiu din ce partide provin aceste loaze, dar au reuşit în timp scurt să se organizeze în plutoane de salvamari ai naţiunii şi să arunce peste bord cele mai neînchipuite ipoteze ale dezastrului.
Sînt trist şi atunci cînd sînt trist devin un bun cetăţean. Merg cu maşina numai pe banda unde sînt accidentaţi  cei ce au legitimaţii la cabinetele de psihanaliză, citesc jurnalele deocheate scrise de preoţi, iar despre cuvinte ce să vă spun, le ocolesc pe cele ce se lasă traduse în engleză cu uşurinţa şi uită adevărul afară sau se expun străinilor numai pe partea unde au fierea.
Cînd o văd pe Monica Macovei, cu cearcănele aranjate în ordine cronologică cum vrea să distrugă burghezia din parlament, cum umblă pe culoarele de la Bruxelles cu planurile ahitecturale ale unei puşcării medievale e ca şi cînd aş asculta pulsul lumii dintr-o lacrimă. Bretonul şi cuvintele dezfrunzite de procuror cred că au recomandat-o să fie admisă în liga musulmană cu sediul vizavi de Palatul Victoria.
Molozul sărăciei aşteaptă în bucătăriile noastre, speranţele noastre au supraveghetori îmbracaţi în piraţi, idealurile noastre zac bolnave în dormitorul nevăruit al demagogiei şi ea întinde rufele pe sîrma întinsă între Washington, Londra, Bucureşti.
Nu este singura, unii dintre cineaştii denigrării au filmat de aproape nişte lilieci, iar în momentul proiecţiei lor pe ecranele din Europa păreau nişte Sinosauropterix prima gata să înhaţe poporul român.
Au făcut şi un program de vitriolare. Între orele, opt şi zece, se vorbeşte despre modul cum Antonescu a deschis cu şurubelniţa uşa de la Cotroceni şi a ocupat din motive lingvistice, camera în care se ascultă în limba română denigratorii. Între orele, zece şi  doisprezece, poţi asculta poveşti unele adevărate, despre cum Ponta l-a dat afară pe Boc pentru că începuse să fermenteze, iar pe Ungureanu pentru că începuse să se înstrăineze. Între orele, doisprezece şi paisprezece, deşi e oră de masă se spune despre noi că sîntem îmbrăcaţi în flanele comuniste, iar democraţia umblă prin magazine într-un cărucior de copii.
Ruşinea îşi pregăteşte vopselele, atelele cu care europenii ne-au fixat ideile mă dor. Sînt nervos cînd văd bărbaţi cu papioane cum îşi cumpără femeile gonflabile ale minciunii de la farmaciile de boli dermato-venerice a partidelor.
În techirghiolul politicii mulţi oameni dezbrăcaţi, în arhipelagul unde bezna bate în inimi, idei dezbrăcate, în insula copilăriei unde se naşte bunul-simţ, amintiri dezbrăcate. Nu cred că de azi înainte voi mai putea visa vreodată nuduri.

luni, 16 iulie 2012

Savantul sărăciei

Toţi savanţii se răfuiesc cu ideile ce par nişte adolescente neascultătoare, gata oricînd să fugă din familie. Ideilor, savanţii le concep rochii extravagande, legate în talie cu cîte un cordon politic sau cu cîte o fundă împletită din cuvinte englezeşti. Parfumate, dau un tur scenei, dar au o ţinută ca şi cînd s-ar pregati să primească premiul Nobel.
Savantul sărăciei, cercetează prin satele şi oraşele româneşti şi asta de ani buni, dar pînă acum, nu a primit  nici o nominalizare, nici măcar la concursul "marii mesteşugari". Ştiinţific vorbind, are laboratoare, materie primă, instalaţii tehnologice. Este adevărat că savantul, nu prea are carismă, nu a scos nici o revistă de specialitate şi locuieşte într-un poligon de trageri.
Mereu grăbit să afle adevărul, amestecă acidul clorhidric extras din cuvîntările lui Băse cu hidroxilul de sodiu găsit din abundenţă în slugărnicia lui Boc. După terminarea efervescenţei, rezultă o sare cu caracter neutru, fără putere de cumpărare, care a fost împărţită sub formă de salarii poporului.
Oxidarea, un alt obiect de cercetare al savantului, înseamnă creşterea cantităţii de oxigen dintr-o moleculă de muncă. Unele dintre aceste procese ne sînt cunoscute, cum ar fi, ruginirea speranţelor, rîncezirea ideologiilor. Cel mai bun remediu împotriva oxidării rămîne ambalarea ermetică, aşa cum parlamentul ne ambalează viaţa de zi cu zi în legi ca în nişte cutii de carton.
Precipitarea este un proces chimic prioritar pentru savant. Se urmăreşte separarea liderilor de sindicat de membrii de sindicat, agenţii de vînzări de ţară de patrioţi, patronatul de patroane. Această axiomă a chimiei a dus la vacantarea într-o singură zi, a funcţiei de şef la senat,  la camera deputaţilor şi chiar şi la cea de preşedinte al republicii. Fenomenul precipitării, fiind scăpat de sub control, a ajuns pînă în inima Europei şi toţi nemţii, francezii, olandezii au mîncărimi de piele din cauza coloizilor. Acum se caută un remediu muzical fals, singurul care mai poate însufleţii înţelegerea locuitorilor de peste hotare.
Cel mai important proces chimic pe care savantul îl studiază este coagularea. A repetat acest experiment de mii de ori, s-a luat şi după nişte electroni bărboşi din istorie. Nu s-a reuşit. Diferenţa de densităţi spefice între bogaţi şi săraci este atît de mare, încît împăcarea acestor cariere antagonice este imposibilă. Fenomenul s-a observat şi în comunitatea cuvintelor, dar şi la unele dintre păsările şi animalele pădurii.
Savantul sărăciei, cu atîtea microscoape, tăceri şi strigăte, cu doctoratul neplagiat, nu poate descoperi un leac , un antidot. Concluzia este una ortodoxă, dar tragică. Nu ne rămîne decît să ne ascundem în noi.

