PAMFLETE POLITICE

luni, 23 ianuarie 2017

Investind în aer





Toată noaptea o păzesc
să nu se evapore
din cauza frumuseții,
pentru a nu i se vedea fanteziile
îi leg peste frunte o eșarfă,
șoldurile i le las goale
poate am nevoie ca unele propoziții
să imite curbura lor,
aș putea să fac multe gafe
în astfel de momente
să visez
o pădure de mesteceni
și umbra ei să o acopere
sau să iau din frigider
un cub de gheață
pe care căldura din coapse l-ar topi
și s-ar umezi aerul,
aștept să se trezească
ca dragostea noastră să devină atletică.

Gratificații intime




Scutur preșul
de la intrare
până înlătur toți pași,
aștern peste el
cămașa mea
plină de îmbrățișări
asemenea unei liste
cu erori,
mă despovărez
de imagina ei,
în camera micșorată
din cauza frigului
singurătatea
îmi acordă protecție.

duminică, 22 ianuarie 2017

Prefață nesemnată



Fulgii de zăpadă 
mărunțesc frigul
pe străzile din suburbia mea,
ai fi putut să mă însoțești
până la capătul visului,
e posibil ca lumea să mă uite
se pricepe bine la asta
și la a nu iubi,
există o mare probabilitate
ca poliția locală să mă prindă
că mi-am furat tinerețea
să întemeiez primăveri pentru tine,
nu este exclus ca brațele
să mi se transforme în după amiezi
și să-ți lase urme de înserare pe bluză,
te-ai întors din drum
ca un surâs din oglindă,
bătăile inimii tale
mi-au rămas în corp
asemenea unor gloanțe
sfințite la biserică
să nu lase răni vizibile.

Un regat sărac




Sunt atât de neglijent că am pierdut toate diminețile. Când bag mâinile în buzunare nu dau, decât de asfințituri ca niște mărunțiș.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

În fiecare zi mă dezvăț de viață




Teama că nu sunt eu,
cel pe care îl privesc în oglindă
mă face să tresar,
parcă m-aș uita la un poem trist,
la o carte nedeschisă
de un deceniu,
ar trebui să-mi recitesc jurnalul
să văd când i-am cumpărat morții
un calculator confecționat din frunze
să-mi țină evidența zilelor,
erele din oase fumegă a amurg,
cucul de la ceas a zburat în pădure
să nu știu câte ore se scurg,
nu îmi rămâne,
decât să-mi duc visele
pe drumul mi s-a scurge din inimă.

Refuz





Să nu ne vadă vecini că intrăm împreună ea m-a rugat să vin un peste un sfert de oră. Cheia de la casă o voi găsi într-un cui bătut în cușca câinelui.

vineri, 20 ianuarie 2017

Aripi desprinse





Singurătatea
este asemenea unei cazarme
fără ferestre și uși,
îmi caut  cuvintele
cu o lanternă confecționată din zăpadă
să nu se prescurteze de spaimă
sau să producă avalanșe,
coala de hârtie nu se mai emoționează,
prietenii mei din cartela de telefon
s-au asfixiat din cauza aglomerației,
vise nu mai văd cu aripile
se strivesc de pământ,
incinerat la fiecare asfințit
pe mușcata roșie rezemată de geam
nu găsesc niciun loc
pe unde să ies la lumină
să-mi împrăștii cenușa în vânt.