duminică, 24 septembrie 2017

Cuvinte desculțe





Traversez visurile
în vârful picioarelor
să nu deranjez vecinii,
rănit de singurătate
mi-am legat garou
peste linia vieții din palmă,
sunt singurul martor
când prezentul
mă declară dispărut,
mor cu mine pe brațe
bănuind că stocurile de fericire
s-au diminuat puțin,
așa cum credeam fiind școlar
că inimă au numai cei ce iau aspacardin.

Cuvinte seci




Mulți vorbesc fără să gândească pentru că aerul folosit să vibreze coardele vocale nu costă niciun ban.

Ignoranță





Dacă nu ar fi fost scrisă piesa ”O scrisoare pierdută,, de I. L. Caragiale mă îndoiesc că aș înțelege cum minciuna a ajuns un excitat social și pentru cei din fotografiile lăsate în fața televizorului cât timp proprietarii sunt plecați să cumpere pâine. 

vineri, 22 septembrie 2017

Lumină speriată







Nu erai departe de locul
unde m-am despărţit de mine
ai fi putut să mă însoţeşti
până la capătul visului,
m-aş fi străduit să împart lumina
pe zonele trupului tău
fără să rezulte zecimale,
toată noaptea am ținut pantofii
să asculte tangouri
paşii mei să sune 
asemenea rimelor împerecheate, 
cuvintelor le-am dat cu fixativ să fie sonore
nu trebuia să îţi fie teamă,
îmi amintesc că era o zi post
în care toate femeile par minore.

Verde intimidat







Suburbia a împrumutat tăcerea 
din textele mele, 
a împrăștiat-o pe străzi,
ce păcat că nu am păstrat fereastra
prin care priveam în copilărie
să nu intre ceața în curte,
rugându-l pe tatăl meu
să nu taie plopul din grădină
că va cădea cerul pe noi,
frunzele în cadere
mi se lipesc de haine,
par un copac umblător,
gândurile sunt atât de grele
simt cum se mi se umflă picioarele,
vă rog respectos 
să iertați mirosul de pelin
ce întemeiază delte în cuvinte.

joi, 21 septembrie 2017

Date private



Cum ai reușit să mă deosebești de fratele meu geamăn pentru că semănăm ca două picături de apă. Simplu, el este impotent.

Lista cu decepții





Apa din pahar a devenit murdară
după ce a trecut toamna prin ea,
singurătatea
are aceiași grupă sanguină ca mine,
port cămăși cu mânecă lungă
epiderma mi-a devenit
un penitenciar de apusuri,
crizantemele miros a zăpadă,
nu mai am loc să adaug ceva
în lista cu decepții,
zahărul din zâmbetul femeilor
și-a pierdut însușirea de a fi instigator
în balcoane se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.