duminică, 15 iulie 2012

Ceaşca de cafea

Este o ştiinţă secretă să poţi citi într-o ceaşcă de cafea. Cititoarele, într-un ceremonial al clarviziunii, scormonesc ca într-un zăcămînt de cuvinte şi descoperă cîte o literă umedă ce devine instantaneu izvorul unei sociologii locale. Cred că aceste litere au o sclipire genială, necunoscută, de pot legitima atîtea personaje, de pot identifica atîtea metodologii de a amesteca lumina cu întunericul şi de a descoperi drumul ce duce spre viitor.
Literele din ceaşca de cafea sînt ca nişte seminţe răscolitoare din care cititoarea traduce texte intime, iar cînd vine vorba de femei spune fraze pline de ascunzişuri îndulcite cu zîmbete.
"Nu vrei să te duci la referendum pentru că sala în care se votează a fost sediul unui ONG ce trafica dosarele unor trădători. Aceştia vorbise limba germană cu lumina stinsă şi vîntul dat la maxim. Butonul trei, se vede ca un punct alb, dar dacă apeşi pe el se aude o voce de femeie, vorbind cu jucăriile din camera erotică.
Vrei să-ţi dai doctoratul cu lucrarea "Ghidul cetăţeanului pentru descoperirea unui Havel românesc" de aceea îţi spun, să nu ai emoţii. În curînd guvernul Ponta va decreta plagiatul liber şi fără restricţii. Într-o teză de doctorat despre Dromihete poţi să preiei pasaje din "Legea atracţiei universale" de Isaac Newton, din "Teoria cuantică" a lui Max Planck sau din "Teoria numerelor" a lui Carl Friedrich Gauss.
Nu mai face manichiura personajelor tale cu promisiuni, nu te prinde, se vede de la o poştă că eşti dezorientat şi confuz, la înălţimea ta, cel mai bine îţi stă înotînd în apele sălcii ale sărăciei.
Nu îi mai da bună ziua politicianului ăla mic şi cu mustaţă ţigănească, nu vezi că din cauza minciunilor i s-a umflat vezica biliară şi poate fi detectat de radarul poliţiei pentru că viteza cu care intră în posesia milioanelor trece de şaizeci de kilometrii la oră.
Nu mai aduce copacii în oraş, că se simt stingheri şi nici nu ştiu să sărute, presupunînd că vreodată ar vrea să lase amprente pe vreun cinematograf.
Nu te mai uita după femei, că stingi toate cuvintele şi cînd ai să le vorbeşti săracilor, ăştia ameţiţi şi de foame nu vor mai înţelege nimic.
Nu mai face pe patriotul, că toată lumea te-a văzut fumînd cînd o admirai pe Hillary Clinton într-un ziar, toată lumea te-a auzit strigînd la Carla Bruni, în timp ce îi încheia fermoarul la pantaloni lui Sarkozy pe ecranul televizorului, să interzică actele sexuale de orişice fel pe plajele din Europa să nu se mai deprecieze euro."
-Ajunge, îi spun bibliei pe două picioare.
De azi înainte, nu voi mai merge, nici la mitinguri, nici la cititoare în ceşti de cafea. În multe cazuri, este posibil ca lumea să afle despre tine mai multe lucruri decît ştii tu.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Cu cîinele la referendum

Nu am de gînd să fiu cuminte cînd văd cum viaţa mă împinge puţin cîte puţin într-un spaţiu îngust şi nu mai pot respira din cauza hoţilor, puşlamalelor, plagiatorilor şi a altor mulţi cutărici.
Analizez dacă să mă duc sau nu la referendum, aşa cum îmi propun uneori să aflu dacă ninge pe undeva. Nu simt lipsa preşedintelui la fel de mult ca atunci cînd nu am bani să cumpăr pîine. Cînd nu am preşedinte este la fel ca şi cînd cineva numeră anotimpurile şi al cincilea lipseşte. Dar, dacă începe vreun război, cine să conducă flota militară, cine să conducă Mig-urile care de patruzeci de ani nu au reuşit să înveţe limba română pe care o vorbeşte şi cerul? Cine să-i dea apă de băut leului că de cînd bea vin din podgoria lui Isărescu umblă numai ameţit?
Mă mai gîndesc, dar faptul că femeia cu care trăiam a fugit cu un spaniol şi m-a lăsat cu rufele necălcate, cu prezervativele pline de la iberic, pentru binele public am să-l trec pe listele electorale, în locul ei, pe Bill Clinton. Nu vă speriaţi, aşa îl cheamă pe cîinele meu. Cînd l-am botezat, nu eram în NATO şi am vrut să am pe cineva puternic în curte.
Dacă l-aş trece pe Bill pe listele electorale pentru referendum, nu ar fi nici o nenorocire, am auzit că sînt mulţi morţi ce îşi dorm somnul de veci pe acele hîrtii. Apoi am avea nenumărate avantaje.
1. Fiind un amstaff foarte curajos, partidele care ar încerca să fure voturi ar fi imediat muşcate, iar muşcătura ar fi dovada infracţiunii şi prezentată ca atare Comisiei electorale centrale.
2. Dacă totuşi, vreun politruc ar reuşi să fure ceva voturi, Bill l-ar alerga prin urnă pîna s-ar evapora cerneala de la locul faptei.
3. Cîinele meu, nu are purici, dar, nu aş putea spune că nu mai are cîte o căpuşă. Mergînd cu mine prin ministere, pe la sediile partidelor s-a mai agăţat cîte una de el, dar căpuşele nu transmit borelioza decît celor care încearcă să vopsească adevărul.
4. Observatorii străini, văzînd că îl cheamă Bill Clinton şi se află pe listele electorale, nu vor mai pune la îndoială scorul. Altfel s-ar pune la îndoială democraţia americană.
5. Procentul de prezentare la referendum ar fi peste jumătate deoarece pensionarii ar veni la vot, văzînd că pe listele electorale, nu este trecută şi Monica Lewinski.
Cred că, nu mă duc la referendum decît dacă pe listele electorale va fi trecut şi cîinele meu. Mai am o teamă, dacă Bill înghite vreun vot de la partidul lui Diaconescu şi turbează?

