PAMFLETE POLITICE

joi, 8 decembrie 2016

Veșminte




Fără vise mă simt ca un om  dezbrăcat ce umblă pe străzile din cartier.

Frunza ca unitate de măsură




Înainte să cadă și măturătorii
ce adună dimineața
singurătatea de pe străzi
să o pună laolaltă cu capacele de bere
în tomberoane
am luat această frunză acasă,
am urca-o cu liftul
până în camera mea
de la ultimul etaj,
înălțime de unde unii se aruncă
să vadă dacă le cresc aripile,
nervurile îi erau
ca semnele exclamării,
se mira că fără să bată vântul
alerga spre văzduh
cu o cabină telefonică,
m-am gândit că ar fi bine
să apuce și ea sfârșitul anului
semnele ei de adio
să-mi răcorească frica de moarte.

miercuri, 7 decembrie 2016

Trofeu din petale albe




Părea fragilă ca o zi
ce se îndoaie la amiază
sub greutatea razelor de soare,
când se ridica pe vârfuri
era asemeni primăverii, 
încercând să se urce în copaci
fără scară,
nu știam ce să fac,
căldura rămasă din vara trecută în brațe
mă pregăteam să o transform
în scurte îmbrățișări,
așa cum învățasem să iubesc
la locul de muncă,
neatentă s-a apropiat cu șoldurile
de tabloul de pe birou cu ramă argintată,
ce reprezenta Bucegii cotropiți de ninsoare,
s-a produs o avalanșă atât mare
că nici azi n-am terminat
să scoatem zăpada pe fereastră,
folosind cerceii ei sub formă de lopată.

marți, 6 decembrie 2016

Verde demodat




Epiderma mea este un penitenciar
de maximă siguranță
pentru asfințituri,
umbrele au neajunsuri estetice
își poartă tăcerile pe rever
ca pe niște brelocuri ruginite,
cocsul pentru inima
se găsește în fiecare zi
în straturi tot mai adânci,
cine mă privește pe stradă
nu observă că filamentele becurilor de sub ea
se ard unul câte unul
ca într-o suburbie uitată de timp,
îmi pare rău
că am fost atât de comod,
nu l-am purtat pe Dumnezeu în inimă pretutindeni
și nu i-am angajat gărzi de corp.

Costume recondiționate



Îți stă frumos jugul pe gât, pare un guler din lemn, mi-a zis un străin. Probabil la-au purtat și bunicii dumneavoastră.

luni, 5 decembrie 2016

Dialog stângaci



Fulgii de zăpada
sunt o parte
a conversației cu cerul,
perforează singurătatea
să aud mai mai bine
prin golurile albe
cum clipesc stelele,
propozițiile sunt curate
de parcă ar fi izvorât
din tenul iubitei,
lacul și-a pus ochelari
cu lentile de gheață,
privește poligonul de tragere
în care inima mea
este țintă umblătoare,
copacii au o stare de rugăciune
vor o repartiție mai mare de lumină,
păsările beau stropii de apă
încălziți pe ferestre
să nu le înghețe zborul,
a venit frigul,
fotografia de pe cartea mea de identitate
s-a contractat atât de mult,
încât mi-a ieșit limba din gură,
cuvintele pronunțate sunt prescurtate.

Linie continuă




În jumătatea mea de cameră ascult muzică de Maurice Ravel, ea ascultă în cealaltă jumătate compoziții de Claude Debussy. Locul unde se întâlnesc melodiile reprezintă o linie ce ne desparte pentru totdeauna.