vineri, 13 iulie 2012

Coşul de gunoi

Femeia aceasta fusese foarte frumoasă, avusese cutare , cutare şi cutare superbe (puneţi dumneavoastră în locul acestor cuvinte ce doriţi).
De cînd îi murise soţul umbla pe la toate instituţiile statului, cum se spune acum, după adevăr. Cel lîngă care trăise atîţia ani a fost un nedreptăţit. E greu de definit o viaţă. Traversase  meridianele unei figuraţii palide, abandonase bijuteriile tinereţii în nişte vise mai vechi, gustul public îi catifelase ideile, dar degeaba, venise şi acel noiembrie neiertător.
La "telefoane", doamna a scris o cerere prin care solicita restituirea tuturor înregistrărilor făcute soţului, cît a trăit. Ştia şi ea cum e cu înregistratul convorbirilor. Undele te pot găsi în picioare, mîncînd, furînd, zîmbind de la fereastră pompierilor încolonaţi în cuvitele tale ce dau tîrcoale vreunei tinere. Ei îi era teamă să nu fie găsită de cineva dezbrăcată, printre undele astea nevăzute, tocmai acum la bătrîneţe.
La vechiul loc de muncă al soţului a lăsat o hîrtie prin care voia să ştie totalul salariilor cît timp a lucrat aici, aproape patruzeci de ani. După calculele ei se pare că soţul fusese înşelat, statul îl furase, se întîmplase ceva. Doamna, nu putea pricepe ca după atîţia ani de muncă să nu aibă decît un apartament cu două camere nedecomandat în cartierul Ferentari şi ăsta zugrăvit numai de două ori, odată la botezul copilului şi încă odată după moartea soţului.
La biserică cererea suna astfel :"Întrucît aţi furat din locul de veci al soţului şi aţi vîndut metru pătrat cu două mii de euro, vă rog, să-mi returnaţi în echivalent teren agricol. Ştiu că aţi comis acestă nelegiuire pentru că soţul meu era din provincie şi făcuse adeziune la evanghelişti. Aşa să vă ajute Dumnezeu. Doamna L."
Curios era faptul că pe unde mai lăsa o cerere lăsa şi cîte un coş de gunoi din plastic.
-De ce le duceţi şi coşurile de gunoi?
-E atîta mizerie în ţara asta că ar trebui ca fiecare să aibă un coş lîngă el, îmi răspunse doamna filozofic.

joi, 12 iulie 2012

O cunoştinţă de-a mea

Am cîte o stare că de vorbesc cu mine mi se pare că discut cu o cunoştinţă de a mea, Nu ştiu cît de greu de închipuit este, dar asist zilnic la astfel de conversaţii.
"Nu ţi-ai plătit factura la gaze, dar vrei să asculţi muzică de Felix Mendelssohn Bartholdy în vreun concert. Stai toată ziua după beţivii ăştia din schiţele lui Caragiale să vezi ce mai zic, ce mai fac, dacă întîrzie trenul şi ţie ţi-a expirat viza de şomaj. Du-te la Cluj şi pupă-l în fund pe Boc că a făcut dintr-un cetăţean ca tine un şomer. 


Spui la toată lumea că ai învăţat carte la şcoala la care era să înveţe şi Grigore Moisil, numai că directorul şcolii nu l-a primit că era mai deştept ca profesorii. M-am săturat de tine ca de mere pădureţe şi îi mai dai bună ziua şi cocotei  blonde care critică USL-ul că a furat prea mult. Ce fel de om eşti? Nu vezi că ţi-a rămas piciorul înţepenit în chestia asta pe care trepăduşii politici îi zic multiculturalism?"


Aşa vorbeam eu cu mine seara tîrziu cînd politicienii nu mai pridideau să împartă posturile grase prin diverse pivniţe.
"Şi-acum, nu vrei să te duci, nici la referendum, vrei să stai fără preşedinte. Toată lumea după pămînt are un preşedinte, un şef de trib, ceva acolo, numai tu nu şi nu. Să te văd cînd o să vrei să reclami pe ăştia care fură cu melodicitate ce mai găsesc prin şoproanele dărăpănate ale democraţiei? Cui o să te adresezi dacă n-ai preşedinte? Spune-mi, cine o să-ţi vorbească de anul nou la doisprezece noaptea, despre măreţie, despre poporul muncitor care nu are după ce bea apă dacă tu nu ai un preşedinte?


Pe cine o să trimiţi la Bruxelesse, pe preşedintele de scară să le spună cum s-a înfundat coloana cu rahatul celor din bloc care fac politică? Cine o să te mai mintă aşa de frumos şi senin dacă nu ai un preşedinte că femeile care te-au minţit pînă acum şi-au luat zborul?"

Domnule, cunoştinţa asta a mea cred că a înnebunit, nu vrea să se ducă, nici la referendum, nu vrea să declare că ţine cu USL-ul, nici cu PDL-ul. S-ar putea să facă un partid cu soldaţii ce au dezertat de la casa de nebuni.

miercuri, 11 iulie 2012

Peisaj cu un năsos

Dacă a merge la vot, înseamnă a nu rezolva nimic sau dacă a nu merge la vot, înseamnă să avantajezi una din taberele războinice, pare esenţa piesei de teatru a referendumuilui ce se joacă într-o ţară  în care dicursurile politice sînt nepămînteşti.
Dramaturgul are în cap spaţii imense în care trupele de actori ale partidelor se pregătesc să joace un vodevil părăginit. Actorii bucătăresc un viitor în care ipostura este înaintată la gradul de colonel. Nu exista nici o cortină, dar spectatorii nu văd decît nişte farfurii zburătoare ce se rotesc într-un văzduh nelegitim.
Ni se pare că trăim între somn şi trezie, scandalul este un năsos nu prea îndepărtat de copilărie, ceaţa este o pernă cu dantele  ce stă sub capul înţelepciunii.
În sediile partidelor s-au aprins focurile apocaliptice, în biserici se fac poze cu femeia posomorîtă a lucidităţii.
Idealurile ce mai aşteaptă încă în tinereţile noastre şi-au pus ochelari fumurii să nu mai vadă la televizor aristocraţii minciunii. Masacru mediatic, restaurantele cu meniu asortat după gustul doctrinelor politice, jaluzelele ce ascund iubirea dintre partide, insectele stînjenite de sărăcia din tramvaie le puteţi vedea în vitrinele din cartierele româneşti.
Dacă aş zice că totul seamănă cu un cimitir, nu ştiu dacă v-aş trezi vreun sentiment religios.

marți, 10 iulie 2012

Urne noi

Ni s-a deschis o nouă uşă şi a intrat timidă ideia referedumului deşi arendaşii ne-au luat tot din cămară, cenzorii ne-au verificat toate tristeţile din casă şi au stabilit că mai avem de plată cîteva gafe făcute din cauza sărăciei.
Se cîntă la trombon peste tot, se aleargă pe cîmpiile memoriei cu cai costelivi, iar adevărul stă ca o cloşcă bolnavă pe constituţie.
Unii, spun că sîntem copiii nedoriţi ai bunăstării şi ne dau urgent pe mîna psihanaliştilor. Tăcut, electoratul simte risipa de forţe şi le spune acestora că referendumul este un ins ameţit de băutură care vrea să dea foc nervilor noştri.
Alţii, menţionează că scrisorile pe care le-am trimis democraţiei, nu au fost citite de cei din UE, dar odată cu ele s-a închis cercul umilinţei. Acuzaţia cea mai gravă vine din faptul că le-am trimis aceste scrisori printr-un domn care îl cheamă Agamiţă. Pe surse s-a auzit că era mult mai bine dacă le trimiteam prin Zoe.
O să mergem la referendum şi o să vedem după aceea dacă ne revine entuziasmul, şi o să vedem dacă în enclava minciunii o să mai găsim aceiaşi oameni sau alţii cu aceleaşi deprinderi.
Referendumul ca şi limba sînt chestiuni ale comportamentului uman şi sînt foarte curios să văd dacă după vot cuvintele ne vor reprezenta mai bine peste hotare, dacă hrana ce o cară ideilor e mai proteică.
Dilema este că la referendum se vor folosi urnele vechi, urne ce au fost folosite şi la alegerile locale. Unele urne sînt impregnate cu fel de fel de ideologii, cu fel de fel prafuri specifice doctrinelor atîtor partide.
În unele mai găseşti autoerotismul unor candidaţi învinşi, în altele concluziile telegrafice ale unor aleşi care terorizaţi de succes au trecut la alte partide.
Urnele vechi au în ele furie,ascunzători, poveşti cu amante şi amanţi, sondaje de opinie secrete, mesaje lipsite de scrupule. La alegeri electoratul a băgat în urne opţiunile netraduse în nici o limbă, acum a venit vremea să votăm exprimîndu-ne în germană, franceză sau olandeză.
Pentru că votul este omul îmbrăcat în hainele prezentului cu pixul prezentului în mînă, propun guvernului să avem urne noi ca să găsim în ele un rezultat curat.

luni, 9 iulie 2012

Nişte ţărani

Dacă am umple sala parlamentului cu patrusuteşaizecişinouă de ţărani, eficienţa ar fi una funciară. Să  presupunem că s-ar vota Legea sănătăţii, lege organică. La subcapitolul "fecundarea", cele mai multe voci spun că din cauza natalităţii reduse viitorul naţiei noastre este practic pus în pericol şi odată cu el postul d-nei Cîmpeanu pentru că nu mai are cine să plătească pensiile.
Ţăranii noştri ştiu, însă cum se înmulţeşte porumbul şi aceeaşi metodă ştiinţifică va fi aplicată şi la oameni. În mătasea aproape blondă a femeii se scutură polen din abundenţă. După ce expiră valabilitatea argumentelor vechi de cînd lumea, gemenii apăruţi vor împiedica dipariţia multor scaune ministeriale.
La subtitlu "balonări",  parlamentarii ţărani ar scoate din meniu fasolea şi declaraţiile de avere. Nu ştiţi cîte bogăţii ascund unii înghiţindu-le sau împrumutîndu-le altora să le înghită. Ca tratament ar recomanda balonaţilor şi constipaţilor un discurs relaxant a lui Crin Antonescu.
La "impotenţi", parlamentarii de pe cîmpuri ar trece în foaia de observaţie un medicament stric secret, "pulbere din piele de măgar" de zece ori mai eficient decît medicamentul extras din cornul de rinocer.
La capitolul "tratament pentru politicieni", pentru îndulcirea dicursurilor ar recomanda siropul din sfeclă furajeră. Drept unguent pentru reumatismul din cuvintele unora s-ar impune extract din seminţe de resemnare amestecat cu copite de mînz sălbatic.
"Suferinţele" de orişice fel vor fi tratate cu bucăţi dreptunghiulare de tutun asemănătoare bancnotelor de cinci sute de euro la care se poate adăuga puţin din icoana făcătoare de minuni şi cîteva versuri din Bacovia mărunţite bine.
Ar fi un parlament extraordinar, chiar dacă ar lucra numai două anotimpuri, primăvara şi vara. Se ştie că toamna tîrziu şi iarna stau cu picioarele pe sobă şi ochi pe fereastră să nu cumva zăpada să aducă Anul Nou şi să-i găsească dormind.

duminică, 8 iulie 2012

Miss Universe

Dacă femeia aceasta ar avea mai puţin de un centimetu în talie ajungea miss universe. Deşi, multe dintre cuvinte fug de mine, nu pentru că sînt bădăran şi pentru că nu am studii muzicale, am să încerc să v-o descriu cu resturile de cuvinte rămase de la masa poeţilor.
Avea genunchii albi şi fremătători ca doi miei. Între ei se elabora primăvara, iar dorinţele aveau vuietul stadioanelor. Acolo nu se putea visa decît flori.
În umeri i se spărgeau valurile mării şi  curierii luminii erau nedumeriţi de atîtea întrebări. Cu pasul uşor, ca un amurg, se strecura inteligent printre năvoadele întinse de diverşi bărbaţi. Cei mai insistenţi erau masculii politici ce îşi frecau ţevile puştilor cu frunze de mentă ca glonţul să stea şi să o ţină drept.
De păr ce să vă spun,  avea neliniştile pinilor, scînteia epuizant. Sînii, ca nişte alpinişti tineri, făcînd risipă de  energie escaladau lumina, iar fuldul rotund jurai că este plin cu soare.
Nu cred că femeia aceasta s-ar culca şi cu Victor Ponta pentru că ea tot ce a copiat a fost din natură, inclusiv pleoapele care se mişcă ca nişte frunze de migdal.
Apoi, ei i-a fost mereu frică să nu-i copieze cineva orgasmele şi să apară pe coperţile vreunei reviste. Preferă un cioban carpatin care nu ştie carte, iar brînza de oaie îl face să găsească mai repede Ithaca şi să întîrzie mai mult prin grădinile ei.
Sînt multe femei frumoase în satele şi oraşele noastre. Chiar dacă unele au mai mult cu un centimetru  la bust şi cu doi centimetri în talie ar merita să cîştige trofeul miss univers.
Problema mea este că nu ştiu cu cine să le compar, să le asemăn cu democraţia, cu marea sau să am curaj şi să spun  ca sînt leite România.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Doi Preşedinţi

Rareori vremurile ne dau prilejul să avem doi preşedinţi ca acum, unul suspendat şi unul interimar. Preşedinţii trebuie să păzească şi sălaşul străbunilor, dar să ne apere şi de limbajul atletic al hoţilor, de sălbăticiunile ce atacă în haite cetatea. Ei sînt ca nişte dirijori care în actualul exercuţiu muzical trebuie să transmită spectatorilor măreţie şi siguranţă.
Noi ştim că nu există puterea poporului. Este numai o scorneală istorică, subliniată mai ales de revoluţii, dar şi din dorinţa de a ne băga noi pe noi în seamă, spunînd că prin preşedinte conduc cetăţenii. Nimic mai fals. Toţi aleşii din această ţară după ce şi-au văzut sacii cu voturi în căruţă au uitat de popor. E o tradiţie tipic românească.
Preşedintele suspendat acum este şef peste trecutul nostru. El ne administrează amintirile, numără slujitorii vlăguiţi ai necazurilor noastre trecute. Locuieşte într-un olimp cu zeii vicleni care ne-au organizat lipsurile meticulos. Preşedintele suspendat ne-a trimis în audienţă la doamna justiţie, la doamna sănătate şi de fiecare dată am ieşit de acolo cu hainele rupte, cu o igienă precară a democraţiei, cu sensurile de curgere a vieţii schimbate, fără putinţa de a mai dialoga cu adevărul.
Preşedintele interimar este logosul viitorului. El va trebui să ne găsească locuri de muncă în lexicul speranţei, va trebui să ne doteze cu scuturi şi săbii pentru a cuceri hotarele mişcătoare ale bunăstării.
Nu aştept de la el să ne aducă măcelari legendari în pieţe şi să ne dea produse gratis şi nici să trimită precupeţii la şcoala dreptăţii. Nu aştept ca preşedintele interimar să-mi festoneze drumul pe care mă duc la slujbă cu elene de ciocolată şi videni de zahăr. Nu, dar măcar să dea buna ziua speranţei cînd o întîlneşte la cîte un colţ de stradă.
Pe plantaţiile de tutun a vieţilor noastre dau dispoziţii doi preşedinţi. Nu aş spune că acum timpul e împărţit în două, nici că sîntem năuci pe termen lung, ci numai, să nu rămînem din nou ca nişte boi la marginea drumului cînd aici lîngă noi se întind cîmpiile aristocraţiei.

vineri, 6 iulie 2012

Solidaritate

Atîţi Isuşi la noi  în ţară că am putea organiza un batalion care să lupte împotriva diavolilor. Cei care provin din zona scrisului îşi bat în palme, în loc de cuie, creioane, cei care provin din zona nostalgiilor îşi bat nişte fiare ruginite ramase după ce ne-am însuşit filozofiile europene şi am dat foc la toate fabricile din ţară. Cei mai jalnici provin însă din zona politicului. După ce îşi pun pe cap coroana de sîrmă ghimpată a promisiunilor, purtînd crucea inconfundabilă a demagogiei, murdară de elucrubraţii conspirative, vin în parlament şi în văzul tuturor dau foc steagurilor celuilalt partid şi cu o precauţie de şataj scot legi una după alta, toate cu antetul partidului din care provin.
Efortul lor de a fi victime, de a fi compătimiţi, de a băga viitorul în doliu, nu este o năzbîtie intelectuală, ci mai degrabă un morman de absurdităţi scrise citeţ pe o reţetă medicală. În ţară se lasă ceaţa. Peste tot ,printre blocuri, în pieţe, pe stăzi, pe acoperişuri, suferinţă, frig, căile ferate devin şovăitoare. Nu se mai găsesc nicăieri obiecte erotice,denunţurile sînt la modă, ameniţările vizează şi partea intimă, nesimţirea e scoasă la suprafaţă din depozite. Unii se îndrăgostesc la propriu de cărţi, cei mai mulţi de Ana Karenina, cei care iubesc fotbalul se hranesc cu gazon. E o stare generală de victimizare. Nici aviatorii care au vederi înalte nu mai pot înţelege zborul păsărilor  cu doliu legat de aripa din stînga.. Savantii s-au adunat într-o tabără a regretelor şi încearcă să găsească medicamentul contra victimizării.
În ficare zi dăm examenul de victimă , dar nu-l luăm niciodată. Punem doliu speranţelor, iubirilor, amintirilor, iluziilor, dar niciodată nu devenim clasici.
Chiar dacă nu e democratic, vreau să fim recunoscuţi pe plan mondial ca ţara cu cei mai mulţi Isuşi şi cele mai multe victime.Nu sînt rudă cu Adrian Năstase, dar cînd văd atîtea victime în parlament, nu pot să  fac pe  indiferentul. Vreau să particip la aceste funeralii înainte de a deceda cineva.

joi, 5 iulie 2012

Afganistanul din parlament

Cînd văd ce se întîmplă în parlament, cum aruncă unii în alţii cu baclavale ce au între foietajele democraţiei în loc de miere bucăţi de tristeţe, îmi aduc aminte de un turc ce făcea baie într-un lac de lîngă Bucureşti. După ce termina o sticlă de vin negru, ca să nu aibă complicaţii la bilă şi citea într-un almanah, medaliaţii cu aur la olimpiada de nataţie, deschidea cu mîinile porţile invizibile ale orientului de pe mal şi intra uşurel în apă. Cu o ţinută diplomatică îşi acoperea cu două degete urechile şi se lăsa dus în jos. Întîrzia cîteva secunde, apoi izbucnea în aer cu gura plină de apă pe care o înghiţea cu ştaif şi zicea, "eu, frate cu peştii".
Pe dracu, era un detaşat temporar din viaţa civilă în viaţa apelor, deşi nu ştia nimic despre politeţea ei perversă din adînc.
Aşa şi în parlament, toţi sînt fraţii noştri, toţi ne apără de epidemiile sărăciei. Toţi ne construiesc temple din minciuni şi ne invită în interior unde fericirea aşteptă fără sutien şi pentru că nu ştie limba romînă a scris pe o tăbliţă, "nu am mai făcut sex de douăzeci de ani".
E o plăcere să vezi în parlament ambele tabere cum vorbesc despre noi ca despre nişte orfani, deşi avem certificate de naştere unde la rubrica ,mamă, scrie Europa , iar la rubrica, tată, scrie NATO. Toţi ne fac semne de sănătate cu zîmbetul ne dau pilule dulci-amărui ce ne determină să fim cuminţi şi să nu mai cerem indexarea salariilor.
Turcul, fratele peştilor, se scălda într-un lac aproape limpede unde prioritate la împărţirea luminii avea un pîlc de trestii, dar în rest peştii erau principalii beneficiari.
Parlamentul e o mlaştină plină de ţînţari domesticiţi, de broaşte ce se scălîmbă la libelule
Războiul nu mai este o chestiune de oratorie, cuvîntul nu mai este o unealtă de convingere, parlamentul a devenit un Afganistan în care nimeni nu crede în Alah.

miercuri, 4 iulie 2012

Bucătăreasa politică

Dacă accepţi o judecată eronată eşti bine primit în orişice partid. Ulterior, te ajută să scrii un tratat despre remedierea erorilor, mai bine zis, te ajută la decodificarea acestor greşeli imprimate deja în viaţa noastră.
Aş putea spune că reparaţia unei generaţii este aproape imposibilă după ce ai acceptat concentraţiile de minciuni să-ţi inunde gîndirea.
Prostia, trăită pe cont propriu, de a da drumul să-ţi intre în casă o bucătăreasă politică este ca şi cînd ai fi de acord ca în faţa ferestrei să-ţi trîntească cineva o basculantă de moloz pentru a avea umbră.
Bucătăreasa de care aminteam, nu vine să fie  ca un dispecer al furculiţelor şi lingurilor sau ca un ghid al farfuriilor.
Nu, ea aduce cartea de bucate de la partid. Îşi aduce toate bulendrele, trusele de scule pentru trezirea gusturilor, substanţe extrase din insomnii cu care să spele gresia şi faianţa.
Unde intră bucătăreasa politică, nu esta nevoie de frigider, au ei un praf colorat la partid distilat din promisiuni care după ce îl  împrăştii prin bucătării, pe străzi, prin cartiere se face un frig asemănător situaţiei cînd nu plăteşti factura de gaze.
Nu are nevoie, nici de aragaz, aduce o urnă de vot şi din fisiunea partidelor din interior rezultă o dogoare că poţi să prăjeşti şi o pulpă de elefant.
Am văzut cum face ciorba. După ce îi pune cîteva cocoloaşe de reproşuri şi o bucată de dialog picant dintre Băse şi o jurnalistă, îi mai adaugă cîteva picături de ploaie, să fie şi ceva tristeţe, cîteva strigăte de foame, cîteva bucăţi de idei telefonate cu prefix cu tot şi poţi să începi să mănînci cu polonicul.
Mănînci direct din oală şi în picioare, ca la miting, să nu te doară stomacul că în bucătărie, nu se ţin medicamente decît pentru coardele vocale.
Dacă primeşti bucătăreasa aceasta, doldora de ideologii comestibile, în casă, vei face revelionul cu ea patru ani la rînd şi te va servi de fiecare dată cu aceeaşi ciorbă.
Mie îmi este teamă. Am să mă mut la fratele meu care e pădurar, are o căsuţă în inima munţilor. Mi-a spus, să stau liniştit că partidele n-au ajuns decît pînă la marginea pădurii, le este frică să intre să nu le mănînce lupii.

marți, 3 iulie 2012

Apostolii

Tabloul politic românesc este mai sugestiv şi mai tragic decît semnificaţiile profunde din "Cina cea de taină "de Leonardo da Vinci. În acele vremuri existau oameni credincioşi, oameni care aveau ereditatea bunului simţ, nu obsedaţi ca acum ce aleargă pe cîmpul puterii cu propaganda în buzunare, nu ca acum specimene ce se sinucid ierarhic pentru că nu au putut convinge trupele beligerante ale aurului să se predea.
Apostolii credeau în grădinile universului, în deghizarea competă a omului, în patriarhia binelui. Isus era manifestarea pămîntească a unei deveniri sacre venite din amăgitoarele înălţimi ale văzduhului.
La noi apostolii-miniştri, în loc să împartă pîinea cea de toate zilele la toţi, cu monede false cumpără totul în jurul oamenilor. Mai întîi le cumpără zborul, pentru a nu vedea formula matematică a furatului scrisă pe coşurile de fum ale fabricilor, le droghează civilizaţiile speranţelor, le înnebunesc vinurile cu atomii propagandei. Mută lingourile dintr-o bancă în alta pînă cînd viitorul devine iraţional.
Au înrolat toţi posesorii cu carte de alegător şi i-au dus în cinematograful sărăciei. Au rulat filme horror cu actori celebrii, preşedinţi de cameră, senatori, deputaţi.
Aici, unul care semăna cu Einstein, numai la mustaţă, vorbea de noua filozofie a bunăstării şlefuită pe trei părţi.
Pe prima faţă şlefuiată era imprimată stema demagogiei ce avea în centru portretul unui chel nebun, pe faţa a doua era marota plusvalorii care avea forma unei roţi de roabă. Pe cea de a treia faţă se vedea clar un robinet aurit prin care banii publici curgînd se tranformau instantaneu în vile plicticoase, în maşini de lux pe care apostolii politici le duceau acasă.
Partidul aflat la putere se comporta asemenea unui hipopotam plin de căpuşe ce se răcorea cu dibăcie în sudoarea poporului.
Eu, nu dispun de atîtea cuvinte performante ca să pot descrie tabloul în care românii se mişcau între două zgomote făcute de sticlele de şampanie şi care îşi întindeau rufele spălate în necazuri pe sîrma toleranţei.
Pe la noi pe aici, Iuda nu e cunoscut, gladiatorii nu dau cu pietre, iar înţelepţii aşteaptă în ordine alfabetică să li se reseteze memoria. Nu îmi rămîne decît să trag gloanţele destinului în trupul mort al bucuriei.

luni, 2 iulie 2012


Somn pe o monedă falsă

Nu ştiu dacă aţi avut sentimentul că trecînd pe lîngă o femeie ai impresia că ai cunoscut-o cîndva. Te forţezi să-ţi aduci aminte. Ea, era oare doamna ce-mi aerisea casa viselor şi după aceea se retrăgea parcimonios pe terasă să mai aprofundeze monografiile iubirii? Ea, era oare doamna ce o mai văzusem într-un tablou şi care acum coborîse şi se îndrepta spre staţia de autobuz?
Poate altădată, cînd lumina era numai produsul naturii, am fost logodit cu ea.
Femeia din faţa mea, ţinînd de mînă un ţînc de vreo trei ani, cu trupul calm scufundat în atmosferă, păşea catifelat printre oamenii absenţi. Parcă o cunoşteam şi pe ea de undeva, dar de teamă să nu fie adevărat am închis ochii şi mi-am făcut abonament la indeferenţă.
Lîngă fîntîna arteziană era un grup statuar din care ieşea în evidenţă un alt copil bucălat şi blond din bronz. Cu puţa la vedere arunca un jet subţire de apă spre trecători.
-Mamă, copilul acesta nu are oliţă de face pipi aici în bazin?
Doamna era sigură că l-am auzit. Cred că îi era ruşine, dar copilul tot insista să îi dea oliţa lui.
Fîntîna arteziană era chiar în faţa clădirii unde puterea politică îşi avea sediul şi aerul părea umil, clădirile decapitate, iar arborii plecaţi în expediţii nocturne.
Copilul, îndulcit de privirile celorlalţi, insista din ce în ce mai tare să-i facă rost de oliţă misteriosului copil de bronz.
Mama ascunsă în propria ei frumuseţe se depărta uşor ca o prinţesă anonimă în ţinutul apelor. Rămînea în urma ei un parfum neadormit în care umbrele amurgului încercau să se mute.
A doua zi am văzut lîngă copilul de bronz o oliţă din plastic. Probabil şi copilul de bronz plîngea că nu are oliţă, dar noi nu auzeam nimic, eram ocupaţi să ne aprindem focurile în inimi.

S-au scumpit ţigările

Pe cît sînt guvernele de mincinoase ar trebui descoperite înjurături noi. Ar trebui un alt mod de a ne revolta, unul modern. Spre exemplu, să facem schimb de grevişti, cei din Grecia să vină la noi, iar pe noi să ne ducă  să protestăm în Suedia, Acolo grevele sînt mult mai uşoare şi ele servesc numai mecanismului democraţiei.

Ne-au scumpit din nou ţigările. Fumul de tutun era singurul traseu neumblat între pămînt şi cer. Cînd pleci pe un asemenea drum eşti sigur că nu te mai întorci acasă.
Ce o fi zicînd guvernanţii, că sîntem un popor de călugări, nu bem nu fumăm, nu ne culcăm cu femei. Singurul lucru care ne ajută să trecem prin pustiul sărăciei esta fumul de ţigară.

Cu ţigarea în mînă reuşeşti să îţi faci proiecte efemere, începi un nou vis, dragostea ţi se pare mai cromatică. Fumînd, cuvintele se limpezesc şi se cuminţesc. Fumul este linia neclară care desparte trecutul de prezent.

Cînd nu ai ţigări e ca şi cînd cei din jur te-au lăsat singur cu tote întrebările lumii pe cap.
Fără acest personaj albăstrui care e fumul, polemica e mai impertinentă, tonul care modelează entuziasmul intră în concediu, iar viitorul umblă prin pieţele publice în fundul gol.

Guvernul ne-a luat şi această anexă a vieţii în care adăposteam steagul răbdării. Ne-a confiscat şi pachetul de ţigări în care ţineam relaxarea politică şi antidotul zilelor mohorîte.
Nu mai pot crede acest guvern, mi-a luat echipamentul cu care traversam pîrjolul emoţiilor.

duminică, 1 iulie 2012

Pancarta

Dacă te găseşti lîngă casa unui scriitor,prin cartierul lui,te întîlneşti cu multe din personajele romanelor sale. La colţul străzii dai nas în nas cu un popă ce ţine ascuns sub sutană o puşcă, cu un cioban ce vinde stomacul mieilor în sticle ca fiind cheag. În parcul de lîngă casa lui găseşti babe gîrbovite ce nu au declarat de zece ani că se află în greva foamei, intelectuali care numără în gînd firimiturile ce i-au mai rămas pentru masa de seară. În cartierul scriitorului mişună o lume ce frecventează zilnic şcolile satanice ale sărăciei. Găseşti şi inşi cu burţi imense ce au descoperit comori în prostia noastră, dar şi hoţi de buzunare ce nu şi-au cunoscut părinţii, păsări cerşind pomană, artişti ce îşi poartă orgoliul ca pe nişte pergode pline de flori.
Dacă ajungi în alt cartier şi eşti lîngă casa unei curve ţi se pietrifică imaginaţia de atîta forfotă invizibilă din jurul casei. Aici toate lucrurile au sex, totul în jur este redus la o nuditate pe care o mai întîlnim în tablourile celebrilor pictori ai renaşterii. Libertatea e oprită numai de dragoste, ploaia e o femeie lichidă, traducerile pe care corpurile fierbinţi le fac sînt transcrise pe cearşafuri. Parfumul din cartier este atît de puternic ca poate învinge un OZN făcut din trandafiri. Bărbaţii poartă în bastoanele elegante gesturi inedite ce plac atît de mult femeilor. Unii bărbaţi poartă în buzunarule de la piept ale hainelor batiste albite de surîsuri. În acest cartier obiectele şi-au pierdut forma din cauza iubirii, străzile sînt poleite cu polen, ferestrele ce se holbează la trupurile goale s-au înnobilat. E unul din cele mai frumoase cartiere.
Am ajuns lîngă casa unui politician, e chiar în centrul oraşului. Aici lumina patrulează, singurătatea are buzele ţuguiate pregătită să fluiere după jandarmi. E adevărat că nu este prea multă iarbă, aceasta s-a otrăvit ascultînd la fereastra politicianului discursurile în care cuvintele au aripile tăiate. Sînt multe umbre, multe simboluri nebune, primăvara izvorăşte din evanghelii, orizonturile sînt modeste, iar zilele merg în cîrje.
Mai aveam un pic şi treceam de casa lui cînd apare un ins, cred că era chiar politicianul, cu o pancartă în mîini pe care scria "du-te dracului".
Nu l-am băgat în seamă. Am scos carnetul de alegător şi l-am aruncat într-o prigoană, adică într-o pubelă.